ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3545/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC T. SA Constanța, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția comercială, a chemat în judecată pe pârâta SC G.N.N.T. SRL solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună constatarea încetării contractului de închiriere nr. 745 din 15 mai 2004 ca urmare a ajungerii la termen, precum și evacuarea pârâtei din spațiul comercial ce a făcut obiectul contractului de închiriere situat la parterul centrului comercial T.M. Prin sentința nr. 6083 din 19 octombrie 2009, Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea reclamantei SC T. SA și a constatat încetat contractul de închiriere nr. 745 din 15 mai 2004 încheiat de părți prin expirarea termenului de închiriere.

A respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind evacuarea pârâtei SC G.N.N.T. SRL din spațiul ce a făcut obiectul contractului de închiriere nr. 745/2004. A fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta reconvenientă SC G.N.N.T. SRL în contradictoriu cu reclamantul SC T. SA. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că este adevărat că rămânerea pârâtei în spațiul închiriat după încetarea contractului, precum și emiterea de facturi pentru chirie și utilități aferente acestei perioade poate avea semnificația unei prelungiri a duratei contractului. Însă, corespondența dintre părți (adresele emise de către reclamanta) atestă faptul că reclamanta nu a mai dorit prelungirea duratei contractului de închiriere ulterior datei de 15 mai 2007, propunându-i pârâtei mutarea într-un alt spațiu, având în vedere că au început lucrările de reparații și modernizare în centrul comercial T.M., propunere refuzată.

Instanța de fond, a reținut că prin aceasta corespondență plățile efectuate de pârâtă cu titlul de chirie și utilități ulterior datei de 15 mai 2007 (când a refuzat să părăsească spațiul închiriat) aveau semnificația acoperirii despăgubirilor suferite de reclamantă, și nicidecum a acceptului reclamantei pentru prelungirea duratei contractului. De altfel, clauza contractuală din art. 3.6, în concordanță cu toată corespondența anterioară încetării contractului, conduc la concluzia că voința reală a părților a fost de a modifica contractul numai prin act adițional, ca rezultat al înțelegerii lor în ceea ce privește elementele esențiale ale convenției (durata, cuantumului chiriei). Cât timp părțile nu au încheiat un asemenea act adițional, instanța a apreciat că efectele contractului de închiriere nr. 745/2004 au încetat la expirarea duratei prevăzută în art. 3.1, iar din această perspectivă primul capăt de cerere s-a apreciat ca fiind întemeiat.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța l-a respins ca rămas fără obiect, reținând ca pârâta a fost deja evacuată din spațiul închiriat printr-o hotărâre pronunțată pe calea ordonanței președințiale, hotărâre care a fost deja pusă în executare de B.E.J. S.C.A. și S.G. S. la data de 31 iulie 2007, aspect care rezultă din expertiza contabilă efectuată în cauză. De altfel, pârâta a solicitat prin cererea reconvențională predarea folosinței spațiului comercial, ceea ce înseamnă că a pierdut dreptul de folosință. Referitor la cererea reconvențională, instanța a apreciat că față de soluția dată acțiunii principale, în sensul constatării încetării contractului de închiriere, primul capăt privind obligarea reclamantei să încheie contract de închiriere și să îi predea folosința spațiului este neîntemeiat.

Pârâta reconvenientă SC G.N.N.T. SRL nu se poate prevala de adresa nr. 215 din 29 ianuarie 2007 emisă de reclamantă și de răspunsul ei la aceasta, sau de facturile emise de reclamantă ulterior datei de 15 mai 2007, pentru a se considera că a operat prelungirea contractului de închiriere, cât timp modificarea contractului era posibilă doar printr-un act adițional, pe care părțile nu l-au încheiat. Instanța de fond a apreciat că pornind de la premisa că durata contractului de închiriere a expirat la 15 mai 2007, nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantei pentru atragerea răspunderii sale delictuale și nici săvârșirea vreunei fapte culpabile producătoare de prejudicii în patrimoniul pârâtei.

Faptul că pârâta, ulterior încetării contractului, nu a realizat profituri din activitatea pe care o desfășura în spațiul închiriat, că a achitat salarii și a format doi noi angajați nu poate fi imputat reclamantei, cât timp toată corespondența dintre părți contura imposibilitatea încheierii unui act adițional la contractul de închiriere pentru prelungirea duratei acestuia, ceea ce impunea din partea pârâtei luarea unor măsuri corespunzătoare pentru derularea activității într-un alt spațiu. Curtea de Apel Constanta, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 23/ COM din 1 martie 2010, a respins, ca nefundat, apelul pârâtei reconvenționale SC G.N.N.T.

SRL. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că nu poate fi reținută culpa reclamantei în producerea unui prejudiciu societății pârâte, întrucât aceasta din urma avea cunoștință de faptul că l ocațiunea a încetat și că va continua numai în baza unui act adițional semnat de părți, act ce nu a fost încheiat iar tacita relocațiune nu a operat, în speță, întrucât locatorul nu a rămas în pasivitate permițându-i locatarului să folosească spațiul și încasând chiria aferentă, adresele nr. 1014 din 11 mai 2007 și 1030 din 14 mai 2007 emise de societatea reclamanta fiind relevante în ceea ce privește voința juridică a acesteia. Doar dacă locatorul și-ar fi revocat intempestiv oferta s-ar putea vorbi de incidența art. 998 C. civ.

și existența unui prejudiciu produs locatarului respectiv, SC G.N.N.T. SRL. S-a mai reținut că în cauză, nu s-a dovedit prin nici un mijloc de probă faptul că datorită faptei ilicite a SC T.M. SA reconvenienta a suferit un prejudiciu compus din salarii achitate și cheltuieli de formare a unui angajat, precum și din vânzări. Reținând inexistența faptei culpabile în sarcina reclamantei, ca o condiție cumulativă ce trebuie îndeplinită pentru antrenarea răspunderii delictuale, prima instanță nu a mai analizat probele administrate în cauză pentru cuantificarea prejudiciului societății. Față de această soluție prima instanță nu avea obligația de a valorifica și de a analiza expertiza și înscrisurile privind cuantumul prejudiciului.

În final, s-a apreciat că și critica referitoare la nerespectarea principiului continuității este nefondată întrucât din procesul verbal de la dosar fond-rezultă că magistratul care a administrat probele în dosarul de fond și-a încetat activitatea în urma pensionării astfel încât, în mod corect au fost planificați în ședința de judecată magistrații din programarea de permanență. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC G.N.N.T. SRL, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 si 9 C. proc. civ., prin care se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii cererii reconvenționale, privind obligarea reclamantei la plata prejudiciului cauzat în valoare de 110.574 lei.

În dezvoltarea recursului, recurenta susține că instanța de apel a ignorat faptul că instanța de fond a stabilit vinovăția SC T. SA, raportat la probele din dosar, respectiv proba cu înscrisuri, interogatoriu și după prorogarea probei cu expertiza. Recurenta susține că în considerentele hotărârii judecătorești atacate nu rezultă ce s-a întâmplat în dosar, întrucât nu se face referire la interogatorii, la expertize, la înlocuirea experților, la încuviințarea obiecțiilor la expertiza, la omologarea expertizei, nici la motivele care au determinat instanța sa înlăture expertiza. De altfel, apreciază că instanța se referă strict la contractul între părți, și la corespondența, pe care însă le administrează în mod subiectiv, însă omite că în materie comercială dovada încheierii contractului se face cu orice mijloc de probă.

La termenul din 27 octombrie 2010, intimata-reclamantă SC T. SA Constanța a invocat excepția nulității recursului, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 302 1 C. proc. civ., a luat în examinare excepția nulității recursului. Recursul, potrivit Titlului V, Capitolul I C. proc. civ., este cale de atac extraordinară, nedevolutivă, care se exercită numai cu respectarea cerințelor stabilite de lege. În acest sens, art. 302 1 C. proc. civ., a prevăzut mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină cererea de recurs.

Printre aceste mențiuni, la lit. c), s-a stipulat obligația de a se indica motivele de nelegalitate pe care se întemeiază cererea de recurs, conform cărora aceasta trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității dezvoltarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă și limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. Din expunerea argumentelor aduse în susținerea recursului, se constată că deși s-au invocat dispozițiile de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., recurenta nu a structurat și nu a dezvoltat aceste motive, în conformitate cu dispozițiile art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. Prin urmare, motivele de netemeinicie invocate prin cererea de recurs, nu pot face obiectul analizei instanței de recurs, având în vedere faptul că partea a avut la dispoziție o judecată de fond în fața primei instanțe și o rejudecarea a fondului în apel.

Astfel fiind, se constată că recursul declarat de pârâta SC G.N.N.T. SRL București, împotriva deciziei nr. 23/ COM din 1 martie 2010 a Curții de Apel Constanța a fost formulat cu încălcarea dispozițiilor art. 302 1 lit. c) C. proc. civ. și în consecință, urmează a fi sancționat cu nulitatea acestuia. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite excepția nulității recursului declarat de pârâta SC G.N.N.T. SRL București invocată de intimata reclamantă SC T. SA Constanța. Constată nulitatea recursului declarat de pârâta SC G.N.N.T. SRL București împotriva deciziei nr. 23/ COM din 1 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 octombrie 2010.