ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3627/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3627/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Vâlcea

Prin acțiunea

înregistrată la data de 25 noiembrie 2009, pe rolul Judecătoriei Râmnicu

Vâlcea, reclamanta R.E. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul Râmnicu

Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea și

S.C. O. S.A. Râmnicu Vâlcea, pentru obligarea Primarului Municipiului Râmnicu

Vâlcea să facă propuneri Prefectului pentru a i se constitui prin ordin,

dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 410 mp., situat în

municipiul Râmnicu Vâlcea, obligarea Prefectului să emită ordin de trecere în

proprietatea sa a terenului respectiv și a cotei părți indivize din drumul de

acces, deosebit pentru constatarea nulității parțiale a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, seria M07 nr. 0482/30

noiembrie 1995, emis de S.C. C. Râureni a cărei succesoare este S.C. O. S.A.

În motivarea

acțiunii, a susținut că prin contractul nr. 693/5 martie 1993, în temeiul Decretului-lege

nr. 61/1990 și a Legii nr. 85/1992, a cumpărat de la S.C. C. S.A. Râureni, a

cărei succesoare este pârâta S.C. O. S.A., o locuință compusă din 2 camere și

dependințe, în suprafață de 50,83 mp., construită din fondurile statului, pe

care o deținea cu chirie din anul 1975, asupra terenului aferent acesteia, în

suprafață de 410 mp. și a drumului de acces, atribuindu-i-se drept de folosință

pe durata existentei construcției.

Reclamanta a susținut

că în raport de prevederile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 85/1992 și art. 36

alin. (2) din Legea nr. 18/1991, este îndreptățită să dobândească drept de

proprietate asupra terenului aferent și a cotei indivize din drumul de acces,

pe care-l folosește împreună cu alți proprietari de locuințe, însă primii doi

pârâți cărora li s-a adresat în acest sens, i-au respins cererea, motivat de

faptul că terenul este inclus în certificatul de atestare a dreptului de

proprietate evocat, eliberat în favoarea S.C. C. S.A. Râureni, având ca

succesoare pe pârâta S.C. O. S.A.

De asemenea, a

susținut că certificatul de atestare a dreptului de proprietate în discuție

este nul parțial în privința terenului în suprafață de 410 mp., deoarece la

data emiterii lui, virtual, terenul i se cuvenea ei, potrivit art. 10 din Legea

nr. 85/1992 și art. 3 din Legea nr. 169/1997.

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea

Judecătoria Râmnicu

Vâlcea, prin Sentința nr. 1660/11 februarie 2010 a disjuns primele două capete

de acțiune, iar în privința celui privind constatarea nulității parțiale a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, a declinat competența materială de

soluționare în favoarea Curții de Apel Pitești.

Reclamanta a atacat

cu recurs Sentința nr. 1660/11 februarie 2010 pronunțată de Judecătoria Râmnicu

Vâlcea, pentru motivul că s-a dispus în mod greșit declinarea competenței

materiale de soluționare a capătului de cerere ce viza constatarea nulității

parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației, ignorându-se

dispozițiile art. 17 C. proc. civ., care impuneau instanței obligația să judece

această cerere alături de cererea principală ce intra în competența sa.

Tribunalului Vâlcea

Tribunalul Vâlcea,

prin decizia civilă nr. 557/07 mai 2010 a respins ca nefondat recursul,

reținând că soluționarea capătului de cerere în privința căruia s-a dispus

declinarea aparține, din punct de vedere al competenței materiale, secției de

contencios administrativ, nefiind o cerere în materie civilă așa cum sunt

primele două capete din cererea principală, pe care instanța le-a reținut spre

soluționare.

A reținut tribunalul

că cererile accesorii și incidentale, indiferent de valoarea lor sunt de

competența instanței învestite cu soluționarea cererii principale, numai dacă

prin natura obiectului se poate vorbi de o cerere ce aparține aceleiași

materii.

Curtea de Apel Pitești

După declinarea

competenței, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția

de Contencios Administrativ și Fiscal.

În această fază

procesuală, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin

întâmpinare a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa

plângerii prealabile, excepția tardivității acesteia, precum și excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria

Municipiului Râmnicu Vâlcea și Instituția Prefectului.

pronunțată de Curtea de Apel Pitești

Curtea de Apel

Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

12461/20 octombrie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamanta R.E., în

contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, prin primar,

Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, Instituția Prefectului, prin prefect și

S.C.O. S.A.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de apel, analizând excepția inadmisibilității acțiunii

pentru lipsa plângerii prealabile, excepția tardivității, precum și excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria

Municipiului Râmnicu Vâlcea și Instituția Prefectului, invocate prin

întâmpinare de pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a

constatat că sunt întemeiate, constatare în raport de care a respins acțiunea

fără a mai intra în cercetarea fondului.

În ce privește

excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii

prealabile, prima instanță a reținut faptul că reclamanta nu a respectat

prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004,

modificată, în vigoare la data introducerii acțiunii, întrucât nu a solicitat

autorității publice emitente revocarea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Agriculturii și

Alimentației.

În plus, Legea nr.

29/1990, în perioada în care a fost emis, instituția prin art. 5

obligativitatea îndeplinirii unei proceduri prealabile la autoritatea

administrativă emitentă sau ierarhic superioară, în termen de 30 de zile de la

comunicarea actului administrativ.

În condițiile în care,

certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul sesizării

instanței i-a fost comunicat reclamantei prin adresă la data de 21 septembrie

1999 de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, iar aceasta s-a adresat

direct instanței la data de 25 noiembrie 2009, rezultă că au fost încălcate

dispozițiile care reglementează procedura prealabilă, acțiunea fiind deopotrivă

introdusă tardiv.

de R.E.

Împotriva sentinței

pronunțate la 20 octombrie 2010 de Secția contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel Pitești, a declarat recurs reclamanta R.E. invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a

susținut, în esență, următoarele:

Instanța de fond a

examinat în considerente excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa

plângerii prealabile și pe cea a tardivității acțiunii, reținând că sunt

întemeiate, însă nu s-a pronunțat asupra lor în dispozitivul hotărârii, soluția

de respingere a acțiunii fiind greșită.

În speță nu era

necesară parcurgerea procedurii prealabile impusă de prevederile art. 7 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 întrucât certificatul de atestare seria M07 nr.

0482/30 noiembrie 1995 emis de S.C. C. S.A. Râureni a fost elaborat sub

imperiul Legii nr. 29/1991 a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004

având aplicabilitate asupra actelor administrative emise după intrarea ei în

vigoare, la 6 ianuarie 2005.

Recurenta a susținut

că și în ipoteza în care s-ar admite că sunt incidente dispozițiile art. 7 alin.

(3) din Legea nr. 554/2004, textul de lege nu prevede în mod expres că terțul

care atacă în justiție un act administrativ este obligat să realizeze procedura

prealabilă.

Recurenta a solicitat

admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare

fie la Curtea de Apel Pitești, fie la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, având în

vedere incidența dispozițiilor art. 17 C. proc. civ. față de capetele 1 și 2

din acțiune.

formulate de intimați

În recurs au formulat

întâmpinare intimații Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și S.C. O.

S.A. Râmnicu Vâlcea, ambii solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Analizând hotărârea

atacată prin prisma criticilor recurentei circumscrise motivelor de recurs

prevăzute de art. 304 pct. 9 cât și sub toate aspectele, potrivit art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs pentru considerentele

arătate în continuare.

și de drept relevante

În ceea ce privește

motivul de recurs invocat de recurentă, privind necompetența materială a Curții

de Apel, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, întrucât natura

juridică a prezentei cauzei a fost stabilită în mod definitiv și irevocabil de

către Tribunalul Vâlcea, în calitate de instanță de control judiciar, care a

pronunțat decizia nr. 557/07 mai 2010.

Altfel spus, Înalta

Curte nu poate examina criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art.

304 pct. 3 C. proc. civ., deoarece hotărârea în discuție a intrat în puterea

lucrului judecat, iar dezlegarea dată de instanța de recurs problemei de drept

referitoare la competența materială era, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., obligatorie pentru judecătorul fondului cauzei, nemaiputând fi repusă în

discuție.

Prin urmare,

competența a fost stabilită în mod corect în favoarea instanței de contencios

administrativ, aceasta fiind atrasă de natura actului juridic dedus judecății:

act administrativ de autoritate (certificatul de atestare seria M07 nr. 0482/30

noiembrie 1995 emis de Ministerul Agriculturii și Alimentației).

Înalta Curte reține

că nu sunt fondate și ca atare nu pot fi primite criticile

recurentei-reclamante vizând modalitatea în care prima instanță a soluționat

acțiunea de fond, reținând inadmisibilitatea acesteia pentru lipsa efectuării

procedurii prealabile.

Articolul 7 din Legea

nr. 554/2004, republicată, stabilește ca regulă obligativitatea procedurii

administrative prealabile, statuând și asupra termenelor în care aceasta

trebuie îndeplinită, în funcție de tipul actului administrativ în discuție.

În mod constant,

Înalta Curte, în jurisprudența sa a statuat că procedura administrativă

prealabilă, reprezintă o condiție de exercitare a dreptului la acțiune, motiv

pentru care neîndeplinirea acesteia atrage inadmisibilitatea acțiunii, conform

art. 109 alin. (2) C. proc. civ. în cauză, în sensul art. 7 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, reclamanta-recurentă, în calitate de persoană pretins vătămată

printr-un act administrativ individual, adresat altui subiect de drept,

respectiv S.C. C. S.A. Râureni, trebuia să solicite autorității publice

emitente, în speță Ministerul Agriculturii și Alimentației, revocarea în tot

sau în parte a actului, în termenele expres prevăzute.

Certificatul de

atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat a fost emis

de Ministerul Agriculturii și Alimentației la 30 noiembrie 1995, recurenta

cunoscând acest act administrativ, întrucât i-a fost comunicat prin adresă la

data de 21 septembrie 1999 de către Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.

Recurenta-reclamantă

a intentat acțiune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea la 25 noiembrie 2009, cauza

ajungând spre competentă soluționare la Curtea de apel la 15 iunie 2010.

Din probele

administrate în cauză, Înalta Curte reține că recurenta-reclamantă nu a

îndeplinit procedura administrativă prealabilă, respectiv nu a solicitat

autorității publice emitente revocarea parțială a certificatul de atestare a

dreptului de proprietate contestat în cauză.

Prin urmare, soluția instanței

de fond în privința îndeplinirii procedurii administrative prealabile în

termenul legal este dată cu aplicarea corectă a art. 7 din Legea contenciosului

administrativ, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

În consecință, din

cele anterior expuse, rezultă că sunt nefondate motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 3 și 9 C. proc. civ., iar în speță nu există motive de ordine

publică care să poată fi reținute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312

alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 și art. 28 din Legea

contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de R.E. împotriva Sentinței nr. 234 din 20 octombrie 2010 a Curții de

Apel Pitești, Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 iunie 2011.