ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3501/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă

nr. 350/2010 din 04 octombrie 2010 Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, sesizată prin declinare de competență de Tribunalul Cluj,

a respins contestația formulată de reclamanta SC M.N. SRL Zalău, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului, împotriva deciziei nr. 1052 din

09 decembrie 2009.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 1052

din 09 decembrie 2009, Consiliul Național al Audiovizualului a decis sancționarea

SC M.N. SRL cu amendă în cuantum de 10.000 RON, constatând, în urma controlului

efectuat, că societatea a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului

nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora distribuitorii

de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai

cu acordul Consiliului. Astfel, s-a reținut că societatea a retransmis în „rețeaua

de cablu”, în plus față de programele din listă, 41 de servicii de programe fără

a fi înscrise în oferta de servicii și fără a solicita acordul Consiliului cu privire

la modificarea structurii acesteia, iar programul V., deși înscris în oferta aprobată

de Consiliu, nu era retransmis.

Totodată, în cuprinsul

raportului de constatare, s-a menționat în mod expres că reclamanta nu deține o

rețea de cablu propriu-zisă, ci una de internet, pachetul de programe TV fiind oferit

doar la anumite tipuri de abonamente și fiind accesibil prin intermediul unui cont

de utilizator și a unei parole furnizate de către societate.

Împotriva deciziei de

sancționare, reclamanta a formulat contestația ce face obiectul prezentei cauze,

prin care a solicitat, în principal, constatarea nulității absolute a deciziei C.N.A.

nr. 1052 din 09 decembrie 2009 pentru lipsa competenței materiale a organului emitent

și, în subsidiar, anularea deciziei nr. 1052 din 09 decembrie 2009 emisă de C.N.A.

Cu privire la excepția

nulității absolute a deciziei atacate pentru lipsa competenței materiale a organului

emitent, instanța a constatat că aceasta este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Controlul exercitat de

pârâtul Consiliul Național al Audiovizualului a vizat activitatea de retransmitere

a programelor de către reclamantă, activitate pe care aceasta o desfășoară în baza

avizului de retransmisie din 29 ianuarie 2009, iar în temeiul prevederilor art.

90 alin. (1) lit. j) și alin. (2) din Legea audiovizualului, sancțiunea din decizia

atacată a fost aplicată de organul competent, în speță de C.N.A.

S-a reținut de către instanță

că Legea audiovizualului îi conferă Consiliului atributul supravegherii respectării,

controlul îndeplinirii obligațiilor și sancționarea încălcării prevederilor din

domeniul audiovizualului, potrivit dispozițiilor art. 88 alin. (1) și că, deși reclamanta

a afirmat că în domeniul internetului, în sens larg, competența de reglementare,

avizare, autorizare, sancționare etc., i-ar aparține Autorității Naționale pentru

Administrare și Reglementare în Comunicații, niciun distribuitor de servicii nu

poate retransmite programe de televiziune folosind ca mijloc de retransmisie internetul,

înțeles ca rețea de telecomunicații, dacă nu are drept de retransmisie. Or pentru

retransmiterea programelor prin rețele de comunicații electronice, respectiv prin

rețele de telecomunicații, persoana interesată trebuie să solicite Consiliului eliberarea

avizului de retransmisie, în conformitate cu prevederile deciziei nr. 12/2003, modificată

prin decizia nr. 262/2003.

Având în vedere că Legea

audiovizualului instituie, la art. 1 alin. (2), regula potrivit căreia normelor

din cuprinsul acesteia le sunt aplicabile definițiile prevăzute la art. 2 din O.G.

nr. 34/2002 privind accesul la rețelele publice de comunicații electronice și la

infrastructura asociată, precum și interconectarea acestora, aprobată cu modificări

și completări prin Legea nr. 527/2002, cu modificările și completările ulterioare,

precum și faptul că din interpretarea acestor dispoziții rezultă că internetul este

un subdomeniu al comunicațiilor electronice, instanța de fond a apreciat că nu se

poate reține că pârâtul nu ar avea competența de a emite decizia de sancționare

a reclamantei, motiv pentru care a respins excepția invocată ca neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că reclamanta furnizează servicii de programe folosind ca mijloc de retransmisie

internetul, ca subdomeniu al comunicațiilor electronice, ceea ce le permite abonaților

săi, conectați la rețeaua de internet, să acceseze un server pus la dispoziție de

către aceasta, pentru a-i recepționa programele retransmise și că nu are nicio importanță

că tipul de serviciu utilizat este bazat pe conexiune internet și receptabil doar

pe calculator.

S-a mai reținut în considerentele

hotărârii atacate că orice persoană care pune la dispoziția publicului o ofertă

de servicii de programe prin retransmisie, prin orice mijloace tehnice (inclusiv

prin intermediul internetului) pe bază de relații contractuale cu radiodifuzorii

ori cu alți distribuitori, are obligația de a solicita Consiliului eliberarea avizului

de retransmisie în conformitate cu dispozițiile art. 74 alin. (1) din Legea audiovizualului,

făcând astfel dovada că are drept de retransmisie acordat de aceștia.

Având în vedere faptul

că în speță nu a fost contestată împrejurarea retransmiterii unor programe pentru

care nu a fost obținut avizul necesar, contestația formulată a fost respinsă, cu

luarea în considerare a prevederilor art. 93 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

2.1. Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamanta SC M.N. SRL Zalău, pe care a criticat-o

pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând în mod generic dispozițiile art. 299

și urm. C. proc. civ., ca temei legal al demersului său juridic.

Criticile formulate de

societatea comercială recurentă susțin, în esență, că hotărârea instanței de fond

a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente

în cauză, subsumându-se astfel motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Astfel, susține recurenta,

instanța de fond a respins în mod greșit cererea de audiere ca martor a directorului

tehnic al societății, care ar fi avut posibilitatea oferirii unor explicații necesare

înțelegerii aspectelor tehnice ale cauzei.

Mai susține că instanța

de fond a interpretat în mod eronat noțiunea de „retransmisie” și de „retransmisie

prin cablu”, ignorând că societatea comercială recurentă nu deține o rețea de cablu

pentru televiziune, ci o rețea de internet.

În concluzie, societatea

comercială a solicitat admiterea recursului și rejudecarea cauzei, cu consecința

anulării deciziei nr. 1052 din 09 decembrie 2009.

2.2. C.N.A. a depus întâmpinare

prin care a combătut criticile recursului, susținând, în esență, că soluția recurată

și actul administrativ atacat sunt legale și temeinice.

recurs.

Recursul este nefondat

și a fost respins pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Într-adevăr, prin încheierea

din 27 septembrie 2010, instanța de fond a respins proba testimonială solicitată

de societatea comercială, apreciind, în mod judicios, că audierea unor martori nu

este utilă cauzei, din moment ce problema dedusă judecății este aceea a legalității

deciziei nr. 1052/2009 care va fi analizată în raport cu documentația care a stat

la baza emiterii sale și cu dispozițiile legale incidente, astfel că această critică

a recurentei va fi înlăturată.

În ceea ce privește fondul

cauzei, așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1, este

necontestat că, la data controlului efectuat de inspectorul C.N.A., 01

decembrie 2009, avea un număr de 81 de programe TV, dintre care, pentru 41 de programe

nu avea acordul C.N.A., iar dintre cele pentru care deținea avizul de retransmisie

din 27 octombrie 2009, programul TV V. nu se retransmitea.

Așa cum s-a reținut și

în conținutul raportului de constatare încheiat la data de 01 decembrie 2009, nu

se contestă că societatea comercială nu deține o rețea de cablu propriu-zisă de

televiziune, ci o rețea de internet, în sensul că pachetul de programe TV este accesibil

prin intermediul unui cont de utilizator și a unei parole.

De asemenea, este necontestat

că autoritatea publică competentă – C.N.A., a considerat că fapta constatată de

inspectorii săi constituie contravenția prevăzută la art. 90 alin. (1) lit. j),

cu raportare la art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările

și completările ulterioare.

Într-adevăr, potrivit

art. 74 alin. (3) din Legea nr. 554/2002 „Distribuitorii de servicii pot modifica

structura de ofertă de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”.

În cadrul susținerilor

făcute în fața instanței de fond, precum și în criticile aduse soluției recurate,

societatea comercială nu a negat că transmitea cele 41 de programe TV peste oferta

aprobată, a susținut, în esență, că prin activitatea desfășurată nu realiza o retransmisie

în sensul legii și că nu deține o rețea de cablu TV, ci o rețea de internet, astfel

că în mod greșit a reținut instanța de fond că sunt incidente dispozițiile legale

aplicate de C.N.A.

Instanța de recurs reține

că, potrivit avizului de retransmisie din 29 ianuarie 2009, Anexa 1, completată

la data de 27 octombrie 2009 cu Anexa 2, societatea comercială recurentă a deținut

calitatea/statutul de distribuitor de servicii în sensul art. 1 pct. 14 din Legea

nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Or, potrivit acestei norme,

„distribuitor de servicii” este orice persoană care constituie și pune la dispoziția

publicului o ofertă de servicii de programe prin retransmisie, pe bază de relații

contractuale cu radiodifuzorii ori cu alți distribuitori.

Operațiunea de „retransmisie”

este definită de lege la art. 1 pct. 10 ca fiind „captarea și transmiterea simultană

a serviciilor media audiovizuale liniare, furnizate de radiodifuzori și destinate

recepționării de către public, prin orice mijloace tehnice, în integralitatea lor

și fără nicio modificare a conținutului”.

Deci, din moment ce captarea

și transmiterea serviciilor poate fi făcută „prin orice mijloace tehnice”, susținerile

recurentei, că folosește o rețea de internet și nu o rețea de cablu, nu au consecințele

juridice pretinse de recurentă, ambele rețele reprezentând rețele de comunicații

electronice în sensul art. 2 lit. a) din O.G. nr. 34/2002.

În concluzie, rezultă

că soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC M.N. SRL Zalău împotriva sentinței civile nr. 350 din 04 octombrie 2010 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 iunie 2011.