ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4524/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta A.B.A. Olt a chemat în judecată Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu-Vâlcea, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța s dispună suspendarea executării deciziei din 2 martie 2011, emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului administrativ. În motivarea cererii reclamanta a arătat că pârâta i-a calculat obligații fiscale suplimentare de 1.225.141 RON, reprezentând vărsăminte din deducerea drepturilor salariale, pe care le-a contestat ca fiind nelegale, deoarece deși a depus declarația fiscală în termen, pârâta i-a emis decizia de impunere iar reducerile salariale, în procent de 25%, nu se aplică în cazul său, neintrând sub incidența Legii nr. 118/2010.

Suma calculată, susține recurenta, i-a fost solicitată de două ori, astfel că punerea în executare a deciziei de impunere poate conduce la blocarea conturilor, imposibilitatea onorării contractelor și blocarea activității. Curtea de Apel Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 269/F-Cont, a respins cererea reclamantei ca nefondată, reținând că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciilor pe care le-ar înregistra dacă ar achita această sumă și nici că a depus declarația fiscală în termen, plătind toate datoriile către stat, așa cum a susținut. Împotriva acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs A.B.A. Olt.

În motivarea recursului formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în mod eronat instanța de fond a apreciat că în cauză nu au fost îndeplinite în mod cumulativ condițiile impuse de lege pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal ce face obiectul prezentei acuze. Astfel, a susținut recurenta că în cauză au fost efectuate diligențele necesare în vederea anulării actului administrativ fiscal, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv contestația împotriva deciziei de impunere. În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, recurenta a susținut că au fost dovedite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității actului, respectiv faptul că decizia de impunere din oficiu emisă de intimată a fost emisă fără respectarea normelor de procedură prevăzute de O.G.

nr. 92/2003 privind C. proc. fisc., iar sumele stabilite în decizie potrivit Legii nr. 118/2010 nu erau datorate, întrucât veniturile salariaților A.B.A. Olt nu se încadrau în categoria pentru care se prevede aplicarea reducerii salariale, în procent de 25%, invocând în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 874/2010. De asemenea recurenta a susținut că în stabilirea sumelor datorate, prin decizia de impunere au fost impuse în mod greșit de către intimată și sume nedatorate reprezentând C.A.S. datorat de angajator, C.A.S.S., contribuție pentru concediu și indemnizații, contribuție de șomaj cât și contribuție fond accidente de muncă, aferente reducerii de 25% asupra salariilor angajaților.

În ceea ce privește cea de a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a analizat susținerile sale doar din perspectiva prejudiciului suportat de reclamantă, fără a analiza și perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, cât și posibilitatea executării silite iminente. În drept au fost invocate dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. Intimata Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu-Vâlcea a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că în cauză recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenței cerințelor esențiale pentru a fi incidente dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată, că recursul formulat în cauză este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele arătate în continuare: Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității public care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

În privința aplicării acestor dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a examinat cu atenție îndeplinirea celor două condiții cerute de Legea nr. 554/2004 și a concluzionat corect că nu se impune suspendarea executării deciziei de impunere din 2 martie 2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu-Vâlcea. Existența unui caz bine justificat cât și prevenirea unei pagube iminente care să înfrângă principiul potrivit căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia.

Instanța de contencios administrativ, învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării trebuie să „pipăie” fondul, evitând a se pronunța asupra acestuia, pentru a putea constata dacă cererea vizează un act administrativ vădit nelegal, iar executarea acestuia imediată, poate produce efecte nejustificate cu privire la situația reclamantului.

În speță, din examinarea dovezilor și susținerilor recurentei-reclamante nu rezultă îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum sunt acestea definite prin dispozițiile art. 2 lit. t) și s) din lege, astfel că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării formulate cu privire la decizia de impunere din oficiu pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire pentru autoimpunere sau reținere la sursă din 2 martie 2011. Aspectele invocate de către recurentă referitoare la nelegalitatea sumelor stabilite ca fiind datorate prin decizia atacată, cât și neaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 118/2010, precum și încălcarea normelor de procedură fiscală prevăzute de O.G.

nr. 92/2003 sunt aspecte care vizează fondul cauzei, iar verificarea acestora de către instanța de fond, presupune prejudecarea fondului. În speță, instanța a procedat în spiritul textelor legale incidente, raportându-se la probatoriul administrat, reținând neîndeplinirea condițiilor legale, fără a prejudeca fondul cauzei, stabilind că împrejurările legate de starea de fapt și de drept invocate, nu creează îndoieli serioase asupra legalității actului a cărui suspendare s-a cerut și nici o pagubă iminentă. În ceea ce privește susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond nu ar fi examinat condiția privind perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, acestea nu pot fi primite, fiind nefondate, întrucât din probatoriul administrat în cauză nu rezultă disfuncționalitățile majore la nivelul instituției în prestarea serviciului public, determinate de executarea actului administrativ fiscal atacat.

Astfel fiind, reținând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de A.B.A. Olt împotriva sentinței civile nr. 269/F-Cont din 4 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2011.