ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1052/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1052/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Reclamantul K.H., a chemat în judecată pe pârâta SC I.C.
SRL solicitând constatarea nulității contractului de închiriere din 2002,
evacuarea pârâtei și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Judecătoria Constanța, prin
sentința comercială nr. 10917 din 8 decembrie 2005, în considerarea
dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.
Printr-o cerere de
intervenție în interes propriu, intervenienta D.A., a solicitat constatarea
nulității absolute a contractului de închiriere pentru lipsa consimțământului,
evacuarea pârâtei și obligarea acesteia la cheltuieli de judecată.
Tribunalul, prin sentința
comercială nr. 2931/COM din 22 mai 2007 a admis acțiunea, a constatat nulitatea
contractului de închiriere, a evacuat pe pârâtă și a respins cererea de
intervenție.
Instanța de fond a reținut,
în esență, că reclamantul a închiriat pârâtei suprafața de 50 mp de spațiu
comercial pe o perioadă de 5 ani începând cu 16 octombrie 2002, fără însă a-și
exprima consimțământul în legătură cu prelungirea contractului care la rubrica
„proprietar” nu a fost semnat de reclamant.
În legătură cu cererea de
intervenție, admiterea acțiunii reclamantului nu mai permite intervenientei
apărarea acelorași drepturi.
Prin încheierea din 21
august 2007 a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de
reclamant privind numărul contractului de închiriere și a respins cererea
pârâtei privind menținerea unui alt sediu.
Curtea de Apel Constanța,
prin decizia comercială nr. 232/COM din 25 octombrie 2007 a respins apelul
declarat de pârâtă considerând că lipsa consimțământului este o cauză de
nulitate absolută, iar prin expertiza efectuată s-a constatat că semnătura
contractului de prelungire a închirierii nu aparține reclamantului, proprietar
al spațiului comercial.
Împotriva deciziei astfel
pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.
proc. civ.
Recurenta susține că
instanța a încălcat principiul rolului activ întrucât nu a lămurit dacă pricina
se află în procedura de verificare de scripte, motivând soluția pe o probă
extrajudiciară rapoarte de constatare tehnică științifice grafoscopice
întocmite de inspector criminalist care face numai constatări fără a stabili
existența falsului în înscrisuri. Instanțele au preluat selectiv probele fără a
proceda la compararea lor.
În mod greșit instanțele au
reținut lipsa consimțământului reclamantului când în contract s-a indicat actul
de identitate al proprietarului.
Mai susține recurenta că
instanțele în mod greșit nu au avut în vedere plata chiriei și acceptarea ei de
către reclamant, după cum au ignorat toate soluțiile date în plângerile penale
formulate.
Recursul este nefondat și va
fi respins.
Prevederile art. 177 și urm.
C. proc. civ. stabilesc procedura verificării de scripte în condițiile în care
acela căruia i se opune un înscris îl tăgăduiește, instanța dacă nu este
lămurită dispune ca verificarea să se facă de un expert.
Critica relativă la lipsa
rolului activ al instanței este nefondată, instanța numai dacă nu este lămurită
apelând la verificarea unui expert. Însă, în cercetarea penală efectuată,
raportul de constatare a concluzionat asupra semnăturii pe contractul de
închiriere ce nu aparține reclamantului, dar nici reprezentanților pârâtei
(rezoluția 2052/8/2006 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța).
Din această perspectivă
instanței nu-i poate fi imputată lipsa de rol activ, fiind lămurită cu privire
la înscrisul tăgăduit, prin probele administrate în cauza penală, prin care s-a
constatat că semnătura pe contractul de închiriere nu aparține reclamantului.
Neîntemeiată este și critica
potrivit căreia, instanțele au analizat selectiv probele, ignorând soluțiile
pronunțate în materie penală. Obiectul litigiului l-a constituit analiza
consimțământului valabil exprimat de reclamant, materializat în semnătura pe
contractul de închiriere, iar instanțele apreciind pertinența concludența și
utilitatea probelor administrate, au stabilit judicios, asupra lipsei
consimțământului proprietarului la încheierea contractului de închiriere.
Judicios instanța de apel a
considerat că plata chiriei și acceptarea ei nu au semnificații în cauza
privind nulitatea contractului pentru lipsa de consimțământ. Folosința unui
spațiu chiar fără titlu obligă posesorul bunului la plată, pentru utilizarea
acestuia chiar în lipsa unui titlu, fără ca aceasta să poată acoperii cauzele
de nulitate a contractului de închiriere.
În privința cererii de
suspendare a recursului până la soluționarea plângerilor penale formulate
împotriva soluției pronunțate prin rezoluția nr. 165/11/2007 de Primul Procuror
la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța, prevederile art. 244 C. proc.
civ. sunt supletive iar condiția prevăzută de lege, respectiv începerea
urmăririi penale pentru o infracțiune ce are înrăurire hotărâtoare asupra
hotărârii ce urmează a se da, nu a fost îndeplinită.
Așa fiind, având în vedere
dispozițiile art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casați și Justiție va
respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 232/COM din 25
octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.
În considerarea
dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., față de culpa procesuală a recurentei,
instanța va obliga partea căzută în pretenții la cheltuieli de judecată în sumă
de 500 lei către intimatul - reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat
recursul declarat de pârâta SC I.C. SRL pronunțată împotriva deciziei nr. 232/COM
din 25 octombrie 2007 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă
și fluvială de contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurenta la 500 lei
cheltuieli în favoarea reclamanților.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 31 martie 2009.