ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4867/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată și înregistrată la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanții P.I.

și P.C.D., în calitate de moștenitori ai autoarei P.I.A., decedată la data de 4 aprilie 2007 (soț supraviețuitor și fiu) au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Râmnicu Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea și SC O. SA, solicitând: obligarea Primarului Municipiul Râmnicu Vâlcea să facă propuneri Prefectului Județului Vâlcea pentru a li se constitui prin Ordin al acestuia dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 470 mp situat în municipiul Râmnicu Vâlcea și a cotei părți indivize de 74 mp din drum acces; obligarea Prefectului Județului Vâlcea să emită ordin de trecere în proprietatea reclamanților a terenului și a cotei părți indivize din drumul de acces descris mai sus; constatarea nulității parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 emis SC C. SA Râureni a cărei succesoare este SC O. SA, în ceea ce privește terenul în suprafață de 470 mp și a cotei-părți indivize de 74 mp din drumul de acces.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că autoarea lor, în calitate de angajată la SC C. SA Râureni, a cumpărat de la SC. C. SA. a cărei succesoare este SC O. SA, prin contractul nr. 689 din 5 martie 1993, locuința formată din 2 camere și dependințe în suprafață de 50,83 mp, pe care o deținea cu chirie, iar prin același contract s-a atribuit în folosința autoarei reclamanților, pe durata existentei construcției, terenul aferent locuinței în suprafață de 470 mp. Reclamanții au susținut că au făcut demersuri la Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea și Instituția Prefectului Vâlcea, pentru trecerea în proprietatea lor a terenului de 470 mp și a cotei părți indivize de 74 mp din drumul de acces, dar prin adresa nr. 14724 din 17 iunie 2009, Primăria Mun.

Râmnicu Vâlcea a făcut cunoscut că terenul solicitat nu se află la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar, fiind inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC C. SA Râureni, conform H.G. nr. 834/1991, astfel încât cererea nu poate fi soluționată favorabil. Reclamanții au argumentat că certificatul de atestare seria M07 nr. 0782 din 30 noiembrie 1995 emis SC C. SA Râureni este nul parțial în ceea ce privește terenurile ce formează obiectul acțiunii, deoarece la data emiterii lui, virtual, terenul li se cuvenea reclamanților, în contextul reglementărilor art. 10 din Legea nr. 85/1992 și art. III din Legea nr. 169/1997, republicată.

Prin Sentința civilă nr. 8114 din 16 septembrie 2010, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a respins excepția lipsei de interes a reclamanților, excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, față de capetele 1 și 2 de cerere, excepția lipsei calității procesuale pasive a Instituției Prefectului Vâlcea, a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, a tardivității acțiunii raportat la prevederile Legii nr. 544/2004 și a lipsei procedurii prealabile, precum și acțiunea, pe fondul său. Prin Decizia nr. 612/R/2011, Tribunalul Vâlcea a admis recursurile declarate de reclamanții P.I., P.C.D.

și de pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva încheierii, de ședință din 1 aprilie 2010 și împotriva Sentinței civile nr. 8114, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond - Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reținând în esență că prima instanță nu era competentă să soluționeze cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, procedura ce trebuia urmată fiind cea prevăzută de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și a dispus ca, în rejudecare, să se trimită capătul trei din cererea principală Curții de Apel Pitești.

Rejudecând cauza după casarea cu trimitere, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, dând eficiență dispozițiilor deciziei de casare, așa cum cer dispozițiile art. 315 alin. (1) din C.p.c, prin Sentința civilă nr. 9286 din 27 septembrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în privința capătului al III-lea de cerere, vizând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a declinat competența de soluționare a acestui capăt de cerere în favoarea Curții de Apel Pitești, iar în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecata primelor două capete de cerere, până la soluționarea irevocabilă a acestui capăt din cererea introductivă de instanță. În procedura în fața acestei instanțe, la data de 23 noiembrie 2011, pârâta SC O. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată de P.I.

și P.C.D., privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria M07 nr. 0438 din 30 noiembrie 1995, invocând următoarele excepții: - excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile impusă de dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare; - excepția tardivității acțiunii în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât, conform acestor prevederi legale termenul de introducere a acțiunii este de 6 luni, dar nu mai mult de 1 an de la data luării la cunoștință de către parte despre actul administrativ individual; - excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea și Instituției Prefectului Județului Vâlcea, întrucât aceste instituții nu au nicio legătură cu cererea de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Pe fondul cauzei, pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Prin Sentința civilă nr. 466/F-CONT din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității cererii și, în consecință, a respins acțiunea reclamanților P.I. și P.C.D. ca inadmisibilă. În motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut că reclamanții, contestând pe calea unei acțiuni principale un act administrativ, nu au îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța fondului a mai apreciat acțiunea ca inadmisibilă și prin prisma faptului că actul ce face obiectul prezentei excepții de nelegalitate este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, datând din 30 noiembrie 1995; or, a dispune anularea acestuia ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii civile, ceea ce ar încălca principiul constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituția României, în privința căruia sunt prevăzute excepții expres și limitativ stabilite. Aceeași soluție ar fi aplicabilă, a arătat Curtea, și în cazul în care actul administrativ ar fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, evocând practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest sens.

Instanța fondului a mai apreciat ca întemeiate excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea și Instituției Prefectului Județului Vâlcea, arătând, cu privire la prima excepție, că, față de momentul la care reclamanții au luat cunoștință de actul atacat (2008), acțiunea introdusă la 25 noiembrie 2009 apare ca fiind promovată dincolo de termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, iar, în ceea ce privește cea de-a doua excepție, față de aspectul dedus judecății în prezenta cauză, respectiv anularea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, calitatea procesuală revine doar titularei certificatului, respectiv pârâtei SC O. SA.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P.I. și P.C.D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului formulat recurenții-reclamanți au susținut în esență că hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - întrucât în cauză nu erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, respectiv dispozițiile art. 7 alin. (3) privind dreptul de a introduce plângere prealabilă și în cazul persoanei vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept.

Astfel, susțin recurenții că, în raport de data emiterii actului administrativ atacat - respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 07 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 - actul normativ aplicabil era Legea nr. 29/1990, potrivit căreia aveau vocație la asemenea acțiuni doar persoanele vătămate direct prin actul administrativ nu și terțele persoane care încearcă un asemenea prejudiciu prin emiterea lor, astfel de reglementări fiind introduse doar prin Legea nr. 554/2004.

Potrivit susținerilor recurenților-reclamanți, dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reglementează dreptul de a introduce plângere prealabilă și persoanei vătămate într-un drept al său, sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept și în consecință, apreciază recurenții, că în speță nu erau aplicabile dispozițiile art. 7 acestea având aplicabilitate numai asupra actelor administrative emise după intrarea în vigoare a legii - 6 ianuarie 2005 - nu și în ceea ce privește actele administrative emise anterior, cum este cel care formează obiectul litigiului, emis la data de 30 noiembrie 1995. Totodată, recurenții au susținut, în ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/20041 că textul de lege nu prevede obligația terțului care atacă un act administrativ de a formula procedura prealabilă ci, doar că este îndreptățit să facă o asemenea plângere.

Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formula întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, susținând în esență că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care reglementează procedura prealabilă sunt obligatorii, reprezentând o condiție de investire a instanței de contencios administrativ. Examinând sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate și ca atare nu pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate.

În ceea ce privește susținerile recurenților-reclamanți potrivit cărora actul administrativ atacat fiind emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, respectiv la 30 noiembrie 1995, nu putea fi soluționat de către instanța de fond prin aplicarea dispozițiilor art. 7 din această lege sunt nefondate și nu pot reținute, întrucât dacă actul atacat a fost emis în timp ce procedura contenciosului administrativ era reglementată de dispozițiile Legii nr. 29/1990 acțiunea reclamanților a fost formulată și promovată sub imperiul Legii nr. 554/2004. De altfel, instanța de fond a apreciat și reținut corect prin sentința atacată, că aceste susțineri ale reclamanților sunt nefondate întrucât s-ar ajunge la o aplicare retroactivă a dispozițiilor legii civile, contrar dispozițiilor constituționale prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Nu pot fi reținute nici criticile recurenților potrivit cărora în cazul persoanelor care au calitatea de terți față de actul administrativ atacat, procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu ar fi obligatorie. Potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său, ori interes legitim, printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din aceeași lege, persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este îndreptățită să introducă plângere prealabilă, din momentul în care a luat la cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6 luni prevăzut la alin. (7). În conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 din legea contenciosului administrativ procedura prealabilă administrativă este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în contencios administrativ, a cărui neîndeplinire în termenele și condițiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Este adevărat că recurenții-reclamanți au calitatea de terți în raport cu actul administrativ individual în discuție însă în raport de dispozițiile legale mai sus expuse cât și cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, aceștia nu sunt exceptați de la obligația de a formula plângerea prealabilă, fiind îndreptățiți să introducă această plângere, din momentul în care au luat cunoștință, pe orice cale de existența acestuia. De altfel, dispozițiile art. 7 alin. (5) din legea contenciosului administrativ stabilește strict care din acțiunile formulate în această materie sunt exceptate de la obligativitatea formulării procedurii prealabile, respectiv acțiunile formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția Națională a Funcționarilor Publici sau a celor care privesc cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, ceea ce nu este cazul recurenților reclamanți.

Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința atacată în cauză este legală și temeinică, iar criticile recurenților sunt nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul formulat de către P.I. și P.C.D. împotriva Sentinței civile nr. 466/F-CONT din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV