ÎCCJ, decizie (scj.ro #82961)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82961) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune
întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.
Condiții de admisibilitate
Cuprins
pe materii: Drept comercial. Obligații
Index
alfabetic: îmbogățire fără justă cauză
-
contract de cesiune de creanță
-
somație de plată
Pentru a exista o îmbogățire fără justă
cauză este necesar ca patrimoniul unei persoane să se diminueze, iar
patrimoniul alteia să se majoreze, fără a exista un temei pentru
aceasta.
Astfel, nu sunt îndeplinite condițiile
îmbogățirii fără justă cauză în situația în
care o persoană face o plată ca urmare a executării silite
începute în temeiul unui contract de cesiune de creanță, la momentul
plății existând și o hotărâre judecătorească ce
conține somația de plată, cele două acte constituind
temeiul pentru mărirea patrimoniului părții pârâte și
micșorarea corespunzătoare a patrimoniului părții
reclamante.
Secția
a II-a civilă, Decizia nr. 4870 din 6 decembrie 2012
Prin sentința nr. 2222 din 2011 din 10 mai 2011,
pronunțată în dosarul nr. xx438/63/2010, judecătorul din cadrul
Tribunalului Dolj a respins excepțiile de prematuritate și de
inadmisibilitate invocate de pârâtă; a respins, totodată, ca
neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta CNADNR SA în
contradictoriu cu pârâta SC M.O. SRL.
În considerentele sentinței, judecătorul a
reținut că reclamanta a solicitat ca, în baza principiului
îmbogățirii fără justă cauză, să se
dispună obligarea pârâtei la restituirea contravalorii garanției de
bună execuție în valoare de 257.985,96 lei încasată în baza
contractelor nr. 1273 din 26.01.2009 și nr. 201 din 03.12.2008, contracte
anulate prin sentința nr. 80 din 25.01.2010 pronunțată de
Tribunalul Olt, menținută prin decizia Curții de Apel Craiova.
Reclamanta a motivat cererea prin faptul că cele două contracte
menționate au avut ca obiect cesiunea de creanță, iar prin
executare silită pârâta a încasat suma ce se solicită a fi
restituită.
Judecătorul a apreciat ca nefondată excepția de
prematuritate invocată de pârâtă, reținând că
neîndeplinirea cu exactitate a reglementării din art. 720
1
C. proc. civ. nu atrage sancțiunea procesuală invocată. S-a apreciat,
în consecință, că nerespectarea termenului de formulare a
acțiunii de chemare în judecată în raport de data notificării
concilierii prealabile, căreia pârâta nu i-a dat curs, nu determină
admiterea excepției de prematuritate.
În ce privește excepția inadmisibilității
cererii dedusă din autoritatea de lucru judecat, judecătorul fondului
a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de
art. 1201 C. civ., sentința în raport de care a fost invocată
excepția de către pârâtă având un obiect diferit de cel din
cauza aflată în judecată.
Pe fondul cauzei, judecătorul a apreciat că cererea
reclamantei este nefondată, cu următoarele considerente: a
reținut că pârâta a încheiat cu o societate terță, SC C.
SA, două contracte de cesiune de creanță, ultima societate
cesionând pârâtei sumele datorate de reclamantă cu titlu de garanție
de bună execuție. Pârâta a procedat la executarea silită a
reclamantei, după obținerea unei ordonanțe cuprinzând
somația de plată a sumelor cesionate, sumele fiind virate în contul
pârâtei. Ulterior, cele două contracte de cesiune au fost anulate în
cadrul procedurii de insolvență a SC C. SA, pârâta fiind
obligată la restituirea sumelor încasate către averea debitoarei.
Judecătorul a apreciat că nu sunt îndeplinite nici
condițiile plății nedatorate, nici cele ale
îmbogățirii fără justă cauză, plata
făcută de reclamantă ca urmare a executării silite nefiind
o plată nedatorată, la momentul efectuării existând
sentința ce conținea somația de plată; cu privire la
condițiile îmbogățirii fără justă cauză, a
reținut că prin dispunerea repunerii părților în
situația anterioară încheierii contractelor de cesiune nu este
îndeplinită condiția măririi patrimoniului pârâtei în dauna
patrimoniului reclamantei.
Sentința de fond a fost apelată de reclamanta CNADNR
SA, prin decizia nr. 210/2011 din 15 decembrie 2011, completul de judecată
din cadrul Curții de Apel Craiova dispunând admiterea apelului și
schimbarea sentinței de fond în sensul admiterii acțiunii reclamantei
și obligării pârâtei la plata sumei de 257.985,96 lei.
În considerentele deciziei, completul de apel a reținut
că cele două contracte de cesiune au fost anulate prin sentința
nr. 80 din 25.01.2010, dispunându-se și restabilirea situației
anterioare, prin obligarea pârâtei din prezenta cauză la restituirea
sumelor încasate în temeiul contractelor. Completul de judecată a
reținut că pârâta, în loc să formuleze declarație de
creanță în procedura de insolvență a SC C. SA, a formulat o
acțiune pentru emiterea somației de plată, soluționată
prin admitere prin sentința nr. 819 din 03.06.2009.
Completul de judecată a mai reținut că reclamanta
a fost executată silit pentru o sumă ce nu o datora; de asemenea, a
mai reținut că aceeași sumă restituită de pârâtă
nu a fost virată ulterior către reclamantă, ci a fost
virată în contul de lichidare, fiind folosită pentru stingerea unor
creanțe.
Decizia din apel a fost recurată de pârâta SC M.O. SRL,
care a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei recurate în
sensul respingerii apelului reclamantei ca nefondat.
Recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., criticând decizia de apel din perspectiva greșitei aplicări a
dispozițiilor legale incidente în cauză.
Recurenta a arătat că în mod greșit a apreciat
completul de apel că sunt întrunite condițiile îmbogățirii
fără justă cauză, neexistând o mărire a patrimoniului
său în detrimentul patrimoniului reclamantei. A susținut că
plata de către reclamantă, ca urmare a executării silite, s-a
efectuat ca urmare a contractelor de cesiune de creanță și
titlului executoriu reprezentat de sentința ce conține somația
de plată; în consecință, mărirea patrimoniului său a
avut la bază un just titlu, acesta fiind desființat ulterior
executării silite. De asemenea, nu se justifică reținerea
condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, în
considerarea faptului că prin sentința de anulare a contractelor de
cesiune, a fost obligată la restituirea sumei încasate către averea
debitoarei; a mai arătat că, deși a fost parte în acea
cauză, reclamanta nu a adoptat o poziție procesuală cu privire
la destinatarul sumei pe care urma să o restituie pârâta, hotărârea
de predare a sumei către debitoare SC C. SA rămânând
irevocabilă.
Recurenta a solicitat și suspendarea executării
deciziei de apel, prin încheierea în ședința din data de 24 mai 2012,
cerea recurentei-pârâte fiind admisă, executarea deciziei din apel fiind
suspendată până la soluționarea recursului declarat în cauză.
Deși legal citată, reclamanta CNADNR SA nu a depus
întâmpinare la dosar, formulând doar un punct de vedere cu privire la
succesiunea efectuării plăților în contul de garanței de
bună execuție, punct de vedere solicitat de completul de
judecată.
Recurenta a administrat proba cu înscrisuri.
Analizându-se legalitatea deciziei din apel în raport de
criticile de nelegalitate formulate de pârâtă, se rețin
următoarele:
Decizia din apel a fost pronunțată cu aplicarea
greșită a legii, din perspectiva condițiilor necesare pentru
existența îmbogățirii fără justă cauză,
temeiul de drept invocat de reclamantă prin acțiunea
introductivă.
Pentru a exista o îmbogățire fără justă
cauză este necesar ca patrimoniul unei persoane să se diminueze, iar
patrimoniul alteia să se majoreze, fără a exista un temei pentru
aceasta.
În speță, efectuarea plății de către
reclamantă s-a datorat executării silite demarate de pârâtă, în
temeiul contractului de cesiune de creanță nr. 1273/2009 și a
sentinței civile nr. 819/2009 prin care reclamanta din prezenta cauză
a fost somată la plata sumei de 257.985,96 lei. Se constată, deci,
că mărirea patrimoniului pârâtei și micșorarea
corespunzătoare a patrimoniului reclamantei a avut la bază un temei,
respectiv contractele de cesiune și sentința Tribunalului Dolj.
Aspectele reținute de completul de apel cu privire la
efectuarea de către reclamantă a dublei plăți, o dată
în contul SC C. SA, iar a doua dată în contul pârâtei, prin executare
silită, nu sunt de natură a justifica legalitatea deciziei sub
aspectul îndeplinirii condițiilor îmbogățirii fără
justă cauză. Aceste aspecte țin, cel mult, de organizarea
internă a reclamantei care a dispus plata către SC C. SA, în
condițiile în care avea cunoștință despre cesiunea de
creanță, semnând contractul de cesiune alături de cedentă
și cesionară.
În consecință, diminuarea patrimoniului reclamantei nu
poate fi imputată pârâtei, în condițiile îmbogățirii
fără justă cauză, această diminuare fiind
determinată doar de reclamanta însăși.
În ce privește mărirea patrimoniului pârâtei, se
reține că aceasta a încasat suma consemnată în contractul de
cesiune, sumă pe care a fost obligată să o restituie averii
debitoarei SC C. SA ca urmare a anulării contractului de cesiune. Pentru a
fi în prezența îmbogățirii fără justă cauză
este necesar ca mărirea patrimoniului pârâtei în detrimentul patrimoniului
reclamantei să fie efectivă, în sensul să existe la momentul
soluționării cauzei. În speță, pârâta nu se mai bucură
de o mărire a patrimoniului propriu întrucât a fost obligată să
restituie suma încasată de la reclamantă.
Faptul că această restituire a fost dispusă de
judecătorul sindic către averea debitoarei nu justifică
admiterea acțiunii în îmbogățire fără justă
cauză, așa cum a apreciat completul de apel. În măsura în care
reclamanta avea pretenții cu privire la suma din contractul de cesiune
anulat avea posibilitatea de a formula propriile apărări în cauza ce
a vizat anularea acelui act. Lipsa de diligență a acesteia nu
justifică sancționarea pârâtei prin obligarea sa la plata de
două ori a aceleiași sume: o dată către averea debitoarei
SC C. SA, ca urmare de hotărârii judecătorului sindic, iar a doua
dată către reclamanta CNADNR SA, pe baza principiului
îmbogățirii fără justă cauză.
În consecință, se apreciază că decizia din
apel se fundamentează pe o aplicare greșită a legii. În
conformitate cu dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul pârâtei a fost admis, iar decizia din apel a fost modificată în sensul respingerii
apelului declarat de reclamanta CNADNR SA.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă a
fost obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate și
dovedite de recurenta-pârâtă, constând în taxa judiciară de timbru
și onorariul de avocat.