ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3651/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3651/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe

rolul Tribunalului Sibiu și completată ulterior reclamanta SC O.C. SRL Sibiu,

în contradictoriu cu pârâtele SC B.G. SRL și N.C. a solicitat instanței ca prin

hotărârea pe care o va pronunța:

- să constate

că, începând cu data de 12 mai 2009, a operat rezilierea de plin drept a

contractului de închiriere încheiat între părți în data de 19 august 2005;

- să dispună

evacuarea pârâtei din imobilul situat în Sibiu, județul Sibiu, înscris în C.F.;

- obligarea

pârâtei SC B.G. SRL la plata de daune interese după cum urmează : 1.500 euro

pentru fiecare lună în echivalent în lei la data plății efective începând cu

luna mai 2009 și până la data eliberării spațiului.

- penalități în

cuantum de 1% pentru fiecare zi de neplată, aplicate la suma de 1.500 euro,

începând cu data de 1 a lunii până la data plății efective.

- prin

precizarea de la fila 49 reclamanta își cuantifică daunele solicitate la suma

de 8187 euro (din care 7.500 euro cu titlu de chirie neachitată și 687 euro cu

titlu de penalități). Echivalentul în lei a acestei sume este de 34.222 lei.

- să oblige

pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința

comercială nr. 1142/C din 16 Iunie 2010 a Tribunalului Sibiu a fost admisă în

parte acțiunea comercială formulată de reclamanta SC O.C. SRL Sibiu în

contradictoriu cu pârâta SC B.G. SRL Satu Mare, s-a constatat reziliat

contractul de închiriere încheiat între părți la data de 19 august 2005

începând cu 12 mai 2009, s-a dispus evacuarea pârâtei din imobil și obligat

pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 7.500 euro în echivalent în lei la

data plății, cu titlu de daune interese, obligându-se pârâta la plata către

reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.158,22 lei, fiind

respinse celelalte capete de cerere.

Pentru a

pronunța această sentință instanța de fond a reținut, în esență, că potrivit

dispozițiilor art. 6 din contractul de închiriere încheiat între cele două

părți litigante, pârâtei îi revenea obligația plății chiriei, lunar, în ziua de

1 a lunii pentru luna respectivă în baza facturii emise de locatori. Depășirea

termenului de plată a chiriei pe o perioadă mai mare de 10 zile este

sancționată, potrivit manifestării de voință exprimate de părți în art. 7 din

contract cu rezilierea de plin drept a acestuia fără a mai fi necesară punerea

în întârziere a debitorului și fără orice altă formalitate prealabilă. Clauza

precizată constituie în esență un pact comisoriu expres de gradul IV, căruia

tribunalul i-a dat eficiență. Pentru luna mai societatea pârâtă era obligată să

facă plata chiriei la 1 mai 2009. Sancțiunea desființării contractului devine

actuală după expirarea unui termen de 10 zile, care fiind calculat pe zile

libere, conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ. s-a împlinit pe 12 mai 2009.

Nu a fost

primită apărarea pârâtei referitoare la incidența în cauză a dispozițiilor

actului adițional la contractul de închiriere datat la 7 ianuarie 2009, în baza

căruia ar fi suspendată obligația de plată a chiriei în sarcina pârâtei

începând cu data de 30 aprilie 2009 atâta timp cât cazul fortuit, constând în

incendiul provocat la începutul anului 2009, își mai produce încă efectele,

întrucât acest act adițional nu este semnat de către unul dintre reprezentanții

legali ai societății reclamante. Competența de a numi administrator și ca atare

și de a decide mandatarea unui terț în administrarea societății aparține,

potrivit dispozițiilor art. 17 alin. (1) din Actul constitutiv, adunării

generale a asociaților. Or, în speță, mandatul nu a fost dat de organul

statutar competent, ci de unul dintre administratori prin depășirea limitei

mandatului pe care acesta îl avea.

Prin urmare,

instanța de fond a reținut în cauză incidența dispozițiilor contractului de

închiriere în forma sa nemodificată prin actul adițional încheiat la 7 ianuarie

2009.

Clauza

stipulată la art. 7 din Convenție constituie un pact comisoriu de grad IV, pe

care, de altfel, se bazează și cererea de chemare în judecată.

Redactat în

această formă, pactul comisoriu expres înlătură posibilitatea instanței

judecătorești de a dispune ea însăși aplicarea sancțiunii în cazul neexecutării

obligațiilor de către una dintre părți, astfel încât în cauză nu se mai pune

problema aprecierii oportunității rezilierii contractului de închiriere. Ca

atare, instanței i-a revenit sarcina de a constata că sancțiunea rezilierii

contractului a operat pe baza condițiilor

prevăzute de părți. Odată

reziliat contractul, pârâta nu mai deține titlu valabil în baza căruia avea

închiriat spațiul.

În temeiul

dispozițiilor art. 969 C. civ. care statuează puterea de lege a dispozițiilor

contractuale în ceea ce privește părțile ce s-au legat prin acest act juridic,

precum și în aplicarea dispozițiilor art. 1429 C. civ., prima instanță a admis

în parte acțiunea și, pe cale de consecință, a constatat reziliat contractul de

închiriere încheiat între părți la data de 19 august 2005 (în forma sa

modificată prin actul adițional datat 19 august 2005), începând cu data de 12

mai 2009 și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul din litigiu.

În ceea ce

privește daunele interese solicitate, acestea au fost încuviințate de instanță,

în parte, în limita sumei de 7.500 euro în echivalent în lei la data plății.

Daunele interese solicitate îmbracă forma lipsei folosului de tras a societății

reclamante de pe urma bunului proprietate tabulară și de a cărui posesie a fost

lipsită ca urmare a culpei delictuale a societății pârâte. Daunele au fost

acordate în limita în care partea reclamantă a timbrat, respectiv, mai 2009 -

septembrie 2009 și nu până la eliberarea spațiului așa cum a solicitat

societatea reclamantă. Pentru fiecare din aceste luni pârâta datorează

reclamantei 1.500 euro + T.V.A.

Temeiul legal

în acordarea daunelor interese a fost stabilit de tribunal ca fiind

dispozițiile coroborate ale articolelor 480, 998, 999 C. civ.

A fost respins

capătul de cerere privind acordarea de penalități, motivat de aceea că,

începând cu data de 12 mai 2009, contractul părților a fost reziliat și, ca

atare, nu mai poate produce efecte juridice după această dată, reclamanta

nemaifiind în drept să solicite daune interese în baza clauzei penale cuprinse

în contract.

În temeiul

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. tribunalul a obligat societatea pârâtă la

plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.158, 22 lei

(din care 2000 lei reprezintă onorariu avocat, iar 9158,22 lei taxă de timbru

), ca fiind căzută în pretențiuni.

Împotriva

acestei sentințe pârâta SC B.G. SRL Satu Mare a declarat apel care a fost

respins prin nr. 136/A din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba lulia,

secția comercială. Prin aceeași hotărâre a fost obligată apelanta să plătească

intimatei SC O.C. SRL Sibiu suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea

hotărârii, instanța de apel a reținut, în esență, că administratorul social N.I.

nu putea transmite dreptul de administrare către o altă persoană printr-o

procură specială, competența de a mandata un terț în administrarea societății

revenindu-i adunării generale a asociaților conform art.  17 alin. (1) pct. 4

din actul constitutiv al SC O.C. SRL, aspect reglementat și de art. 71 alin.

(1) din Legea nr. 31/1990.

Susținerea

apelantei că în cauză ar fi incident un „mandat aparent", iar mandatarul

aparent are puteri de reprezentare, întrucât „credința legitimă valorează

titlu" nu poate fi însușită de instanța de apel, întrucât art. 1554 C.

civ. se referă la cazul revocării mandatului care nu a fost adusă la cunoștința

terților, caz neaplicabil în speță.

Mandatarul

trebuie să se încadreze în limitele mandatului, iar mandatul special acordat

prin procura specială din 4 decembrie 2007 nu se referea la contractul de

închiriere din 19 august 2005.

S-a reținut că

un astfel de mandat contravine dispozițiilor generale din Legea societăților

comerciale nr. 31/1990 și speciale reglementate de actul constitutiv, nu poate

produce efecte juridice opozabile reclamantei SC O.C. SRL.

Împotriva

acestei decizii, pârâta SC B.G. SRL Satu Mare a declarat recurs prin care a

solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și rejudecând

cauza, admiterea apelului în sensul respingerii acțiunii formulate de către

reclamantă.

În drept, au

fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, pârâta arată că mandatul autentic dat de către asociatul -

administrator mandatarului N.l.D. era un mandat de administrare legal, astfel

ca acesta își produce efectele juridice atât între părți, cât și față de terți.

În opinia sa,

procura autentică nu a fost declarată nulă, și prin urmare, nici actul încheiat

în baza acesteia nu poate considerat nul.

Reiterând

motivele din apel, în dezvoltarea recursului său, pârâta susține că instanța a

ignorat existența „mandatului aparent", care ar fi generat de

buna-credință a sa în derularea contractului, iar buna-credință valorează

titlu.

Consideră că

mandatul aparent produce efecte ca și cum mandatarul aparent ar fi avut puteri

de reprezentare, întrucât așa cum există mandate fără reprezentare, există și

reprezentare fără mandat.

Se arată că

instanța de apel invocă, în sprijinul soluției sale art. 71 alin. (1) din Legea

nr. 31/1990, dar care la aliniatul doi prevede că "în cazul încălcărilor

prevederilor alin. (1) societatea poate pretinde de la cel substituit

beneficiile rezultate din operațiune, ca atare legiuitorul nu afirmă că actul

astfel încheiat nu este opozabil societății, ci prevede că beneficiile vor fi

ale acesteia, iar în caz de pagube stabilește răspunderea.

Susține că nu a

solicitat și instanța nu a constatat reaua credința a reclamantei, motiv pentru

care operează prezumția de încheiere cu bună credință a actului adițional.

Recurenta

critică decizia atacată, pentru nelegalitate, și sub aspectul acordării

daunelor interese (folosul de tras) și a cheltuielilor de judecată.

Intimata-reclamantă

SC O.C. SRL Sibiu a formulat note scrise, prin care a solicitat, în esență

respingerea recursului ca nefondat.

Analizând

decizia recurată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de

legalitate și temeiurile de drept invocate, înalta Curte constată că recursul

este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit

dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea este nelegală „când

instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura

ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia".

Din dezvoltarea

motivelor de recurs, se constată că pârâta este în eroare asupra incidenței în

cauză a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancționând

denaturarea sau schimbarea înțelesului unui act juridic, or, în speță,

recurenta nu arătă care este actul juridic dedus judecății și în ce constă

interpretarea greșită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat.

Înalta Curte

constată că nici motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

nu-și găsește incidența în speță.

În cauză, nu se

aplică teoria mandatului aparent, astfel cum pretinde recurenta-pârâtă SC B.G.

SRL Satu Mare.

Este adevărat

că numitul N.D., a fost împuternicit de către fostul administrator social N.I.

prin procură (fila 106 din dosarul de fond) autentificată la data de 4

decembrie 2007, să reprezinte societatea reclamantă în vederea bunei

desfășurări a activității acesteia, însă procura acordată, deși intitulată

specială, este una generală, nu are caracterul unui mandat special dat pentru o

anumită operațiune, respectiv pentru încheierea unui act adițional la

contractul de închiriere din 19 august 2005.

Prin urmare, în

mod judicios ambele instanțe au reținut incidența dispozițiilor contractului de

închiriere în forma sa nemodificată prin actul adițional încheiat la 7 ianuarie

2009, având în vedere că acest act adițional nu a fost semnat de către unul

dintre reprezentanții legali ai societății reclamante, instanțele interpretând

corect clauzele contractuale, tară a modifica acordul de voință și fără a

încălca dispozițiile art. 969 C. civ.

Este de

observat că recurenta invocă formal „nelegal itatea" acordării daunelor

interese și a cheltuielilor de judecată, rară a preciza în concret în ce

constată aplicarea ori interpretarea greșită a legii din perspectiva pct. 9 al art.

304 C. proc. civ.

De altfel, este

de reținut că, în speță, daunele interese (folosul de tras), au fost acordate

cu respectarea dispozițiilor art. 480, 998, 999 C. civ.

Totodată,

fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată îl constituie

culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, așa cum rezultă din

dispozițiile art. 274 C. proc. civ., iar în cauză nu rezultă vreo încălcare a

dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. care reglementează plata cheltuielilor de

judecată de către partea care a căzut în pretenții, în condițiile în care a

fost reținută culpa procesuală a pârâtei.

Pentru toate

argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că decizia

recurată este la adăpost de orice critică, iar recursul pârâtei este nefondat,

motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

va fi respins, menținându-se hotărârea instanței de apel, ca legală.

Reținând culpa

procesuală a recurentei, în temeiul prevederilor art. 274 C. proc. civ., Înalta

Curte, va obliga recurenta-pârâtă SC B.G. SRL Satu Mare la plata sumei de 1.000

lei cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă SC O.C. SRL Sibiu, conform

înscrisului doveditor aflat la fila 66 din dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC B.G. SRL Satu Mare împotriva Deciziei comerciale

nr. 136/A din 12 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba lulia, secția comercială,

ca nefondat.

Obligă

recurenta la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată către intimata SC

O.C. SRL Sibiu.

Irevocabilă.

Proonunțată în

ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.