ÎCCJ, decizie (scj.ro #83017)

Negocieri în vederea încheierii unui contract de cesiune de părți de interes. Plata în avans a contravalorii părții de interes. Negocieri eșuate. Îmbogățire fără justă cauză. Condiții și efecte Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații comerciale Index alfabetic: îmbogățire fără justă cauză - cesiune de părți de interes - negociere - plată avans Pentru a se putea aprecia existența valabilă a unui contract de cesiune de părți sociale și efectele juridice pe care legea le conferă acestuia, este necesar a se dovedi stabilirea clară a condițiilor vânzării, atât în privința obiectului acesteia, cât și a modalității în care aceasta urmează a avea loc.

Astfel, sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, lipsind cauza legitimă a măririi patrimoniului uneia dintre părți în detrimentul celeilalte, în cazul în care în cadrul negocierilor derulate în vederea încheierii unui viitor contract de cesiune de părți de interes – negocieri eșuate - s-a plătit o sumă de bani apreciată de părți ca avans al contravalorii părții de interes ce urma să fie dobândită. Secția comercială, Decizia nr. 2703 din 20 septembrie 2011 Prin sentința nr. 189/LC/2010 a Tribunalului Satu Mare a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta T.M. GmbH, societate comercială în insolvență prin lichidator judiciar T.M. în contradictoriu cu pârâții B.M., B.C. și SC G.T.

SRL și, în consecință, au fost obligați pârâții să plătească reclamantei echivalentul în lei la data efectuării plății conform cursului BNR a sumei de 50.000 EUR, cu dobânzi legale. În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, în cursul anului 2006, între părțile litigante au avut loc o serie de discuții având ca obiectiv achiziționarea de către reclamanta T.M. Gmbh a unui pachet de părți de interes deținute de pârâții B.M. și B.C. la SC G.T. SRL Odoreu. În perioada acestor negocieri, la solicitarea pârâților B. reclamanta a efectuat o virare a sumei de 50.000 EUR într-un cont aparținând pârâtei B.M. în scopul efectuării unor reparații necesare la o hală de producție aflată în patrimoniul societății pârâte SC G.T.

SRL Odoreu. Această sumă de bani reprezenta în accepțiunea comună a părților un avans al contravalorii părții de interes ce urma să fie dobândită de reclamantă. Din probele administrate în cauză, instanța a constatat că pârâții, conform negocierilor purtate, au inițiat demersurile divizării societății și redactării înscrisurilor conform prevederilor L.S.C.; de asemenea, a rezultat că încercarea reclamantei de a procura (astfel cum se obligase către pârâți) o garanție bancară a eșuat încă din 25.07.2006. S-a constatat că, ulterior, părțile au abandonat demersul inițial, iar reclamanta a solicitat restituirea sumei plătite ca avans.

Instanța a considerat că probele cauzei atestă împrejurarea că pârâții nu au nici o justificare pentru deținerea sumei de 50.000 EUR, suma respectivă micșorând corespunzător patrimoniul reclamantei în condițiile în care a ajuns să-l sporească pe cel al pârâților prin efectul produs în urma negocierilor ce au avut loc între părți.(…) În consecință, prima instanță a apreciat că acțiunea este fondată în condițiile exercițiului actio de in rem verso și având în vedere și prevederile art. 4 din O.G. nr. 9/2000 precum și ale art. 274 C. proc. civ. a obligat pe pârâți să plătească reclamantei suma de 50.000 EUR (echivalentul în lei la data plății) cu dobânzi legale și cheltuieli de judecată reprezentând taxe și onorariu avocațial.

Împotriva sentinței anterior menționate, pârâții SC G.T. SRL, B.C. și B.M. au declarat apel, susținând, în esență, că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate pe parcursul cercetărilor judecătorești.(…) Prin decizia nr. 11/2011-A/C/2011 a Curții de Apel Oradea, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților B.C. ȘI B.M. și a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanții pârâții.(…) Analizând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților în faza procesuală a apelului, în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, instanța de apel a reținut că aceasta este nefondată, întrucât pârâții persoane fizice din cauză sunt cei cu care reclamantul a purtat negocieri în vederea perfectării unui viitor contract de cesiune părți sociale și în favoarea cărora a efectuat plata sumei de bani solicitată prin prezenta acțiune.

În această situație, nu se poate susține că nu ar fi subiecți pasivi ai raporturilor juridice deduse judecății, utilizarea sumei respective de bani pentru a efectua investiții în cadrul societății apelante neînlăturând-le calitatea procesuală pasivă din cauză. În consecință, această excepție invocată de pârâții apelanți a fost respinsă, ca neîntemeiată.(…) Au fost reținute ca nefondate și motivele de apel privitoare la fondul cauzei deduse judecății și îndeplinirea sau nu în cauză a condițiilor de admisibilitate a acțiunii formulate de reclamant. În cursul negocierilor ce au avut loc între părți, reclamantul a virat la data de 26.05.2006 suma de 50.000 Euro în contul pârâtei apelante B.M., cu titlu de avans părți sociale, pe care urma să le achiziționeze de la cei doi pârâți asociați, ambii apelanți recunoscând primirea de la reclamant a acestei sume de bani în scopul pentru care aceasta a fost virată.

S-a constatat că la data la care au fost virați banii respectivi, între părți nu exista încheiat vreun contract ori antecontract în formă scrisă care să consfințească înțelegerea dintre părți, sub aspectul obiectului vânzării ce urma a se efectua și condițiilor în care ea urma să aibă loc. La acel moment încă nu erau demarate demersurile pentru divizarea societății apelante, în două societăți distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub aspectul părților ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru a se putea reține că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat.

Din corespondența electronică a părților a rezultat că în perioada respectivă părțile încă purtau discuții despre condițiile în care urma să aibă loc cesiunea de părți sociale, a stării materiale a bunurilor ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăți ce urma a fi vândută, a condițiilor în care se va plăti prețul și a garanțiilor pe care vânzătorul urma a le acorda pentru garantarea plății prețului. În aceste condiții, nu se poate susține cu drept temei că între părți s-a realizat un acord de voință care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, pentru a fi considerat contract, cuprinse la art. 1295 alin. (1) C. civ., chiar și în formă nescrisă, astfel cum au invocat în apărare pârâții apelanți.

Curtea a reținut că, pentru a se putea aprecia existența valabilă a unui asemenea contract și efectele juridice pe care legea le conferă acestuia, era necesar a se dovedi în cauză stabilirea clară a condițiilor vânzării, atât în privința obiectului acesteia, cât și a modalității în care aceasta urma a avea loc. Or, în cauză, la momentul la care s-a efectuat plata sumei de bani, obiectul vânzării nu exista și nici nu era clar stabilit între părți, elementele determinante ale lucrului vândut și condițiile vânzării respective nefiind definitivate.

În motivare, instanța de apel a arătat că părțile din cauză s-au aflat doar la etapa negocierii condițiilor unui viitor contract, înlăturând apărările pârâților în sensul existenței încheierii unui asemenea contract și implicit a inadmisibilității acțiunii în îmbogățire fără justă cauză formulate, datorită existenței unui temei contractual în baza căruia să se solicite restituirea sumei, aspect ce a fost în mod corect reținut de prima instanță În cauză nu s-a dovedit existența unui acord de voință scris sau nescris, situație în care inadmisibilitatea acțiunii invocată de apelanții pârâți nu poate fi reținută. Prin plata sumei de 50.000 euro către pârâți a avut loc o micșorare a patrimoniului reclamantului și o mărire a patrimoniului pârâților, între aceste fapte existând în mod evident legătură de cauzalitate.

S-a considerat că această mărire a patrimoniului pârâților, în detrimentul micșorării celui al reclamantului, nu are nici o cauză legitimă în prezent, câtă vreme pârâții nu pot invoca vreun temei juridic pentru reținerea sumei de bani pe care au încasat-o, în vederea încheierii unei viitoare convenții, care nu s-a mai încheiat. Nefiind încheiat un contract între părți ori dovedită existența unei fapte delictuale cauzatoare de prejudicii, în mod evident că reclamantul nu avea la îndemână decât posibilitatea de a recurge la prezenta acțiune pentru recuperarea sumei respective de bani. Faptul că pârâții au investit suma respectivă de bani, în patrimoniul societății pârâte, efectuând diverse reparații și investiții la bunurile ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăți, ce urma a se înființa și vinde, nu-i îndreptățește pe aceștia să păstreze avansul primit în cadrul negocierilor între părți.

Nu s-a dovedit în cauză existența între părți a unei convenții în acest sens, în urma cărora pârâții să poată păstra suma de bani primită. De altfel, pârâții în prezenta cauză nu au investit instanța de fond cu vreo cerere reconvențională în daune, prin care să solicite instanței să constate că neîncheierea convenției și încetarea negocierilor, i-au cauzat prejudicii de către partea adversă și să solicite despăgubiri în acest sens. În consecință, instanța de apel a constatat că în aceste condiții pârâții apelanți nu pot justifica o cauză legitimă pentru reținerea sumei de bani primită cu titlu de avans de la reclamant, motivele de apel invocate în acest sens fiind nefondate. Împotriva acestei decizii pârâții B.C., B.M.

și SC G.T. SRL Odoreu au declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În opinia recurenților, hotărârea instanței de apel este nelegală, deoarece a lăsat nemotivate unele aspecte invocate de către pârâți în apărare, încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., precum și dreptul la apărare al acestora. Totodată, pârâții au criticat decizia recurată, arătând că instanța a interpretat în mod eronat actele deduse judecății.

(…) Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: (…) Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților în faza procesuală a apelului, în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, instanța de apel a reținut, de asemenea, în mod judicios, că aceasta este nefondată, întrucât pârâții persoane fizice din cauză sunt cei cu care reclamantul a purtat negocieri în vederea perfectării unui viitor contract de cesiune părți sociale și în favoarea cărora a efectuat plata sumei de bani solicitată prin prezenta acțiune.

În această situație, nu se poate susține că nu ar fi subiecți pasivi ai raporturilor juridice deduse judecății, utilizarea sumei respective de bani pentru a efectua investiții în cadrul societății apelante neînlăturând-le calitatea procesuala pasivă din cauză.

În aprecierea Înaltei Curți nu sunt întemeiate criticile privind nemotivarea hotărârii apelate, situația de fapt reținută, dar și argumentele de drept ce au format convingerea instanței fiind clar și explicit expuse, astfel încât nu se poate susține cu drept temei că pârâților li s-ar fi încălcat dreptul la apărare și garanțiile procesuale conferite de lege.(...) În cursul negocierilor ce au avut loc între părți, reclamantul a virat la data de 26.05.2006 suma de 50.000 Euro în contul pârâtei apelante B.M., cu titlu de avans părți sociale, pe care urma să le achiziționeze de la cei doi pârâți asociați, ambii apelanți recunoscând primirea de la reclamant a acestei sume de bani în scopul pentru care aceasta a fost virată.

S-a constatat că la data la care au fost virați banii respectivi, între părți nu exista încheiat vreun contract ori antecontract în formă scrisă care să consfințească înțelegerea dintre părți, sub aspectul obiectului vânzării ce urma a se efectua și condițiilor în care ea urma să aibă loc. La acel moment încă nu erau demarate demersurile pentru divizarea societății apelante, în două societăți distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub aspectul părților ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru a se putea reține că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat.

Din corespondența electronică a părților a rezultat că în perioada respectivă părțile încă purtau discuții despre condițiile în care urma să aibă loc cesiunea de părți sociale, a stării materiale a bunurilor ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăți ce urma a fi vândută, a condițiilor în care se va plăti prețul și a garanțiilor pe care vânzătorul urma a le acorda pentru garantarea plății prețului. Situația de fapt, astfel cum a fost stabilită de instanțele fondului, nu este, de altfel, contestată de către recurentă, o asemenea analiză și o eventuală reapreciere a probelor în acest context nefiind permisă în calea extraordinară a recursului.

În decizia recurată instanța de apel a reținut că nu se poate susține cu drept temei că între părți s-a realizat un acord de voință care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege, pentru a fi considerat contract, cuprinse la art. 1295 alin. (1) C. civ., chiar și în formă nescrisă, astfel cum au invocat în apărare pârâții apelanți. Curtea a reținut că pentru a se putea aprecia existența valabilă a unui asemenea contract și efectele juridice pe care legea le conferă acestuia, era necesar a se dovedi în cauză stabilirea clară a condițiilor vânzării, atât în privința obiectului acesteia, cât și a modalității în care aceasta urma a avea loc. Or, în cauză, la momentul la care s-a efectuat plata sumei de bani, obiectul vânzării nu exista și nici nu era clar stabilit între părți, elementele determinante ale lucrului vândut și condițiile vânzării respective nefiind definitivate.

În motivare, instanța de apel a arătat că părțile din cauză s-au aflat doar la etapa negocierii condițiilor unui viitor contract, fiind înlăturate apărările pârâților în sensul existenței încheierii unui asemenea contract și implicit a inadmisibilității acțiunii în îmbogățire fără justă cauză formulate, datorită existenței unui temei contractual în baza căruia să se solicite restituirea sumei, aspect ce a fost în mod corect reținut de prima instanță În cauză nu s-a dovedit existența unui acord de voință scris sau nescris, situație în care inadmisibilitatea acțiunii invocată de apelanții pârâți nu poate fi reținută. Prin plata sumei de 50.000 euro către pârâți a avut loc o micșorare a patrimoniului reclamantului și o mărire a patrimoniului pârâților, între aceste fapte existând în mod evident legătură de cauzalitate.

S-a considerat că această mărire a patrimoniului pârâților, în detrimentul micșorării celui al reclamantului, nu are nici o cauză legitimă în prezent, câtă vreme pârâții nu pot invoca vreun temei juridic pentru reținerea sumei de bani pe care au încasat-o, în vederea încheierii unei viitoare convenții, care nu s-a materializat. Nefiind încheiat un contract între părți ori dovedită existența unei fapte delictuale cauzatoare de prejudicii, în mod evident că reclamantul nu avea la îndemână decât posibilitatea de a recurge la prezenta acțiune pentru recuperarea sumei respective de bani. Faptul că pârâții au investit suma respectivă de bani, în patrimoniul societății pârâte, efectuând diverse reparații și investiții la bunurile ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăți, ce urma a se înființa și vinde, nu-i îndreptățește pe aceștia să păstreze avansul primit în cadrul negocierilor între părți.

Nu s-a dovedit în cauză existența între părți a unei convenții în acest sens, în urma cărora pârâții să poată păstra suma de bani primită. De altfel, pârâții în prezenta cauză nu au investit instanța de fond cu vreo cerere reconvențională în daune, prin care să solicite instanței să constate că neîncheierea convenției și încetarea negocierilor, i-au cauzat prejudicii de către partea adversă și să solicite despăgubiri în acest sens. În consecință, instanța de apel a constatat că în aceste condiții pârâții apelanți nu pot justifica o cauză legitimă pentru reținerea sumei de bani primită cu titlu de avans de la reclamant, motivele de apel invocate în acest sens fiind nefondate.

În criticile vizând fondul cauzei, s-a susținut că un aspect esențial semnalat de către recurenții-pârâți a fost acela al decelării raporturilor contractuale care s-au născut între părți, raporturi care au continuat prin executarea parțială, de către fiecare dintre acestea, a obligațiilor asumate. În acest context, recurenții au susținut „lipsa de coerență” a instanței de apel care după ce reține că există o înțelegere între părți, chiar neconstatată în scris, ulterior arată că, de fapt, nu se poate reține în cauză că între părți a existat "învoiala" prevăzută de lege, pentru ca raporturile dintre părți să poată fi calificate din punct de vedere juridic, drept un contract nescris ce ar da naștere la drepturi și obligații.

Așadar, în opinia recurenților în cauză nu este incident principiului îmbogățirii fără justă cauză, soluția recurată fiind în contradicție totală cu motivele de fapt menționate în considerentele hotărârii. Este de necontestat că părțile au purtat negocieri în vederea încheierii unui contract de cesiune. Pârâții nu contestă că au primit, cu titlu de avans părți sociale, pe care urma să le achiziționeze de la cei doi pârâți asociați , suma de bani solicitată de reclamant prin acțiune. Nu se contestă nici că obiectul vânzării nu există și nici nu era clar stabilit între părți, elementele determinante ale lucrului vândut și condițiile vânzării respective nefiind definitivate.

La acel moment încă nu erau demarate demersurile pentru divizarea societății apelante, în două societăți distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub aspectul părților ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru a se putea reține că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat. Negocierile precontractuale desemnează perioada exploratorie pe durata căreia viitorii contractanți schimbă puncte de vedere, formulează și discuta propunerile pe care si le fac reciproc pentru a determina conținutul contractului, fără a fi siguri ca acel contract se va încheia. Aceste negocieri sunt guvernate de principiul libertății contractuale și de cel al bunei-credințe. În cursul anului 2006, între părțile litigante au avut loc o serie de discuții având ca obiectiv achiziționarea de către reclamanta T.M.

Gmbh a unui pachet de părți de interes deținute de pârâții B.M. și C. la SC G.T. SRL Odorheu. În perioada acestor negocieri la solicitarea pârâților B. reclamanta a efectuat o virare a sumei de 50.000 EUR într-un cont aparținând pârâtei B.M. în scopul efectuării unor reparații necesare la o hală de producție aflată în patrimoniul societății pârâte SC G.T. SRL Odorheu . Această sumă de bani reprezenta în accepțiunea comună a părților un avans al contravalorii părții de interes ce urma să fie dobândită de reclamantă , aspect necontestat în speță. Din probele administrate în cauză, instanța a constatat că pârâții, conform negocierilor purtate, au inițiat demersurile divizării societății și redactării înscrisurilor conform prevederilor Legii societăților comerciale; de asemenea, a rezultat că încercarea reclamantei de a procura (astfel cum se obligase către pârâți), o garanție bancară a eșuat încă din 25.07.2006.

S-a constatat că ulterior, părțile au abandonat demersul inițial, iar reclamanta a solicitat restituirea sumei plătite ca avans. Între părți nu a existat niciun contract scris, chiar preparator sau de negociere. Este de necontestat, însă, în speță, că părțile, conform negocierilor purtate, au acționat în vederea încheierii unui contract viitor, ale cărui elemente nu erau încă stabilite, fiind doar parțial conturate. În cadrul acestor demersuri pregătitoare, ambele părți au încercat să își aducă aportul la reușita negocierilor. Suma pe care pârâții au primit-o în derularea acestor negocieri a reprezentat, însă, un avans al contravalorii părții de interes ce urma să fie dobândită de reclamantă și cum afacerea nu s-a mai perfectat este firesc ca această sumă să se întoarcă în patrimoniul reclamantei.

Cum contractul nu s-a mai încheiat, negocierile fiind stopate de ambele părți, rezultă că lipsește cauza legitima a măririi patrimoniului pârâților în detrimentul reclamantei, fiind îndeplinite toate condițiile îmbogățirii fără justă cauză, contrar celor susținute de recurenți. Așa fiind, Înalta Curte a constatat că niciunul din motivele de recurs invocate de recurenți nu este întemeiat, recursul fiind respins ca nefondat, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ.(…)