ÎCCJ, decizie (scj.ro #83017)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83017) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Negocieri în vederea încheierii unui contract de cesiune de
părți de interes. Plata în avans a contravalorii părții de interes. Negocieri
eșuate. Îmbogățire fără justă cauză. Condiții și efecte
Cuprins pe materii: Drept comercial. Obligații comerciale
Index alfabetic: îmbogățire fără justă cauză
-
cesiune de părți de interes
-
negociere
-
plată avans
Pentru a se putea aprecia
existența valabilă a unui contract de cesiune de părți sociale și efectele
juridice pe care legea le conferă acestuia, este necesar a se dovedi stabilirea
clară a condițiilor vânzării, atât în privința obiectului acesteia, cât și a
modalității în care aceasta urmează a avea loc.
Astfel, sunt îndeplinite
condițiile îmbogățirii fără justă cauză, lipsind cauza legitimă a măririi
patrimoniului uneia dintre părți în detrimentul celeilalte, în cazul în care în
cadrul negocierilor derulate în vederea încheierii unui viitor contract de
cesiune de părți de interes – negocieri eșuate - s-a plătit o sumă de bani
apreciată de părți ca avans al contravalorii părții de interes ce urma să fie
dobândită.
Secția
comercială, Decizia nr. 2703 din 20 septembrie 2011
Prin sentința nr. 189/LC/2010 a Tribunalului Satu Mare a fost
admisă acțiunea formulată de reclamanta T.M. GmbH, societate comercială în
insolvență prin lichidator judiciar T.M. în contradictoriu cu pârâții B.M.,
B.C. și SC G.T. SRL și, în consecință, au fost obligați pârâții să plătească
reclamantei echivalentul în lei la data efectuării plății conform cursului BNR
a sumei de 50.000 EUR, cu dobânzi legale.
În motivarea sentinței, instanța de fond a reținut că, în cursul
anului 2006, între părțile litigante au avut loc o serie de discuții având ca
obiectiv achiziționarea de către reclamanta T.M. Gmbh a unui pachet de părți de
interes deținute de pârâții B.M. și B.C. la SC G.T. SRL Odoreu.
În perioada acestor negocieri, la solicitarea pârâților B.
reclamanta a efectuat o virare a sumei de 50.000 EUR într-un cont aparținând
pârâtei B.M. în scopul efectuării unor reparații necesare la o hală de
producție aflată în patrimoniul societății pârâte SC G.T. SRL Odoreu. Această
sumă de bani reprezenta în accepțiunea comună a părților un avans al
contravalorii părții de interes ce urma să fie dobândită de reclamantă.
Din probele administrate în cauză, instanța a constatat că
pârâții, conform negocierilor purtate, au inițiat demersurile divizării
societății și redactării înscrisurilor conform prevederilor L.S.C.; de
asemenea, a rezultat că încercarea reclamantei de a procura (astfel cum se obligase
către pârâți) o garanție bancară a eșuat încă din 25.07.2006. S-a constatat că,
ulterior, părțile au abandonat demersul inițial, iar reclamanta a solicitat
restituirea sumei plătite ca avans.
Instanța a considerat că probele cauzei atestă împrejurarea că
pârâții nu au nici o justificare pentru deținerea sumei de 50.000 EUR, suma
respectivă micșorând corespunzător patrimoniul reclamantei în condițiile în
care a ajuns să-l sporească pe cel al pârâților prin efectul produs în urma
negocierilor ce au avut loc între părți.(…)
În consecință, prima instanță a apreciat că acțiunea este
fondată în condițiile exercițiului
actio de in rem verso
și având în
vedere și prevederile art. 4 din O.G. nr. 9/2000 precum și ale art. 274 C.
proc. civ. a obligat pe pârâți să plătească reclamantei suma de 50.000 EUR
(echivalentul în lei la data plății) cu dobânzi legale și cheltuieli de
judecată reprezentând taxe și onorariu avocațial.
Împotriva sentinței anterior menționate, pârâții SC G.T. SRL,
B.C. și B.M. au declarat apel, susținând, în esență, că instanța de fond nu s-a
pronunțat asupra tuturor excepțiilor invocate pe parcursul cercetărilor
judecătorești.(…)
Prin decizia nr.
11/2011-A/C/2011 a Curții de Apel Oradea, Secția comercială, de contencios
administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual
pasive a pârâților B.C. ȘI B.M. și a fost respins ca nefondat apelul declarat
de apelanții pârâții.(…)
Analizând excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților în faza
procesuală a apelului, în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, instanța
de apel a reținut că aceasta este nefondată, întrucât pârâții persoane fizice
din cauză sunt cei cu care reclamantul a purtat negocieri în vederea
perfectării unui viitor contract de cesiune părți sociale și în favoarea cărora
a efectuat plata sumei de bani solicitată prin prezenta acțiune. În
această situație, nu se poate susține că nu ar fi subiecți pasivi ai
raporturilor juridice deduse judecății, utilizarea sumei respective de bani
pentru a efectua investiții în cadrul societății apelante neînlăturând-le
calitatea procesuală pasivă din cauză. În consecință, această excepție invocată
de pârâții apelanți a fost respinsă, ca neîntemeiată.(…)
Au fost reținute ca nefondate și motivele de apel privitoare la fondul cauzei
deduse judecății și îndeplinirea sau nu în cauză a condițiilor de
admisibilitate a acțiunii formulate de reclamant.
În cursul negocierilor ce au avut loc între părți, reclamantul a virat la data
de 26.05.2006 suma de 50.000 Euro în contul pârâtei apelante B.M., cu titlu de
avans părți sociale, pe care urma să le achiziționeze de la cei doi pârâți
asociați, ambii apelanți recunoscând primirea de la reclamant a acestei sume de
bani în scopul pentru care aceasta a fost virată.
S-a constatat că la data la
care au fost virați banii respectivi, între părți nu exista încheiat vreun
contract ori antecontract în formă scrisă care să consfințească înțelegerea
dintre părți, sub aspectul obiectului vânzării ce urma a se efectua și
condițiilor în care ea urma să aibă loc.
La acel moment încă nu erau
demarate demersurile pentru divizarea societății apelante, în două societăți
distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub aspectul
părților ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru a se
putea reține că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat.
Din corespondența electronică a
părților a rezultat că în perioada respectivă părțile încă purtau discuții
despre condițiile în care urma să aibă loc cesiunea de părți sociale, a stării
materiale a bunurilor ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăți
ce urma a fi vândută, a condițiilor în care se va plăti prețul și a
garanțiilor pe care vânzătorul urma a le acorda pentru garantarea plății
prețului.
În aceste condiții, nu se poate
susține cu drept temei că între părți s-a realizat un acord de voință care să
îndeplinească condițiile prevăzute de lege, pentru a fi considerat contract,
cuprinse la art. 1295 alin. (1) C. civ., chiar și în formă nescrisă, astfel cum
au invocat în apărare pârâții apelanți.
Curtea a reținut că, pentru a
se putea aprecia existența valabilă a unui asemenea contract și efectele
juridice pe care legea le conferă acestuia, era necesar a se dovedi în cauză
stabilirea clară a condițiilor vânzării, atât în privința obiectului acesteia,
cât și a modalității în care aceasta urma a avea loc. Or, în cauză, la momentul
la care s-a efectuat plata sumei de bani, obiectul vânzării nu exista și nici
nu era clar stabilit între părți, elementele determinante ale lucrului vândut
și condițiile vânzării respective nefiind definitivate.
În motivare, instanța de apel a
arătat că părțile din cauză s-au aflat doar la etapa negocierii condițiilor
unui viitor contract, înlăturând apărările pârâților în sensul existenței
încheierii unui asemenea contract și implicit a inadmisibilității acțiunii în
îmbogățire fără justă cauză formulate, datorită existenței unui temei
contractual în baza căruia să se solicite restituirea sumei, aspect ce a fost
în mod corect reținut de prima instanță
În cauză nu s-a dovedit
existența unui acord de voință scris sau nescris, situație în care
inadmisibilitatea acțiunii invocată de apelanții pârâți nu poate fi reținută.
Prin plata sumei de 50.000 euro către pârâți a avut loc o micșorare a
patrimoniului reclamantului și o mărire a patrimoniului pârâților, între aceste
fapte existând în mod evident legătură de cauzalitate. S-a considerat că
această mărire a patrimoniului pârâților, în detrimentul micșorării celui al
reclamantului, nu are nici o cauză legitimă în prezent, câtă vreme pârâții nu
pot invoca vreun temei juridic pentru reținerea sumei de bani pe care au
încasat-o, în vederea încheierii unei viitoare convenții, care nu s-a mai
încheiat.
Nefiind încheiat un contract
între părți ori dovedită existența unei fapte delictuale cauzatoare de
prejudicii, în mod evident că reclamantul nu avea la îndemână decât
posibilitatea de a recurge la prezenta acțiune pentru recuperarea sumei
respective de bani. Faptul că pârâții au investit suma respectivă de bani, în
patrimoniul societății pârâte, efectuând diverse reparații și investiții la
bunurile ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăți, ce urma a se
înființa și vinde, nu-i îndreptățește pe aceștia să păstreze avansul primit în
cadrul negocierilor între părți. Nu s-a dovedit în cauză existența între părți
a unei convenții în acest sens, în urma cărora pârâții să poată păstra suma de
bani primită.
De altfel, pârâții în prezenta
cauză nu au investit instanța de fond cu vreo cerere reconvențională în daune,
prin care să solicite instanței să constate că neîncheierea convenției și
încetarea negocierilor, i-au cauzat prejudicii de către partea adversă și să
solicite despăgubiri în acest sens.
În consecință, instanța de apel
a constatat că în aceste condiții pârâții apelanți nu pot justifica o cauză
legitimă pentru reținerea sumei de bani primită cu titlu de avans de la
reclamant, motivele de apel invocate în acest sens fiind nefondate.
Împotriva acestei decizii pârâții B.C., B.M. și SC G.T. SRL Odoreu au declarat
recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
În opinia recurenților, hotărârea instanței de apel este nelegală,
deoarece a lăsat nemotivate unele aspecte invocate de către pârâți în apărare,
încălcându-se astfel dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., precum și
dreptul la apărare al acestora.
Totodată, pârâții au criticat decizia recurată, arătând că instanța
a interpretat în mod eronat actele deduse judecății.
(…)
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate, în
limitele controlului de legalitate și temeiurile de drept invocate, Înalta
Curte a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
(…)
Analizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților în faza
procesuală a apelului, în virtutea caracterului devolutiv al acestuia, instanța
de apel a reținut, de asemenea, în mod judicios, că aceasta este nefondată,
întrucât pârâții persoane fizice din cauză sunt cei cu care reclamantul a
purtat negocieri în vederea perfectării unui viitor contract de cesiune părți
sociale și în favoarea cărora a efectuat plata sumei de bani solicitată prin
prezenta acțiune. În această situație, nu se poate susține că nu ar fi subiecți
pasivi ai raporturilor juridice deduse judecății, utilizarea sumei respective
de bani pentru a efectua investiții în cadrul societății apelante
neînlăturând-le calitatea procesuala pasivă din cauză.
În aprecierea Înaltei Curți nu
sunt întemeiate criticile privind nemotivarea hotărârii apelate, situația de
fapt reținută, dar și argumentele de drept ce au format convingerea instanței
fiind clar și explicit expuse, astfel încât nu se poate susține cu drept temei
că pârâților li s-ar fi încălcat dreptul la apărare și garanțiile
procesuale conferite de lege.(...)
În cursul negocierilor ce au avut loc între părți, reclamantul a virat la data
de 26.05.2006 suma de 50.000 Euro în contul pârâtei apelante B.M., cu titlu de
avans părți sociale, pe care urma să le achiziționeze de la cei doi pârâți
asociați, ambii apelanți recunoscând primirea de la reclamant a acestei sume de
bani în scopul pentru care aceasta a fost virată.
S-a constatat că la data la
care au fost virați banii respectivi, între părți nu exista încheiat vreun
contract ori antecontract în formă scrisă care să consfințească înțelegerea
dintre părți, sub aspectul obiectului vânzării ce urma a se efectua și
condițiilor în care ea urma să aibă loc.
La acel moment încă nu erau
demarate demersurile pentru divizarea societății apelante, în două societăți
distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub aspectul
părților ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru a se
putea reține că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat.
Din corespondența electronică a
părților a rezultat că în perioada respectivă părțile încă purtau discuții despre
condițiile în care urma să aibă loc cesiunea de părți sociale, a stării
materiale a bunurilor ce urmau a face parte din patrimoniul viitoarei societăți
ce urma a fi vândută, a condițiilor în care se va plăti prețul și a
garanțiilor pe care vânzătorul urma a le acorda pentru garantarea plății
prețului.
Situația de fapt, astfel cum a
fost stabilită de instanțele fondului, nu este, de altfel, contestată de către
recurentă, o asemenea analiză și o eventuală reapreciere a probelor în acest
context nefiind permisă în calea extraordinară a recursului.
În decizia recurată instanța de
apel a reținut că nu se poate susține cu drept temei că între părți s-a
realizat un acord de voință care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege,
pentru a fi considerat contract, cuprinse la art. 1295 alin. (1) C. civ., chiar
și în formă nescrisă, astfel cum au invocat în apărare pârâții apelanți. Curtea
a reținut că pentru a se putea aprecia existența valabilă a unui asemenea
contract și efectele juridice pe care legea le conferă acestuia, era necesar a
se dovedi în cauză stabilirea clară a condițiilor vânzării, atât în privința
obiectului acesteia, cât și a modalității în care aceasta urma a avea loc.
Or, în cauză, la momentul la
care s-a efectuat plata sumei de bani, obiectul vânzării nu exista și nici nu
era clar stabilit între părți, elementele determinante ale lucrului vândut și
condițiile vânzării respective nefiind definitivate.
În motivare, instanța de apel a
arătat că părțile din cauză s-au aflat doar la etapa negocierii condițiilor
unui viitor contract, fiind înlăturate apărările pârâților în sensul existenței
încheierii unui asemenea contract și implicit a inadmisibilității acțiunii în
îmbogățire fără justă cauză formulate, datorită existenței unui temei contractual
în baza căruia să se solicite restituirea sumei, aspect ce a fost în mod corect
reținut de prima instanță
În cauză nu s-a dovedit
existența unui acord de voință scris sau nescris, situație în care
inadmisibilitatea acțiunii invocată de apelanții pârâți nu poate fi
reținută.
Prin plata sumei de 50.000 euro
către pârâți a avut loc o micșorare a patrimoniului reclamantului și o mărire a
patrimoniului pârâților, între aceste fapte existând în mod evident legătură de
cauzalitate.
S-a considerat că această mărire
a patrimoniului pârâților, în detrimentul micșorării celui al reclamantului, nu
are nici o cauză legitimă în prezent, câtă vreme pârâții nu pot invoca vreun
temei juridic pentru reținerea sumei de bani pe care au încasat-o, în vederea
încheierii unei viitoare convenții, care nu s-a materializat.
Nefiind încheiat un contract
între părți ori dovedită existența unei fapte delictuale cauzatoare de
prejudicii, în mod evident că reclamantul nu avea la îndemână decât
posibilitatea de a recurge la prezenta acțiune pentru recuperarea sumei
respective de bani.
Faptul că pârâții au investit
suma respectivă de bani, în patrimoniul societății pârâte, efectuând diverse
reparații și investiții la bunurile ce urmau a face parte din patrimoniul
viitoarei societăți, ce urma a se înființa și vinde, nu-i îndreptățește pe
aceștia să păstreze
avansul
primit în cadrul negocierilor între părți.
Nu s-a dovedit în cauză existența între părți a unei convenții în acest sens,
în urma cărora pârâții să poată păstra suma de bani primită.
De altfel, pârâții în prezenta
cauză nu au investit instanța de fond cu vreo cerere reconvențională în daune,
prin care să solicite instanței să constate că neîncheierea convenției și
încetarea negocierilor, i-au cauzat prejudicii de către partea adversă și să
solicite despăgubiri în acest sens.
În consecință, instanța de apel
a constatat că în aceste condiții pârâții apelanți nu pot justifica o cauză
legitimă pentru reținerea sumei de bani primită cu titlu de avans de la
reclamant, motivele de apel invocate în acest sens fiind nefondate.
În criticile vizând fondul cauzei, s-a susținut că un aspect
esențial semnalat de către recurenții-pârâți a fost acela al decelării
raporturilor contractuale care s-au născut între părți, raporturi care au
continuat prin executarea parțială, de către fiecare dintre acestea, a
obligațiilor
asumate. În acest context,
recurenții au susținut „lipsa de coerență” a instanței de apel care
după
ce reține că există o înțelegere între părți, chiar neconstatată în scris,
ulterior arată că, de fapt, nu se poate reține în cauză că între părți a
existat "învoiala" prevăzută de lege, pentru ca raporturile dintre
părți să poată fi calificate din punct de vedere juridic, drept un contract
nescris ce ar da naștere la drepturi și obligații. Așadar, în opinia
recurenților în cauză nu este
incident principiului îmbogățirii fără justă cauză,
soluția recurată
fiind în contradicție totală cu motivele de fapt menționate
în considerentele hotărârii.
Este de
necontestat că părțile au purtat negocieri în vederea încheierii unui contract
de cesiune. Pârâții nu contestă că au primit, cu titlu de avans
părți
sociale, pe care urma să le achiziționeze de la cei doi pârâți asociați
, suma de bani solicitată de reclamant prin
acțiune.
Nu se contestă nici că obiectul vânzării nu există și nici nu
era clar stabilit între părți, elementele determinante ale lucrului vândut și
condițiile vânzării respective nefiind definitivate. La acel moment încă nu
erau demarate demersurile pentru divizarea societății apelante, în două
societăți distincte, din care una să poată fi individualizată distinct sub
aspectul părților ei sociale și a patrimoniului pe care urma să îl aibă, pentru
a se putea reține că „lucrul” ce urma a fi vândut era clar determinat.
Negocierile precontractuale
desemnează perioada exploratorie pe durata căreia viitorii contractanți schimbă
puncte de vedere, formulează și discuta propunerile pe care si le fac reciproc
pentru a determina conținutul contractului, fără a fi siguri ca acel contract
se va încheia. Aceste negocieri sunt guvernate de principiul libertății
contractuale și de cel al bunei-credințe.
În cursul anului 2006, între părțile litigante au avut loc o
serie de discuții având ca obiectiv achiziționarea de către reclamanta T.M.
Gmbh a unui pachet de părți de interes deținute de pârâții B.M. și C. la SC
G.T. SRL Odorheu.
În perioada acestor negocieri la solicitarea pârâților B.
reclamanta a efectuat o virare a sumei de 50.000 EUR într-un cont aparținând
pârâtei B.M.
în scopul efectuării unor reparații necesare la o hală de
producție aflată în patrimoniul societății pârâte SC G.T. SRL Odorheu
.
Această sumă de bani reprezenta în accepțiunea comună a părților
un
avans al contravalorii părții de interes ce urma să fie dobândită de
reclamantă
, aspect necontestat în speță.
Din probele administrate în cauză, instanța a constatat că
pârâții, conform negocierilor purtate, au inițiat demersurile divizării
societății și redactării înscrisurilor conform prevederilor Legii societăților
comerciale; de asemenea, a rezultat că încercarea reclamantei de a procura
(astfel cum se obligase către pârâți), o garanție bancară a eșuat încă din
25.07.2006. S-a constatat că ulterior, părțile au abandonat demersul inițial,
iar reclamanta a solicitat restituirea sumei plătite ca avans.
Între părți nu a existat niciun contract scris, chiar preparator sau de
negociere. Este de necontestat, însă, în speță, că părțile, conform
negocierilor purtate, au acționat în vederea încheierii unui contract viitor,
ale cărui elemente nu erau încă stabilite, fiind doar parțial conturate. În
cadrul acestor demersuri pregătitoare, ambele părți au încercat să își aducă
aportul la reușita negocierilor. Suma pe care pârâții au primit-o în derularea
acestor negocieri a reprezentat, însă, un
avans al contravalorii părții de
interes ce urma să fie dobândită de reclamantă
și cum afacerea nu s-a mai
perfectat este firesc ca această sumă să se întoarcă în patrimoniul
reclamantei. Cum contractul nu s-a mai încheiat, negocierile fiind stopate de ambele
părți, rezultă că lipsește cauza legitima a măririi patrimoniului pârâților în
detrimentul reclamantei, fiind îndeplinite toate condițiile îmbogățirii fără
justă cauză, contrar celor susținute de recurenți.
Așa fiind, Înalta Curte a constatat că niciunul din motivele de recurs invocate
de recurenți nu este întemeiat, recursul fiind respins ca nefondat, în baza
art. 312 alin. (1) C.proc.civ.(…)