ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1967/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată de R.A.E.D.P.P.

CONSTANȚA a chemat în judecată pe pârâta SC R. SRL Constanța și a solicitat în

contradictoriu cu aceasta ca prin hotărâre judecătorească că, se dispună:

- obligarea pârâtei la plata

sumei de 50.382.124 lei reprezentând chirie aferentă perioadei 30 noiembrie

2001 – 01 aprilie 2002 și a sumei de 15.617.388 lei reprezentând penalități de

întârziere;

- constatarea încetării

contractului de închiriere nr. 1843 din 21 martie 1995;

- evacuarea pârâtei din

spațiul situat în Constanța, str. Mihai Kogălniceanu;

- obligarea acestei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

reclamanta R.A.E.D.P.P. Constanța a susținut că a închiriat pârâtei SC R. SRL

spațiul situat în Constanța, str. Mihai Kogălniceanu, cu destinația de comerț en-gros

și depozit, prin contractul nr. 1843 din 21 martie 1995.

S-a motivat că pârâta nu

și-a îndeplinit obligația de plată a chiriei, la valoarea stabilită prin

contract și prin facturile emise în perioada 30 noiembrie 2001 – 01 aprilie

2002.

Pe calea întâmpinării,

pârâta a invocat excepția de inadmisibilitate a capetelor de cerere privind

obligarea sa la plata chiriei și a penalităților, dedusă din norma art. 720

1

C. proc. civ., precum și excepția lipsei de interes în promovarea cererii de

constatare a încetării contractului de închiriere.

Pe fondul cauzei, pârâta a

ridicat excepția de neexecutare a contractului de către reclamanta locatoare.

Aceasta a învederat, în esență, că reclamanta R.A.E.D.P.P. Constanța nu și-a

executat obligația de a preda spațiul într-o stare corespunzătoare destinației

pentru care a fost închiriat.

Prin sentința civilă nr. 1300/

com din 23 martie 2006, Tribunalul Constanța a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantei și a luat act de renunțarea la judecata capetelor de cerere privind

constatarea încetării contractului de închiriere nr. 1843/2005 și evacuarea

pârâtei din imobil.

Pentru a dispune astfel, a

reținut prima instanță, în esență, că reclamanta nu a predat spațiul comercial

în stare corespunzătoare scopului pentru care a fost închiriat neefectuând nici

ulterior reparațiile necesare aducerii imobilului la starea de a servi

îmbunătățirii avute în vedere la momentul închirierii.

S-a reținut că a existat o

neexecutare importantă a îndatoririlor ce incumbau reclamantei, neimputabilă

pârâtei ce au îndreptățit-o pe aceasta să refuze plata chiriei și a

penalităților aferente.

Împotriva acestei hotărâri

în termen legal a declarat apel reclamanta criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Curtea de Apel Constanța,

prin decizia nr. 272 din 13 noiembrie 2006, a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs, în termen, reclamanta R.A.E.D.P.P. CONSTANȚA solicitând

admiterea recursului și modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii sale

astfel cum a fost restrânsă.

În motivarea recursului său,

întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

reclamanta recurentă critică decizia atacată, în sinteză, sub următoarele

aspecte: instanța de apel a omis să pronunțe asupra motivului de apel prin care

se arată că tribunalul s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut, cu

consecința nepronunțării asupra cererii principale, deși pârâta nu formulase

cerere reconvențională pentru a se constata neexecutarea culpabilă din partea

reclamantei a contractului de închiriere; instanța de apel a apreciat în mod

eronat probatoriile administrate în fața instanței de fond, bazându-se numai pe

apărările pârâtei și fără a realiza o coroborare cu celelalte probe

administrate în cauză; cu privire la existența unei neexecutări culpabilă a

contractului de către reclamantă instanța de apel nu s-a pronunțat asupra

coroborării probelor invocate de reclamantă cu alte înscrisuri de la dosar din

care rezultă că pârâta a cunoscut de la bun început situația de degradare a

imobilului și că intenția pârâtei era de a efectua reparații și de a cumpăra

spațiul.

Examinând recursul prin

prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.

Instanța de apel a examinat

și s-a pronunțat în mod expres asupra motivului de apel invocat de reclamanta –

apelantă cu privire la reținerea neexecutării culpabile a obligației de redare

a spațiului comercial în lipsa unei cereri reconvenționale, cu acest obiect,

din partea pârâtei.

Instanța de apel a motivat

în mod corect că neexecutarea culpabilă a contractului de către reclamantă a

putut fi reținută și în lipsa unei cereri reconvenționale din partea pârâtei în

condițiile în care aceasta a invocat excepția neexecutării în fața instanței de

fond.

Celelalte motive de recurs

invocate de reclamantă, fără indicarea temeiului lor de drept, nu vizează

legalitatea deciziei ci temeinicia acesteia, respectiv modul în care instanța

de apel a examinat, coroborat și apreciat probele administrate, aspecte ce nu

pot face obiectul controlului jurisdicțional în calea extraordinară de atac a

recursului, acest control fiind limitat la motivele expres și limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Față de cele expuse, Înalta

Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta R.A.E.D.P.P. Constanța împotriva deciziei nr. 272 din 13

noiembrie 2006 a Curții de Apel Constanța, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 mai 2007.