ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3627/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3627/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Circumstanțele cauzei
Procedura în fața Judecătoriei Râmnicu Vâlcea Prin acțiunea înregistrată la data de 25 noiembrie 2009, pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea și S.C. O. S.A. Râmnicu Vâlcea, pentru obligarea Primarului Municipiului Râmnicu Vâlcea să facă propuneri Prefectului pentru a i se constitui prin ordin, dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 410 mp., situat în municipiul Râmnicu Vâlcea, obligarea Prefectului să emită ordin de trecere în proprietatea sa a terenului respectiv și a cotei părți indivize din drumul de acces, deosebit pentru constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M07 nr. 0482/30 noiembrie 1995, emis de S.C. C. Râureni a cărei succesoare este S.C. O. S.A. În motivarea acțiunii, a susținut că prin contractul nr. 693/5 martie 1993, în temeiul Decretului-lege nr. 61/1990 și a Legii nr. 85/1992, a cumpărat de la S.C. C. S.A. Râureni, a cărei succesoare este pârâta S.C. O. S.A., o locuință compusă din 2 camere și dependințe, în suprafață de 50,83 mp., construită din fondurile statului, pe care o deținea cu chirie din anul 1975, asupra terenului aferent acesteia, în suprafață de 410 mp. și a drumului de acces, atribuindu-i-se drept de folosință pe durata existentei construcției. Reclamanta a susținut că în raport de prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 85/1992 și art. 36 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, este îndreptățită să dobândească drept de proprietate asupra terenului aferent și a cotei indivize din drumul de acces, pe care-l folosește împreună cu alți proprietari de locuințe, însă primii doi pârâți cărora li s-a adresat în acest sens, i-au respins cererea, motivat de faptul că terenul este inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate evocat, eliberat în favoarea S.C. C. S.A. Râureni, având ca succesoare pe pârâta S.C. O. S.A. De asemenea, a susținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate în discuție este nul parțial în privința terenului în suprafață de 410 mp., deoarece la data emiterii lui, virtual, terenul i se cuvenea ei, potrivit art. 10 din Legea nr. 85/1992 și art. 3 din Legea nr. 169/1997.
Hotărârea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin Sentința nr. 1660/11 februarie 2010 a disjuns primele două capete de acțiune, iar în privința celui privind constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a declinat competența materială de soluționare în favoarea Curții de Apel Pitești. Reclamanta a atacat cu recurs Sentința nr. 1660/11 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru motivul că s-a dispus în mod greșit declinarea competenței materiale de soluționare a capătului de cerere ce viza constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, ignorându-se dispozițiile art. 17 C. proc. civ., care impuneau instanței obligația să judece această cerere alături de cererea principală ce intra în competența sa.
Hotărârea Tribunalului Vâlcea Tribunalul Vâlcea, prin decizia civilă nr. 557/07 mai 2010 a respins ca nefondat recursul, reținând că soluționarea capătului de cerere în privința căruia s-a dispus declinarea aparține, din punct de vedere al competenței materiale, secției de contencios administrativ, nefiind o cerere în materie civilă așa cum sunt primele două capete din cererea principală, pe care instanța le-a reținut spre soluționare. A reținut tribunalul că cererile accesorii și incidentale, indiferent de valoarea lor sunt de competența instanței învestite cu soluționarea cererii principale, numai dacă prin natura obiectului se poate vorbi de o cerere ce aparține aceleiași materii.
Procedura la Curtea de Apel Pitești După declinarea competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția de Contencios Administrativ și Fiscal. În această fază procesuală, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepția tardivității acesteia, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și Instituția Prefectului.
Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Pitești Curtea de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 12461/20 octombrie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamanta R.E., în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar, Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, Instituția Prefectului, prin prefect și S.C.O. S.A. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel, analizând excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepția tardivității, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea și Instituția Prefectului, invocate prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a constatat că sunt întemeiate, constatare în raport de care a respins acțiunea fără a mai intra în cercetarea fondului. În ce privește excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prima instanță a reținut faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în vigoare la data introducerii acțiunii, întrucât nu a solicitat autorității publice emitente revocarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației. În plus, Legea nr. 29/1990, în perioada în care a fost emis, instituția prin art. 5 obligativitatea îndeplinirii unei proceduri prealabile la autoritatea administrativă emitentă sau ierarhic superioară, în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ. În condițiile în care, certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul sesizării instanței i-a fost comunicat reclamantei prin adresă la data de 21 septembrie 1999 de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar aceasta s-a adresat direct instanței la data de 25 noiembrie 2009, rezultă că au fost încălcate dispozițiile care reglementează procedura prealabilă, acțiunea fiind deopotrivă introdusă tardiv.
Recursul declarat de R.E. Împotriva sentinței pronunțate la 20 octombrie 2010 de Secția contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, a declarat recurs reclamanta R.E. invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, în esență, următoarele: Instanța de fond a examinat în considerente excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile și pe cea a tardivității acțiunii, reținând că sunt întemeiate, însă nu s-a pronunțat asupra lor în dispozitivul hotărârii, soluția de respingere a acțiunii fiind greșită. În speță nu era necesară parcurgerea procedurii prealabile impusă de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 întrucât certificatul de atestare seria M07 nr. 0482/30 noiembrie 1995 emis de S.C. C. S.A. Râureni a fost elaborat sub imperiul Legii nr. 29/1991 a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004 având aplicabilitate asupra actelor administrative emise după intrarea ei în vigoare, la 6 ianuarie 2005. Recurenta a susținut că și în ipoteza în care s-ar admite că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, textul de lege nu prevede în mod expres că terțul care atacă în justiție un act administrativ este obligat să realizeze procedura prealabilă. Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare fie la Curtea de Apel Pitești, fie la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, având în vedere incidența dispozițiilor art. 17 C. proc. civ. față de capetele 1 și 2 din acțiune.
Apărările formulate de intimați În recurs au formulat întâmpinare intimații Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și S.C. O. S.A. Râmnicu Vâlcea, ambii solicitând respingerea recursului ca nefondat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând hotărârea atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante În ceea ce privește motivul de recurs invocat de recurentă, privind necompetența materială a Curții de Apel, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât natura juridică a prezentei cauzei a fost stabilită în mod definitiv și irevocabil de către Tribunalul Vâlcea, în calitate de instanță de control judiciar, care a pronunțat decizia nr. 557/07 mai 2010. Altfel spus, Înalta Curte nu poate examina criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece hotărârea în discuție a intrat în puterea lucrului judecat, iar dezlegarea dată de instanța de recurs problemei de drept referitoare la competența materială era, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ., obligatorie pentru judecătorul fondului cauzei, nemaiputând fi repusă în discuție. Prin urmare, competența a fost stabilită în mod corect în favoarea instanței de contencios administrativ, aceasta fiind atrasă de natura actului juridic dedus judecății: act administrativ de autoritate (certificatul de atestare seria M07 nr. 0482/30 noiembrie 1995 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației). Înalta Curte reține că nu sunt fondate și ca atare nu pot fi primite criticile recurentei-reclamante vizând modalitatea în care prima instanță a soluționat acțiunea de fond, reținând inadmisibilitatea acesteia pentru lipsa efectuării procedurii prealabile. Articolul 7 din Legea nr. 554/2004, republicată, stabilește ca regulă obligativitatea procedurii administrative prealabile, statuând și asupra termenelor în care aceasta trebuie îndeplinită, în funcție de tipul actului administrativ în discuție. În mod constant, Înalta Curte, în jurisprudența sa a statuat că procedura administrativă prealabilă, reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, motiv pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acțiunii, conform art. 109 alin. (2) C. proc. civ. în cauză, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reclamanta-recurentă, în calitate de persoană pretins vătămată printr-un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept, respectiv S.C. C. S.A. Râureni, trebuia să solicite autorității publice emitente, în speță Ministerul Agriculturii și Alimentației, revocarea în tot sau în parte a actului, în termenele expres prevăzute. Certificatul de atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat a fost emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației la 30 noiembrie 1995, recurenta cunoscând acest act administrativ, întrucât i-a fost comunicat prin adresă la data de 21 septembrie 1999 de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea. Recurenta-reclamantă a intentat acțiune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea la 25 noiembrie 2009, cauza ajungând spre competentă soluționare la Curtea de apel la 15 iunie 2010. Din probele administrate în cauză, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a îndeplinit procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a solicitat autorității publice emitente revocarea parțială a certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat în cauză. Prin urmare, soluția instanței de fond în privința îndeplinirii procedurii administrative prealabile în termenul legal este dată cu aplicarea corectă a art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În consecință, din cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E: Respinge recursul declarat de R.E. împotriva Sentinței nr. 234 din 20 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.