ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4524/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta A.B.A. Olt a chemat în judecată

Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu-Vâlcea, solicitând

instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța s dispună suspendarea

executării deciziei din 2 martie 2011, emisă de pârâtă, până la pronunțarea

instanței de fond asupra legalității actului administrativ.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că pârâta i-a calculat obligații fiscale suplimentare de

1.225.141 RON, reprezentând vărsăminte din deducerea drepturilor salariale, pe

care le-a contestat ca fiind nelegale, deoarece deși a depus declarația fiscală

în termen, pârâta i-a emis decizia de impunere iar reducerile salariale, în

procent de 25%, nu se aplică în cazul său, neintrând sub incidența Legii nr.

118/2010.

Suma calculată, susține

recurenta, i-a fost solicitată de două ori, astfel că punerea în executare a deciziei

de impunere poate conduce la blocarea conturilor, imposibilitatea onorării contractelor

și blocarea activității.

Curtea de Apel Pitești,

secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă

nr. 269/F-Cont, a respins cererea reclamantei ca nefondată, reținând că reclamanta

nu a făcut dovada prejudiciilor pe care le-ar înregistra dacă ar achita această

sumă și nici că a depus declarația fiscală în termen, plătind toate datoriile către

stat, așa cum a susținut.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs A.B.A. Olt.

În motivarea recursului

formulat, recurenta-reclamantă a susținut în esență că, în mod eronat instanța de

fond a apreciat că în cauză nu au fost îndeplinite în mod cumulativ condițiile impuse

de lege pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ fiscal

ce face obiectul prezentei acuze.

Astfel, a susținut recurenta

că în cauză au fost efectuate diligențele necesare în vederea anulării actului administrativ

fiscal, conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiv contestația

împotriva deciziei de impunere.

În ceea ce privește condiția

cazului bine justificat, recurenta a susținut că au fost dovedite împrejurări legate

de starea de fapt și de drept, de natură a crea o îndoială serioasă asupra legalității

actului, respectiv faptul că decizia de impunere din oficiu emisă de intimată a

fost emisă fără respectarea normelor de procedură prevăzute de O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc., iar sumele stabilite în decizie potrivit Legii nr. 118/2010

nu erau datorate, întrucât veniturile salariaților A.B.A. Olt nu se încadrau în

categoria pentru care se prevede aplicarea reducerii salariale, în procent de 25%,

invocând în acest sens și Decizia Curții Constituționale nr. 874/2010.

De asemenea recurenta

a susținut că în stabilirea sumelor datorate, prin decizia de impunere au fost impuse

în mod greșit de către intimată și sume nedatorate reprezentând C.A.S. datorat de

angajator, C.A.S.S., contribuție pentru concediu și indemnizații, contribuție de

șomaj cât și contribuție fond accidente de muncă, aferente reducerii de 25% asupra

salariilor angajaților.

În ceea ce privește cea

de a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

recurenta-reclamantă a susținut că în mod greșit instanța de fond a analizat susținerile

sale doar din perspectiva prejudiciului suportat de reclamantă, fără a analiza și

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public, cât și posibilitatea executării silite iminente.

În drept au fost invocate

dispozițiile art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile

art. 299 și urm. C. proc. civ.

Intimata Administrația

Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu-Vâlcea a formulat întâmpinare prin care

a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea ca legală și temeinică

a hotărârii pronunțate de instanța de fond, susținând în esență că în cauză recurenta-reclamantă

nu a făcut dovada existenței cerințelor esențiale pentru a fi incidente dispozițiile

art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând cauza prin prisma

motivelor de recurs invocate cât și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată, că recursul formulat în cauză este nefondat,

urmând a fi respins, pentru considerentele arătate în continuare:

Potrivit art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile

art. 7 a autorității public care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței

competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea

instanței de fond”.

În privința aplicării

acestor dispoziții legale, instanța de control judiciar constată că judecătorul

fondului a examinat cu atenție îndeplinirea celor două condiții cerute de Legea

nr. 554/2004 și a concluzionat corect că nu se impune suspendarea executării deciziei

de impunere din 2 martie 2011 emisă de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului

Râmnicu-Vâlcea.

Existența unui caz bine

justificat cât și prevenirea unei pagube iminente care să înfrângă principiul potrivit

căruia, actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice

îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ,

care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia.

Instanța de contencios

administrativ, învestită cu soluționarea unei cereri de suspendare a executării

trebuie să „pipăie” fondul, evitând a se pronunța asupra acestuia, pentru a putea

constata dacă cererea vizează un act administrativ vădit nelegal, iar executarea

acestuia imediată, poate produce efecte nejustificate cu privire la situația reclamantului.

În speță, din examinarea

dovezilor și susținerilor recurentei-reclamante nu rezultă îndeplinirea condițiilor

impuse de dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, astfel cum sunt acestea definite prin dispozițiile art. 2 lit. t)

și s) din lege, astfel că, în mod corect, instanța de fond a respins cererea de

suspendare a executării formulate cu privire la decizia de impunere din oficiu pentru

impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire pentru autoimpunere sau

reținere la sursă din 2 martie 2011.

Aspectele invocate de

către recurentă referitoare la nelegalitatea sumelor stabilite ca fiind datorate

prin decizia atacată, cât și neaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 118/2010,

precum și încălcarea normelor de procedură fiscală prevăzute de O.G. nr. 92/2003

sunt aspecte care vizează fondul cauzei, iar verificarea acestora de către instanța

de fond, presupune prejudecarea fondului.

În speță, instanța a procedat

în spiritul textelor legale incidente, raportându-se la probatoriul administrat,

reținând neîndeplinirea condițiilor legale, fără a prejudeca fondul cauzei, stabilind

că împrejurările legate de starea de fapt și de drept invocate, nu creează îndoieli

serioase asupra legalității actului a cărui suspendare s-a cerut și nici o pagubă

iminentă.

În ceea ce privește susținerile

recurentei potrivit cărora instanța de fond nu ar fi examinat condiția privind perturbarea

previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public,

acestea nu pot fi primite, fiind nefondate, întrucât din probatoriul administrat

în cauză nu rezultă disfuncționalitățile majore la nivelul instituției în prestarea

serviciului public, determinate de executarea actului administrativ fiscal atacat.

Astfel fiind, reținând

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, văzând și dispozițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.B.A. Olt împotriva

sentinței civile nr. 269/F-Cont din 4 mai 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 octombrie

2011.