ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7531/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta M.S. a chemat în judecată

pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, prin D.G.F.P.

Constanța, Municipiul Constanța, Consiliul local Constanța, R.A.E.D.P.P.

Constanța, solicitând să fie obligați să-i lase în deplină proprietate și

posesie imobilul situat în Constanța.

Reclamanta a arătat, în motivarea

acțiunii, că a avut calitatea de proprietar al imobilului menționat și, în urma

plecării sale din țară, acesta a fost preluat în proprietatea statului prin

Decizia nr. 468 din 6 octombrie 1989, emisă de fostul Consiliu Popular al

Județului Constanța, în temeiul Decretului nr. 223/1974.

Reclamanta a mai arătat că

transferul dreptului de proprietate nu a avut loc în mod valabil, iar posesia

exercitată de stat a fost precară, abuzivă și ilicită.

Actul administrativ de preluare nu a

fost comunicat reclamantei decât ulterior abrogării Decretului nr. 223/1974 și

suma stabilită cu titlu de despăgubiri nu a fost încasată de aceasta.

Reclamanta și-a modificat cererea la

primul termen de judecată, solicitând citarea, în calitate de pârât, a

Consiliului Județean Constanța, cu motivarea că acțiunea în revendicare

presupune compararea titlurilor, iar ea invocă pe cale incidentă ineficiența

titlului statului.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 375 din 28 aprilie 2000, a admis acțiunea și a obligat pârâții să-i

lase în deplină proprietate și posesie imobilul, compus din teren în suprafață

de 122 mp și construcție formată din subsol și parter.

Prima instanță a reținut că, în calitate

de unică moștenitoare a soțului său G.M., reclamanta este titularul exclusiv al

dreptului de proprietate asupra imobilului, excepția lipsei calității

procesuale active nefiind întemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța de fond a

reținut că titlul pârâților, constând în decizia emisă în temeiul Decretului

nr. 223/1974, nu este valabil, pentru că, prin necomunicare, decizia nu și-a

produs efectul constitutiv de drepturi.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanta și pârâții Consiliul Județean Constanța, R.A.E.D.P.P.

Constanța, Consiliul local și Municipiul Constanța.

În apel, la dosar a depus cerere de

intervenție în interes propriu Uniunea Armenilor din România, arătând că deține

imobilul în litigiu în baza unui contract de închiriere și, întrucât acesta

deservește interesele etniei armene din orașul Constanța, el nu poate fi

restituit în natură, reclamanta urmând să beneficieze de măsuri reparatorii.

Ulterior, cererea de intervenție a

fost calificată ca o cerere în interes alăturat apelanților-pârâți,

solicitându-se respingerea apelului reclamantei și admiterea apelurilor

pârâților.

Curtea de Apel Constanța, prin

decizia civilă nr. 15/C din 1 februarie 2006, a respins ca nefondate apelurile

și a respins cererea de intervenție în interes alăturat apelanților-pârâți

formulată de Uniunea Armenilor din România, filiala Constanța.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Consiliul Județean Constanța, R.A. E.D.P.P. Constanța

și Uniunea Armenilor din România, filiala Constanța.

Recurentul-pârât Consiliul Județean

Constanța, prin recursul formulat invocă, în primul rând, excepția lipsei

calității procesuale pasive a Consiliului Județean Constanța, arătând că acesta

nu are calitatea de posesor neproprietar în acțiunea de revendicare, această calitate

având-o numai Municipiul Constanța, iar în al doilea rând, pe fondul cauzei se

susține că titlul statului, ce constă în decizia administrativă emisă în baza

Decretului nr. 223/1974 este un titlu valabil, astfel încât trecerea în

patrimoniul statului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare

la data preluării.

Recursul pârâtei R.A. E.D.P.P.

Constanța exprimă critici de nelegalitate a hotărârii, susținându-se o pretinsă

lipsă de legitimitate procesual activă a reclamantei, se susține existența

autorității de lucru judecat, ce rezultă din sentința civilă nr. 11558/1999 a

Judecătoriei Constanța și, de asemenea, se susține că decizia de preluare a

imobilului de către stat nr. 468 din 6 octombrie 1989, reprezintă un titlu

valabil al Statului Român.

Uniunea Armenilor din România

invocă, prin recursul declarat, lipsa calității procesuale active a reclamantei

și valabilitatea titlului statului.

Toate cele trei recursuri sunt

nefondate, întrucât instanțele anterioare au făcut o corectă aplicare a

normelor dreptului comun, coroborate cu cele cuprinse în Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, aplicabile în

materia revendicărilor imobiliare.

Practic, nici unul din cele 3

recursuri nu identifică și nu indică motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază, ele nefăcând altceva decât să reia susținerile din apel, pe care

curtea de apel le-a înlăturat în mod întemeiat.

Critica referitoare la lipsa

calității procesuale pasive exprimată de Consiliul Județean Constanța este

neîntemeiată, întrucât, conform prevederilor Legii administrației publice

locale nr. 215/2001, prin art. 12 se prevede că în litigiile referitoare la

dreptul de proprietate asupra bunurilor unităților administrativ-teritoriale,

titulari ai acestor bunuri sunt consiliile județene, Consiliul General al

Municipiului București și consiliile locale care dau mandat scris, în fiecare

caz, președintelui consiliului județean sau primarului.

În privința susținerii valabilității

titlului statului, formulată de toți cei 3 recurenți, care consideră că titlul

statului constă în decizia administrativă emisă în baza Decretului nr.

223/1974, aceasta nu are nici un fundament juridic.

Titlul de preluare a imobilului în

patrimoniul statului nu îl constituie Decretul nr. 223/1974, ci decizia

administrativă de preluare, rămasă definitivă, emisă în baza acestui act

normativ.

Așa după cum corect au reținut atât

instanța de apel, cât și instanța de fond, pe parcursul procesului nu s-a făcut

dovada comunicării deciziei către reclamantă, nici la momentul emiterii ei,

nici până la momentul abrogării Decretului nr. 223/1974 prin Decretul-lege nr.

9/1989, astfel că transferul legal al dreptului de proprietate asupra

imobilului nu a operat în favoarea statului.

De altfel, instanța supremă a

statuat că decretul sus-amintit a fost un act normativ contrar Declarației

Universale a Drepturilor Omului, Constituției din 1965, în vigoare la data

adoptării lui, astfel încât titlurile statului constituite în baza acestui

decret nu sunt valabile.

Referitor la critica R.A.E.D.P.P.

Constanța privind existența unei autorități de lucru judecat, aceasta nu poate

fi reținută.

Așa cum a reținut instanța de apel,

existența unei autorități de lucru judecat în privința valabilității deciziei

de preluare, stabilită prin sentința nr. 11558/1999 a Judecătoriei Constanța,

nu are efecte în privința analizei asupra transferului dreptului de proprietate

de la reclamantă către stat. Astfel, dacă judecătoria a stabilit că

necomunicarea deciziei nu atrage nulitatea actului administrativ, această

hotărâre nu împiedică instanța investită cu cererea în revendicare să

stabilească dacă actul administrativ, valid din punct de vedere formal, și-a

produs efectul translativ de drepturi.

S-a reținut că, în lipsa

comunicării, un asemenea transfer nu s-a realizat.

Nu se poate reține nici critica

R.A.E.D.P.P. Constanța privind faptul că nu s-a făcut dovada preluării contra

cost a imobilului, pentru că, în speță, nu numai că nu s-a cerut restituirea

despăgubirii de 80.000 lei, dar nici nu s-a făcut dovada că reclamanta ar fi

încasat această despăgubire.

În privința criticii privind lipsa

legitimării procesuale active a reclamantei, se reține că este, de asemenea,

neîntemeiată.

Reclamanta, prin certificatul de

moștenitor nr. 143 din 10 februarie 1989, a făcut dovada că este singura

moștenitoare a soțului său și că masa succesorală, în cotă de ½ din

imobilul în litigiu întregește dreptul său asupra celeilalte cote de ½

din imobil.

De altfel, chiar prin decizia nr.

468/1989 de preluare a imobilului de către stat, la art.1 se menționează că

acesta este „proprietatea numitei M.S.”.

Mai trebuie precizat că recursurile

au un caracter formal, fiind lipsite și de interes, dacă se are în vedere

faptul că recurentele R.A.E.D.P.P. Constanța și Uniunea Armenilor din România

au fost de acord cu executarea voluntară a hotărârii de retrocedare a

imobilului, conform protocolului de predare-primire nr. 4147 din 2 mai 2006

încheiat cu prima recurentă și procesul-verbal de predare-primire a imobilului

semnat la 30 august 2006 cu cea de a doua recurentă.

Față de considerentele expuse,

recursurile vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de Consiliul Județean Constanța, R.A. E.D.P.P. Constanța și Uniunea

Armenilor din România, filiala Constanța, împotriva deciziei nr. 15/C din 1

februarie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2006.