ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 decembrie 2010, reclamantul N.D.F., în calitate de administrator al SC T.S. SRL Râmnicu Vâlcea a solicitat anularea deciziei din 17 august 2010 emisă de Consiliul Național al Audiovizualului. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost sancționată pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, deoarece a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii și fără a solicita acordul consiliului, iar alte programe, deși înscrise în oferta aprobată de consiliu, nu au fost retransmise. De asemenea, s-a considerat că SC T.S.

SRL Râmnicu Vâlcea a încălcat prevederile art. 82 alin. (1), coroborat cu art. 50 alin. (1) și art. 58 alin. (1) din Legea audiovizualului. Reclamanta a susținut că autoritatea pârâtă nu a aplicat și prevederile art. 90 alin. (3) și alin. (4) din Legea audiovizualului, deoarece nu a ținut seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult 1 an. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea ca nefondată prin sentința nr. 23 din 26 ianuarie 2011, constatând legalitatea deciziei din 17 august 2010, prin care SC T.S.

SRL Râmnicu Vâlcea a fost sancționată cu amendă în sumă de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor art. 74 și art. 50, coroborat cu art. 58 din Legea audiovizualului, întrucât în rețeaua de cablu din localitatea B., județul Vâlcea, a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta aprobată și fără a solicita acordul consiliului, iar altele, deși înscrise în oferta aprobată de consiliu, nu au fost retransmise. De asemenea, s-a avut în vedere că distribuitorul de servicii a difuzat programul T.S. fără să dețină licență audiovizuală și decizie de autorizare audiovizuală. În ceea ce privește individualizarea sancțiunii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului faptele săvârșite de reclamantă se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 20.000 RON și deci amenda aplicată în cauză a fost stabilită de autoritatea pârâtă în cuantumul minim prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs N.D.F., în calitate de administrator al SC T.S. SRL Râmnicu Vâlcea, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei din 17 august 2010 întocmită de Consiliul Național al Audiovizualului. Recurenta a susținut în primul motiv de recurs că instanța de fond a apreciat eronat că nu sunt aplicabile în cauză prevederile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora autoritatea intimată avea posibilitatea aplicării sancțiunii cu avertisment pentru faptele constatate. Prin cel de-al doilea motiv de recurs au fost indicate datele la care decizia contestată a fost comunicată recurentei și la care a avut cunoștință de sancțiunea aplicată, fără a se formula critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. În ultimul motiv de recurs, au fost invocate prevederile art. 91 din Legea nr. 504/2002 și s-a arătat că, anterior aplicării unei sancțiuni pecuniare, autoritatea intimată avea obligația emiterii unei somații de intrare în legalitate, iar dacă radiodifuzorul nu se conforma acesteia sau încalca din nou aceleași prevederi legale, se aplica sancțiunea amenzii. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a constatat corect că nu sunt aplicabile în cauză prevederile O.G. nr. 2/2001, întrucât legea audiovizualului, ca lege specială derogă de la dreptul comun în materia contravențiilor.

Astfel, în art. 94 din Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, s-a prevăzut în mod expres că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 se aplică numai contravențiilor constatate, potrivit legii, de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației. Din acest motiv, s-a constatat întemeiat legalitatea deciziei din 17 august 2010 întocmită de intimat prin aplicarea reglementării cu caracter special din domeniul audiovizualului, atât sub aspectul sancțiunii aplicate, cât și în privința faptelor care constituie contravenții în sensul legii respective. Față de regimul juridic stabilit prin Legea nr. 504/2004 pentru răspunderea contravențională în materia audiovizualului, se dovedesc a fi nefondate susținerile din recurs privind prescripția executării sancțiunii amenzii, constatându-se că aceste apărări s-au întemeiat pe prevederile O.G.

nr. 2/2001, care nu sunt aplicabile în prezenta cauză. Referitor la faptul că intimatul ar fi avut obligația ca, înainte de aplicarea amenzii, să emită o somație publică de intrare în legalitate, conform prevederilor art. 91 din Legea nr. 504/2004, instanța de fond a respins în mod corect susținerile din acțiune față de prevederile legale încălcate de recurentă și de procedura instituită prin lege pentru sancționarea lor. Prin dispozițiile art. 90 și art. 91 din Legea audiovizualului s-a prevăzut posibilitatea ca, în funcție de gravitatea faptei săvârșite, radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii să fie sancționat, după caz, fie direct cu amendă, fie mai întâi cu somație și apoi cu amendă.

Cum faptele reținute de Consiliul Național al Audiovizualului ca fiind săvârșite de către recurentă sunt prevăzute la art. 90 alin. (1) lit. j) și lit. k) din Legea nr. 504/2004, instanța de fond a constatat corect că legalitatea deciziei din 17 august 2010 nu este afectată de lipsa somației prealabile. Recurenta a fost sancționată pentru fapte grave care constituie contravenții potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (1) din Legea nr. 504/2004, situație în care aplicarea sancțiunii nu este condiționată de emiterea unei somații pentru intrarea în legalitate. Pentru motivele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, se va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.S. SRL Vâlcea împotriva sentinței nr. 23 din 26 ianuarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2011.