ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3703/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

deduse judecății

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta Administrația Bazinală de Apă Olt a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu

Vâlcea, suspendarea executării deciziei de impunere din oficiu din 29 decembrie

2010 emisă de pârâtă, până la soluționarea acțiunii în anulare vizând suma de 682.906

RON, reprezentând impozite, taxe și contribuții cu regim de stabilire prin

autoimpunere sau reținere la sursă.

În motivarea

cererii, reclamanta a arătat că

a primit decizia susmenționată la data de 3 ianuarie

2011, împreună cu referatul pentru estimarea bazei de impunere din 29 decembrie

2010, acte prin care i s-au stabilit obligații suplimentare de plată în cuantum

de 682.906 RON reprezentând vărsăminte din reducerea drepturilor salariale.

Reclamanta

a susținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 în vederea suspendării executării actelor contestate.

Referitor

la cazul bine justificat, a criticat emiterea din oficiu a deciziei de impunere,

în condițiile în care în speță nu era realizată ipoteza avută în vedere de art.

83 alin. (4) C. proc. fisc. și a mai arătat că sumele stabilite prin decizia de

impunere nu sunt datorate, întrucât veniturile salariaților reclamantei nu intră

sub incidența reducerii de 25% reglementată de dispozițiile Legii nr. 118/2010.

A mai susținut

că însuși modul de calcul al sumelor datorate este eronat.

Condiția producerii unei

pagube iminente a fost apreciată ca îndeplinită, în raport de cuantumul mare al

creanței invocate, de calculul permanent al majorărilor de întârziere, precum și

de imposibilitatea de recuperare a acestor sume prin altă modalitate decât compensarea

cu creanțe viitoare, dar și de iminenta

poprire a

unor sume pentru care nu există fonduri de acoperire disponibile.

S-a mai invocat perturbarea

iremediabilă a activității având în vedere că o parte importantă a obiectului de

activitate constă în efectuarea de prestații către persoane fizice și juridice,

conform contractelor încheiate, cu consecințe grave asupra acestora.

de fond

Prin sentința civilă

nr. 237/F-cont din data de 6 aprilie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de către reclamanta

Administrația Bazinală de Apă Olt și, în consecință, a dispus suspendarea executării

Deciziei de impunere din 29 decembrie 2010 emisă de către Administrația Finanțelor

Publice Râmnicu Vâlcea.

În motivarea acestei soluții,

instanța de fond a apreciat că cel puțin la nivel de aparență a legalității actului

administrativ fiscal atacat, este justificată solicitarea reclamantei, astfel că,

până la stabilirea situației juridice în privința obligațiilor date prin lege, ce

formează obiectul acțiunii de fond, se impune suspendarea executării actului administrativ

fiscal.

În ceea ce privește cea

de-a doua condiție, a producerii unei pagube iminente și ireparabile, Curtea a arătat

că desfășurarea unei proceduri de executare silită, anterior soluționării acțiunii

în anularea deciziei și a stabilirii existenței sau nu a obligației de plată a taxei

pe teren, are implicații asupra derulării contractelor încheiate cu persoanele fizice

și juridice, în raport de obiectul de activitate al reclamantei.

Indisponibilizarea sumei

reținute prin decizia de impunere prin cuantumul ridicat al creanței a fost apreciată

ca o cauză determinantă necesară suspendării executării pentru limitarea pierderilor

ce s-ar crea reclamantei, dar și pentru oferirea unei protecții eficiente, în vederea

îndeplinirii obligațiilor curente ale acesteia.

Curtea a mai constatat

îndeplinirea, în speță, a condițiilor privind formularea contestației administrative

prealabile, precum și privind depunerea cauțiunii, potrivit recipisei de consemnare

din 2011 depusă la dosarul cauzei.

Împotriva acestei sentințe

a formulat recurs, în termenul legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice Râmnicu

Vâlcea, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantei

ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 și

art. 304¹ din C. proc. civ..

Recurentul a susținut,

în esență, că în mod eronat a constatat instanța de fond întrunirea condițiilor

impuse de lege în vederea suspendării executării actului administrativ contestat.

A arătat că intimata-reclamantă

nu a dovedit prejudiciul iminent și a criticat considerentele instanței de fond

privind aparenta nelegalitate a deciziei de impunere, susținând că intimata Administrația

Bazinală de Apă Olt are obligația aplicării dispozițiilor Legii nr. 118/2010 și

a celorlalte acte normative privind obligația declarării și virării la bugetul de

stat a sumelor rezultate din reducerea drepturilor salariale în procent de 25% în

contul de venituri al bugetului de stat.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate de recurentă, cât și sub toate aspectele, în baza

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru argumentele ce urmează a fi expuse în continuare.

1.Argumente de fapt și

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ și fiscal competentă cu o cerere având

ca obiect suspendarea deciziei de impunere din oficiu, pentru impozitele, taxele

și contribuțiile stabilite în regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere

la sursă din 29 decembrie 2010, prin care s-a stabilit în sarcina sa cu titlu de

vărsăminte din reducerea drepturilor salariale, suma de 682.906 RON.

Cererea de suspendare

a fost întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, text

care are următorul cuprins: „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care

a emis actului sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ

unilateral până la pronunțarea instanței de fond(…)”.

De asemenea, în cauză

s-au avut în vedere și dispozițiile art. 215 din O.G. nr. 92/2003 republicată, privind

C. proc. fisc., intimata consemnând cauțiunea în cuantum de 10.000 RON.

Contrar celor susținute

de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că în cauză s-a probat îndeplinirea condițiilor

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cazul bine

justificat, în definiția legală a acestei noțiuni cuprinsă în art. 2 lit. t) din

același act normativ se arată că vizează „împrejurări legate de starea de fapt și

de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității

actului administrativ”.

În mod evident, în procedura

reglementată de art. 14 alin. (1) precitat nu se poate realiza o examinare aprofundată

a motivelor de nelegalitate invocate, legiuitorul cerând numai conturarea unor elemente

care să pună sub semnul întrebării prezumția de legalitate pe care se fundamentează

caracterul executoriu al actului administrativ.

În speță, având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 874/2010, care dă o anumită calificare sumelor

reprezentând diminuarea de 25%, Curtea apreciază că există dubii cu privire la natura

juridică a sumelor reținute în sarcina recurentei, respectiv în ce măsură acestea

pot fi calificate ca fiind creanțe fiscale și supuse procedurii de recuperare urmată

de către organele fiscale în prezenta speță.

Alt aspect de nelegalitate

care se încadrează în dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004

este relevat de susținerile intimatei-reclamante privind faptul că suma reținută

în sarcina sa de organele fiscale nu ar fi datorată, pe motiv că

veniturile salariaților reclamantei nu intră sub incidența reducerii

de 25% reglementată de dispozițiile Legii nr. 118/2010

.

Referitor la cea de-a

doua condiție - existența unei pagube iminente în sensul dispozițiilor art. 2 (1)

lit. ș) din Legea nr. 554/2004, se constată că punerea în executare a deciziei de

impunere a condus la emiterea adresei de înființare a popririi din 31 ianuarie 2011,

prin care au fost indisponiblizate sumele existente, precum și cele viitoare provenite

din încasările zilnice din conturile deschise la mai multe unități bancare.

Intimata-reclamantă a

arătat motivat și care ar fi efectele prejudiciabile grave pe care le-ar avea executarea

silită efectivă a sumelor reținute în sarcina sa și pe care le contestă ca nefiind

datorate, așa cum de altfel în mod corect au fost reținute de prima instanță.

instanței de recurs

Pentru considerentele

de mai sus, reținând că s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a condițiilor cerute

de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar instanța de fond a pronunțat o

hotărâre legală și temeinică, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de către Administrația

Finanțelor Publice Râmnicu Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 237/F-CONT din

data de 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iunie

2011.