ÎCCJ, decizie (scj.ro #82961)

Acțiune întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză. Condiții de admisibilitate Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații Index alfabetic: îmbogățire fără justă cauză - contract de cesiune de creanță - somație de plată Pentru a exista o îmbogățire fără justă cauză este necesar ca patrimoniul unei persoane să se diminueze, iar patrimoniul alteia să se majoreze, fără a exista un temei pentru aceasta. Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză în situația în care o persoană face o plată ca urmare a executării silite începute în temeiul unui contract de cesiune de creanță, la momentul plății existând și o hotărâre judecătorească ce conține somația de plată, cele două acte constituind temeiul pentru mărirea patrimoniului părții pârâte și micșorarea corespunzătoare a patrimoniului părții reclamante.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4870 din 6 decembrie 2012 Prin sentința nr. 2222 din 2011 din 10 mai 2011, pronunțată în dosarul nr. xx438/63/2010, judecătorul din cadrul Tribunalului Dolj a respins excepțiile de prematuritate și de inadmisibilitate invocate de pârâtă; a respins, totodată, ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta CNADNR SA în contradictoriu cu pârâta SC M.O. SRL. În considerentele sentinței, judecătorul a reținut că reclamanta a solicitat ca, în baza principiului îmbogățirii fără justă cauză, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea contravalorii garanției de bună execuție în valoare de 257.985,96 lei încasată în baza contractelor nr. 1273 din 26.01.2009 și nr. 201 din 03.12.2008, contracte anulate prin sentința nr. 80 din 25.01.2010 pronunțată de Tribunalul Olt, menținută prin decizia Curții de Apel Craiova.

Reclamanta a motivat cererea prin faptul că cele două contracte menționate au avut ca obiect cesiunea de creanță, iar prin executare silită pârâta a încasat suma ce se solicită a fi restituită. Judecătorul a apreciat ca nefondată excepția de prematuritate invocată de pârâtă, reținând că neîndeplinirea cu exactitate a reglementării din art. 720 1 C. proc. civ. nu atrage sancțiunea procesuală invocată. S-a apreciat, în consecință, că nerespectarea termenului de formulare a acțiunii de chemare în judecată în raport de data notificării concilierii prealabile, căreia pârâta nu i-a dat curs, nu determină admiterea excepției de prematuritate. În ce privește excepția inadmisibilității cererii dedusă din autoritatea de lucru judecat, judecătorul fondului a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., sentința în raport de care a fost invocată excepția de către pârâtă având un obiect diferit de cel din cauza aflată în judecată.

Pe fondul cauzei, judecătorul a apreciat că cererea reclamantei este nefondată, cu următoarele considerente: a reținut că pârâta a încheiat cu o societate terță, SC C. SA, două contracte de cesiune de creanță, ultima societate cesionând pârâtei sumele datorate de reclamantă cu titlu de garanție de bună execuție. Pârâta a procedat la executarea silită a reclamantei, după obținerea unei ordonanțe cuprinzând somația de plată a sumelor cesionate, sumele fiind virate în contul pârâtei. Ulterior, cele două contracte de cesiune au fost anulate în cadrul procedurii de insolvență a SC C. SA, pârâta fiind obligată la restituirea sumelor încasate către averea debitoarei.

Judecătorul a apreciat că nu sunt îndeplinite nici condițiile plății nedatorate, nici cele ale îmbogățirii fără justă cauză, plata făcută de reclamantă ca urmare a executării silite nefiind o plată nedatorată, la momentul efectuării existând sentința ce conținea somația de plată; cu privire la condițiile îmbogățirii fără justă cauză, a reținut că prin dispunerea repunerii părților în situația anterioară încheierii contractelor de cesiune nu este îndeplinită condiția măririi patrimoniului pârâtei în dauna patrimoniului reclamantei. Sentința de fond a fost apelată de reclamanta CNADNR SA, prin decizia nr. 210/2011 din 15 decembrie 2011, completul de judecată din cadrul Curții de Apel Craiova dispunând admiterea apelului și schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantei și obligării pârâtei la plata sumei de 257.985,96 lei.

În considerentele deciziei, completul de apel a reținut că cele două contracte de cesiune au fost anulate prin sentința nr. 80 din 25.01.2010, dispunându-se și restabilirea situației anterioare, prin obligarea pârâtei din prezenta cauză la restituirea sumelor încasate în temeiul contractelor. Completul de judecată a reținut că pârâta, în loc să formuleze declarație de creanță în procedura de insolvență a SC C. SA, a formulat o acțiune pentru emiterea somației de plată, soluționată prin admitere prin sentința nr. 819 din 03.06.2009. Completul de judecată a mai reținut că reclamanta a fost executată silit pentru o sumă ce nu o datora; de asemenea, a mai reținut că aceeași sumă restituită de pârâtă nu a fost virată ulterior către reclamantă, ci a fost virată în contul de lichidare, fiind folosită pentru stingerea unor creanțe.

Decizia din apel a fost recurată de pârâta SC M.O. SRL, care a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat. Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., criticând decizia de apel din perspectiva greșitei aplicări a dispozițiilor legale incidente în cauză. Recurenta a arătat că în mod greșit a apreciat completul de apel că sunt întrunite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, neexistând o mărire a patrimoniului său în detrimentul patrimoniului reclamantei. A susținut că plata de către reclamantă, ca urmare a executării silite, s-a efectuat ca urmare a contractelor de cesiune de creanță și titlului executoriu reprezentat de sentința ce conține somația de plată; în consecință, mărirea patrimoniului său a avut la bază un just titlu, acesta fiind desființat ulterior executării silite.

De asemenea, nu se justifică reținerea condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, în considerarea faptului că prin sentința de anulare a contractelor de cesiune, a fost obligată la restituirea sumei încasate către averea debitoarei; a mai arătat că, deși a fost parte în acea cauză, reclamanta nu a adoptat o poziție procesuală cu privire la destinatarul sumei pe care urma să o restituie pârâta, hotărârea de predare a sumei către debitoare SC C. SA rămânând irevocabilă. Recurenta a solicitat și suspendarea executării deciziei de apel, prin încheierea în ședința din data de 24 mai 2012, cerea recurentei-pârâte fiind admisă, executarea deciziei din apel fiind suspendată până la soluționarea recursului declarat în cauză.

Deși legal citată, reclamanta CNADNR SA nu a depus întâmpinare la dosar, formulând doar un punct de vedere cu privire la succesiunea efectuării plăților în contul de garanței de bună execuție, punct de vedere solicitat de completul de judecată. Recurenta a administrat proba cu înscrisuri. Analizându-se legalitatea deciziei din apel în raport de criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, se rețin următoarele: Decizia din apel a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, din perspectiva condițiilor necesare pentru existența îmbogățirii fără justă cauză, temeiul de drept invocat de reclamantă prin acțiunea introductivă. Pentru a exista o îmbogățire fără justă cauză este necesar ca patrimoniul unei persoane să se diminueze, iar patrimoniul alteia să se majoreze, fără a exista un temei pentru aceasta.

În speță, efectuarea plății de către reclamantă s-a datorat executării silite demarate de pârâtă, în temeiul contractului de cesiune de creanță nr. 1273/2009 și a sentinței civile nr. 819/2009 prin care reclamanta din prezenta cauză a fost somată la plata sumei de 257.985,96 lei. Se constată, deci, că mărirea patrimoniului pârâtei și micșorarea corespunzătoare a patrimoniului reclamantei a avut la bază un temei, respectiv contractele de cesiune și sentința Tribunalului Dolj. Aspectele reținute de completul de apel cu privire la efectuarea de către reclamantă a dublei plăți, o dată în contul SC C. SA, iar a doua dată în contul pârâtei, prin executare silită, nu sunt de natură a justifica legalitatea deciziei sub aspectul îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără justă cauză.

Aceste aspecte țin, cel mult, de organizarea internă a reclamantei care a dispus plata către SC C. SA, în condițiile în care avea cunoștință despre cesiunea de creanță, semnând contractul de cesiune alături de cedentă și cesionară. În consecință, diminuarea patrimoniului reclamantei nu poate fi imputată pârâtei, în condițiile îmbogățirii fără justă cauză, această diminuare fiind determinată doar de reclamanta însăși. În ce privește mărirea patrimoniului pârâtei, se reține că aceasta a încasat suma consemnată în contractul de cesiune, sumă pe care a fost obligată să o restituie averii debitoarei SC C. SA ca urmare a anulării contractului de cesiune. Pentru a fi în prezența îmbogățirii fără justă cauză este necesar ca mărirea patrimoniului pârâtei în detrimentul patrimoniului reclamantei să fie efectivă, în sensul să existe la momentul soluționării cauzei.

În speță, pârâta nu se mai bucură de o mărire a patrimoniului propriu întrucât a fost obligată să restituie suma încasată de la reclamantă. Faptul că această restituire a fost dispusă de judecătorul sindic către averea debitoarei nu justifică admiterea acțiunii în îmbogățire fără justă cauză, așa cum a apreciat completul de apel. În măsura în care reclamanta avea pretenții cu privire la suma din contractul de cesiune anulat avea posibilitatea de a formula propriile apărări în cauza ce a vizat anularea acelui act. Lipsa de diligență a acesteia nu justifică sancționarea pârâtei prin obligarea sa la plata de două ori a aceleiași sume: o dată către averea debitoarei SC C. SA, ca urmare de hotărârii judecătorului sindic, iar a doua dată către reclamanta CNADNR SA, pe baza principiului îmbogățirii fără justă cauză.

În consecință, se apreciază că decizia din apel se fundamentează pe o aplicare greșită a legii. În conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei a fost admis, iar decizia din apel a fost modificată în sensul respingerii apelului declarat de reclamanta CNADNR SA. În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate și dovedite de recurenta-pârâtă, constând în taxa judiciară de timbru și onorariul de avocat.