ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4870/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul cererii deduse judecății. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt a solicitat, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea și Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, anularea Deciziei de impunere nr. 115992 din 29 decembrie 2010, emisă de AFP Râmnicu Vâlcea, precum și anularea Deciziei nr. 45 din 10 martie 2011, emisă de DGFP Vâlcea. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin decizia de impunere sus-menționată AFP Vâlcea a stabilit în sarcina sa obligații suplimentare de plată în cuantum de 682.906 RON, sume ce trebuiau reținute și virate în baza Legii 118/2010, reprezentând vărsăminte din reducerea drepturilor salariale.

Contestația administrativă i-a fost respinsă de DGFP Vâlcea, prin Decizia nr. 45 din 10 martie 2011. Reclamanta a criticat actele contestate, susținând, în esență, că: - Decizia de impunere a fost emisă fără a exista o bază legală; - Reclamanta nu are obligația legală de a aplica reducerea drepturilor salariale cu 25% prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010, în condițiile în care veniturile sale nu se încadrează în cele enumerate de art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002; - Organul fiscal calificat greșit natura juridică a sumelor rezultate din diminuarea cu 25% a salariilor drept o creanță fiscală, în condițiile în care creanța respectivă nu este reglementată de Codul Fiscal, cu consecința inexistenței obligației de declarare de plată, precum și a dreptului organului fiscal de urmărire a obligației.

- Sumele stabilite cu titlul de obligații suplimentare au fost greșit calculate, fiind incluse și obligațiile reprezentând contribuții sociale aferente acestor reduceri salariale și anume CAS, CASS, contribuție pentru concediu și indemnizație, contribuție pentru șomaj și fond pentru accidente de muncă, sume pe care reclamanta le-a achitat deja, astfel, obligarea ei să plătească aceste contribuții și pentru reducerea de 25%, reprezintă o dublă impunere. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 402/F-CONT din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei ca nefondată.

Curtea a reținut că prin Decizia de impunere emisă din oficiu nr. 115992 din 29 decembrie 2010 s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată la bugetul de stat în cuantum de 682.906 RON, din care 535.083 RON, reprezintă salarii cuvenite bugetului de stat (25% din totalul salariilor plătite), iar restul reprezintă contribuțiile sociale aferente acestei sume (CAS, CASS, contribuție concedii și indemnizații, șomaj, fond accidente de muncă și boli profesionale), reținându-se că reclamanta nu a respectat prevederile OMFP nr. 1933/2010, în sensul că nu a calculat și nu a declarat, prin Declarația cod 100, suma rezultată prin diminuarea cu 25% a cuantumului brut a drepturilor de natură salarială, inclusiv cuantumul contribuțiilor de asigurări sociale datorate de angajator în luna octombrie 2010. Prima instanță a apreciat decizia de impunere ca legală și temeinică.

A arătat că, prin natura serviciilor prestate și a veniturilor încasate, reclamanta se încadrează în categoria instituțiilor publice cărora le incumbă obligația prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea 118/2010, de a declara și de a vira la bugetul de stat sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale cu 25%, obligație pe care aceasta nu și-a îndeplinit-o.

Apoi, după cum prevăd dispozițiile citate ale art. 3 alin. (2) din Legea 500/2002 și ale art. 1 din Ordinul nr. 1933/2010, sumele în litigiu se varsă în contul de venituri al bugetului de stat, iar, în condițiile în care reclamanta, prin depunerea formularului cod 100 la data de 24 noiembrie 2010, a înțeles să declare doar două tipuri de creanțe fiscale - impozitul pe venituri din salarii și vărsăminte de la PJ pentru persoane cu handicap neîncadrate, fără a include creanța fiscală denumită, potrivit Ordinul nr. 1933/2010, „Venituri ale bugetului de stat - Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale conform Legii nr. 118/2010”, se justifică emiterea deciziei de impunere din oficiu, în baza prevederilor art. 83 alin. (4) din O.G.

nr. 92/2003. Prima instanță a mai susținut că în mod corect a procedat organul fiscal calculând prin estimare obligația de plată a creanței principale, inclusiv contribuțiile aferente sumei cu care se reduc drepturile salariale, astfel cum prevăd disp. art. 1 din Ordinul nr. 1933/2010, reclamanta având dreptul de a-și corecta declarația fiscală care a stat la baza plății contribuțiilor sociale, în conformitate cu prevederile art. 84 din C. proc. fisc. și pct. 81.1 din normele metodologice de aplicare a acestuia, prin depunerea unei declarații rectificative, fără ca acest aspect să poată atrage nulitatea actului administrativ.

3. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt, solicitând în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe și în subsidiar modificarea acesteia în sensul admiterii acțiunii sale și anularea Deciziei de impunere nr. 115992 din 29 decembrie 2010, emisă de AFP Râmnicu Vâlcea, precum și anularea Deciziei nr. 45 din 10 martie 2011, emisă de DGFP Vâlcea.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a argumentat, în esență, că: - În mod eronat a reținut instanța de fond că, prin natura serviciilor prestate și a veniturilor încasate, reclamanta se încadrează în categoria instituțiilor publice cărora le incumbă obligația prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010; - Creanța în discuție nu are caracter bugetar; - Actul administrativ fiscal Decizie de impunere nr. 115992 din 29 decembrie 2010 a fost emis fără respectarea prevederilor legale în materie; - Suma stabilită cu titlul de obligații suplimentare, în cuantum de 682.906 RON este eronat determinată, întrucât, astfel, sumele reprezentând contribuții sociale sunt solicitate la plată de două ori de către organul fiscal.

Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând argumentele instanței de fond. 4. Soluția instanței de control judiciar. Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Înalta Curte apreciază că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., deoarece prima instanță nu a administrat un probatoriu suficient, pe baza căruia să pronunțe o soluție legală.

Pentru lămurirea situației de fapt era necesară efectuarea unei expertize contabile, care să stabilească, pe baza actelor existente la dosar, temeinicia susținerilor recurentei-reclamante, respectiv corectitudinea calculelor efectuate de autoritatea intimată în actele administrativ-fiscale atacate în speță. Înalta Curte consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art. 305 C. proc. civ., întrucât în fața instanței de recurs nu poate fi administrată proba cu expertiză, motiv pentru care sentința atacată se impune a fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Soluția casării cu trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de jurisdicție.

Este firesc ca instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei. Cercetarea temeinică a fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului. Altfel spus, dacă s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ prevăzute de Codul de procedură civilă. În concret, instanța de trimitere trebuie să administreze proba cu expertiză contabilă pentru a stabili calculul corect al sumelor datorate prin decizia de impunere cu titlul de obligații suplimentare, în condițiile în care recurenta-reclamantă susține dubla percepere a sumelor reprezentând contribuții sociale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Administrația Bazinală de Apă Olt împotriva Sentinței nr. 402/F-CONT din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Trimite cauza spre rejudecare către instanța de fond. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 noiembrie 2012. Procesat de GGC - LM