ÎCCJ, decizie (scj.ro #202269)

Acțiune prin care se tinde la constatarea inexistenței transferului acțiunilor ce formează obiectul unui contract de vânzare-cumpărare, pentru inexistența aprobării acestui transfer de către consiliul de administrație, conform actului constitutiv. Condițiile de exercitare a acțiunii civile. Interesul de a acționa

Cuprins pe materii: Drept comercial. Societățile. Funcționarea societăților. Societățile pe acțiuni/Drept procesual civil. Dispoziții generale. Acțiunea civilă

Index alfabetic: Acțiune în constatarea inexistenței dreptului de proprietate

Contract de vânzare-cumpărare acțiuni

Societate pe acțiuni

Acționar minoritar

Nulitate absolută

Excepția lipsei de interes

C. proc. civ., art. 22 alin. (2), art. 33, art. 35, art. 425

C. civ., art. 627, art. 629, art. 1238 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.

Un acționar are interes să conteste în instanță legalitatea dobândirii de către alte persoane a unor acțiuni în cadrul societății, chiar dacă nu intenționează să le achiziționeze, întrucât este interesat cu privire la bunul mers al societății și cu privire la buna desfășurare a activității acesteia, interesul acestuia fiind cu atât mai evident cu cât acesta invocă încălcarea prevederilor actului constitutiv și existența unei cauze ilicite.

Astfel, în cazul în care prin acțiunea formulată acționarul minoritar reclamă o pretinsă nesocotire a condițiilor prevăzute în actul constitutiv pentru dobândirea inițială a participațiilor de către persoane care nu au calitatea de acționar în societate, nu se poate contesta existența cerinței unui interes determinat, legitim, personal, născut și actual, clauzele actului constitutiv fiind asumate de toți asociații societății, acest act materializând, de fapt, acordul lor de voință, sub toate aspectele, inclusiv cele care vizează modul de transmitere a titlurilor de participare dobândite în schimbul aporturilor aduse în societate.

În aceste condiții, interesul acționarului reclamant este și determinat, folosul practic urmărit fiind asigurarea legalității transferurilor de acțiuni și, consecutiv, a legalității deținerii calității de acționar în societate, acțiunea judiciară inițiată neavând caracter pur preventiv, ci urmărind remedierea unor situații concrete care, în opinia acestuia, sunt caracterizate prin elemente de nelegalitate.

I.C.C.J. Secția a II-a civilă, Decizia nr. 637 din 16 martie 2023

A. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 7 decembrie 2020 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2020

, reclamanta A. a chemat în judecată pârâții B. S.A., C., D. și E. S.A., solicitând instanței sub un prim aspect, în principal, să constate că pârâta B. S.A. nu a dobândit calitatea de acționar al Societății E. S.A., prin achiziția celor 2 (două) acțiuni în baza contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C. (în calitate de vânzător) și B. S.A. (în calitate de cumpărător), iar în subsidiar, să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare acțiuni încheiat între C. (în calitate de vânzător) și B. S.A. (în calitate de cumpărător), având ca obiect un număr de 2 (două) acțiuni ale Societății E. S.A.; sub un al doilea aspect, a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a transferului unui număr de 2.000 de acțiuni, numerotate de la 22.216 până la 23.215 și de la 23.216 până la 24.215, ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare, acțiuni încheiat la data de 2 iunie 2020 între D. (în calitate de vânzător) și B. S.A. (în calitate de cumpărător) și, pe cale de consecință, să dispună repunerea părților în situația anterioară și obligarea E. S.A. la efectuarea mențiunilor rectificative corespunzătoare în Registrul acționarilor Societății E. S.A.

Prin

cererea precizatoare

depusă la data de 4 martie 2021, reclamanta a arătat că prin capătul nr. 1 de cerere tinde la constatarea inexistenței dreptului de proprietate al B. S.A. asupra celor două acțiuni ce fac obiectul contractului de vânzare-cumpărare încheiat între C., în calitate de vânzător, și B. S.A., în calitate de cumpărător, având în vedere inexistența aprobării acestui transfer de către consiliul de administrație al Societății E. S.A., în conformitate cu prevederile actului constitutiv în vigoare la data transferului.

La termenul de judecată din 1 aprilie 2021 au fost puse în discuția părților excepția nulității capătului nr. 3 de cerere, excepția lipsei calității procesuale active pentru capetele nr. 1 și 3 de cerere, excepția inadmisibilității capătului nr. 1 de cerere și excepția lipsei de interes.

Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, prin sentința civilă nr. 925 din 6 aprilie 2021, a respins excepția nulității capătului nr. 3 de cerere, excepția lipsei calității procesuale active pentru capetele nr. 1 și 3 de cerere și excepția inadmisibilității capătului nr. 1 de cerere, ca fiind neîntemeiate; a admis excepția lipsei de interes și a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A., C., D. și E. S.A., ca lipsită de interes, obligând totodată reclamanta la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 17.401,61 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. a declarat

apel principal

, iar pârâta B. S.A.

apel incident

.

Prin apelul principal, reclamanta A. a solicitat anularea în tot a sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu cheltuieli de judecată.

Apelanta-pârâtă B. S.A. a solicitat admiterea apelului incident și schimbarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției inadmisibilității și a celei privind lipsa calității procesuale active a reclamantei, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 577/A/2022 din 7 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2020, s-a respins ca nefondat apelul incident formulat de apelanta-pârâtă B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 925 din 6 aprilie 2021 a Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata apelantă-reclamantă A. și cu intimații-pârâți C., D. și E. S.A.; în schimb, s-a admis apelul principal formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva aceleiași sentințe și a fost anulată în parte hotărârea tribunalului, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției lipsei de interes și de respingere ca lipsită de interes a cererii de chemare în judecată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, menținându-se celelalte dispoziții ale hotărârii apelate.

B. Căile de atac exercitate în cauză

La data de 28 iulie 2022 s-au înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub nr. x/3/2020 recursurile declarate de recurenta-pârâtă B. S.A., de recurenții-pârâți D. și C., precum și de recurenta-pârâtă E. S.A., împotriva deciziei civile nr. 577/A/2022 din 7 aprilie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă.

Recursul formulat de

recurenta-pârâtă B. S.A.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a solicitat casarea deciziei atacate, cu consecința respingerii acțiunii, în principal, ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca inadmisibilă, în ceea ce privește capătul nr. 1 de cerere, și ca formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, în ceea ce privește capetele nr. 1 și 3 de cerere. Totodată, a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

Instanța de apel în mod greșit a respins excepția lipsei de interes a intimatei-reclamante A. cu privire la toate cele trei petite.

Astfel, în raport de dispozițiile art. 32 alin. (1) lit. d), coroborate cu cele ale art. 33 C. proc. civ., instanța de apel a încălcat prevederile menționate, anulând parțial soluția instanței de fond și respingând excepția lipsei de interes, deoarece, contrar raționamentului curții, simpla calitate de acționar a reclamantei nu justifică îndeplinirea condițiilor existenței unui interes.

Din interpretarea art. 33 C. proc. civ., rezultă că interesul reprezintă folosul practic și imediat pe care-l are o parte pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea acțiunii civile, instanța trebuie să prefigureze folosul practic efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate, folos practic care în speță nu există în ceea ce o privește pe intimata-reclamantă.

Reclamanta A. nu are un interes personal, ci pare că a formulat acțiunea care, dacă ar fi admisă, ar produce un teoretic folos practic altor persoane (pârâților persoane fizice, vânzători ai părților sociale), ceea ce nu este permis de norma procesuală anterior evocată.

În aprecierea interesului reclamantei, în formularea capetelor de cerere nr. 1 și 2, instanța de apel s-a raportat la un interes general și abstract – „bunul mers al societății” și „buna desfășurare a activității acesteia”, încălcând dispozițiile art. 33 C. proc. civ., care arată că interesul trebuie să fie personal și direct.

Din modul în care reclamanta a înțeles să își redacteze acțiunea nu reiese care este interesul personal al acesteia – acționar minoritar – pentru anularea transferului celor două acțiuni de la dl C. către societatea recurentă.

Susținerile referitoare la pretinsa preluare a controlului asupra Societății E. S.A. de către recurenta B. S.A. nu aduc atingere drepturilor reclamantei ce decurg din calitatea sa de acționar minoritar al societății. Intimata-reclamantă nici măcar nu invocă un temei născut dintr-o dispoziție legală presupus încălcată de către pârâți. De asemenea, aceasta nu a reușit să dovedească care este dreptul său rezultat din calitatea de acționar sau interesul care a fost încălcat prin aceste transferuri de acțiuni.

Instanța de apel a considerat, în mod nelegal, că „interesul reclamantei este cu atât mai evident cu cât aceasta se prevalează de caracterul închis al societății pe acțiuni, invocând încălcarea prevederilor actului constitutiv și existența unei cauze ilicite”. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă precizează că E. S.A. nu este o societate închisă, prevederile actului constitutiv nu au fost încălcate și nu există o cauză ilicită.

Cu privire la lipsa de interes a reclamantei în formularea capătului de cerere nr. 3, instanța de apel a reținut, într-o motivare lacunară, că „atât timp cât reclamanta are calitatea de acționar al societății și reclamă vânzarea unor acțiuni inalienabile, asupra cărora s-au constituit garanții în favoarea societății, ea justifică un interes personal, determinat, legitim, născut și actual, toate celelalte aspecte fiind unele ce țin de temeinicia capătului de cerere”.

Recurenta-pârâtă consideră că simpla calitate de acționar a reclamantei nu poate justifica interesul acesteia în promovarea acțiunii, neexistând niciun folos practic, nu doar pentru că formalitatea constituirii garanției de către administratori privește exclusiv raportul juridic dintre aceștia și societatea în conducerea căreia sunt numiți, respectivele operațiuni nevizându-i pe acționari, ci și pentru că o asemenea presupusă cauză de nulitate ar fi putut fi invocată de către cumpărătorul bunului afectat parțial de sarcină, dar nu ca motiv de nulitate, ci pe temeiul răspunderii contractuale pentru vicii/evicțiune. Or, recurenta a agreat cumpărarea celor 2.000 de acțiuni cu sarcină și s-a angajat să nu realizeze niciun act care să ducă la diminuarea garanțiilor constituite de administratori.

Printr-o altă critică s-a susținut că instanța de apel a respins în mod greșit excepția inadmisibilității capătului de cerere nr. 1.

Astfel, s-a arătat că instanța de prim-control judiciar a reținut, cu încălcarea art. 35 C. proc. civ., că „(...) reclamanta nu tinde să obțină invalidarea deciziei consiliului de administrație, ci invalidarea dreptului de proprietate al pârâtei B. S.A. asupra celor două acțiuni. În atare context, primul capăt de cerere este admisibil, neexistând o acțiune în realizare care să poată fi exercitată de către reclamantă.

Astfel, procedura indicată de către apelanta-pârâtă privind contestarea deciziei consiliului de administrație în fața adunării generale a acționarilor, cu posibilitatea ulterioară de a formula acțiune în instanță împotriva hotărârii adunării generale a acționarilor astfel adoptată, nu este de natură a conduce la realizarea dreptului reclamantei, urmărit prin capătul nr. 1 de cerere, această procedură neimplicând dezlegarea aspectelor referitoare la dreptul de proprietate asupra celor două acțiuni”.

Recurenta susține că acțiunea reclamantei în ceea ce privește capătul de cerere nr. 1 este o acțiune în constatare, întrucât partea a cerut instanței să ia act că decizia Consiliului de administrație nr. 7/11.03.2020 nu și-a produs efectele (așadar, să stabilească judiciar pretinsa nelegalitate a acesteia), fără a solicita și nulitatea acesteia (fiind inadmisibil, de altfel, să se solicite, pe această cale, nulitatea, fie și indirect, a unei decizii a consiliului de administrație).

Contrar celor reținute de Curtea de Apel București, invalidarea dreptului de proprietate al B. S.A. asupra celor două acțiuni echivalează cu invalidarea deciziei consiliului de administrație, deoarece o eventuală admitere a primului petit nu poate avea loc decât dacă se tranșează legalitatea deciziei consiliului de administrație nr. 7/11.03.2020 și, chiar mai mult, o invalidează în afara căilor procedurale recunoscute de lege.

Prin urmare, în lipsa anulării acesteia, instanța nu poate să constate că recurenta B. S.A. nu a dobândit calitatea de acționar al E. S.A.

Primele două capete de cerere au la bază aceeași solicitare formulată (cu aceeași cauză și finalitate - ca pârâta B. S.A. să piardă calitatea de acționar în Societatea E. S.A.), în principal, sub forma unei acțiuni în constatare, iar în subsidiar, sub forma unei acțiuni în realizare - nulitatea contractului de vânzare (care în cazul admiterii produce, în esență, același efect vizat prin capătul de cerere anterior).

Cel de-al doilea capăt de cerere dedus judecății pe cale subsidiară și prin care se solicită anularea contractului de vânzare acțiuni are, așadar, tocmai natura unei acțiuni în realizare, ceea ce determină inadmisibilitatea primului capăt de cerere.

Din perspectiva invalidării deciziei consiliului de administrație nr. 7/11.03.2020 exista o acțiune în realizare, fundamentată pe drept statutar, date fiind relațiile specifice de societate dintre părțile litigante, pe care reclamanta o avea la dispoziție, respectiv să solicite Adunării generale ordinare a acționarilor să se pronunțe asupra deciziei consiliului de administrație nr. 7/11.03.2020, iar în situația în care era nemulțumită de soluție, avea posibilitatea să promoveze acțiunea în realizare prevăzută de art. 132 din Legea nr. 31/1990.

Așadar, contrar celor reținute de instanța de apel, reclamanta avea la dispoziție doar o altă cale procedurală pentru realizarea dreptului și care, dacă ar fi fost admisă, ar fi dus chiar la dezlegarea aspectelor referitoare la dreptul de proprietate asupra celor două acțiuni. În concluzie, atâta timp cât partea are posibilitatea de a formula o acțiune în realizare, acțiunea în constatare este inadmisibilă.

Recurenta-pârâtă B. S.A. a mai formulat critici și cu privire la respingerea excepției lipsei calității procesuale active.

Instanța de apel a considerat că simpla calitate a reclamantei de acționar al Societății E. S.A. îi conferă legitimare procesuală activă, deși tocmai calitatea de acționar face ca aceasta să nu aibă calitate procesuală activă, întrucât prin primul petit reclamanta invocă drept motiv de nulitate a transferului celor două acțiuni faptul că decizia consiliului de administrație nr. 7/11.03.2020 (de aprobare a transferului) ar fi fost emisă de un consiliu de administrație a cărui componență nu ar fi fost înregistrată la registrul comerțului.

Hotărârile adunării generale a acționarilor sunt obligatorii pentru acționari, iar înregistrarea la registrul comerțului a Hotărârii A.G.O.A. nr. 44/23.12.2019 are drept scop și efect exclusiv asigurarea publicității față de terți.

Așadar, numai un terț, dacă este vătămat și sunt îndeplinite toate condițiile legale, ar putea invoca faptul că un consiliu de administrație, care nu este înregistrat formal la registrul comerțului, este un consiliu de administrație care nu îi este opozabil (și, pe cale de consecință, că deciziile acestuia i-ar fi inopozabile, și nu nule, nefiind obligat să respecte realitatea juridică stabilită prin deciziile acestui organ colegial de conducere).

Prin al treilea capăt de cerere, reclamanta a solicitat anularea transferului celor 2.000 de acțiuni care făceau obiectul a două contracte încheiate între dl D. și E. S.A., având ca obiect două garanții asupra 1.000 acțiuni, fiecare constituite de dl D., conform art. 15.9 din Actul constitutiv al Societății E. S.A., adoptat la data de 20 mai 2016, pentru exercitarea mandatului său de administrator, respectiv pentru cel al administratorului F.

Pentru susținerea acestui capăt de cerere reclamanta a invocat nulitatea absolută derivată din pretinsa încălcare a prevederilor art. 627 C. civ.

În opinia recurentei-pârâte, reclamanta nu are în realitate calitate procesuală activă să solicite anularea transferului, de vreme ce sancțiunea nerespectarii clauzei de inalienabilitate stabilită convențional în baza prevederilor art. 627 C. civ. nu este, conform legii, nulitatea absolută, ci nulitatea relativă. Având în vedere că nulitatea invocată de reclamantă este relativă, iar prevederile art. 629 alin. (2) C. civ. stipulează, în mod expres, care sunt titularii unei cereri de anulare a actului subsecvent, este evident că partea reclamantă nu se numără printre aceștia.

Recursul formulat de recurenții-pârâți D. și C.

Recurenții-pârâți au solicitat desființarea hotărârii atacate, cu consecința respingerii apelului intimatei-reclamante A. ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe – de respingere a cererii de chemare în judecată ca fiind lipsită de interes.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., s-a invocat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității, că lipsește motivarea hotărârii și că instanța de apel prezintă un raționament contradictoriu.

Sub un prim aspect, s-a susținut că din considerentele hotărârii reiese că instanța de apel și-a întemeiat soluția pe argumente generice ce țin de calitatea de acționar. Lăsând necercetate apărările pârâților privitor la excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii, instanța de apel a încălcat principiul disponibilității în materie civilă, ignorând cu desăvârșire motivele pentru care pârâții persoane fizice și pârâta B. S.A. au invocat această excepție.

În cuprinsul hotărârii nu se regăsește o analiză a argumentelor părților care au dovedit că reclamanta nu poate obține niciun folos material sau moral prin formularea acțiunii, curtea limitându-se la a reține că „este suficientă” calitatea de acționar.

Deși avea posibilitatea, intimata-reclamantă nu a contestat deciziile consiliului de administrație de vânzare a acțiunilor în cadrul adunărilor generale care au avut loc ulterior (în 27 martie 2020, respectiv în 10 august 2020) și niciun alt acționar nu a reclamat un presupus abuz cu privire la aceste decizii, care nu au fost invalidate de către adunarea generală a acționarilor societății.

De asemenea, interesul intimatei-reclamante nu poate fi considerat unul legitim față de împrejurarea că în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare acțiuni, încheiat la data de 2 iunie 2020 între dl D. și B. S.A., prin cererea de chemare în judecată se solicită anularea doar a transferului unui număr de 2.000 de acțiuni, numerotate de la 22.216 până la 23.215, respectiv de la 23.216 până la 24.215, deși prin acest contract pârâtul D. a înstrăinat un număr total de 106.292 acțiuni.

Ca pretinsă persoană interesată de anularea respectivelor transferuri, intimata-reclamantă a considerat că îi sunt încălcate drepturile numai cu privire la o parte dintre acțiunile pe care un acționar a înțeles să le înstrăineze, dar nu îi sunt încălcate drepturile când același acționar înstrăinează, prin același contract, un număr total de 106.292 acțiuni.

Motivele invocate de pârâți în susținerea excepției lipsei de interes nici măcar nu au fost analizate de instanța de apel, care a admis apelul intimatei-reclamante printr-o motivare extrem de sumară și nespecifică, ce dă impresia lipsei analizei judicioase a întregii probleme deduse judecății.

Sub un al doilea aspect, s-a arătat că decizia atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, de vreme ce nu analizează condițiile necesare pentru dovedirea interesului procesual, ci exclusiv calitatea de acționar a intimatei-reclamante. Or, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. nu reprezintă o acțiune oblică în folosul celorlalți acționari sau în folosul societății, iar în justificarea interesului instanța de apel a făcut trimitere la principiul majorității de vot.

Recurenții-pârâți au subliniat faptul că acțiunea reclamantei vizează pretinsa inexistență a dreptului de proprietate a acționarului B. S.A. asupra celor două acțiuni dobândite de la dl C. și nulitatea absolută a contractului prin care au fost vândute aceste două acțiuni, precum și nulitatea absolută a transferului celor 2.000 de acțiuni, menționate de la 22.216 până la 23.215 și de la 23.216 până la 24.215, de la dl D. către Societatea B. S.A.

În acest context, relevant este că instanța de apel ignoră tocmai obiectul cererii de chemare în judecată, din moment ce nu analizează condiția justificării interesului din perspectiva persoanei reclamantei, ci din perspectiva unui interes general.

Dacă s-ar aplica raționamentul instanței, ar însemna că interesul reclamantei se traduce în interesul de a controla cine și cum dobândește dreptul de proprietate asupra acțiunilor, rațiune care încalcă tocmai principiul constituirii societății pe acțiuni, care nu este o societate de persoane.

Astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 31/1990, acționarii nemulțumiți de o hotărâre a adunării generale a acționarilor au la dispoziție calea acțiunii în anulare, iar nu contestarea validității dreptului de proprietate al acționarilor asupra acțiunilor deținute pentru simplul fapt că nu sunt de acord cu voința exprimată în cadrul unei adunări generale. De asemenea, în situația unui abuz de majoritate în luarea unei anumite hotărâri, acționarii au posibilitatea de a se adresa instanțelor de judecată în vederea anulării votului.

Un interes legitim nu poate fi justificat de nemulțumirea unui acționar cu privire la majoritatea acțiunilor. Faptul că un acționar înțelege să voteze într-un anumit fel, iar votul său constituie majoritatea pentru adoptarea respectivei hotărâri nu poate reprezenta un motiv întemeiat de nulitate a hotărârii sau un motiv pentru a justifica pretinsul interes în anularea transferului de acțiuni prin care respectivul acționar a dobândit acțiunile societății.

În plus, raționamentul instanței de apel este contradictoriu de vreme ce, pe de o parte, reține că interesul reclamantei „este cu atât mai evident cu cât aceasta se prevalează de caracterul închis al societății pe acțiuni, invocând încălcarea prevederilor actului constitutiv și existența unei cauze ilicite”, însă, pe de altă parte, apreciază tocmai că acest caracter închis al societății pe acțiuni „nu prezintă relevanță din perspectiva interesului reclamantei”.

Recurenții-pârâți au invocat și faptul că decizia atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 33 C. proc. civ.

Sub acest aspect, au arătat că unicul considerent pentru care instanța de apel a apreciat că reclamanta justifică un interes „determinat, legitim, personal, născut și actual” în formularea celor trei capete de cerere este reprezentat de calitatea acesteia de acționar.

Câtă vreme, însă, reclamanta A. nu a făcut dovada încălcării unui drept subiectiv propriu, aceasta nu poate pretinde un interes legitim și personal în promovarea cererii de chemare în judecată. Curtea de Apel București nu a analizat cerințele prevăzute de art. 33 C. proc. civ., cerințe care au primit o dezlegare unitară în doctrină.

Recurenții-pârâți susțin că instanța de apel nu a reușit să determine care este folosul practic și imediat pe care îl are reclamanta pentru a justifica împiedicarea transferului de acțiuni. Motivarea instanței, în sensul că „folosul practic urmărit este asigurarea legalității transferului de acțiuni și, consecutiv, a legalității deținerii calității de acționar”, nu este suficientă, întrucât exemplifică un interes de principiu, iar nu unul concret, raportat la persoana reclamantei.

Contrar raționamentului curții și al intimatei-reclamante, pretinsa preluare a controlului asupra societății de către B. S.A. nu aduce atingere drepturilor acesteia din urmă ce decurg din calitatea de acționar. Intimata-reclamantă nici măcar nu a invocat un temei născut dintr-o dispoziție legală presupus a fi fost încălcată de către pârâți.

Nu se poate susține că un acționar are un interes în contestarea dobândirii dreptului de proprietate asupra acțiunilor de către o terță persoană pentru simplul motiv că aceasta din urmă dobândește majoritatea acțiunilor. Fiecare acționar își exercită drepturile corespunzător acțiunilor deținute, iar necesitatea derulării vieții societare în frecvența și modalitatea care să permită desfășurarea activității trebuie asigurată de fiecare acționar. Hotărârile adunării generale a acționarilor sunt acte de voință internă, iar validitatea acestora se analizează individual, în raport de prevederile legale, ținându-se seama de condițiile în care au fost adoptate.

Autorii căii de atac au subliniat faptul că din considerente nu rezultă care este dreptul reclamantei rezultat din calitatea de acționar care a fost încălcat prin aceste transferuri de acțiuni. Oferta de înstrăinare a acțiunilor a fost adusă la cunoștința societății, însă niciun acționar, nici măcar reclamanta, nu a înțeles să își exprime intenția de a le cumpăra dacă ar fi dorit eventual să împiedice o pretinsă majoritate de acțiuni care, nici într-un caz, nu poate justifica un folos practic.

Cu alte cuvinte, interesul acesteia este unul justificat de faptul că dorește cu orice preț să împiedice transferul acestor acțiuni către B. S.A., interesul fiind determinat, în realitate, de persoana cumpărătorului acțiunilor, iar nu de faptul că se creează o majoritate de vot în adunarea generală, care, oricum, nu justifică interesul de a contesta majoritatea pe această cale.

Atât timp cât participația reclamantei nu a fost diminuată, votul acesteia în cadrul adunărilor generale are aceeași pondere, iar dreptul la eventuale beneficii (dividende) nu a fost diminuat sau restrâns. Așadar, drepturile sale derivate din calitatea de acționar au rămas aceleași.

O altă critică se referă la faptul că instanța de apel a făcut o confuzie cu privire la „caracterul închis al societății pe acțiuni”, considerând că reclamanta justifică un interes inclusiv din această perspectivă.

Raționamentul instanței este greșit, întrucât nu este vorba de o societate închisă, iar împrejurarea că acționariatul nu este format exclusiv din persoane fizice, ci și din persoane juridice, reprezintă tocmai lipsa acestui caracter. Hotărârea instanței de apel este nelegală tocmai pentru că se întemeiază pe un aspect care nu are corespondent în realitate. Nu se poate reține că reclamanta justifică un interes determinat de caracterul societății de tip închis, când, în realitate, Societatea E. S.A. nu are o asemenea structură.

Instanța de apel a continuat în aceeași manieră, limitându-se la a reține pretinsul interes justificat de calitatea de acționar a reclamantei, fără a observa ce se urmărește prin formularea capătului de cerere nr. 3.

Reclamanta a susținut că interesul în formularea acestui petit ar decurge din „lipsa constituirii unei noi garanții”, prilej cu care instanța ar fi trebuit să analizeze susținerile părții.

Rațiunea constituirii de către membrii consiliului de administrație a unei garanții în favoarea societății este aceea de a se putea recupera de către societate un eventual prejudiciu cauzat de administratori în exercitarea atribuțiilor ce le revin. Or, așa cum se prevede și în actul constitutiv, ipoteza este aceea a unui prejudiciu ce ar fi cauzat societății, iar nu unui acționar, fiind evident că raporturile juridice se nasc doar între societate și administratorul în cauză, reclamanta fiind străină de acest raport.

Pe de altă parte, acțiunile constituie doar o garanție, iar acestea nu sunt declarate inalienabile nici prin lege și nici prin actul constitutiv. Chiar și în măsura în care s-ar reține, prin absurd, ca acțiunile ar fi fost inalienabile (deși nu sunt), singurul în măsură să invoce desființarea contractului ar fi cesionarul, acesta fiind cumpărătorul bunurilor afectate de sarcină.

Cesionarul B. S.A. a cunoscut situația celor 2.000 de acțiuni și a agreat cumpărararea acestora, obligându-se să nu realizeze niciun act care să conducă la diminuarea garanțiilor constituite de cei doi administratori, D. și F.

În condițiile în care cumpărătorul (cesionarul) agreează, în mod expres, că se obligă să preia cele 2.000 de acțiuni cu sarcina garantării lor în favoarea societății, interdicția cesiunii nu își mai găsește rațiunea, scopul fiind atins, și anume societatea va avea dreptul de a reține acele acțiuni, dacă administratorul îi cauzează prejudicii. Relevant este că nici instanța de apel și nici reclamanta nu au reușit să identifice o potențială vătămare a unui drept propriu decurgând din pretinsa lipsă a constituirii de garanții, iar după cum s-a arătat, lipsa constituirii nu atrage nulitatea transferului de acțiuni.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă E. S.A.

Recurenta-pârâtă E. S.A., criticând decizia instanței de apel sub aspectul nelegalității, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, cu obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, pentru următoarele motive:

Instanța de apel a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 33 C. proc. civ., care reglementează condițiile interesului.

Condițiile propriu-zise pe care trebuie să le îndeplinească interesul în formularea unei acțiuni sunt: a) interesul trebuie să fie determinat, ceea ce presupune să fie vorba despre un folos practic concret care se apreciază la speță, nu de un interes de principiu; b) interesul trebuie să fie personal, adică folosul practic să îl vizeze pe cel care recurge la forma procesuală (există o serie de excepții de la această condiție, precum formularea acțiunii de către Avocatul Poporului sau de către procuror, unde se urmărește protejarea unui interes general – reclamanta, evident, neaflându-se într-o astfel de ipoteză); c) interesul trebuie să fie născut și actual, ceea ce presupune că dacă reclamantul nu ar formula acel demers la respectivul moment, s-ar expune unui prejudiciu.

Instanța de apel a realizat cea mai simplistă interpretare a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ. și a reținut că toate condițiile interesului sunt îndeplinite pentru simplul fapt că reclamanta este acționar al Societății E. S.A., „interesat cu privire la bunul mers al societății și cu privire la buna desfășurare a activității acesteia”. Totodată, s-a reținut că interesul este determinat, „folosul practic urmărit fiind asigurarea legalității transferurilor de acțiuni și, consecutiv, a legalității deținerii calității de acționar”.

În accepțiunea recurentei, curtea de apel era obligată să analizeze cu atenție îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 33 C. proc. civ. în vederea evitării șicanei procesuale. Exact din acest motiv, argumentația „reclamanta este acționar” nu poate fi sub nicio formă suficientă și în acord cu voința legiuitorului. O astfel de motivare nu ar fi suficientă nici măcar în cazul unei acțiuni în anulare a hotărârii adunării generale, întrucât, și în această situație, trebuie observat folosul practic obținut de către acționarul care solicită anularea. Cu atât mai puțin ar fi suficientă o astfel de explicație în cazul unei acțiuni în anularea transferului de acțiuni la o societate pe acțiuni.

În cauza de față, atenția instanței nu a fost focusată pe obiectul propriu-zis al litigiului, dar nici măcar pe faptul că E. S.A. nu este o societate cu răspundere limitată, ci o societate pe acțiuni la care reclamanta deține o participație insignifiantă.

Instanța de apel trebuia să discearnă afirmațiile reclamantei, nu să le admită în totalitate, cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 33 C. proc. civ. Conform recunoașterilor sale, reclamanta nu urmărește decât „protejarea drepturilor și intereselor mele legitime, decurgând din calitatea de acționar al E. împotriva abuzurilor exercitate de către B. [...]”.

Or, aplicând dispozițiile legale, o asemenea motivare a interesului procesual echivalează cu o recunoaștere a faptului că partea nu urmărește un interes determinat, în sensul că nu poate obține niciun folos practic pentru sine, în urma formulării acestui demers judiciar, ci doar împiedicarea unui „abuz”, deci, exact definiția dată în jurisprudență unui litigiu lipsit de utilitate, pur vexatoriu.

Interesul nu îndeplinește nici condițiile de a fi născut și actual, întrucât prin inițierea demersului judiciar reclamanta nu evită cauzarea vreunui prejudiciu persoanei sale. Transferurile de acțiuni care au avut loc nu au prejudiciat-o pe reclamantă în vreun fel, ceea ce constituie o dovadă a faptului că nu are interes în formularea acțiunii.

Instanța de apel nu a analizat elementele care conturau argumentația privind lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată, și anume: a) reclamanta este un acționar minoritar; b) transferul de acțiuni nu a afectat-o sub niciun aspect, participația sa nefiind sub nicio formă diluată în urma acestui transfer; c) reclamanta nu a invocat în vreun moment că ar fi dorit să dobândească ea cele două acțiuni deținute de dl C.; d) reclamanta nu a contestat decizia consiliului de administrație prin care s-a aprobat dobândirea calității de acționar de către B.; e) nu în ultimul rând, reclamanta nu a fost și nu este în măsură să reclame vreun drept în raport de bunul care a făcut obiectul vânzării (de ex., un drept de preemțiune etc.), care să fi fost nesocotit/infirmat prin vânzare.

Deși motivarea cu privire la apelul formulat de reclamantă se întinde pe o pagină, în realitate, instanța nu a analizat și nu a reținut decât un argument, și anume calitatea de acționar a părții.

În ceea ce privește interesul în formularea capătului nr. 3 de cerere, instanța s-a limitat la a relua aceeași idee, și anume că reclamanta este acționar și cum reclamă vânzarea unor acțiuni inalienabile, justifică un interes personal, determinat, legitim, născut și actual.

Curtea nu a analizat ce anume se solicită prin acest petit, reținând doar că reclamanta justifică un interes personal, determinat, legitim, născut și actual, însă fără a examina propriu-zis condițiile interesului. Mai exact, nu a fost lămurit care este beneficiul propriu obținut de reclamantă în urma anulării transferului celor 2.000 de acțiuni și în ce manieră o privește pe aceasta încălcarea sau nu a unei pretinse inalienabilități stabilite în favoarea E. S.A.

Motivarea Curții de Apel București ignoră argumentele pârâților, instanța neavând în vedere că formalitatea constituirii garanției de către administratori privește exclusiv raportul juridic dintre aceștia și societate, în baza contractului de mandat încheiat cu societatea. Scopul constituirii acestei garanții a fost acela de a acoperi eventualele prejudicii cauzate societății prin executarea necorespunzătoare sau neexecutarea atribuțiilor de către respectivul administrator, fiind evident că toate aspectele privesc exclusiv societatea și administratorul în cauză, nu un acționar minoritar. De asemenea, s-a ignorat faptul că singura persoană care ar fi avut interes să conteste respectivul transfer pentru încălcarea unei pretinse inalienabilități ar fi fost E. S.A. De altfel, această pârâtă a depus la dosar dovezi din care rezultă că Societatea B. S.A. a acceptat achiziționarea celor 2.000 de acțiuni cu sarcina existentă asupra acestora, iar ulterior au fost încheiate convenții între cele două societăți prin care se constituie noi garanții.

Este imposibil și inadmisibil de reținut că simplul fapt că reclamanta este acționar este suficient pentru a justifica anularea transferului a 2.000 de acțiuni pentru încălcarea unei clauze de inalienabilitate stabilite exclusiv în beneficiul societății. Acționarul minoritar, A., este terț față de raporturile stabilite între societate și membrii consiliului de administrație, iar acest simplu fapt este mai mult decât suficient pentru a se reține lipsa interesului și a calității în formularea acțiunii în anulare. Atât timp cât aceste raporturi juridice nu o privesc, este mai mult decât clar că reclamanta nici nu poate obține un beneficiu material propriu, ci exclusiv șicanarea societății.

Hotărârea recurată este nemotivată în ceea ce privește apelul formulat de apelanta-reclamantă A.

Deși pârâta E. S.A. și ceilalți pârâți au prezentat suficiente argumente care tind la dovedirea faptului că reclamanta nu obține niciun folos material prin formularea acțiunii, instanța a ignorat toate aceste elemente și a apreciat că are interes doar pentru motivul că este acționar.

O astfel de interpretare validează, totodată, teza potrivit căreia un acționar poate formula absolut orice tip de acțiune și orice demers împotriva societății doar pentru că este acționar la respectiva societate. Evident, o astfel de interpretare este absurdă și încurajează abuzul de minoritate, ajungându-se, practic, la eludarea dispozițiilor art. 33 C. proc. civ., care reglementează condițiile interesului procesual.

Pe de altă parte, motivarea (ce echivalează cu o nemotivare) este și contradictorie, instanța de apel acordând atenție unui element și, mai apoi, a ignorat același element.

Cu titlu de exemplu, s-a arătat că la pag. 18, par. 4 din decizie, soluționând apelul incident, curtea a reținut că reclamanta are interesul de a contesta dreptul de proprietate al altor persoane, cu atât mai mult cu cât pretinde că societatea pe acțiuni este una de tip închis. Ulterior, la pag. 19, par. 4, în soluționarea apelului d-nei A., instanța a reiterat că interesul reclamantei este cu atât mai evident cu cât se prevalează de caracterul închis al societății pe acțiuni. Cu toate acestea, la pag. 19, par. 6, instanța nu a mai considerat relevant pretinsul caracter închis al societății, deoarece nu acesta ar fi argumentul esențial utilizat de către reclamantă.

Instanța de apel a ignorat că E. S.A. este o societate pe acțiuni, diferența față de o societate de persoane fiind că accentul nu este pus pe acționari, ci pe capital. Concluzia imediată este că, indiferent de titularul acțiunilor, ceea ce contează este capitalul social. Așadar, a susține faptul că o societate pe acțiuni are un caracter închis este contradictoriu, întrucât este o societate pe acțiuni, iar nu una de persoane.

Un al doilea exemplu de motivare contradictorie este la pag. 19, par. 5, unde instanța a respins argumentele pârâtei E. S.A. conform cărora acțiunea formulată este una preventivă, pentru preîntâmpinarea „abuzurilor B.”, apreciind că reclamanta urmărește remedierea unor situații concrete, nu a unor abuzuri eventuale. Ulterior, la pag. 20, par. 1, curtea a reținut că, de fapt, dacă există sau nu un abuz, va forma obiectul analizei instanței învestite cu dezlegarea fondului.

C. Apărarea intimatei

Intimata-reclamantă A. a depus

întâmpinare

la recursurile formulate de recurenta-pârâtă B. S.A., de recurenții-pârâți D. și C., precum și de recurenta-pârâtă E. S.A., solicitând, în principal, admiterea excepției nulității recursurilor, întrucât crticicile invocate nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursurilor ca nefondate, cu cheltuieli de judecată.

Recurenta-pârâtă E. S.A. a formulat

răspuns la întâmpinare

, prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului, invocate de intimata-reclamantă A. De asemenea, a solicitat respingerea tuturor apărărilor formulate prin întâmpinare, admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.

Și recurenții-pârâți D. și C. au transmis la dosar

răspuns la întâmpinare

, solicitând respingerea excepției nulității recursului, invocate de intimata-reclamantă și a susținerilor acesteia.

Prin

răspunsul la întâmpinare

depus la dosar de către recurenta-pârâtă B. S.A. s-a solicitat, de asemenea, respingerea ca nefondată a excepției nulității recursului invocate de intimata-reclamantă și înlăturarea apărărilor formulate de aceasta.

D. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., în forma cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză nu este aplicabilă procedura de filtrare a recursurilor, reglementată de art. 493 C. proc. civ., deoarece procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, fiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018, care prevede că art. 493 se abrogă, raportat la conținutul art. 24 C. proc. civ., conform căruia, „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare”.

Procedura de soluționare a recursului

În etapa recursului s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluția din 9 noiembrie 2022 a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursurilor, în ședință publică, la data de 2 martie 2023, cu citarea părților.

E. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor declarate în cauză

În ceea ce privește recursul pârâtei B. S.A., fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Această pârâtă susține, în esență, că instanța de apel, cu încălcarea prevederilor art. 33 C. proc. civ., a considerat că intimata-reclamantă justifică un interes în formularea primelor trei capete de cerere, pentru că simpla calitate de acționar în societate nu justifică îndeplinirea condițiilor existenței unui interes, că excepția inadmisibilității primului petit este întemeiată, art. 35 din cod stabilind în mod clar când poate fi primită o cerere în constatare, cel de-al doilea petit, dedus judecății pe cale subsidiară, având tocmai natura juridică a unei acțiuni în realizare, respectiv că eronat s-a apreciat că reclamanta se legitimează procesual activ și cu privire la capetele de cerere nr. 1 și 3, fiind aplicate greșit prevederile art. 629, raportat la art. 627 C. civ.

Referitor la recursul declarat de pârâții D. și C., care s-au prevalat de motivele de casare prevăzute de pct. 5 și 6 ale alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte, analizând hotărârea curții de apel în raport cu criticile formulate, în aceleași limite ale controlului de legalitate și a temeiurilor de drept invocate, reține următoarele:

Cei doi pârâți persoane fizice susțin, în sinteză, că decizia atacată a fost dată cu încălcarea principiului disponibilității, lipsindu-i, totodată, motivarea, instanța de apel prezentând și un raționament contradictoriu. Pe de altă parte, se afirmă că hotărârea a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a prevederilor art. 33 C. proc. civ., în ceea ce privește condiția interesului de a acționa, condiție care trebuie cercetată în persoana reclamantei, care nu a făcut dovada încălcării unui drept subiectiv propriu.

Nu în ultimul rând, și recursul pârâtei E. S.A. a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

, considerându-se că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 33 din același cod, cu referire la condițiile interesului, în sensul că nu s-a realizat o analiză integrală a elementelor care conturau argumentația lipsei de interes a intimatei-reclamante în formularea cererii de chemare în judecată. De asemenea, societatea pârâtă a susținut nemotivarea hotărârii atacate, conjugat cu o motivare contradictorie, care ar justifica admiterea căii extraordinare de atac.

Întrucât multe dintre criticile formulate de recurenți sunt comune, respectiv similare, analiza celor trei cereri de recurs va fi făcută împreună și integrat, niciunul dintre acestea nefiind fondat.

Astfel, pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., invocat în comun, prevede că o hotărâre poate fi casată, printre altele, când instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare a fost invocat de recurenți prin raportare la art. 33 din același cod, normă care are titlul marginal -

Interesul de a acționa

- și în conformitate cu care „Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara”.

Înalta Curte constată că nu i se poate reproșa primei instanțe de control judiciar încălcarea sau aplicarea greșită a acestei dispoziții normative.

Astfel, judecătorii din apel în mod corect au stabilit că, raportat la primele două capete de cerere, reclamanta justifică un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, fiind suficientă calitatea acesteia de acționar în societate pentru a justifica interesul în contestarea dreptului de proprietate asupra unor acțiuni, pretins nelegal transmise, chiar dacă partea nu a invocat faptul că ar fi urmărit să dobândească ea însăși cele două acțiuni înstrăinate de dl C.

Este de necontestat că, potrivit Legii nr. 31/1990 modificată, calitatea de acționar dă dreptul la participarea în adunările generale a acționarilor, în care se formează voința socială, sunt desemnați reprezentanții persoanei juridice și se decide soarta societății. Aceasta, în condițiile în care majoritatea acțiunilor determină majoritatea de vot în cadrul adunărilor generale, având importanță cine sunt acționarii și cum este exprimată voința acestora, întrucât voința majorității deținătorilor de participații exprimă voința societății înseși.

Concluzia instanței de apel a fost că un acționar are interes să conteste în instanță legalitatea dobândirii de către alte persoane a unor acțiuni în cadrul societății, chiar dacă nu intenționează să le achiziționeze, întrucât este interesat cu privire la bunul mers al societății și cu privire la buna desfășurare a activității acesteia, interesul reclamantei fiind cu atât mai evident cu cât aceasta invocă încălcarea prevederilor actului constitutiv și existența unei cauze ilicite.

Interesul reclamantei este și determinat, folosul practic urmărit fiind asigurarea legalității transferurilor de acțiuni și, consecutiv, a legalității deținerii calității de acționar în Societatea E. S.A. Prin urmare, acțiunea judiciară inițiată nu are caracter pur preventiv, ci urmărește remedierea unor situații concrete care, în opinia părții reclamante, sunt caracterizate prin elemente de nelegalitate.

Și în privința celui de-al treilea capăt de cerere s-a reținut existența interesului pentru că nu se poate susține o eventuală lipsă de interes în anularea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, de vreme ce se aduc în discuție elemente ce țin de fond, precum înlăturarea efectelor nulității, o asemenea chestiune nesubsumându-se condiției de exercitare a acțiunii civile aflate în analiză.

Criticile recurenților, care consideră că simpla calitate de acționar a intimatei-reclamante nu justifică îndeplinirea condiției interesului, sunt neîntemeiate tocmai pentru că folosul practic nu trebuie să fie identificat doar ca un câștig nemijlocit și imediat, demersul judiciar al acesteia din urmă prefigurând folosul efectiv pe care reclamanta tinde să-l obțină în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate, și anume să fie respectate cele stipulate în Actul constitutiv al Societății E. S.A., independent de forma juridică societară aleasă de fondatori (recte, societate pe acțiuni).

Or, se poate constata cu ușurință că partea reclamantă invocă, printre altele, nesocotirea prevederilor actului constitutiv și existența unei cauze ilicite la încheierea contractului de vânzare-cumpărare acțiuni, sancțiunea pentru încălcarea acestei condiții esențiale pentru validitatea contractului fiind nulitatea absolută (art. 1238 C. civ.), calitatea sa de acționar minoritar, pe care o invocă toți recurenții, neprezentând relevanță din această perspectivă.

Sancțiunea nulității absolute a unui act juridic, spre deosebire de cea a nulității relative, poate fi invocată nu numai de părțile care au încheiat respectivul act și de succ