ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2440/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Judecata în prima instanță

Prin acțiunea formulată,

reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt a chemat în judecată pe pârâta Administrația

Finanțelor Publice Rm.Vâlcea, solicitând instanței să dispună suspendarea executării

deciziei de impunere din oficiu pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim

de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă din 14 decembrie 2010, până

la pronunțarea instanței de fond asupra legalității actului administrativ fiscal

respectiv.

În motivarea cererii reclamanta

a arătat că la data de 17 decembrie 2010 a primit decizia de impunere din oficiu

a cărei suspendare o solicită și referatul privind estimarea bazei de impunere din

14 decembrie 2010 și că, prin decizia de impunere, pârâta a stabilit în sarcina

reclamantei obligații de plată în cuantum de 747.333 RON, reprezentând vărsăminte

din reducerea drepturilor salariale. Decizia a fost contestată pe cale administrativă.

Pârâta a depus întâmpinare,

solicitând respingerea cererii pentru neîndeplinirea celor două condiții prevăzute

de art. 14, raportat la art. 2 alin. (1) lit. s) și t) din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 190/F-CONT

din 2 martie 2011 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta Administrația Bazinală de Apă

Olt, împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea și a suspendat

executarea deciziei de impunere din oficiu pentru impozitele, taxele și contribuțiile

cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă din 14 decembrie 2010,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 213 alin. (3) C. proc. fisc.,

prin soluționarea contestației organul competent nu poate crea o situație mai grea

contestatorului în propria cale de atac.

Instanța a mai reținut

că, prin decizia privind impunerea din oficiu din 9 septembrie 2010, Administrația

Finanțelor Publice Rm.Vâlcea a impus reclamantei, în baza referatului privind estimarea

bazei de impunere din 9 septembrie 2010 și în temeiul art. 81 alin. (4) C. proc.

fisc., plata vărsămintelor din reducerea drepturilor salariale în cuantum de 481.081

RON.

Împotriva deciziei respective

reclamanta a formulat contestație administrativă și, prin decizia din 22 noiembrie

2010, Directa Generală a Finanțelor Publice Vâlcea a admis contestația și a desființat

decizia de impunere din oficiu din 9 septembrie 2010 și referatul privind estimarea

bazei de impunere din 9 septembrie 2010, dispunând refacerea acestora potrivit considerentelor

reținute în decizia administrativă.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că prin decizia de impunere a cărei suspendare s-a solicitat în

cauza de față și care a fost emisă în temeiul deciziei administrative din 2010 sus

arătate, s-a stabilit în sarcina reclamantei, cu același titlu de vărsăminte din

reducerea drepturilor salariale, suma de 747.333 RON.

Instanța de fond a constatat

că, având în vedere că în urma refacerii controlului asupra obligațiilor fiscale

ale reclamantei organul fiscal pârât a calculat o sumă mai mare decât cea stabilită

inițial, există o aparență serioasă ce afectează prezumția de legalitate a actului

de impunere și care justifică, în raport de art. 213 alin. (3) C. proc. fisc., suspendarea

executării actului respectiv până la pronunțarea instanței de fond, care trebuie

sesizată în condițiile art. 14 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

2.Recursul pârâtei

Împotriva hotărârii instanței

de fond a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, formulând critici pe care le-a

încadrat în motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304

1

C. proc.

civ..

Recurenta susține că hotărârea

este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În dezvoltarea motivelor

de recurs, recurenta prezintă argumentele care, în opinia sa, conduc la concluzia

neîndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din legea contenciosului administrativ.

În special, recurenta

punctează ignorarea prezumției de legalitate de care beneficiază actul administrativ

și pe aceeași linie a raționamentului său, arată că verificarea îndeplinirii condiției

„cazului bine justificat” s-a realizat superficial, prima instanță enunțând doar

susținerea societății reclamante.

Aprecierea instanței de

fond că, în urma „refacerii controlului asupra obligațiilor fiscale ale reclamantei,

organul fiscal a calculat o sumă mai mare decât cea stabilită inițial", există

o aparență serioasă ce afectează prezumția de legalitate a actului de impunere,

este netemeinică, având în vedere faptul că în evidențele Trezoreriei Municipiului

Râmnicu Vâlcea există „Situația recapitulativă privind plata salariilor pe luna

iulie 2010 - rectificativă.

3.Apărările formulate

de Administrația Bazinală de Apă Olt

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă

a solicitat respingerea recursului formulat de către Administrația Finanțelor Publice

a Municipiului Ramnicu Vâlcea, și menținerea sentinței pronunțată de instanța de

fond ca fiind temeinică și legală.

Intimata-reclamantă arată

că a demonstrat că există puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ

fiscal respectiv decizia de impunere care a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor

legale ale art. 213 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind C.

proc. fisc., cu modificările și completările ulterioare, stabilind în sarcina Administrația

Bazinală de Apă Olt sume mai mari (în cuantum de 747.333 RON) decât cele stabilite

prin decizia de privind impunerea din oficiu din 09 septembrie 2010 (481.081 RON),

ce a fost desființată prin decizia din 22 noiembrie 2010 emisă de Direcția Generală

a Finanțelor Publice Vâlcea.

Iminența producerii prejudiciului

este legată în mod direct de imposibilitatea desfășurării activității Administrația

Bazinală de Apă Olt în condițiile prevăzute de lege și, pe cale de consecință, creării

unor pagube ireversibile.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub

toate aspectele, în baza art. 304 C. proc. civ.,Înalta Curte constată că recursul

nu este fondat.

1.Argumente de fapt și

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ și fiscal competentă cu o cerere având

ca obiect suspendarea deciziei de impunere din oficiu, pentru impozitele, taxele

și contribuțiile stabilite în regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere

la sursă din 14 decembrie 2010 emisă în temeiul deciziei administrative din 22 noiembrie

2010, și prin care s-a stabilit în sarcina sa cu titlu de vărsăminte din reducerea

drepturilor salariale, suma de 747.333 RON.

Cererea de suspendare

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text

care are următorul cuprins: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care

a emis actului sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond(…)”.

De asemenea, în cauză

s-au avut în vedere și dispozițiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind

C. proc. fisc., intimata consemnând cauțiunea în cuantum de 37.366,68 RON.

Contrar celor susținute

de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că în cauză s-a probat îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cazul bine

justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din

același act normativ se arată că vizează „împrejurări legate de starea de fapt și

de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ”.

În mod evident, în procedura

reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată

a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente

care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează

caracterul executoriu al actului administrativ.

Relevant în aceste privințe

este faptul, că, printr-o decizie de impunere anterioară din 9 septembrie 2010 recurenta-pârâtă

a stabilit în sarcina intimatei-reclamante în temeiul art. 81 alin. (4) C. proc.

fisc. plata vărsămintelor din reducerea drepturilor salariale în cuantum de 481.081

RON.

Această decizie de impunere

a fost desființată prin admiterea contestației reclamantului chiar în procedura

administrativă de contestare prin decizia din 22 noiembrie 2010, iar prin decizia

de impunere a cărei suspendare a fost solicitată în cauză s-a stabilit cu același

titlu suma de 747.333 RON.

Din această perspectivă

urmează a fi reținute apărările intimatei- reclamante privind incidența dispozițiilor

art. 213 alin. (3) C. proc. fisc. în condițiile în care în urma admiterii căii de

atac i s-a stabilit ca datorie o sumă mai mare decât în actul desființat, aceasta

fiind de natură a crea o „îndoială serioasă” în privința legalității actului administrativ.

Dacă aspectele de procedură

vor fi analizate pe fondul cauzei, Curtea consideră că aspectul de nelegalitate

care se încadrează în dispozițiile art. 2 (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 îl

reprezintă faptul că intimata-reclamantă contestă ca nefiind datorată suma reținută

în sarcina sa de organele fiscale pe motiv că veniturile obținute nu se încadrează

în categoria de venituri asupra cărora se aplică reducerea salarială în procent

de 25% reglementată de dispozițiile Legii nr. 118/2010.

Referitor la cea de-a

doua condiție - existența unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se constată că punerea în executare a deciziei de

impunere a condus la emiterea adresei de înființare a popririi din 31 ianuarie 2011,

prin care au fost indisponiblizate sumele existente, precum și cele viitoare provenite

din încasările zilnice din conturile deschise la mai multe unități bancare.

Intimata-reclamantă a

arătat motivat și care ar fi efectele prejudiciabile grave pe care le-ar avea executarea

silită efectivă a sumelor reținute în sarcina sa și pe care le contestă ca nefiind

datorate, așa cum de altfel în mod corect au fost reținute de prima instanță.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la pct. 11.1 din decizie, reținând că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative

a condițiilor cerute de art. 14 alin,(1) din Legea nr. 554/2004, iar instanța a

pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., recursul fiind nefondat, urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței nr. 190/Fcont

din 2 martie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 29 aprilie 2011.