ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3708/2011

Obiectul cererii deduse judecății. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamantul M.I.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea și SC O. SA Râmnicu Vâlcea, obligarea pârâtului Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea să facă propunere Prefectului Județului Vâlcea de a se reconstitui reclamantului, prin Ordin, dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 407 mp, situat în Rm. Vâlcea; obligarea Prefectului să emită Ordin de trecere în proprietatea reclamantului a terenului și a cotei părți indivize din drumul de acces la terenul arătat anterior; constatarea nulității parțiale a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 emis în favoarea SC C. SA Râureni, antecesoarea pârâtei SC O. SA, în ce privește terenul în suprafață de 407 mp și a cotei părți indivize de 74 mp din drumul de acces. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în calitate de angajat al SC C. SA Râureni (fosta I.P.I.L.F. Râureni), a încheiat cu unitatea respectivă contract de închiriere pentru o locuință cu două camere și dependințe, și pentru terenul aferent de 180 mp. Ulterior, locuința i-a fost vândută, iar terenul de 407 mp, aferent locuinței, i-a fost atribuit în folosință. Drumul de acces este folosit împreună cu alți proprietari de locuințe. Reclamantul a susținut că, potrivit art. 10 alin. (4) din Legea nr. 85/1992, ar fi trebuit să dobândească în proprietate și terenul aferent locuinței, în condițiile art. 36 alin. (2) din Legea fondului funciar, lucru care se poate realiza doar prin Ordin al Prefectului, la propunerea Primarului. La demersurile efectuate în acest sens, a fost înștiințat însă că terenul solicitat nu se află la dispoziția Comisiei Locale de fond funciar, ci este înscris în Certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis în favoarea SC C. SA Râureni, act pe care reclamantul l-a criticat ca fiind nul parțial în temeiul art. 10 din Legea 85/1992 și art. III din Legea nr. 169/1997/R.

Hotărârea de declinare a competenței. Prin sentința civilă nr. 2196 din 23 februarie 2010, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a admis excepția necompetenței sale materiale și, în consecință, a declinat către Curtea de Apel Pitești, soluționarea capătului de cerere privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate, disjungând celelalte capete de cerere. Instanța a reținut că actul menționat este un act administrativ emis de către o autoritate publică centrală, aspect de natură a atrage incidența art. 10 alin. (1) teza II din Legea nr. 554/2004. Sentința a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii, de către Tribunalul Vâlcea prin decizia civilă nr. 554/ R din 7 mai 2010, a recursului formulat de către reclamantul M.I.G.

Procedura în fața Curții de Apel. Pârâta SC O. SA a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, excepția tardivității, excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, a Primarului Municipiului Vâlcea și a Prefectului Județului Vâlcea, solicitând, pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin precizarea depusă la data de 17 septembrie 2010, reclamantul a solicitat citarea în cauză în calitate de pârât și a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca emitent a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995, completând cererea în sensul că solicită a se constata nulitatea respectivului Certificat, precum și temeiul legal al cererii, cu indicarea art. 8 și următoarele din Legea nr. 554/2004. La rândul său, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea cererii reclamantului ca inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile, ca tardivă, în raport de data intabulării dreptului de proprietate al SC O. SA în Cartea funciară, și, pe fond, ca neîntemeiată.

Sentința Curții de Apel. Prin sentința civilă nr. 218/F-CONT din data de 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a respins cererea formulată de către reclamantul M.I.G. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, dispoziții aplicabile inclusiv terțelor persoane și chiar dacă actul administrativ a fost emis în timp ce procedura de judecată era guvernată de Legea nr. 29/1990, câtă vreme acțiunea în justiție a fost promovată sub imperiul Legii nr. 554/2004. Curtea, a arătat că Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea și Prefectul Județului Vâlcea sunt părți pârâte în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea care a fost disjunsă din cauza de față, iar nu în dosarul prezent în care pretențiile reclamantului de anulare a Certificatului de atestare se judecă în contradictoriu cu emitentul și, respectiv, cu beneficiarul actului respectiv.

Calea de atac exercitată în cauză. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, reclamantul M.I.G., solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare fie la Curtea de Apel Pitești, fie la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. Recurentul a susținut că, prin dispozitivul sentinței recurate, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate în cauză, existând contradictorialitate între considerentele acesteia, și, în plus, s-a pronunțat asupra fondului cauzei, respingând cererea reclamantului, deși se puseseră în discuția părților doar o parte din excepții. A mai susținut că în speță, față de data emiterii actului administrativ contestat, anterior anului 2004, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 554/2004 privind plângerea prealabilă, regimul actului administrativ fiind determinat de Legea nr. 29/1990, iar, pe de altă parte, Legea nr. 554/2004 nu prevede expres că terțul care contestă în justiție un act administrativ este obligat să realizeze procedura prealabilă. A mai arătat că a luat cunoștință de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 doar cu 2 luni înainte de introducerea acțiunii. II. Considerentele instanței de control judiciar. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte, constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce urmează a fi expuse în continuare. 1. Argumente de drept și de fapt relevante. a. Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. („când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii”). Înalta Curte, constată că, la termenul din 6 octombrie 2010, s-a dat cuvântul părților asupra tuturor excepțiilor invocate de către pârâți, prin întâmpinare, instanța de fond rămânând în pronunțare asupra acestora. Ulterior, examinând excepțiile invocate în ordinea priorității, și considerând fondată excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, prima instanță a respins, pentru acest motiv, acțiunea reclamantului-recurent, devenind astfel inutilă examinarea celorlalte excepții invocate, care ar fi tins către aceeași finalitate. Atât soluția adoptată, cât și motivarea sa, sunt fără echivoc. Argumentele recurentului privind nemotivarea sau contradictorialitatea considerentelor sentinței recurate reprezintă simple speculații ale unor formulări, fiind irelevante din perspectiva legii procesuale. b. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. („când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”). Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Textul legal indicat se aplică oricărei persoane ce alege calea contenciosului administrativ, indiferent de calitatea acesteia de destinatar sau terț față de actul administrativ contestat, căci ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos. Argumentul recurentului privind incidența, în cauză, a dispozițiilor Legii nr. 29/1990, cu înlăturarea aplicării Legii nr. 554/2004, este nefondat. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ detaliază regimul exercitării acțiunii împotriva actelor administrative considerate nelegale, reprezentând, prin excelență, o normă procedurală de imediată aplicare cauzelor înregistrate după intrarea sa în vigoare, cu derogările tranzitorii permise de art. 27 din această lege. În aprecierea normei procedurale incidente nu are relevanță data emiterii actului contestat, ci data învestirii instanței de contencios administrativ cu cererea privind anularea acestuia, în speță 25 noiembrie 2008, dată față de care regimul exercitării acțiunii în contencios administrativ este guvernat de dispozițiile Legii nr. 554/2004. Orice altă interpretare ar echivala cu permiterea ultraactivității Legii nr. 29/1990, lege abrogată la data de 2 ianuarie 2005, și a aplicării, de către instanțele de judecată, în paralel, a două norme procedurale, selectate în funcție de data emiterii actului contestat, ceea ce este inadmisibil. Pe de altă parte, acceptarea argumentului că în temeiul Legii nr. 554/2004 ar putea fi contestate, pe cale principală, numai actele administrative emise după intrarea sa în vigoare, ar avea ca rezultat respingerea acțiunii reclamantului-recurent ca inadmisibilă. De altfel, însăși poziția recurentului cu privire la acest aspect este contradictorie, el înțelegând să se prevaleze de dispozițiile Legii nr. 554/2004 care îi permit unui terț să conteste un act administrativ ce nu îi este destinat, și să critice aplicabilitatea acestora în ceea ce privește îndeplinirea procedurii prealabile. În aceste condiții, soluția instanței de fond, adoptată în considerarea faptului că reclamantul-recurent nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 față de actul contestat, este legală și temeinică. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru aceste considerente, apreciind că nu există motive de modificare a sentinței instanței de fond, în baza dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 312 alin (1) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează a respinge recursul declarat în cauză ca nefondat.