ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3708/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

deduse judecății.

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul M.I.G. a solicitat, în contradictoriu

cu pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea,

Instituția Prefectului Vâlcea și SC O. SA Râmnicu Vâlcea, obligarea pârâtului

Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea să facă propunere Prefectului Județului

Vâlcea de a se reconstitui reclamantului, prin Ordin, dreptul de proprietate

asupra terenului în suprafață de 407 mp, situat în Rm. Vâlcea; obligarea

Prefectului să emită Ordin de trecere în proprietatea reclamantului a terenului

și a cotei părți indivize din drumul de acces la terenul arătat anterior;

constatarea nulității parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria MO7 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 emis în favoarea SC C. SA

Râureni, antecesoarea pârâtei SC O. SA, în ce privește terenul în suprafață de

407 mp și a cotei părți indivize de 74 mp din drumul de acces.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că, în calitate de angajat al SC C. SA Râureni (fosta I.P.I.L.F.

Râureni), a încheiat cu unitatea respectivă contract de închiriere pentru o

locuință cu două camere și dependințe, și pentru terenul aferent de 180 mp.

Ulterior, locuința i-a fost vândută, iar terenul de 407 mp, aferent locuinței,

i-a fost atribuit în folosință. Drumul de acces este folosit împreună cu alți

proprietari de locuințe.

Reclamantul a

susținut că, potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, ar fi trebuit să

dobândească în proprietate și terenul aferent locuinței, în condițiile art. 36 alin.

(2) din Legea fondului funciar, lucru care se poate realiza doar prin Ordin al

Prefectului, la propunerea Primarului. La demersurile efectuate în acest sens,

a fost înștiințat însă că terenul solicitat nu se află la dispoziția Comisiei

Locale de fond funciar, ci este înscris în Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate emis în favoarea SC C. SA Râureni, act pe care reclamantul l-a

criticat ca fiind nul parțial în temeiul art. 10 din Legea 85/1992 și art. III

din Legea nr. 169/1997/R.

declinare a competenței.

Prin sentința civilă nr.

2196 din 23 februarie 2010, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția

necompetenței sale materiale și, în consecință, a declinat către Curtea de Apel

Pitești, soluționarea capătului de cerere privind anularea Certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, disjungând celelalte capete de cerere.

Instanța a reținut că

actul menționat este un act administrativ emis de către o autoritate publică

centrală, aspect de natură a atrage incidența art. 10 alin. (1) teza II din

Legea nr. 554/2004.

Sentința a rămas

irevocabilă ca urmare a respingerii, de către Tribunalul Vâlcea prin decizia

civilă nr. 554/ R din 7 mai 2010, a recursului formulat de către reclamantul M.I.G.

de Apel.

Pârâta SC O. SA a

depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, excepția

tardivității, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu

Vâlcea, a Primarului Municipiului Vâlcea și a Prefectului Județului Vâlcea,

solicitând, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată.

Prin precizarea

depusă la data de 17 septembrie 2010, reclamantul a solicitat citarea în cauză

în calitate de pârât și a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca

emitent a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 0482

din 30 noiembrie 1995, completând cererea în sensul că solicită a se constata

nulitatea respectivului Certificat, precum și temeiul legal al cererii, cu

indicarea art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004.

La rândul său, pârâtul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea cererii

reclamantului ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, ca tardivă,

în raport de data intabulării dreptului de proprietate al SC O. SA în Cartea

funciară, și, pe fond, ca neîntemeiată.

Apel.

Prin sentința civilă nr.

218/F-CONT din data de 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de către

reclamantul M.I.G.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a îndeplinit

procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

dispoziții aplicabile inclusiv terțelor persoane și chiar dacă actul

administrativ a fost emis în timp ce procedura de judecată era guvernată de

Legea nr. 29/1990, câtă vreme acțiunea în justiție a fost promovată sub

imperiul Legii nr. 554/2004.

Curtea, a arătat că Municipiul

Râmnicu Vâlcea, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea și Prefectul Județului

Vâlcea sunt părți pârâte în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea

care a fost disjunsă din cauza de față, iar nu în dosarul prezent în care

pretențiile reclamantului de anulare a Certificatului de atestare se judecă în

contradictoriu cu emitentul și, respectiv, cu beneficiarul actului respectiv.

exercitată în cauză.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul M.I.G., solicitând

casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare fie la Curtea de Apel

Pitești, fie la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru motive încadrate în

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că, prin dispozitivul sentinței recurate, instanța de fond nu s-a pronunțat

asupra tuturor excepțiilor invocate în cauză, existând contradictorialitate

între considerentele acesteia, și, în plus, s-a pronunțat asupra fondului

cauzei, respingând cererea reclamantului, deși se puseseră în discuția părților

doar o parte din excepții.

A mai susținut că în

speță, față de data emiterii actului administrativ contestat, anterior anului

2004, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind plângerea

prealabilă, regimul actului administrativ fiind determinat de Legea nr. 29/1990,

iar, pe de altă parte, Legea nr. 554/2004 nu prevede expres că terțul care

contestă în justiție un act administrativ este obligat să realizeze procedura

prealabilă.

A mai arătat că a

luat cunoștință de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria

MO7 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 doar cu 2 luni înainte de introducerea

acțiunii.

II. Considerentele

instanței de control judiciar.

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate

aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte, constată

că recursul este nefondat pentru argumentele ce urmează a fi expuse în

continuare.

și de fapt relevante.

a. Cu privire la

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. („când hotărârea nu

cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii

sau străine de natura pricinii”).

Înalta Curte,

constată că, la termenul din 6 octombrie 2010, s-a dat cuvântul părților asupra

tuturor excepțiilor invocate de către pârâți, prin întâmpinare, instanța de

fond rămânând în pronunțare asupra acestora.

Ulterior, examinând

excepțiile invocate în ordinea priorității, și considerând fondată excepția

inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prima

instanță a respins, pentru acest motiv, acțiunea reclamantului-recurent,

devenind astfel inutilă examinarea celorlalte excepții invocate, care ar fi

tins către aceeași finalitate.

Atât soluția

adoptată, cât și motivarea sa, sunt fără echivoc.

Argumentele

recurentului privind nemotivarea sau contradictorialitatea considerentelor

sentinței recurate reprezintă simple speculații ale unor formulări, fiind

irelevante din perspectiva legii procesuale.

b. Motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („când hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii”).

Potrivit

dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act

administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau

autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile

de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Textul legal indicat

se aplică oricărei persoane ce alege calea contenciosului administrativ,

indiferent de calitatea acesteia de destinatar sau terț față de actul

administrativ contestat, căci ubi lex non distinguit, nec nos distinguere

debemos.

Argumentul

recurentului privind incidența, în cauză, a dispozițiilor Legii nr. 29/1990, cu

înlăturarea aplicării Legii nr. 554/2004, este nefondat.

Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ detaliază regimul exercitării acțiunii împotriva

actelor administrative considerate nelegale, reprezentând, prin excelență, o

normă procedurală de imediată aplicare cauzelor înregistrate după intrarea sa

în vigoare, cu derogările tranzitorii permise de art. 27 din această lege.

În aprecierea normei

procedurale incidente nu are relevanță data emiterii actului contestat, ci data

învestirii instanței de contencios administrativ cu cererea privind anularea

acestuia, în speță 25 noiembrie 2008, dată față de care regimul exercitării

acțiunii în contencios administrativ este guvernat de dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Orice altă interpretare

ar echivala cu permiterea ultraactivității Legii nr. 29/1990, lege abrogată la

data de 2 ianuarie 2005, și a aplicării, de către instanțele de judecată, în

paralel, a două norme procedurale, selectate în funcție de data emiterii

actului contestat, ceea ce este inadmisibil.

Pe de altă parte,

acceptarea argumentului că în temeiul Legii nr. 554/2004 ar putea fi

contestate, pe cale principală, numai actele administrative emise după intrarea

sa în vigoare, ar avea ca rezultat respingerea acțiunii reclamantului-recurent

ca inadmisibilă.

De altfel, însăși

poziția recurentului cu privire la acest aspect este contradictorie, el

înțelegând să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 554/2004 care îi permit

unui terț să conteste un act administrativ ce nu îi este destinat, și să critice

aplicabilitatea acestora în ceea ce privește îndeplinirea procedurii

prealabile.

În aceste condiții,

soluția instanței de fond, adoptată în considerarea faptului că

reclamantul-recurent nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de

dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 față de actul contestat,

este legală și temeinică.

soluției instanței de recurs.

Pentru aceste considerente,

apreciind că nu există motive de modificare a sentinței instanței de fond, în

baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312

alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a respinge recursul declarat în

cauză ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de către M.I.G. împotriva sentinței civile nr. 218/F-CONT din data de

13 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 iunie 2011.