ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1052/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul K.H., a chemat în judecată pe pârâta SC I.C. SRL solicitând constatarea nulității contractului de închiriere din 2002, evacuarea pârâtei și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. Judecătoria Constanța, prin sentința comercială nr. 10917 din 8 decembrie 2005, în considerarea dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. Printr-o cerere de intervenție în interes propriu, intervenienta D.A., a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de închiriere pentru lipsa consimțământului, evacuarea pârâtei și obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.

Tribunalul, prin sentința comercială nr. 2931/COM din 22 mai 2007 a admis acțiunea, a constatat nulitatea contractului de închiriere, a evacuat pe pârâtă și a respins cererea de intervenție. Instanța de fond a reținut, în esență, că reclamantul a închiriat pârâtei suprafața de 50 mp de spațiu comercial pe o perioadă de 5 ani începând cu 16 octombrie 2002, fără însă a-și exprima consimțământul în legătură cu prelungirea contractului care la rubrica „proprietar” nu a fost semnat de reclamant. În legătură cu cererea de intervenție, admiterea acțiunii reclamantului nu mai permite intervenientei apărarea acelorași drepturi. Prin încheierea din 21 august 2007 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamant privind numărul contractului de închiriere și a respins cererea pârâtei privind menținerea unui alt sediu.

Curtea de Apel Constanța, prin decizia comercială nr. 232/COM din 25 octombrie 2007 a respins apelul declarat de pârâtă considerând că lipsa consimțământului este o cauză de nulitate absolută, iar prin expertiza efectuată s-a constatat că semnătura contractului de prelungire a închirierii nu aparține reclamantului, proprietar al spațiului comercial. Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta susține că instanța a încălcat principiul rolului activ întrucât nu a lămurit dacă pricina se află în procedura de verificare de scripte, motivând soluția pe o probă extrajudiciară rapoarte de constatare tehnică științifice grafoscopice întocmite de inspector criminalist care face numai constatări fără a stabili existența falsului în înscrisuri.

Instanțele au preluat selectiv probele fără a proceda la compararea lor. În mod greșit instanțele au reținut lipsa consimțământului reclamantului când în contract s-a indicat actul de identitate al proprietarului. Mai susține recurenta că instanțele în mod greșit nu au avut în vedere plata chiriei și acceptarea ei de către reclamant, după cum au ignorat toate soluțiile date în plângerile penale formulate. Recursul este nefondat și va fi respins. Prevederile art. 177 și urm. C. proc. civ. stabilesc procedura verificării de scripte în condițiile în care acela căruia i se opune un înscris îl tăgăduiește, instanța dacă nu este lămurită dispune ca verificarea să se facă de un expert. Critica relativă la lipsa rolului activ al instanței este nefondată, instanța numai dacă nu este lămurită apelând la verificarea unui expert.

Însă, în cercetarea penală efectuată, raportul de constatare a concluzionat asupra semnăturii pe contractul de închiriere ce nu aparține reclamantului, dar nici reprezentanților pârâtei (rezoluția 2052/8/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța). Din această perspectivă instanței nu-i poate fi imputată lipsa de rol activ, fiind lămurită cu privire la înscrisul tăgăduit, prin probele administrate în cauza penală, prin care s-a constatat că semnătura pe contractul de închiriere nu aparține reclamantului. Neîntemeiată este și critica potrivit căreia, instanțele au analizat selectiv probele, ignorând soluțiile pronunțate în materie penală.

Obiectul litigiului l-a constituit analiza consimțământului valabil exprimat de reclamant, materializat în semnătura pe contractul de închiriere, iar instanțele apreciind pertinența concludența și utilitatea probelor administrate, au stabilit judicios, asupra lipsei consimțământului proprietarului la încheierea contractului de închiriere. Judicios instanța de apel a considerat că plata chiriei și acceptarea ei nu au semnificații în cauza privind nulitatea contractului pentru lipsa de consimțământ. Folosința unui spațiu chiar fără titlu obligă posesorul bunului la plată, pentru utilizarea acestuia chiar în lipsa unui titlu, fără ca aceasta să poată acoperii cauzele de nulitate a contractului de închiriere.

În privința cererii de suspendare a recursului până la soluționarea plângerilor penale formulate împotriva soluției pronunțate prin rezoluția nr. 165/11/2007 de Primul Procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, prevederile art. 244 C. proc. civ. sunt supletive iar condiția prevăzută de lege, respectiv începerea urmăririi penale pentru o infracțiune ce are înrăurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a se da, nu a fost îndeplinită. Așa fiind, având în vedere dispozițiile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casați și Justiție va respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 232/COM din 25 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța. În considerarea dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., față de culpa procesuală a recurentei, instanța va obliga partea căzută în pretenții la cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei către intimatul - reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâta SC I.C. SRL pronunțată împotriva deciziei nr. 232/COM din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli în favoarea reclamanților. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 31 martie 2009.