ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3703/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea, suspendarea executării deciziei de impunere din oficiu din 29 decembrie 2010 emisă de pârâtă, până la soluționarea acțiunii în anulare vizând suma de 682.906 RON, reprezentând impozite, taxe și contribuții cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a primit decizia susmenționată la data de 3 ianuarie 2011, împreună cu referatul pentru estimarea bazei de impunere din 29 decembrie 2010, acte prin care i s-au stabilit obligații suplimentare de plată în cuantum de 682.906 RON reprezentând vărsăminte din reducerea drepturilor salariale. Reclamanta a susținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în vederea suspendării executării actelor contestate. Referitor la cazul bine justificat, a criticat emiterea din oficiu a deciziei de impunere, în condițiile în care în speță nu era realizată ipoteza avută în vedere de art. 83 alin. (4) C. proc. fisc. și a mai arătat că sumele stabilite prin decizia de impunere nu sunt datorate, întrucât veniturile salariaților reclamantei nu intră sub incidența reducerii de 25% reglementată de dispozițiile Legii nr. 118/2010.

A mai susținut că însuși modul de calcul al sumelor datorate este eronat. Condiția producerii unei pagube iminente a fost apreciată ca îndeplinită, în raport de cuantumul mare al creanței invocate, de calculul permanent al majorărilor de întârziere, precum și de imposibilitatea de recuperare a acestor sume prin altă modalitate decât compensarea cu creanțe viitoare, dar și de iminenta poprire a unor sume pentru care nu există fonduri de acoperire disponibile. S-a mai invocat perturbarea iremediabilă a activității având în vedere că o parte importantă a obiectului de activitate constă în efectuarea de prestații către persoane fizice și juridice, conform contractelor încheiate, cu consecințe grave asupra acestora.

2. Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 237/F-cont din data de 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt și, în consecință, a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 29 decembrie 2010 emisă de către Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea. În motivarea acestei soluții, instanța de fond a apreciat că cel puțin la nivel de aparență a legalității actului administrativ fiscal atacat, este justificată solicitarea reclamantei, astfel că, până la stabilirea situației juridice în privința obligațiilor date prin lege, ce formează obiectul acțiunii de fond, se impune suspendarea executării actului administrativ fiscal.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, a producerii unei pagube iminente și ireparabile, Curtea a arătat că desfășurarea unei proceduri de executare silită, anterior soluționării acțiunii în anularea deciziei și a stabilirii existenței sau nu a obligației de plată a taxei pe teren, are implicații asupra derulării contractelor încheiate cu persoanele fizice și juridice, în raport de obiectul de activitate al reclamantei. Indisponibilizarea sumei reținute prin decizia de impunere prin cuantumul ridicat al creanței a fost apreciată ca o cauză determinantă necesară suspendării executării pentru limitarea pierderilor ce s-ar crea reclamantei, dar și pentru oferirea unei protecții eficiente, în vederea îndeplinirii obligațiilor curente ale acesteia.

Curtea a mai constatat îndeplinirea, în speță, a condițiilor privind formularea contestației administrative prealabile, precum și privind depunerea cauțiunii, potrivit recipisei de consemnare din 2011 depusă la dosarul cauzei. 3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și art. 304¹ din C. proc. civ.. Recurentul a susținut, în esență, că în mod eronat a constatat instanța de fond întrunirea condițiilor impuse de lege în vederea suspendării executării actului administrativ contestat.

A arătat că intimata-reclamantă nu a dovedit prejudiciul iminent și a criticat considerentele instanței de fond privind aparenta nelegalitate a deciziei de impunere, susținând că intimata Administrația Bazinală de Apă Olt are obligația aplicării dispozițiilor Legii nr. 118/2010 și a celorlalte acte normative privind obligația declarării și virării la bugetul de stat a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale în procent de 25% în contul de venituri al bugetului de stat. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce urmează a fi expuse în continuare.

1.Argumente de fapt și de drept relevante Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal competentă cu o cerere având ca obiect suspendarea deciziei de impunere din oficiu, pentru impozitele, taxele și contribuțiile stabilite în regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă din 29 decembrie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina sa cu titlu de vărsăminte din reducerea drepturilor salariale, suma de 682.906 RON. Cererea de suspendare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text care are următorul cuprins: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actului sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond(…)”.

De asemenea, în cauză s-au avut în vedere și dispozițiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind C. proc. fisc., intimata consemnând cauțiunea în cuantum de 10.000 RON. Contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că în cauză s-a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Referitor la cazul bine justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din același act normativ se arată că vizează „împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. În mod evident, în procedura reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează caracterul executoriu al actului administrativ.

În speță, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 874/2010, care dă o anumită calificare sumelor reprezentând diminuarea de 25%, Curtea apreciază că există dubii cu privire la natura juridică a sumelor reținute în sarcina recurentei, respectiv în ce măsură acestea pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale și supuse procedurii de recuperare urmată de către organele fiscale în prezenta speță.

Alt aspect de nelegalitate care se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 este relevat de susținerile intimatei-reclamante privind faptul că suma reținută în sarcina sa de organele fiscale nu ar fi datorată, pe motiv că veniturile salariaților reclamantei nu intră sub incidența reducerii de 25% reglementată de dispozițiile Legii nr. 118/2010 . Referitor la cea de-a doua condiție - existența unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se constată că punerea în executare a deciziei de impunere a condus la emiterea adresei de înființare a popririi din 31 ianuarie 2011, prin care au fost indisponiblizate sumele existente, precum și cele viitoare provenite din încasările zilnice din conturile deschise la mai multe unități bancare.

Intimata-reclamantă a arătat motivat și care ar fi efectele prejudiciabile grave pe care le-ar avea executarea silită efectivă a sumelor reținute în sarcina sa și pe care le contestă ca nefiind datorate, așa cum de altfel în mod corect au fost reținute de prima instanță. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele de mai sus, reținând că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor cerute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către Administrația Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 237/F-CONT din data de 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie 2011.