ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 107/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Ședința publică

de la

13 ianuarie 2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC H.N.F. SA a chemat în

judecată pe pârâtele SC T. SA și SC N.P.E. SRL și a investit Tribunalul

Constanța cu soluționarea următoarelor cereri :

- să constate nulitatea absolută a

notificării (adresei) nr. 2859 din 15 aprilie 2005 emisă de pârâta SC T. SA

privind rezilierea contractului de închiriere nr. 2485 din 14 februarie 2005,

pentru cauza ilicită și pentru fraudarea drepturilor reclamantei;

- să constate nulitatea absolută a

contractului de închiriere încheiat între pârâtele SC T. SA și SC N.P.E. SRL cu

privire la imobil, pentru cauza ilicită și pentru fraudarea drepturilor

reclamantei;

- să constate existența dreptului de

folosință al reclamantei asupra imobilului în suprafață de 87 mp situat la

parterul centrului comercial T.M. din Constanța;

- să oblige pârâtele SC T. SA și SC

N.P.E. SRL să predea imobilul către reclamantă;

- să oblige pe pârâta SC T. SA să

asigure reclamantei folosința pașnică și liniștită a imobilului pe parcursul

duratei contractului de închiriere;

- să oblige pe pârâta SC T. SA la

plata echivalentului în Ron, la data plății efective a sumei de 5000 Euro, cu

titlu de daune-interese pentru paguba cauzată și beneficiul nerealizat de

reclamantă.

- să oblige pe pârâta SC T. SA la

plata echivalentului în Ron, la data plății efective, al sumei de 60.000 Euro,

precum și la dobânda acestei sume;

- să oblige pe pârâta SC T. SA la

plata echivalentului în Ron, al sumei de 5.000 Euro cu titlu de daune-interese

pentru paguba cauzată și beneficiul nerealizat.

Totodată, reclamanta a solicitat

obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta SC T. SA a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii.

- lipsa calității procesuale active

a reclamantei în cererea de constatare a nulității absolute a notificării și a

contractului de închiriere încheiat între SC T. SA și SC N.P.E. SRL.

- inadmisibilitatea cererii privind

nulitatea absolută a notificării;

- inadmisibilitatea cererii privind

obligarea pârâtei la plata sumei de 60.000 Euro pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile instituită prin dispozițiile art. 720

1

C.

proc. civ.

a susținut că rezilierea a operat cu respectarea dispozițiilor art. 7.3 din

contract pentru neîndeplinirea de către reclamanta locatară a obligațiilor

contractuale asumate. Între obligații încălcate de reclamantă, susține pârâta,

este aceea de preluare efectivă a spațiului, de plată a închirierii începând cu

data de 1 martie 2005, după împlinirea termenului de grație, la datele

stipulate în contract în art. 4.2 lit. a) art. 5.6 și art. 6.5, de a folosi

spațiul conform scopului închirierii, respectiv pentru desfășurarea activității

specifice unei farmacii de concept H.N.

Prin sentința civilă nr. 2343/COM

din 24 aprilie 2007 Tribunalul Constanța, secția comercială, a respins acțiunea

principală formulată de reclamanta SC H.N.F. SA în contradictoriu cu pârâtele SC

T. SA și SC N.P.E. SRL A fost respinsă cererea subsidiară formulată de

reclamanta SC H.N.F. SA în contradictoriu cu pârâta SC T. SA, ca nefondată

precum și cererea reconvențională formulată de reconvenienta SC T. SA în

contradictoriu cu pârâta SC H.N.F. SA ca rămasă fără obiect.

Împotriva sentinței civile nr. 2343/COM/2007

a formulat în termen legal apel SC H.N.F. SA solicitând admiterea apelului,

schimbarea în parte a hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost

formulată.

Prin întâmpinarea formulată intimata

SC T. SA Constanța a solicitat respingerea apelului ca nefondat și menținerea

ca temeinică și legală a sentinței civile nr. 2343/COM/2007 pronunțată de

Tribunalul Constanța.

Prin decizia civilă nr. 207/COM/2008

pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca nefondat apelul

declarat de SC H.N.F. SA București împotriva sentinței civile nr. 2343/COM din

24 aprilie 2007 pronunțată de Tribunalul Constanța în contradictoriu cu SC T.

SA Constanța și SC N.P.E. SRL București.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea

de Apel Constanța a reținut dispozițiile legale în materie.

Împotriva deciziei civile nr. 207/COM/2008

pronunțată de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs SC H.N.F. SA arătând

că: 1. instanța de apel a pronunțat o hotărâre ce nu cuprinde motivele pe care

se sprijină; sub acest aspect recurenta arată că instanța de apel a încuviințat

proba cu expertiză, iar în măsura în care a analizat cauza, inclusiv prin

prisma aprecierii probelor avea obligația să se pronunțe și asupra raportului

de expertiză pe care nici măcar nu îl amintește că s-a întocmit în cauză; 2.

instanța de apel a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal în sensul: 2.1.

că, instanța de apel și-a însușit în totalitate considerentele primei instanțe

apreciind că recurenta nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv

nu a plătit sumele datorate intimatei-pârâte SC T. SA în termenul de 5 zile de

la scadența acestora, astfel cum fusese stabilit și nu a desfășurat în spațiul

închiriat activitatea stabilită prin contractul de închiriere; 2.2 respingerii

motivului de apel referitor la termenul de grație stipulat în contractul de

închiriere; 2.3 respingerii motivului de apel referitor la constatarea

dreptului de folosință al subscrisei și obligarea intimatelor pârâte la predarea

imobilelor; 2.4 respingerii motivului de apel referitor la neacordarea daunelor

interese; 2.5 respingerii cererii subsidiare.

Intimata SC T. SA Constanța a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de SC

H.N.F. SA București.

Deși recurenta a formulat cerere de

renunțare la judecarea capetelor de cerere privind: a) constatarea nulității

absolute a contractului de închiriere nr.2869 din 18 aprilie 2005 încheiat

între pârâtele SC N.P.E. SRL în ceea ce privește suprafața de 87 mp care face

obiectul contractului dintre reclamantă și pârâta SC T. SA; b) constatarea

existenței dreptului de folosință al reclamantei asupra imobilului în suprafață

de 87 mp situat la parterul centrului comercial T. mall din Constanța, județul

Constanța; c) obligarea celor două pârâte să predea imobilul în suprafață de 87

mp situat la parterul centrului comercial T. mall din Constanța; d) obligarea

pârâtei SC T. SA să asigure reclamantei folosința pașnică și liniștită a

imobilului închiriat pe toată durata contractului de locațiune, Înalta Curte nu

a luat act de renunțare la judecata acesteia față de faptul că

intimatele-pârâte nu și-au manifestat punctul de vedere referitor la renunțarea

judecării capetelor de cerere menționate.

Este adevărat că procesul civil este

guvernat de principiul disponibilității procesuale, însă art. 246 alin. (4) C.

proc. civ. condiționează renunțarea la judecată de „învoirea celeilalte părți”.

Or, așa cum am arătat deja intimatele-pârâte nu și-au manifestat punctul de

vedere în ceea ce privește renunțarea la judecata capetelor de cerere precizate

în cererea de renunțare.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de criticile aduse prin cererea de recurs, Înalta Curte

constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Primul motiv de recurs este motivat

în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. modificarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motive de

nelegalitate când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății,

a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din dispoziția legală menționată

rezultă că al optulea motiv de recurs urmărește desființarea hotărârii

judecătorești atunci când judecătorii au nesocotit principiul înscris în art. 969

C. civ. potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între

părțile contractante.

Cu alte cuvinte, interpretarea

greșită a actului juridic poate determina modificarea hotărârii numai în acele

împrejurări în care o atare interpretare a determinat schimbarea naturii

actului juridic sau a înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

Din considerentele deciziei recurate

reiese că instanța de apel nu a dat altă interpretare actului juridic dedus

judecății. Dimpotrivă, din considerentele deciziei nr. 207/COM din 5 decembrie

2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța rezultă că aceasta a analizat

contractul de închiriere nr. 2485 din 14 februarie 2005 și clauzele acestuia și

în funcție de probatoriul administrat raportat la temeiul de drept s-a

pronunțat.

Față de faptul că decizia instanței

de apel este motivată în fapt demonstrând în mod logic deplina concordanță

dintre soluția din cauza respectivă și realitate reiese că instanța de apel nu

a schimbat natura ori înțelesul actului juridic dedus judecății.

Nu este lipsit de relevanță de a

sublinia în acest context că literatura de specialitate a statuat că recurentul

va trebui să arate în motivarea căii de atac în ce constă schimbarea naturii

ori înțelesului actului juridic, simpla afirmație în acest sens nefiind

suficientă pentru ca instanța de recurs să dea curs acestui motiv și în

consecință să admită recursul. Din motivarea căii de atac recurentul nu arată

concret în ce constă schimbarea naturii sau înțelesul actului juridic ci a

afirmat în principal că instanța de apel nu a amintit de raportul de expertiză întocmit

în cauză. Or, aprecierea probelor administrate în cauză și interpretarea lor

este o chestiune de fapt care nu poate fi criticată în recurs conform art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la al doilea motiv de

recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte

reține că este neîntemeiat față de dispoziția legală invocată și motivele de

nelegalitate arătate de recurentă.

Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei

legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Doctrina a statuat că hotărârea este

lipsită de temei legal atunci când din modul în care aceasta a fost redactată

nu se poate determina dacă legea a fost corect sau nu aplicată ceea ce înseamnă

că lipsa de temei legal nu trebuie confundată cu încălcarea legii. Hotărârea a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii înseamnă că instanța a

recurs la aplicarea dispozițiilor legale verifică dacă instanța de apel fie

le-a încălcat, fie le-a aplicat greșit.

Din această perspectivă precum și

din criticile deciziei recurate subsumate celui de-al doilea motiv de recurs și

nu în ultimul rând din considerentele deciziei recurate Înalta Curte reține că

în decizia instanței de apel s-a reținut în mod corect că intimata-pârâtă SC T.

SA și-a rezervat dreptul exclusiv de a rezilia unilateral contractul de

închiriere nr. 2485 din 14 februarie 2005, acesta fiind desființat de plin

drept fără a fi nevoie de notificare sau de îndeplinirea vreunei alte

formalități prealabile în cazul în care locatorul nu și-a îndeplinit cel puțin

una din obligațiile prevăzute în art. 7.3 lit. a)-d) din convenția părților.

Din probele administrate în cauză

rezultă că în mod corect instanța de apel a reținut că recurentei îi revenea

obligația efectuării demersurilor în vederea obținerii avizului favorabil de la

Colegiul Farmaciștilor și că neîndeplinirea obligației principale contractuale

principale aceea de a desfășura activitatea de farmacie s-a datorat

inexistenței avizului favorabil.

De asemenea se reține din

interpretarea clauzelor contractuale că până la data de 5 aprilie 2005

recurenta-reclamantă trebuia să achite chiria pentru luna mai, în cuantumul

stabilit, or aceasta nu a făcut dovada îndeplinirii acestei obligații, așa

încât neîndeplinirea obligației contractuale atrage, în temeiul art. 7.3 din

convenție sancțiunea rezilierii de plin drept a contractului. Părțile au

prevăzut un termen de grație de la data predării spațiului până la 1 martie

2005 fără plata chiriei, iar în art. 3.4 au stipulat că plata chiriei începe a

fi datorată de la data expirării termenului de grație acordat (1 martie 2005)

sau de la data intimizărilor și începerii activității comerciale dacă aceasta

este anterioară perioadei de grație.

Referitor la criticile privind

constatarea dreptului de folosință, neacordarea daunelor interese și

respingerii cererii subsidiare, Înalta Curte reține că sunt neîntemeiate față

de faptul că rezilierea contractului de închiriere nr. 2485/2005 are ca efect desființarea

acestuia pentru viitor astfel că dreptul de folosință a recurentei-reclamante

ce a făcut obiectul contractului de închiriere a încetat ca și obligația

corelativă a intimatei-pârâte SC T. SA de a-i preda spațiul și de a-i asigura

liniștita posesie. Obligarea intimatei-pârâte SC T. SA la plata

daunelor-interese este condiționată de îndeplinirea condițiilor angajării

condițiilor contractuale. Or, așa cum am arătat rezilierea contractului de

închiriere nr. 2485/2005 s-a produs în condițiile prevederilor contractuale [art.

7.3 lit. a) – d)] astfel că nu poate fi reținută vinovăția intimatei-pârâte SC

T. SA Ca urmare a efectului rezilierii în mod corect s-a respins prin cererea

subsidiară (plata sumei de 60.000 Euro – sumă menționată în cererea inițială,

477.768.806 rol – sumă menționată în cererea de recurs, reprezentând chirie

achitată pentru o perioadă de două luni anterioare rezilierii) cunoscut fiind

faptul că, contractul reziliat va înceta să mai producă efecte în viitor, dar

efectele produse până la data rezilierii rămân neatinse. Cu alte cuvinte,

părțile nu vor trebui să fie repuse în situația anterioară ci vor păstra

fiecare prestațiile ce li s-au efectuat, încetând doar pentru viitor săvârșirea

ori primirea unor asemenea prestații.

Având în vedere considerentele

arătate Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge

recursul ca nefondat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a

dispozițiilor legale în funcție de situația de fapt.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta

SC H.N.F. SA

București împotriva deciziei civile nr. 207/COM din 5 decembrie 2008 a Curții

de Apel Constanța, secția comercială, maritimă, și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatei SC T. SA Constanța suma de 9520 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2011.