ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3545/2010

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC T. SA

Constanța, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția

comercială, a chemat în judecată pe pârâta

SC G.N.N.T. SRL solicitând instanței, ca prin

hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea încetării contractului de

închiriere nr. 745 din 15 mai 2004 ca urmare a ajungerii la termen, precum și

evacuarea pârâtei din spațiul comercial ce a făcut obiectul contractului de

închiriere situat la parterul centrului comercial T.M.

Prin sentința nr. 6083

din 19 octombrie 2009, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei SC T. SA și a

constatat încetat contractul de închiriere nr. 745 din 15 mai 2004 încheiat de părți

prin expirarea termenului de închiriere. A respins, ca rămas fără obiect, capătul

de cerere privind evacuarea pârâtei SC G.N.N.T. SRL din spațiul ce a făcut

obiectul contractului de închiriere nr. 745/2004. A fost respinsă ca nefondată

cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă SC G.N.N.T. SRL în

contradictoriu cu reclamantul SC T. SA.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut

că

este adevărat că rămânerea pârâtei în spațiul închiriat după

încetarea

contractului, precum și emiterea de facturi pentru chirie și utilități aferente

acestei perioade poate avea semnificația unei prelungiri a duratei

contractului. Însă, corespondența dintre părți (adresele emise de către

reclamanta) atestă faptul că reclamanta nu a mai dorit prelungirea duratei

contractului de închiriere ulterior datei de 15 mai 2007, propunându-i pârâtei

mutarea într-un alt spațiu, având în vedere că au început lucrările de

reparații și modernizare în centrul comercial T.M., propunere refuzată.

Instanța

de fond, a reținut că prin aceasta corespondență plățile efectuate de

pârâtă cu titlul de chirie și utilități ulterior

datei de 15 mai 2007 (când a refuzat să părăsească spațiul închiriat) aveau

semnificația acoperirii despăgubirilor suferite

de reclamantă, și

nicidecum a acceptului reclamantei pentru prelungirea duratei contractului.

De

altfel, clauza contractuală din art. 3.6, în concordanță cu toată corespondența

anterioară încetării contractului, conduc la concluzia că voința reală a

părților a fost de a modifica contractul numai prin act adițional, ca rezultat

al înțelegerii lor în ceea ce privește elementele esențiale ale convenției

(durata, cuantumului chiriei).

Cât

timp părțile nu au încheiat un asemenea act adițional, instanța a

apreciat că efectele contractului de închiriere nr.

745/2004 au încetat la expirarea

duratei prevăzută în art. 3.1, iar din

această perspectivă primul capăt de cerere s-a apreciat ca fiind întemeiat.

În ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere, instanța l-a respins ca rămas fără obiect,

reținând ca pârâta a fost deja evacuată din spațiul închiriat printr-o hotărâre

pronunțată pe calea ordonanței președințiale, hotărâre care a

fost deja pusă în executare de B.E.J. S.C.A. și S.G.

S.

la data de 31 iulie 2007, aspect care rezultă din expertiza contabilă efectuată

în cauză.

De

altfel, pârâta a solicitat prin cererea reconvențională predarea

folosinței spațiului comercial, ceea ce înseamnă

că a pierdut dreptul de folosință.

Referitor

la cererea reconvențională, instanța a apreciat că față de soluția dată

acțiunii principale, în sensul constatării încetării contractului de

închiriere, primul capăt privind obligarea reclamantei să încheie contract de

închiriere și să îi predea folosința spațiului este neîntemeiat.

Pârâta reconvenientă SC G.N.N.T. SRL nu se poate prevala

de adresa

nr.

215 din 29 ianuarie 2007 emisă de reclamantă și de răspunsul ei la aceasta, sau

de facturile emise de reclamantă ulterior datei de 15 mai 2007, pentru a se

considera că a operat prelungirea contractului de închiriere, cât timp

modificarea contractului era posibilă doar printr-un act adițional, pe care

părțile nu l-au încheiat.

Instanța

de fond a apreciat că pornind de la premisa că durata contractului de

închiriere a expirat la

15 mai 2007, nu se

poate reține vreo culpă în sarcina reclamantei pentru atragerea răspunderii

sale

delictuale și nici săvârșirea vreunei fapte culpabile producătoare de

prejudicii în patrimoniul pârâtei. Faptul că pârâta, ulterior încetării

contractului, nu a realizat profituri din activitatea pe care o desfășura în

spațiul închiriat, că a achitat salarii și a format doi noi angajați nu poate

fi imputat reclamantei, cât timp toată corespondența dintre părți contura

imposibilitatea încheierii unui act adițional la contractul de

închiriere pentru prelungirea duratei acestuia,

ceea ce impunea din partea pârâtei luarea unor măsuri corespunzătoare pentru

derularea activității într-un alt spațiu.

Curtea

de Apel Constanta, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 23/ COM din 1 martie 2010, a respins,

ca nefundat, apelul pârâtei reconvenționale

SC

G.N.N.T. SRL.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de apel a

apreciat că nu poate fi reținută culpa

reclamantei în producerea unui prejudiciu societății pârâte, întrucât aceasta

din urma avea cunoștință de faptul că l

ocațiunea

a încetat și că va continua numai în baza unui act adițional semnat de

părți,

act ce nu a fost încheiat iar tacita relocațiune nu a operat,

în speță, întrucât locatorul nu a rămas în

pasivitate

permițându-i locatarului să folosească spațiul și încasând chiria

aferentă, adresele nr. 1014 din 11 mai 2007 și

1030 din 14 mai 2007 emise de societatea

reclamanta fiind relevante în

ceea ce privește voința juridică a acesteia. Doar dacă locatorul și-ar fi revocat

intempestiv oferta s-ar putea vorbi de incidența art. 998 C. civ. și existența

unui prejudiciu produs locatarului respectiv, SC G.N.N.T. SRL.

S-a mai reținut că în

cauză, nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă faptul că datorită faptei  ilicite

a SC T.M. SA reconvenienta a suferit un prejudiciu compus din salarii achitate

și cheltuieli de formare a unui angajat, precum și din vânzări.

Reținând inexistența

faptei culpabile în sarcina reclamantei, ca o condiție cumulativă ce trebuie

îndeplinită pentru antrenarea răspunderii delictuale, prima instanță nu a mai

analizat probele administrate în cauză pentru cuantificarea prejudiciului

societății. Față de această soluție prima instanță nu avea obligația de a

valorifica și de a analiza expertiza și înscrisurile privind cuantumul

prejudiciului.

În final, s-a

apreciat că și critica referitoare la nerespectarea principiului continuității

este nefondată întrucât din procesul verbal de la dosar fond-rezultă că

magistratul care a administrat probele în dosarul de fond și-a încetat

activitatea în urma pensionării astfel încât, în mod corect au fost planificați

în ședința de judecată magistrații din programarea de permanență.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâta SC G.N.N.T. SRL, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii reconvenționale,

privind obligarea reclamantei la plata prejudiciului cauzat în valoare de

110.574 lei.

În dezvoltarea

recursului, recurenta susține că instanța de apel a ignorat faptul că instanța

de fond a stabilit vinovăția SC T. SA, raportat la probele din dosar, respectiv

proba cu înscrisuri, interogatoriu și după prorogarea probei cu expertiza.

Recurenta susține că

în considerentele hotărârii judecătorești atacate nu rezultă ce s-a întâmplat în

dosar, întrucât nu se face referire la interogatorii, la expertize, la

înlocuirea experților, la încuviințarea obiecțiilor la expertiza, la omologarea

expertizei, nici la motivele care au determinat instanța sa înlăture expertiza.

De altfel, apreciază că instanța se referă strict la contractul între părți, și

la corespondența, pe care însă le administrează în mod subiectiv, însă omite că

în materie comercială dovada încheierii contractului se face cu orice mijloc de

probă.

La termenul din 27

octombrie 2010, intimata-reclamantă SC T. SA Constanța a invocat excepția

nulității recursului, potrivit art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

Înalta Curte, în

conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302

1

C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursului.

Recursul, potrivit

Titlului V, Capitolul I C. proc. civ., este cale de atac extraordinară,

nedevolutivă, care se exercită numai cu respectarea cerințelor stabilite de

lege.

În acest sens, art. 302

1

C. proc. civ., a prevăzut mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină

cererea de recurs.

Printre aceste

mențiuni, la lit. c), s-a stipulat obligația de a se indica motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază cererea de recurs, conform cărora aceasta trebuie să

cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe

care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de

modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Din expunerea

argumentelor aduse în susținerea recursului, se constată că deși s-au invocat dispozițiile

de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta nu a structurat și nu a dezvoltat

aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 302

1

lit. c) C.

proc. civ.

Prin urmare, motivele

de netemeinicie invocate prin cererea de recurs, nu pot face obiectul analizei

instanței de recurs, având în vedere faptul că partea a avut la dispoziție o

judecată de fond în fața primei instanțe și o rejudecarea a fondului în apel.

Astfel fiind, se

constată că recursul declarat de pârâta SC G.N.N.T. SRL București, împotriva

deciziei nr. 23/ COM din 1 martie 2010 a Curții de Apel Constanța a fost

formulat cu încălcarea dispozițiilor art. 302

1

lit. c) C. proc. civ.

și în consecință, urmează a fi sancționat cu nulitatea acestuia.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite excepția

nulității recursului declarat de pârâta SC G.N.N.T. SRL București invocată de

intimata reclamantă SC T. SA Constanța.

Constată nulitatea

recursului declarat de pârâta SC G.N.N.T. SRL București împotriva deciziei nr. 23/

COM din 1 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27

octombrie 2010.