ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2547/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, Administrația Bazinală de Apă Olt a solicitat, în contradictoriu

cu Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu Vâlcea, suspendarea

executării Deciziei de impunere din oficiu cu nr. 108434 din 06 decembrie 2010

emisă de aceasta, până la soluționarea acțiunii în anulare vizând suma de

796.838 lei, reprezentând impozite, taxe și contribuții cu regim de stabilire

prin autoimpunere sau reținere la sursă.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, prin actele administrative atacate, i s-au

stabilit obligații suplimentare de plată reprezentând vărsăminte din reducerea

drepturilor salariale, considerând astfel că aceste acte au fost emise cu

încălcarea prevederilor în vigoare, întrucât autoritatea pârâtă a interpretat

în mod eronat dispozițiile art. 83 alin. (4) C. proc. fisc., în sensul că

organele fiscale emit decizie de impunere din oficiu numai în situația în care

contribuabilul nu a depus declarația fiscală la termen, or, în speță, a fost

depusă declarația fiscală vizând obligațiile bugetare (declarația 100) aferentă

lunii septembrie cu scadență la 25 octombrie 2010.

Reclamanta a susținut

că pârâta a interpretat greșit și faptul că sumele stabilite prin decizie sunt

datorate, întrucât veniturile obținute de salariații reclamantei nu se

încadrează în categoria veniturilor asupra cărora se aplică reducerea salarială

de 25% reglementată de Legea nr. 118/2010.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată,

apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

191/F-CC din 4 martie 2011, a admis cererea formulată de Administrația Bazinală

de Apă Olt și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 108434 din 06 decembrie 2010, până la soluționarea pe fond a

cauzei.

În considerentele

hotărârii, instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii

condițiilor art. 14 alin. (1) din Legea 554/2004, și anume sesizarea prealabilă

a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

existența unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente

și depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

Reținând îndeplinirea

condițiilor privind cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube,

prima instanță a apreciat că se justifică măsura suspendării actului

administrativ atacat.

În ceea ce privește

cazul bine justificat, a reținut existența unor împrejurări de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității deciziei atacate, având în vedere

că reclamanta a depus declarația de impunere în termenul legal și ca atare nu

se înscrie între persoanele juridice cărora le sunt aplicabile dispozițiile art.

62 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 500/2002, pentru a fi incidente prevederile

Legii nr. 118/2010.

Referitor la paguba

iminentă, a constatat că prin executarea deciziei de impunere s-ar crea o

perturbare previzibilă gravă a funcționării societății, prin producerea unui

prejudiciu în patrimoniul acesteia, față de cuantumul ridicat al creanței, care

ar avea implicații asupra derulării contractelor încheiate cu persoanele fizice

și juridice, în raport de obiectul de activitate al reclamantei, măsura

suspendării impunându-se și pentru oferirea unei protecții eficiente, în

vederea îndeplinirii obligațiilor curente ale acesteia.

exercitată.

2.2. Împotriva

soluției pronunțate de instanța de fond, a formulat recurs autoritatea publică

fiscală, care a invocat ca temei legal dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art.

304

1

C. proc. civ. și a susținut, în esență, următoarele critici:

- instanța de fond a

interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004;

- instanța de fond a

reținut în mod greșit că, în cauză, este îndeplinită condiția existenței unui

caz bine justificat pentru ca actul administrativ să fie suspendat;

- instanța de fond a

reținut greșit că executarea actului administrativ-fiscal va produce o pagubă.

A solicitat admiterea

recursului, desființarea soluției atacate și respingerea cererii de suspendare

a executării actului administrativ-fiscal atacat.

2.3. Instituția

publică reclamantă a depus concluzii scrise prin care a combătut criticile

recursului, a susținut că soluția instanței de fond este legală și temeinică și

a cerut respingerea recursului ca nefondat.

de recurs.

Recursul este

întemeiat.

În cauză, este

necontestat că Administrația Bazinală de Apă Olt este o instituție publică, cu

personalitate juridică, aflată în subordinea Administrației Naționale „Apele

Române”, înființată prin O.U.G. nr. 107/2002, cu modificările și completările

ulterioare.

De asemenea, este

necontestat că organul fiscal competent a stabilit în sarcina instituției

publice intimate obligații fiscale suplimentare prin Decizia de impunere nr. 108434

din 6 decembrie 2010 în sumă de 746.838,00 lei, în privința căreia instanța de

fond a dispus suspendarea executării până la soluționarea pe fond a acțiunii.

Din dispozițiile

generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ale O.U.G. nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu și ale O.G. nr. 92/2003 – Codul de procedură

fiscală, rezultă că actul administrativ, în general, dar și actul administrativ

fiscal, ca specie a actului administrativ, se bucură de prezumția de

legalitate, fiind executoriu din oficiu.

Pe de altă parte, din

dispozițiile art. 14 și 15, cât și din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004

rezultă că suspendarea executării unui act administrativ (act

administrativ-fiscal) este o măsură excepțională care poate surveni exclusiv

atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept –

ope legis) ori, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege

(suspendarea la cererea persoanei vătămate).

Într-adevăr, potrivit

art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., suspendarea executării unui act

administrativ fiscal poate surveni în condițiile Legii nr. 554/2004 și cu

condiția depunerii prealabile a unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul

sumei contestate sau de până la 2.000 lei în cazul actelor administrative

fiscale neevaluabile în bani.

Or, potrivit art. 14 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 „În cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond”.

Deci, cu alte

cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în

situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a

celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării

unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Noțiunea de caz bine

justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de

natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Or, în cauză,

instanța de fond a reținut ca împrejurări de fapt și de drept care au fost de

natură să-i creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ fiscal a cărui suspendare a dispus-o, tocmai criticile de

nelegalitate invocate de instituția publică reclamantă.

Afirmația instanței

de fond, că „la nivel de aparență a legalității este întemeiată solicitarea

reclamantei”, este o alegație nesusținută, care nu satisface cerințele art. 2 alin.

(1) lit. t) din lege.

De asemenea, din

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă

iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este

necontestat că punerea în executare a unui act administrativ fiscal va avea

drept consecință diminuarea patrimoniului societății comerciale intimate, dar

atâta vreme cât acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de

prezumția de legalitate, diminuarea patrimoniului are caracter prezumat legal,

care nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.

Astfel fiind, rezultă

că instanța de fond a dat o hotărâre netemeinică și nelegală, în condițiile art.

304 pct. 9 C. proc. civ., ca urmare a interpretării eronate a prevederilor art.

14 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004, urmând ca

recursul să fie admis, sentința să fie casată, iar cererea de suspendare să fie

respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu Vâlcea

împotriva Sentinței nr. 191/F-CC din 4 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge cererea de suspendare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 mai 2011.