ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 278/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 261 din 13 iunie 2012, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt în contradictoriu cu pârâtele și Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu Vâlcea și D.G.F.P. Vâlcea și a dispus anularea Deciziei nr. 1 din 3 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P. Vâlcea, a Deciziei nr. 98332 din 2 noiembrie 2010, precum și a Referatului nr. 98331 din 2 noiembrie 2010, ambele emise de Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea, până la limita sumei de 460.573 RON.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea și D.G.F.P. Vâlcea, anularea Deciziei nr. 1 din 3 ianuarie 2011, emisă în soluționarea contestației administrative de cea de-a doua pârâtă și a Deciziei nr. 98332 din 2 noiembrie 2010 privind impunerea din oficiu pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă, precum și a Referatului nr. 98331 din 2 noiembrie 2010, emise de prima pârâtă. S-a arătat în considerentele sentinței atacate că prin actele administrativ-fiscale contestate s-a reținut că reclamanta nu a declarat prin declarația cod 100, obligațiile de plată pentru "Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale", stabilindu-se din oficiu plata sumei de 752.569 RON în conformitate cu art. 83 alin. (4) C. proc.

fisc. Curtea de apel a apreciat că susținerea reclamantei privind nelegalitatea actelor administrativ-fiscale sub aspectul nerespectării dispozițiilor legale cu privire la condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească, motivat de faptul că organul fiscal nu avea dreptul să procedeze la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale în estimarea bazei de impunere, deoarece a depus declarația fiscală, având în vedere că nedeclararea în cuprinsul acesteia a veniturilor lunii august 2010 și a obligației privind "Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale" echivalează cu nedepunerea declarației fiscale. Prin urmare, judecătorul a constatat că omisiunea declarării în conținutul declarației fiscale aferente lunii august depusă la autoritatea fiscală a obligației privind "Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale" datorate potrivit legii, constituie practic nedeclararea obligației respective și nu doar o simplă deficiență a declarației fiscale.

Referitor la susținerile pe fondul cauzei, prima instanță a reținut că veniturile obținute de către salariații reclamantei se încadrează indiscutabil în categoria acelora pentru care se aplică reducerea drepturilor salariale în procent de 25% conform dispozițiilor Legii nr. 118/2010, aceasta făcând parte din cele 11 administrații bazinale de apă aflate în subordinea Administrației Naționale "Apele Române", instituții publice organizate la nivelul bazinelor hidrografice, finanțarea cheltuielilor acestor instituții asigurându-se potrivit art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 107/2002.

De asemenea, instanța a constatat că din analiza prevederilor Ordinului nr. 1069 din 18 decembrie 2003 reiese că veniturile proprii obținute de reclamantă rezultă din aplicarea mecanismului economic specific în domeniul gospodăririi cantitative și calitative a apelor ce include sistemul de contribuții, plăți, bonificații, tarife și penalități, pentru care se încheie contracte economice cu utilizatorii, cărora li se aplică sistemul de plăți, bonificații și penalități specifice domeniului apelor.

Totodată, s-a reținut că, întrucât reclamanta este o instituție publică finanțată din venituri proprii, care provin în parte și din prestări servicii și altele asemenea, se încadrează în categoria veniturilor proprii ale veniturilor publice, care nu sunt prezentate limitativ în art. 65 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale ale personalului său se virează integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin Normele metodologice, în acest sens fiind și concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză.

S-a mai arătat că prin Ordinul nr. 1933/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru personalul instituțiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010, s-a stabilit mecanismul virării integrale a acestor sume la bugetul de stat prin completarea și depunerea formularului 100 până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc drepturile salariale, iar prin Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 2238/2010 s-a introdus în "Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat" dispoziția referitoare la "Denumire creanță fiscală - 54 - Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale" în temeiul Legii nr. 118/2010.

Referitor la susținerea reclamantei potrivit căreia, la introducerea poziției 54 "Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale" în cadrul formularului 100, temeiul legal avut în vedere a fost doar Legea nr. 118/2010, și nu și prevederile Codului fiscal, instanța a apreciat că nici aceasta nu poate fi primită, întrucât acesta este cadrul legal general pentru stabilirea taxelor și impozitelor care constituie venituri la bugetul de stat și bugetele locale. În fine, curtea de apel a constatat că este reală susținerea reclamantei potrivit căreia sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru subunitățile sale nu au fost determinate corect, întrucât astfel cum s-a stabilit prin raportul de expertiză omologat în cauză, reclamanta avea obligația să vireze sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru subunitățile sale în cuantum total de 460.573 RON, sumă inclusă în totalul de 877.875 RON.

Împotriva sus-menționatei sentințe au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Vâlcea (în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova), Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu Vâlcea (A.F.P. Râmnicu Vâlcea, în prezent Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea), precum și reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt. Cererea de recurs formulată de D.G.F.P. Vâlcea și A.F.P. Râmnicu Vâlcea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304 1 C. proc.

civ., iar în motivarea ei s-a arătat, în esență, că organul fiscal a procedat corect calculând prin estimare obligația de plată a creanței principale, inclusiv contribuțiile aferente sumei cu care se reduc drepturile salariale, suma de 877.875 RON fiind cea datorată și care trebuia virată de intimată în contul de venituri al bugetului de stat 20.36.01.20 "venituri ale bugetului de stat - vărsăminte din reducerea drepturilor salariale" conform Legii nr. 118/2010, deschis la unitățile Trezoreriei Statului, cont special creat prin lege. Contestatoarea a făcut virările de impozite din salarii reținute de la angajați fără să aplice cota de 25% pe acestea, deci nu a virat în contul special creat pentru această cotă sumele rezultate ca urmare a aplicării cotei de 25%.

Pentru corectarea diferenței de contribuții sociale (aferente reducerii de 25%) declarată și plătită de intimata-contestatoare la bugetele speciale, trebuie ca aceasta să întocmească și să depună declarație rectificativă cod 710, plata creanței fiscale (vărsăminte din reducerea drepturilor salariale) fiind reglementată de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010.

În acest context, instanța de fond a apreciat greșit că din suma totală ce putea fi datorată s-a achitat o parte, rămânând o diferență de 460.573 RON, din moment ce plata nu poate fi considerată ca valabilă în situația în care nu s-a făcut dovada că a fost achitată în contul special creat prin Legea nr. 118/2010, respectiv 20.36.01.20 "venituri ale bugetului de stat - vărsăminte din reducerea drepturilor salariale". Sumele virate în contul altor obligații fiscale și/sau bugetare, potrivit declarațiilor depuse de intimată, nu trebuie să se scadă din plățile ce trebuiau făcute în contul distinct și special creat pentru că acele sume au fost virate în contul altor obligații fiscale și/sau bugetare, pentru că nu s-a reținut cota de 25%.

Eventualele plăți parțiale în contul asigurărilor sociale și fondurilor speciale nu demonstrează că intimata a aplicat cota de 25% prevăzută de lege. Recurenta Administrația Bazinală de Apă Olt a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., arătând că: - Organul fiscal are dreptul să procedeze la stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale prin estimarea bazei de impunere numai în situația în care agenții economici (contribuabilii) nu depun declarațiile fiscale și nicidecum în situația în care există deficiențe în cuprinsul declarației fiscale, așa cum rezultă din art. 83 alin. (4) din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

În speță, recurenta-contestatoare a depus declarația fiscală privind obligațiile bugetare (declarația 100), aferentă lunii august cu scadență la 25 septembrie 2011, astfel că nu există temei legal care să permită organului fiscal să emită o decizie de impunere din oficiu, iar în aceste condiții sancțiunea aplicabilă acestui act emis fără respectarea normelor legale este constatarea nulității. - S-au apreciat ca nefondate susținerile instanței de fond potrivit cărora Administrația Bazinală de Apă Olt prin natura serviciilor prestate și a veniturilor încasate se încadrează în categoria instituțiilor publice cărora le incumbă obligația prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010, de a declara și vira la bugetul statului sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale cu 25%.

În opinia recurentei-reclamante nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010, cu referire la Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1933/2010, întrucât salarizarea personalului Administrației Naționale "Apele Române" (A.N.A.R.) nu se face potrivit Legii nr. 330/2009, ci potrivit contractului colectiv de muncă încheiat pentru anul 2008 - 2009, completat prin Actul adițional din 3 iunie 2008, deci veniturilor salariale ale personalului A.N.A.R. nu li se aplică reducerea de 25%. Totodată, A.N.A.R. se finanțează din venituri proprii care nu se încadrează în dispozițiile art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002, Legea apelor nr. 107/1996 și O.U.G.

nr. 107/2002 instituind un mecanism economic specific în ceea ce privește obținerea veniturilor proprii din care se finanțează această instituție și instituțiile subordonate, mecanism constituit din contribuții, plăți, bonificații și penalități. Scopul Legii nr. 118/2010 vizează reducerea cheltuielilor bugetare și atâta timp cât cheltuielile pentru funcționarea instituției nu provin din sumele alocate de la bugetul statului sau din prestări de servicii în sensul Legii nr. 500/2002, nu se poate vorbi despre reducerea cheltuielilor bugetare, veniturile obținute de A.N.A.R. și neconsumate în cursul exercițiului financiar reportându-se în exercițiul financiar următor. Nu în ultimul rând s-a arătat că A.N.A.R.

a respectat dispozițiile Legii nr. 118/2010, de a declara și de a vira la bugetul statului sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale cu 25%, având în vedere că această instituție are un număr de salariați care sunt plătiți din fonduri alocate de la bugetul statului, respectiv pentru personalul încadrat la Unitatea de Management a Proiectului - U.M.P. - În mod greșit în ce privește natura juridică a creanței ce face obiectul deciziei de impunere contestate, instanța fondurilor reține că aceasta este o creanță fiscală. O astfel de calificare contravine dispozițiilor speciale în materie fiscală (art. 1, 2 și 41 C. proc. fisc.) și considerentelor Deciziei nr. 874/2010 a Curții Constituționale, și atâta timp cât suma în discuție nu reprezintă o creanță fiscală, nu se naște dintr-un raport de drept fiscal, aceasta nu poate face obiectul unui act administrativ-fiscal.

Examinând cauza din perspectiva obiectului ei, a normelor legale incidente, a probatoriului administrat constând în acte și expertiză contabilă, Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate și le va respinge în consecință, pentru cele ce vor fi punctate în continuare: Se observă, întâi de toate, că susținerile detaliate în cererile de recurs au fost prezentate și instanței de fond și așa cum rezultă din considerentele hotărârii aflate în control judiciar, aceasta a răspuns punctual fiecărei susțineri/apărări. Se constată că în mod corect și legal prima instanță a anulat în parte, mai exact până la limita sumei de 460.573 RON, actele administrativ-fiscale contestate de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt, și anume: Decizia nr. 1 din 2 ianuarie 2011 emisă de D.G.F.P.

Vâlcea în soluționarea contestației administrative, Decizia de impunere din oficiu nr. 98332 din 2 noiembrie 2010 și Referatul privind impunerea din oficiu nr. 98331 din 2 noiembrie 2010, emise de A.F.P. Râmnicu Vâlcea. Prin Decizia de impunere din oficiu nr. 98332 din 2 noiembrie 2010, întocmită în baza Referatului privind impunerea din oficiu nr. 98331 din aceeași dată, A.F.P. Râmnicu Vâlcea a stabilit în sarcina Administrației Bazinale de Apă Olt obligația de plată a sumei de 752.569 RON cu titlu de "vărsăminte din reducerea drepturilor salariale" ca urmare a nedepunerii declarațiilor cod 100 "Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat"/august 2010. Soluționând contestația formulată de Administrația Bazinală de Apă Olt împotriva Deciziei de impunere din oficiu și a Raportului privind impunerea din oficiu, D.G.F.P.

a Județului Vâlcea a decis respingerea ca neîntemeiată a acestei contestații, reținând că Administrația contestatoare avea obligația aplicării dispozițiilor Legii nr. 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar și a celorlalte acte normative elaborate în acest sens, respectiv obligația declarării și virării la bugetul de stat a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale în procent de 25% în contul de venituri al bugetului de stat, cod 36 01 20 - vărsăminte din reducerea drepturilor salariale aferente lunii august 2010. La rândul ei, instanța fondului verificând legalitatea actelor administrativ-fiscale contestate, în raport de criticile reclamantei, a reținut în mod just că obligația de plată din oficiu, prin estimarea bazei de impunere s-a făcut în conformitate cu art. 83 alin. (4) din O.G.

nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, constatând că omisiunea declarării în conținutul declarației fiscale aferente lunii august 2010, depusă la autoritatea fiscală, a obligației privind "Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale" nu reprezintă o simplă deficiență a declarației fiscale, așa cum susține reclamanta, ci echivalează cu nedepunerea declarației fiscale.

Referitor la alegația reclamantei că, fiind una din administrațiile bazinale de apă din structura A.N.A.R., nu se încadrează în categoria instituțiilor publice cărora le incumbă obligația prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010 de a declara și vira la bugetul statului sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale cu 25%, instanța a concluzionat în mod corect că reclamanta este o instituție publică finanțată din venituri proprii, care provin în parte și din prestări servicii și alte asemenea ce se încadrează în categoria veniturilor proprii ale veniturilor publice, care nu sunt prezentate limitativ în art. 65 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, și în consecință, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010, sumele rezultate din reducerea drepturilor salariale ale personalului său se virează integral la bugetul de stat.

Au fost avute în vedere, pentru a se conchide astfel, și dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 107/2002, cele ale Ordinului nr. 1069 din 18 decembrie 2003 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la desfășurarea activităților specifice de gospodărire a apelor, precum și observațiile expertului contabil care a arătat în lucrarea întocmită în cauză că reclamanta avea obligația să declare și să vireze la bugetul de stat vărsămintele din reducerea drepturilor salariale aferente drepturilor salariale pe luna august 2010, precizându-se în raportul de expertiză că declarația 100 depusă pentru luna august 2010 cuprinde obligațiile de plată pentru drepturile salariale nediminuate, obligații care nu cuprind și sumele calculate conform Legii nr. 118/2010.

Calificarea sumelor pe care reclamanta avea obligația să le declare și să le vireze în contul de venituri cod 360120 - Venituri ale bugetului de stat - Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale conform Legii nr. 118/2010 drept creanțe fiscale este, de asemenea, corectă, în raport de Ordinul nr. 1933 din 2 iulie 2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind virarea la bugetul de stat a sumelor rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul instituțiilor prevăzute la art. 3 din Legea nr. 118/2010, prin care s-a stabilit mecanismul virării integrale a acestor sume la bugetul de stat prin completarea și depunerea formularului 100 până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc drepturile salariale.

Totodată, prin Ordinul nr. 2238/2010 al Președintelui A.N.A.F. emis pentru modificarea și completarea Ordinului nr. 101/2008 (privind aprobarea modelului și conținutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor și contribuțiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă) a fost introdusă în "Nomenclatorul obligațiilor de plată la bugetul de stat" dispoziția referitoare la "Denumire creanță fiscală - 54 - Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale" în baza Legii nr. 118/2010.

În privința sumei datorate de reclamantă, critica recurentelor-pârâte nu poate fi primită câtă vreme expertul contabil a stabilit cu ocazia răspunsului la obiecțiunile formulate la expertiză și în urma verificării tuturor documentelor contabile, că pentru sumele brute plătite aferente lunii august 2010, prin aplicarea Legii nr. 118/2010, Administrația Bazinală de Apă Olt trebuia să vireze sume rezultate din reducerea drepturilor salariale pentru subunitățile sale în cuantum de 460.573 RON, sumă inclusă în totalul de 877.875 RON menționat în raportul de expertiză inițial. Opinia expertului contabil nu poate fi înlăturată, ea fiind solicitată de instanță în conformitate cu dispozițiile art. 201 alin. (1) C. proc.

civ. Constatând că nu există motive pentru reformarea sentinței recurate și având în vedere și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova (succesoare a Direcției Generale a Finanțelor Publice Vâlcea), de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea (fostă Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Râmnicu Vâlcea) și de Administrația Bazinală de Apă Olt împotriva Sentinței nr. 261/F-cont din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2014. Procesat de GGC - AZ