ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4867/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4867/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea formulată și înregistrată la data de 25 noiembrie 2009 pe rolul

Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, reclamanții P.I. și P.C.D., în calitate de

moștenitori ai autoarei P.I.A., decedată la data de 4 aprilie 2007 (soț

supraviețuitor și fiu) au chemat în judecată pe pârâții Municipiul Râmnicu

Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, Instituția Prefectului Vâlcea și

SC O. SA, solicitând: obligarea Primarului Municipiul Râmnicu Vâlcea să facă

propuneri Prefectului Județului Vâlcea pentru a li se constitui prin Ordin al

acestuia dreptul de proprietate asupra unui teren în suprafață de 470 mp situat

în municipiul Râmnicu Vâlcea și a cotei părți indivize de 74 mp din drum acces;

obligarea Prefectului Județului Vâlcea să emită ordin de trecere în

proprietatea reclamanților a terenului și a cotei părți indivize din drumul de

acces descris mai sus; constatarea nulității parțiale a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M07 nr. 0482 din

30 noiembrie 1995 emis SC C. SA Râureni a cărei succesoare este SC O. SA, în

ceea ce privește terenul în suprafață de 470 mp și a cotei-părți indivize de 74

mp din drumul de acces.

În

motivarea cererii, reclamanții au arătat că autoarea lor, în calitate de

angajată la SC C. SA Râureni, a cumpărat de la SC. C. SA. a cărei succesoare

este SC O. SA, prin contractul nr. 689 din 5 martie 1993, locuința formată din

2 camere și dependințe în suprafață de 50,83 mp, pe care o deținea cu chirie,

iar prin același contract s-a atribuit în folosința autoarei reclamanților, pe

durata existentei construcției, terenul aferent locuinței în suprafață de 470

mp.

Reclamanții

au susținut că au făcut demersuri la Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea și Instituția

Prefectului Vâlcea, pentru trecerea în proprietatea lor a terenului de 470 mp

și a cotei părți indivize de 74 mp din drumul de acces, dar prin adresa nr.

14724 din 17 iunie 2009, Primăria Mun. Râmnicu Vâlcea a făcut cunoscut că

terenul solicitat nu se află la dispoziția Comisiei Locale de Fond Funciar,

fiind inclus în certificatul de atestare a dreptului de proprietate al SC C. SA

Râureni, conform H.G. nr. 834/1991, astfel încât cererea nu poate fi

soluționată favorabil.

Reclamanții

au argumentat că certificatul de atestare seria M07 nr. 0782 din 30 noiembrie

1995 emis SC C. SA Râureni este nul parțial în ceea ce privește terenurile ce

formează obiectul acțiunii, deoarece la data emiterii lui, virtual, terenul li

se cuvenea reclamanților, în contextul reglementărilor art. 10 din Legea nr.

85/1992 și art. III din Legea nr. 169/1997, republicată.

Prin

Sentința civilă nr. 8114 din 16 septembrie 2010, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a

respins excepția lipsei de interes a reclamanților, excepția lipsei calității

procesuale pasive a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, față de

capetele 1 și 2 de cerere, excepția lipsei calității procesuale pasive a

Instituției Prefectului Vâlcea, a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa

plângerii prealabile, a tardivității acțiunii raportat la prevederile Legii nr.

544/2004 și a lipsei procedurii prealabile, precum și acțiunea, pe fondul său.

Prin

Decizia nr. 612/R/2011, Tribunalul Vâlcea a admis recursurile declarate de

reclamanții P.I., P.C.D. și de pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea, împotriva

încheierii, de ședință din 1 aprilie 2010 și împotriva Sentinței civile nr.

8114, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de

fond - Judecătoria Râmnicu Vâlcea, reținând în esență că prima instanță nu era

competentă să soluționeze cererea de anulare a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, procedura ce trebuia urmată fiind cea prevăzută de

dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 și a dispus ca, în rejudecare, să se

trimită capătul trei din cererea principală Curții de Apel Pitești.

Rejudecând

cauza după casarea cu trimitere, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, dând eficiență

dispozițiilor deciziei de casare, așa cum cer dispozițiile art. 315 alin. (1)

din C.p.c, prin Sentința civilă nr. 9286 din 27 septembrie 2011, a admis

excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în privința

capătului al III-lea de cerere, vizând anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, a declinat competența de soluționare a acestui capăt

de cerere în favoarea Curții de Apel Pitești, iar în baza art. 244 pct. 1 C.

proc. civ., a suspendat judecata primelor două capete de cerere, până la

soluționarea irevocabilă a acestui capăt din cererea introductivă de instanță.

În

procedura în fața acestei instanțe, la data de 23 noiembrie 2011, pârâta SC O.

SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii formulată

de P.I. și P.C.D., privind anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenului seria M07 nr. 0438 din 30 noiembrie 1995, invocând

următoarele excepții:

-

excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa procedurii prealabile impusă de

dispozițiile art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare;

-

excepția tardivității acțiunii în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât, conform acestor prevederi legale

termenul de introducere a acțiunii este de 6 luni, dar nu mai mult de 1 an de

la data luării la cunoștință de către parte despre actul administrativ

individual;

-

excepția lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea,

Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea și Instituției Prefectului Județului

Vâlcea, întrucât aceste instituții nu au nicio legătură cu cererea de anulare a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Pe

fondul cauzei, pârâta SC O. SA Râmnicu Vâlcea a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată.

Prin

Sentința civilă nr. 466/F-CONT din 30 noiembrie 2011, Curtea de Apel Pitești,

secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția

inadmisibilității cererii și, în consecință, a respins acțiunea reclamanților

P.I. și P.C.D. ca inadmisibilă.

În

motivarea acestei soluții, prima instanță a reținut că reclamanții, contestând

pe calea unei acțiuni principale un act administrativ, nu au îndeplinit

procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Instanța

fondului a mai apreciat acțiunea ca inadmisibilă și prin prisma faptului că

actul ce face obiectul prezentei excepții de nelegalitate este anterior intrării

în vigoare a Legii nr. 554/2004, datând din 30 noiembrie 1995; or, a dispune

anularea acestuia ar echivala cu aplicarea retroactivă a legii civile, ceea ce

ar încălca principiul constituțional prevăzut de art. 15 alin. (2) din

Constituția României, în privința căruia sunt prevăzute excepții expres și

limitativ stabilite.

Aceeași

soluție ar fi aplicabilă, a arătat Curtea, și în cazul în care actul

administrativ ar fi contestat pe calea excepției de nelegalitate, evocând

practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în acest sens.

Instanța

fondului a mai apreciat ca întemeiate excepțiile tardivității și lipsei

calității procesuale pasive a Municipiului Râmnicu Vâlcea, Primăriei

Municipiului Râmnicu Vâlcea și Instituției Prefectului Județului Vâlcea, arătând,

cu privire la prima excepție, că, față de momentul la care reclamanții au luat

cunoștință de actul atacat (2008), acțiunea introdusă la 25 noiembrie 2009

apare ca fiind promovată dincolo de termenul prevăzut de art. 11 alin. (1) și

(2) din Legea nr. 554/2004, iar, în ceea ce privește cea de-a doua excepție,

față de aspectul dedus judecății în prezenta cauză, respectiv anularea unui

certificat de atestare a dreptului de proprietate, calitatea procesuală revine

doar titularei certificatului, respectiv pârâtei SC O. SA.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs reclamanții P.I. și P.C.D., criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În

motivarea recursului formulat recurenții-reclamanți au susținut în esență că

hotărârea instanței de fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii - motiv de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

- întrucât în cauză nu erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004,

respectiv dispozițiile art. 7 alin. (3) privind dreptul de a introduce plângere

prealabilă și în cazul persoanei vătămată într-un drept al său sau într-un

interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual adresat

altui subiect de drept.

Astfel,

susțin recurenții că, în raport de data emiterii actului administrativ atacat -

respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor seria M 07 nr. 0482 din 30 noiembrie 1995 - actul normativ

aplicabil era Legea nr. 29/1990, potrivit căreia aveau vocație la asemenea

acțiuni doar persoanele vătămate direct prin actul administrativ nu și terțele

persoane care încearcă un asemenea prejudiciu prin emiterea lor, astfel de

reglementări fiind introduse doar prin Legea nr. 554/2004.

Potrivit

susținerilor recurenților-reclamanți, dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, reglementează dreptul de a introduce plângere prealabilă și

persoanei vătămate într-un drept al său, sau într-un interes legitim, printr-un

act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept și în

consecință, apreciază recurenții, că în speță nu erau aplicabile dispozițiile

art. 7 acestea având aplicabilitate numai asupra actelor administrative emise

după intrarea în vigoare a legii - 6 ianuarie 2005 - nu și în ceea ce privește

actele administrative emise anterior, cum este cel care formează obiectul

litigiului, emis la data de 30 noiembrie 1995.

Totodată,

recurenții au susținut, în ceea ce privește dispozițiile art. 7 alin. (3) din

Legea nr. 554/20041 că textul de lege nu prevede obligația terțului care atacă

un act administrativ de a formula procedura prealabilă ci, doar că este

îndreptățit să facă o asemenea plângere.

Intimatul

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formula întâmpinare solicitând

respingerea recursului formulat și menținerea sentinței atacate ca legală și

temeinică, susținând în esență că dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ care reglementează procedura prealabilă sunt

obligatorii, reprezentând o condiție de investire a instanței de contencios

administrativ.

Examinând

sentința atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale

incidente în cauză cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte reține că nu sunt întemeiate motivele de recurs invocate și ca atare nu

pot fi primite, în considerarea celor în continuare arătate.

În

ceea ce privește susținerile recurenților-reclamanți potrivit cărora actul

administrativ atacat fiind emis anterior intrării în vigoare a Legii nr.

554/2004, respectiv la 30 noiembrie 1995, nu putea fi soluționat de către

instanța de fond prin aplicarea dispozițiilor art. 7 din această lege sunt

nefondate și nu pot reținute, întrucât dacă actul atacat a fost emis în timp ce

procedura contenciosului administrativ era reglementată de dispozițiile Legii

nr. 29/1990 acțiunea reclamanților a fost formulată și promovată sub imperiul

Legii nr. 554/2004.

De

altfel, instanța de fond a apreciat și reținut corect prin sentința atacată, că

aceste susțineri ale reclamanților sunt nefondate întrucât s-ar ajunge la o

aplicare retroactivă a dispozițiilor legii civile, contrar dispozițiilor

constituționale prevăzute de art. 15 alin. (2) din Constituția României.

Nu

pot fi reținute nici criticile recurenților potrivit cărora în cazul

persoanelor care au calitatea de terți față de actul administrativ atacat,

procedura prealabilă prevăzută de dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu

ar fi obligatorie.

Potrivit

dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa

instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră

vătămată într-un drept al său, ori interes legitim, printr-un act administrativ

individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității

ierarhic superioare dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data

comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

În

conformitate cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din aceeași lege, persoana

vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act

administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept, este

îndreptățită să introducă plângere prealabilă, din momentul în care a luat la

cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia, în limitele termenului de 6

luni prevăzut la alin. (7).

În

conformitate cu dispozițiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art.

7 din legea contenciosului administrativ procedura prealabilă administrativă

este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului la acțiune în

contencios administrativ, a cărui neîndeplinire în termenele și condițiile

prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acțiunii.

Este

adevărat că recurenții-reclamanți au calitatea de terți în raport cu actul

administrativ individual în discuție însă în raport de dispozițiile legale mai

sus expuse cât și cu dispozițiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

aceștia nu sunt exceptați de la obligația de a formula plângerea prealabilă,

fiind îndreptățiți să introducă această plângere, din momentul în care au luat

cunoștință, pe orice cale de existența acestuia.

De

altfel, dispozițiile art. 7 alin. (5) din legea contenciosului administrativ

stabilește strict care din acțiunile formulate în această materie sunt

exceptate de la obligativitatea formulării procedurii prealabile, respectiv

acțiunile formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public, Agenția

Națională a Funcționarilor Publici sau a celor care privesc cererile

persoanelor vătămate prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe, ceea ce nu

este cazul recurenților reclamanți.

Având

în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte reținând că sentința atacată

în cauză este legală și temeinică, iar criticile recurenților sunt nefondate,

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul formulat de către P.I. și P.C.D. împotriva Sentinței civile nr.

466/F-CONT din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV