ÎCCJ, decizie (scj.ro #213623)

Contract de vânzare-cumpărare. Acțiune în constatarea nulității absolute. Excepția lipsei de interes. Condiții și efecte în raport cu dispozițiile art. 66 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990

Cuprins pe materii: Drept comercial. Societățile. Funcționarea societăților. Societățile pe acțiuni/Drept procesual civil. Dispoziții generale. Acțiunea civilă

Index alfabetic: Acțiune în constatarea nulității absolute

Contract de vânzare-cumpărare

Creditor

Societate pe acțiuni

Excepția lipsei de interes

Legea nr. 31/1990, art. 66 alin. (2) teza a II-a, art. 92, art. 93, art. 94 alin. (1)

Potrivit prevederilor art. 66 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990, în cazul societăților pe acțiuni, creditorii asociatului pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.

Acțiunea reprezintă un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, constituind o fracțiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de asociat conform art. 91 - 92 din Legea nr. 31/1990. Capitalul social este un concept juridic și contabil, este un nomen juris, constant pe toată durata societății, cel puțin până la modificarea actului constitutiv, pierderile patrimoniale ale unei societăți neavând nicio influență asupra capitalului social și asupra menționării sale la pasiv.

Nu se poate face confuzie între valoarea nominală a unei acțiuni, atribuită de statut și de acțiunea în sine, în condițiile art. 92, art. 93 și art. 94  alin. (1) din Legea nr. 31/1990, și valoarea reală a acesteia.

Valoarea reală a unei acțiuni rezultă din divizarea patrimoniului net al societății în numărul de acțiuni emise. Așadar, valoarea nominală nu se suprapune peste noțiunea de valoare patrimonială sau contabilă, care poate fi dobândită în cursul existenței unei societăți datorită fluctuațiilor patrimoniului.

În consecință, ceea ce trebuia analizat de către instanțele devolutive era eventuala scădere a valorii reale a acțiunilor emise de societatea vânzătoare, urmare contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat prin acțiune, fiind necesară administrarea de probe pentru soluționarea excepției de fond a lipsei de interes, unele dintre aceste probe (cum ar fi cele apte să dovedească existența contraprestației imobilelor, a realității prețului) fiind comune cu probele necesare pentru soluționarea fondului.

În soluționarea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, instanțele de fond sunt chemate să verifice, pe baza unui probatoriu concludent, dacă reclamanta, creditoare personală a acționarului societății vânzătoare, a procedat la executarea silită a acțiunilor debitorului său, în decelarea cerinței ca interesul să fie născut și actual.

Astfel, în cazul în care reclamanta și-a justificat interesul în promovarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare ca decurgând din calitatea de creditoare pe care o are în raport cu acționarul majoritar al societății vânzătoare, pe împrejurarea că execută silit patrimoniul acționarului, inclusiv acțiunile deținute la societatea vânzătoare și că, prin actele juridice a căror desființare o solicită, s-a micșorat valoarea bunurilor urmărite, în sensul că nu îi mai acoperă valoarea creanței, în mod nelegal a fost respinsă acțiunea ca lipsită de interes.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 673 din 21 martie 2023

Prin acțiunea înregistrată sub nr. x/110/2012, pe rolul Tribunalului Bacău, la data de 9 aprilie 2012, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții B., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.R.L., solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 3605 din 11 octombrie 2007 și nr. 3623 din 12 octombrie 2007, având ca obiect imobilele cu destinație comercială situate în Bacău, (...) și, respectiv, (...).

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut, în esență, că are calitatea de creditoare a pârâtului B., care la rândul său este acționar al pârâtei C. S.A. Cele două contracte de vânzare-cumpărare, încheiate de S.C. C. S.A., în calitate de vânzător, și de pârâta D. S.R.L., în calitate de cumpărător, sunt fundamentate pe o cauză falsă și ilicită, scopul acestora fiind de diminuare a patrimoniului debitorului său, iar nu acela de a transmite dreptul de proprietate asupra imobilelor.

Mai mult, prețul nu a fost plătit, sumele de bani provenind tot din patrimoniul vânzătoarei, întrucât între asociații părților contractante există relații de rudenie.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 966 – 968 C. civ.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. C. S.A. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, întrucât nu este creditoarea societății vânzătoare, ci a acționarului acesteia, precum și inadmisibilitatea acțiunii, întrucât debitorul nu este insolvabil, iar reclamanta nu deține o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Pârâtul B., la rândul său, a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pe considerentul că reclamanta are la dispoziție calea acțiunii în realizare, respectiv acțiunea pauliană. De asemenea, a invocat și excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât nu este parte în cele două contracte de vânzare-cumpărare a căror desființare se solicită.

În sfârșit, pârâta D. S.R.L., prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B.

La termenul din 9 noiembrie 2012, instanța a respins excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesuale active. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului B. și a ridicat, din oficiu, excepția lipsei de interes a acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 25 din 11 ianuarie 2013, Tribunalul Bacău a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul B., ca fiind promovată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu cele două pârâte, ca fiind lipsită de interes.

Pentru a pronunța această soluție, a reținut următoarele:

Prin contractul nr. 3605/11.10.2007, pârâta S.C. C. S.A. a vândut pârâtei D. S.R.L. imobilul proprietatea societății situat în Bacău, (...). Conform contractului, prețul vânzării a fost stabilit de părți la 865.000 lei, din care suma de 558.900 lei a fost achitată în avans, diferența de 306.100 lei urmând a fi achitată în termen de 30 de zile.

Prin contractul nr. 3623/12.10.2007, pârâta S.C. C. S.A. a vândut pârâtei D. S.R.L. imobilul proprietatea societății situat în Bacău, (...), compus din terasă parter și spațiu comercial mezanin. Conform contractului, prețul vânzării a fost stabilit de părți la 385.000 lei, din care suma de 220.000 lei a fost achitat integral, mai înainte de autentificarea actului, diferența de preț urmând a fi achitată de către X. Bacău, potrivit contractului de credit încheiat de cumpărătoare cu banca.

Prin decizia nr. 92/20.09.2010 a Curții de Apel Bacău, pârâtul B. a fost obligat să plătească reclamantei suma de 950.000 lei, reprezentând împrumut nerestituit, dobânda legală aferentă acestei sume până la achitarea integrală, dobândă legală în suma de 1.650.000 lei pentru perioada 22.05.2004-28.07.2006.

A reținut că interesul reprezintă o condiție necesară pentru a fi parte în proces, prin acesta înțelegându-se folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea civilă. Interesul trebuie să îndeplinească trei cerințe: să fie legitim, să fie născut și actual și să fie personal și direct.

În speță, tribunalul a apreciat că reclamanta nu justifică un interes legitim, pentru următoarele considerente:

Reclamanta are calitatea de creditor al pârâtului B., iar acesta este acționar majoritar al societății pârâte S.C. C. S.A. (aspect necontestat de niciuna dintre părți).

Potrivit art. 66 din Legea nr. 31/1990,

pe durata societății, creditorii asociatului pot să-și exercite drepturile lor numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare. Creditorii prevăzuți la alin. (1) pot totuși popri, în timpul duratei societății, părțile ce s-ar cuveni asociaților prin lichidare sau pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.

Așadar, pentru realizarea creanței sale, reclamanta poate urmări doar dividendele la care are dreptul pârâtul, partea care i s-ar cuveni acestuia prin lichidare sau acțiunile sale, nicidecum și bunurile societății, care nu sunt proprietatea sa. De asemenea, valoarea acțiunilor și dividendelor nu depinde de bunurile deținute de societate, ci de valoarea capitalului social și, respectiv, de profitul societății (art. 67 din Legea nr. 31/1990).

Cu alte cuvinte, a reținut instanța că, și în ipoteza  în care s-ar admite prezenta acțiune, iar bunurile vândute ar reintra în patrimoniul pârâtei S.C. C. S.A., reclamanta nu poate obține niciun folos practic din această situație, pentru că nu poate urmări aceste bunuri, iar  pe de altă parte, valoarea acțiunilor deținute de debitorul său sau a dividendelor ce i se cuvin acestuia nu s-au modificat prin vânzare.

Pentru aceste motive, instanța a apreciat excepția lipsei de interes ca fiind întemeiată,  respingând în consecință acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții  S.C. C. S.A. și S.C. D. S.R.L.

Având în vedere că prin încheierea din 9.11.2012 a fost admisă excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului B., instanța a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu acesta.

În baza art. 274 C. proc. civ., instanța a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. C. S.A. suma de 1500 lei, iar pârâtei S.C. D. S.R.L. suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, respectiv onorarii avocați.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A., înregistrat la data de 19 martie 2013 pe rolul Curții de Apel Bacău, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin decizia nr. 56 din 23 mai 2013, apelul declarat de reclamanta A. a fost respins, ca nefondat.

A fost obligată apelanta să plătească intimatei D. S.R.L. suma de 1.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că sunt nefondate criticile relative la calitatea procesuală pasivă a pârâtului B.

Calitatea procesuala pasivă constă în identitatea între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.

Prin decizia civilă nr. 92/2010, pronunțată de Curtea de apel Bacău a fost obligat pârâtul B. să achite reclamantei A. un împrumut nerestituit și dobândă.

Prin urmare debitorul  creditoarei A. este B.

Prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3605/11.10.2007, pârâta S.C. C. S.A. a vândut pârâtei D. S.R.L. imobilul proprietatea societății situat în Bacău, (...), iar prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 3623/12.10.2007, pârâta S.C. C. S.A. a vândut pârâtei D. S.R.L. imobilul proprietatea societății situat în Bacău, (...).

Așa cum în mod corect a reținut prima instanță faptul că pârâtul B., debitorul apelantei-reclamante, este acționar al societății vânzătoare S.C. C. S.A., nu o îndreptățește pe reclamantă să-l acționeze în judecată într-o acțiune care privește nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către cele două societăți, drepturile sale fiind prevăzute în calitatea sa de creditor, de art. 66 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990.

Referitor la criticile privind excepția lipsei de interes admisă de către tribunal, instanța de apel a constatat că și acestea sunt neîntemeiate.

Interesul judiciar reprezintă una dintre condițiile de exercitare a acțiunii civile, în doctrină reținându-se că prin interes se înțelege folosul practic, imediat, pe care îl are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare.

Obligația reclamantului este ca atât la declanșarea procedurii judiciare să justifice în persoana sa interesul de a promova acțiunea civilă, cât și ulterior, pe tot parcursul procesului.

Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să fie legitim, juridic (corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale), născut și actual, personal și direct.

Interesul este legitim când se urmărește afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, respectiv a unui interes ocrotit de lege și potrivit scopului economic și social pentru care a fost recunoscut.

În situația în care apelanta-reclamantă, în calitatea sa de creditoare a intimatului-pârât B., pentru realizarea creanței sale, conform dispozițiilor art. 66 din Legea nr. 31/1990 poate urmări doar partea din beneficii cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare, cererea sa privind constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare este lipsită de interes în situația în care nu ar putea urmări bunurile care au făcut obiectul vânzării-cumpărări.

În raport de situația de fapt și considerentele expuse, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală,  în temeiul art. 296 C. proc. civ., a  respins apelul ca nefondat.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., a fost obligată apelanta-reclamantă să achite intimatei-pârâte S.C. D. S.R.L. cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea apelului, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., înregistrat la data de 22 noiembrie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă. Prin intermediul căii de atac, recurenta a solicitat și repunerea în termenul de recurs, conform art. 103 C. proc. civ. 1865, cu motivarea că decizia pronunțată în apel nu i-a fost comunicată. Totodată, potrivit art. 180 - 184 C. proc. civ., a formulat cerere de înscriere în fals împotriva procesului-verbal de comunicare a deciziei, întrucât semnătura aplicată nu îi aparține.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității pentru următoarele motive:

Hotărârea este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865.

Astfel, a arătat că instanța de apel, menținând soluția în ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtului B., a ignorat faptul că deține o creanță împotriva acestuia de peste 2.000.000 lei, constatată prin titlu executoriu (sentință irevocabilă). Singurele bunuri pe care debitorul său le mai deține și care, prin urmare, mai pot fi valorificate, sunt cele 1.281.615 acțiuni de la S.C. C. S.A.

Față de motivele de nulitate absolută invocate, era esențial a se verifica voința C. S.A. în vederea vânzării celor două imobile, ce a avut la bază votul acționarului majoritar B., ce deține o participație de 96 % din capitalul social. Așadar, era necesar ca acționarul majoritar să fie parte în litigiul de față.

A mai susținut recurenta că ambele instanțe de fond au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 66 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 republicată, apreciind că nu poate valorifica pe calea executării silite acțiunile deținute de debitorul său la C. S.A.

Prin vânzarea imobilelor ce fac obiectul acestui litigiu, ca, de altfel, prin încheierea și a altor trei contracte de vânzare-cumpărare prin care s-au înstrăinat imobile proprietatea pârâtei C. S.A., valoarea acțiunilor deținute de B. a fost substanțial diminuată.

Or, valoarea reală a unei acțiuni depinde atât de activele deținute de societate, cât și de pasivul acesteia, astfel că valoarea actuală a participațiilor debitorului său la societatea pârâtă este insuficientă pentru acoperirea creanței.

În sfârșit, recurenta a invocat greșita aplicare a prevederilor art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, din care rezultă că, în procesul de valorificare a acțiunilor, este relevantă valoarea reală a acestora, stabilită de un expert autorizat, iar nu valoarea nominală. Așadar, instanțele de fond au admis excepția lipsei de interes, neobservând faptul că stabilirea valorii acțiunilor anterior și ulterior vânzării celor două imobile se impunea a se realiza pe baza unui probatoriu.

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. C. proc. civ. și art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinare, intimata D. S.R.L. a solicitat, în principal, respingerea recursului ca tardiv formulat și, în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 1801 din 21 mai 2014, a respins cererea de repunere în termenul de recurs, formulată de reclamanta A. A respins, ca tardiv formulat, recursul și a obligat recurenta-reclamantă să plătească intimatei-pârâte D. S.R.L. suma de 2.516 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 1801 din 21 mai 2014 a formulat cerere de revizuire A., înregistrată la data de 25 iulie 2018 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub nr. x/1/2018. Calea de atac în retractare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. 1865, susținându-se că soluția de respingere a recursului ca tardiv formulat s-a fundamentat pe două înscrisuri care, ulterior, au fost desființate de instanța penală.

Prin decizia nr. 148 din 31 ianuarie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă excepția inadmisibilității căii de atac în retractare invocată de intimata D. S.R.L.

S-a admis cererea de revizuire formulată de A. și a fost desființată decizia nr. 1801 din 21 mai 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție. S-a fixat termen în ședință publică, în vederea soluționării recursului.

Prin încheierea din 21 martie 2023 s-a respins excepția tardivității recursului, în temeiul art. 301, raportat la art. 102 alin. (1) și art. 103 C. proc. civ. Prin aceeași încheiere, s-a respins cererea de repunere în termenul de declarare a căii de atac, ca lipsită de interes, pentru considerentele reținute în respectivul act procesual.

Așadar, procedând la judecata recursului, constată că acesta este fondat, pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

În ceea ce privește criticile ce vizează calitatea procesuală pasivă a pârâtului B., constată că nu pot fi primite. Așa cum în mod corect au statuat instanțele de fond, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părțile din proces și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta a fost dedus judecății. Cum prin acțiunea de față s-a solicitat constatarea nulității a două contracte de vânzare-cumpărare, încheiate de cele două societăți pârâte (C. S.A., în calitate de vânzător, și D. S.R.L., în calitate de cumpărător), este evident că în raportul juridic obligațional dedus judecății nu pot avea calitatea de subiecte pasive decât cele două părți contractante. Din această perspectivă, este indiferentă modalitatea în care s-a format voința societară a persoanei juridice vânzătoare, din moment ce nu mecanismul de formare a voinței sociale este supus cenzurii instanței, ci actul juridic prin care s-a obiectivat voința socială (contractul de vânzare-cumpărare).

Prin urmare, prin respingerea cererii formulate în contradictoriu cu B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, instanțele au făcut o corectă aplicare a regimului juridic al acestei excepții de fond, absolută și peremptorie.

Însă, menținând soluția instanței de fond, de respingere a acțiunii formulate în contradictoriu cu cele două societăți pârâte, ca lipsită de interes, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor legale incidente.

Este adevărat că cel care pune în mișcare acțiunea civilă trebuie să justifice folosul practic pe care îl urmărește, avantajul pe care și-l procură. Din această perspectivă, trebuie reamintit că reclamanta și-a justificat interesul în promovarea acțiunii ca decurgând din calitatea de creditoare pe care o are în raport cu acționarul majoritar al societății vânzătoare, pe împrejurarea că execută silit patrimoniul acționarului, inclusiv acțiunile deținute la societatea vânzătoare și că, prin actele juridice a căror desființare o solicită, s-a micșorat valoarea bunurilor urmărite, în sensul că nu îi mai acoperă valoarea creanței.

În acest context, instanța de apel s-a limitat la a arăta că reclamanta, creditor personal al acționarului, nu ar putea urmări imobilele ce au făcut obiectul contractelor, în ipoteza reîntoarcerii acestora în patrimoniul societății vânzătoare, întrucât, potrivit art. 66 din Legea nr. 31/1990, creditorul asociatului poate să își exercite drepturile numai asupra părții din beneficiile cuvenite asociatului după bilanțul contabil, iar, după dizolvarea societății, asupra părții ce i s-ar cuveni prin lichidare.

Statuând în acest sens, instanța de apel a ignorat prevederile art. 66 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit cărora, în cazul societăților pe acțiuni, cum este și pârâta-vânzătoare C. S.A., creditorii asociatului pot sechestra și vinde acțiunile debitorului lor.

Așadar, în soluționarea excepției lipsei de interes în promovarea acțiunii, instanțele de fond erau chemate să verifice, pe baza unui probatoriu concludent, dacă reclamanta, creditoare personală a acționarului societății vânzătoare, a procedat la executarea silită a acțiunilor debitorului său, în decelarea cerinței ca interesul să fie născut și actual.

Totodată, pentru verificarea aceleași condiții de exercițiu a acțiunii civile, anume interesul, era necesară verificarea împrejurării de fapt relevate de reclamantă, anume aceea că, prin înstrăinarea celor două imobile, a scăzut valoarea acțiunilor emise de societatea vânzătoare într-o asemenea măsură încât realizarea creanței deținute împotriva debitorului său nu mai este posibilă. Din această perspectivă, considerentul decisiv al instanței de fond, potrivit căruia valoarea acțiunilor și a dividendelor nu depinde de bunurile deținute de societate, ci de valoarea capitalului social și, respectiv, de profitul societății, este nelegal.

Sub un prim aspect, trebuie arătat că reclamanta nu și-a justificat interesul în promovarea acțiunii pe faptul că, printre bunurile mobile executate silit s-ar regăsi și dividendele cuvenite debitorului său de la societatea emitentă C. S.A.

Sub un al doilea aspect, trebuie arătat că acțiunea reprezintă un titlu reprezentativ al contribuției asociatului, constituind o fracțiune a capitalului social, care conferă posesorului calitatea de asociat, conform art. 91-92 din Legea nr. 31/1990 republicată. Capitalul social este un concept juridic și contabil, este un

nomen juris

, constant pe toată durata societății, cel puțin până la modificarea actului constitutiv. Pierderile patrimoniale ale unei societăți nu au nicio influență asupra capitalului social și asupra menționării sale la pasiv.

Instanțele devolutive au făcut însă o gravă confuzie între valoarea nominală a unei acțiuni, atribuită de statut și de acțiunea în sine, în condițiile art. 92, art. 93 și art. 94  alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, și valoarea reală a acesteia. Valoarea reală a unei acțiuni rezultă din divizarea patrimoniului net al societății în numărul de acțiuni emise. Așadar, valoarea nominală nu se suprapune peste noțiunea de valoare patrimonială sau contabilă, care poate fi dobândită în cursul existenței unei societăți datorită fluctuațiilor patrimoniului.

În consecință, ceea ce trebuia analizat de către instanțele devolutive era eventuala scădere a valorii reale a acțiunilor emise de C. S.A., urmare contractelor de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a solicitat prin acțiunea de față. Altfel spus, era necesară administrarea de probe pentru soluționarea excepției de fond a lipsei de interes, iar unele dintre aceste probe (cum ar fi cele apte să dovedească existența contraprestației imobilelor, a realității prețului) sunt comune cu probele necesare pentru soluționarea fondului.

Față de cele mai sus arătate, reține că ambele instanțe devolutive au făcut o greșită aplicare a prevederilor art. 66 alin. (2), teza a II-a, art. 92, art. 93 și art. 94  alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, statuând că debitorul personal al unui acționar nu poate vinde acțiunile deținute de acesta pe durata societății pe acțiuni, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că valoarea nominală a unei acțiuni este identică cu valoarea reală a acesteia (patrimonială, contabilă).

Urmare greșitei aplicări a acestor norme de drept material, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, drept consecință a admiterii excepției lipsei de interes. Or, pentru soluționarea acestei excepții de fond, era necesară administrarea de dovezi, unele comune celor relative la dezlegarea în fond a pricinii, în sensul prevederilor art. 137 alin. (2) C. proc. civ. 1865.

Așa fiind, potrivit art. 313 teza I C. proc. civ., art. 312 alin. (5) C. proc. civ., în referire la art. 279 alin. (1) C. proc. civ. și art. 304 pct. 9 și pct. 5 C. proc. civ., a admis recursul declarat de reclamantă și a casat decizia pronunțată în apel. Admițând apelul și ca urmare a faptului că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, iar apelanta-reclamantă a solicitat în mod expres trimiterea cauzei spre rejudecare, a anulat în parte sentința nr. 25 din 11 ianuarie 2013 a Tribunalului Bacău numai în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii ca lipsită de interes și a dispus în sensul măsurii susarătate.