ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4685/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13 decembrie

2010, reclamantul N.D.F., în calitate de administrator al SC T.S. SRL Râmnicu

Vâlcea a solicitat anularea deciziei din 17 august 2010 emisă de Consiliul

Național al Audiovizualului.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că prin decizia contestată a fost sancționată pentru

încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, deoarece a

retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii și

fără a solicita acordul consiliului, iar alte programe, deși înscrise în oferta

aprobată de consiliu, nu au fost retransmise.

De asemenea, s-a

considerat că SC T.S. SRL Râmnicu Vâlcea a încălcat prevederile art. 82 alin.

(1), coroborat cu art. 50 alin. (1) și art. 58 alin. (1) din Legea

audiovizualului.

Reclamanta a susținut

că autoritatea pârâtă nu a aplicat și prevederile art. 90 alin. (3) și alin. (4)

din Legea audiovizualului, deoarece nu a ținut seama de gravitatea faptei, de

efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de

cel mult 1 an.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins

acțiunea ca nefondată prin sentința nr. 23 din 26 ianuarie 2011, constatând

legalitatea deciziei din 17 august 2010, prin care SC T.S. SRL Râmnicu Vâlcea a

fost sancționată cu amendă în sumă de 10.000 RON pentru încălcarea

dispozițiilor art. 74 și art. 50, coroborat cu art. 58 din Legea

audiovizualului, întrucât în rețeaua de cablu din localitatea B., județul

Vâlcea, a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta aprobată

și fără a solicita acordul consiliului, iar altele, deși înscrise în oferta

aprobată de consiliu, nu au fost retransmise.

De asemenea, s-a avut

în vedere că distribuitorul de servicii a difuzat programul T.S. fără să dețină

licență audiovizuală și decizie de autorizare audiovizuală.

În ceea ce privește individualizarea

sancțiunii s-a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului

faptele săvârșite de reclamantă se sancționează cu amendă de la 10.000 RON la 20.000

RON și deci amenda aplicată în cauză a fost stabilită de autoritatea pârâtă în cuantumul

minim prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs N.D.F., în calitate de administrator al SC T.S. SRL Râmnicu Vâlcea,

solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.,

să fie modificată hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei

din 17 august 2010 întocmită de Consiliul Național al Audiovizualului.

Recurenta a susținut în

primul motiv de recurs că instanța de fond a apreciat eronat că nu sunt aplicabile

în cauză prevederile art. 7 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora autoritatea

intimată avea posibilitatea aplicării sancțiunii cu avertisment pentru faptele constatate.

Prin cel de-al doilea

motiv de recurs au fost indicate datele la care decizia contestată a fost comunicată

recurentei și la care a avut cunoștință de sancțiunea aplicată, fără a se formula

critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În ultimul motiv de recurs,

au fost invocate prevederile art. 91 din Legea nr. 504/2002 și s-a arătat că, anterior

aplicării unei sancțiuni pecuniare, autoritatea intimată avea obligația emiterii

unei somații de intrare în legalitate, iar dacă radiodifuzorul nu se conforma acesteia

sau încalca din nou aceleași prevederi legale, se aplica sancțiunea amenzii.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și cu dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a constatat

corect că nu sunt aplicabile în cauză prevederile O.G. nr. 2/2001, întrucât legea

audiovizualului, ca lege specială derogă de la dreptul comun în materia contravențiilor.

Astfel, în art. 94 din

Legea nr. 504/2002, cu modificările și completările ulterioare, s-a prevăzut în

mod expres că dispozițiile O.G. nr. 2/2001 se aplică numai contravențiilor constatate,

potrivit legii, de Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației.

Din acest motiv, s-a constatat

întemeiat legalitatea deciziei din 17 august 2010 întocmită de intimat prin aplicarea

reglementării cu caracter special din domeniul audiovizualului, atât sub aspectul

sancțiunii aplicate, cât și în privința faptelor care constituie contravenții în

sensul legii respective.

Față de regimul juridic

stabilit prin Legea nr. 504/2004 pentru răspunderea contravențională în materia

audiovizualului, se dovedesc a fi nefondate susținerile din recurs privind prescripția

executării sancțiunii amenzii, constatându-se că aceste apărări s-au întemeiat pe

prevederile O.G. nr. 2/2001, care nu sunt aplicabile în prezenta cauză.

Referitor la faptul că

intimatul ar fi avut obligația ca, înainte de aplicarea amenzii, să emită o somație

publică de intrare în legalitate, conform prevederilor art. 91 din Legea nr. 504/2004,

instanța de fond a respins în mod corect susținerile din acțiune față de prevederile

legale încălcate de recurentă și de procedura instituită prin lege pentru sancționarea

lor.

Prin dispozițiile

art. 90 și art. 91 din Legea audiovizualului s-a prevăzut posibilitatea ca, în funcție

de gravitatea faptei săvârșite, radiodifuzorul sau distribuitorul de servicii să

fie sancționat, după caz, fie direct cu amendă, fie mai întâi cu somație și apoi

cu amendă.

Cum faptele reținute de

Consiliul Național al Audiovizualului ca fiind săvârșite de către recurentă sunt

prevăzute la art. 90 alin. (1) lit. j) și lit. k) din Legea nr. 504/2004, instanța

de fond a constatat corect că legalitatea deciziei din 17 august 2010 nu este afectată

de lipsa somației prealabile.

Recurenta a fost sancționată

pentru fapte grave care constituie contravenții potrivit dispozițiilor art. 90

alin. (1) din Legea nr. 504/2004, situație în care aplicarea sancțiunii nu este

condiționată de emiterea unei somații pentru intrarea în legalitate.

Pentru motivele expuse,

constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate,

în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr.

554/2004, se va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC T.S. SRL Vâlcea împotriva sentinței nr. 23 din 26 ianuarie 2011 a Curții de

Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 octombrie 2011.