ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4870/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal,

reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt a solicitat, în contradictoriu cu

Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Vâlcea, anularea Deciziei de impunere nr. 115992 din 29

decembrie 2010, emisă de AFP Râmnicu Vâlcea, precum și anularea Deciziei nr. 45

din 10 martie 2011, emisă de DGFP Vâlcea.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, prin decizia de impunere sus-menționată AFP Vâlcea a

stabilit în sarcina sa obligații suplimentare de plată în cuantum de 682.906

RON, sume ce trebuiau reținute și virate în baza Legii 118/2010, reprezentând

vărsăminte din reducerea drepturilor salariale.

Contestația

administrativă i-a fost respinsă de DGFP Vâlcea, prin Decizia nr. 45 din 10

martie 2011.

Reclamanta a criticat

actele contestate, susținând, în esență, că:

- Decizia de impunere

a fost emisă fără a exista o bază legală;

- Reclamanta nu are

obligația legală de a aplica reducerea drepturilor salariale cu 25% prevăzută

de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010, în condițiile în care veniturile

sale nu se încadrează în cele enumerate de art. 65 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 500/2002;

- Organul fiscal

calificat greșit natura juridică a sumelor rezultate din diminuarea cu 25% a

salariilor drept o creanță fiscală, în condițiile în care creanța respectivă nu

este reglementată de Codul Fiscal, cu consecința inexistenței obligației de

declarare de plată, precum și a dreptului organului fiscal de urmărire a

obligației.

- Sumele stabilite cu

titlul de obligații suplimentare au fost greșit calculate, fiind incluse și

obligațiile reprezentând contribuții sociale aferente acestor reduceri

salariale și anume CAS, CASS, contribuție pentru concediu și indemnizație,

contribuție pentru șomaj și fond pentru accidente de muncă, sume pe care

reclamanta le-a achitat deja, astfel, obligarea ei să plătească aceste contribuții

și pentru reducerea de 25%, reprezintă o dublă impunere.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

402/F-CONT din 28 septembrie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei ca

nefondată.

Curtea a reținut că

prin Decizia de impunere emisă din oficiu nr. 115992 din 29 decembrie 2010 s-au

stabilit în sarcina reclamantei obligații suplimentare de plată la bugetul de

stat în cuantum de 682.906 RON, din care 535.083 RON, reprezintă salarii

cuvenite bugetului de stat (25% din totalul salariilor plătite), iar restul

reprezintă contribuțiile sociale aferente acestei sume (CAS, CASS, contribuție

concedii și indemnizații, șomaj, fond accidente de muncă și boli profesionale),

reținându-se că reclamanta nu a respectat prevederile OMFP nr. 1933/2010, în

sensul că nu a calculat și nu a declarat, prin Declarația cod 100, suma

rezultată prin diminuarea cu 25% a cuantumului brut a drepturilor de natură

salarială, inclusiv cuantumul contribuțiilor de asigurări sociale datorate de

angajator în luna octombrie 2010.

Prima instanță a

apreciat decizia de impunere ca legală și temeinică.

A arătat că, prin

natura serviciilor prestate și a veniturilor încasate, reclamanta se încadrează

în categoria instituțiilor publice cărora le incumbă obligația prevăzută de

art. 3 alin. (2) din Legea 118/2010, de a declara și de a vira la bugetul de

stat sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale cu 25%, obligație pe

care aceasta nu și-a îndeplinit-o.

Apoi, după cum prevăd

dispozițiile citate ale art. 3 alin. (2) din Legea 500/2002 și ale art. 1 din

Ordinul nr. 1933/2010, sumele în litigiu se varsă în contul de venituri al

bugetului de stat, iar, în condițiile în care reclamanta, prin depunerea formularului

cod 100 la data de 24 noiembrie 2010, a înțeles să declare doar două tipuri de

creanțe fiscale - impozitul pe venituri din salarii și vărsăminte de la PJ

pentru persoane cu handicap neîncadrate, fără a include creanța fiscală

denumită, potrivit Ordinul nr. 1933/2010, „Venituri ale bugetului de stat -

Vărsăminte din reducerea drepturilor salariale conform Legii nr. 118/2010”, se

justifică emiterea deciziei de impunere din oficiu, în baza prevederilor art.

83 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003.

Prima instanță a mai

susținut că în mod corect a procedat organul fiscal calculând prin estimare

obligația de plată a creanței principale, inclusiv contribuțiile aferente sumei

cu care se reduc drepturile salariale, astfel cum prevăd disp. art. 1 din

Ordinul nr. 1933/2010, reclamanta având dreptul de a-și corecta declarația

fiscală care a stat la baza plății contribuțiilor sociale, în conformitate cu

prevederile art. 84 din C. proc. fisc. și pct. 81.1 din normele metodologice de

aplicare a acestuia, prin depunerea unei declarații rectificative, fără ca

acest aspect să poată atrage nulitatea actului administrativ.

exercitată în cauză

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt,

solicitând în principal casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre

rejudecare aceleiași instanțe și în subsidiar modificarea acesteia în sensul

admiterii acțiunii sale și anularea Deciziei de impunere nr. 115992 din 29

decembrie 2010, emisă de AFP Râmnicu Vâlcea, precum și anularea Deciziei nr. 45

din 10 martie 2011, emisă de DGFP Vâlcea.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, s-a argumentat, în esență, că:

- În mod eronat a

reținut instanța de fond că, prin natura serviciilor prestate și a veniturilor

încasate, reclamanta se încadrează în categoria instituțiilor publice cărora le

incumbă obligația prevăzută de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 118/2010;

- Creanța în discuție

nu are caracter bugetar;

- Actul administrativ

fiscal Decizie de impunere nr. 115992 din 29 decembrie 2010 a fost emis fără

respectarea prevederilor legale în materie;

- Suma stabilită cu

titlul de obligații suplimentare, în cuantum de 682.906 RON este eronat

determinată, întrucât, astfel, sumele reprezentând contribuții sociale sunt

solicitate la plată de două ori de către organul fiscal.

Prin întâmpinarea

depusă în cauză, intimata Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, reluând argumentele instanței de

fond.

de control judiciar.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune admiterea recursului,

casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Înalta Curte

apreciază că sunt aplicabile în cauză prevederile art. 312 alin. (5) teza I C.

proc. civ., deoarece prima instanță nu a administrat un probatoriu suficient,

pe baza căruia să pronunțe o soluție legală.

Pentru lămurirea

situației de fapt era necesară efectuarea unei expertize contabile, care să

stabilească, pe baza actelor existente la dosar, temeinicia susținerilor

recurentei-reclamante, respectiv corectitudinea calculelor efectuate de

autoritatea intimată în actele administrativ-fiscale atacate în speță.

Înalta Curte

consideră că în această cale de atac nu puteau fi aplicabile prevederile art.

305 C. proc. civ., întrucât în fața instanței de recurs nu poate fi

administrată proba cu expertiză, motiv pentru care sentința atacată se impune a

fi casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Soluția casării cu

trimitere are o justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă

de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două

grade de jurisdicție.

Este firesc ca

instanța de trimitere să administreze toate probele impuse de o completă

cercetare a fondului cauzei.

Cercetarea temeinică

a fondului cauzei, în sensul textului legal anterior citat, presupune existența

tuturor elementelor de rezolvare a fondului litigiului.

Altfel spus, dacă

s-ar aplica o altă soluție procedurală, ar însemna ca instanța de recurs să

verifice pentru prima oară fondul dreptului, iar părțile să mai aibă la

dispoziție doar cele două căi extraordinare de atac de retractare - contestația

în anulare și revizuirea, care pot fi exercitate numai pentru motive limitativ

prevăzute de Codul de procedură civilă.

În concret, instanța

de trimitere trebuie să administreze proba cu expertiză contabilă pentru a

stabili calculul corect al sumelor datorate prin decizia de impunere cu titlul

de obligații suplimentare, în condițiile în care recurenta-reclamantă susține

dubla percepere a sumelor reprezentând contribuții sociale.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (5) teza I și art. 313 C.

proc. civ., va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Administrația Bazinală de Apă Olt împotriva Sentinței nr.

402/F-CONT din 28 septembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată.

Trimite cauza spre

rejudecare către instanța de fond.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 noiembrie 2012.

Procesat de GGC - LM