ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4422/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4422/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

La data de 29 aprilie

2011, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Brașov, sub nr. 423/64/2011,

cererea formulată de SC C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național

al Audiovizualului prin care s-a solicitat anularea Deciziei C.N.A. nr.

283/2011 și suspendarea executării acesteia.

La data de 27 mai 2011,

reclamanta a formulat o precizare de acțiune în sensul că solicită și anularea Deciziei

C.N.A. nr. 346/2011 și suspendarea executării acesteia.

Cererea de suspendare

a Deciziei C.N.A. nr. 346/2011 și a Deciziei C.N.A. nr. 283/2011 a fost soluționată

de instanță prin încheierea de ședință din data de 15 iunie 2011.

de fond

Prin sentința nr. 183/F

din 7 octombrie 2011 a Curții de Apel Brașov a fost admisă acțiunea formulată de

reclamanta SC C. SRL Brașov, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național al

Audiovizualului și, în consecință, instanța a dispus anularea Deciziei C.N.A. nr.

283/2011 și a Deciziei C.N.A. nr. 346/2011, cu obligarea pârâtului la plata către

reclamantă a sumei de 8,3 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin Decizia nr. 283/2011, SC C. SRL în calitate

de radiodifuzor, a fost sancționată în legătură cu postul de televiziune X.2 din

Brașov, cu o amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, ale art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia

nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual, astfel cum

au fost preluate din Decizia nr. 187/2006 art. 71 alin. (1) lit. a), în vigoare

la data săvârșirii faptelor, ulterior abrogată prin Decizia nr. 220/2011, art. 35

și art. 39 din Decizia nr. 220/2011 (art. 38 și 41 din Decizia nr. 187/2006 în vigoare

la data săvârșirii faptei), art. 47 alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 (art. 47

din Decizia nr. 187/2006 în vigoare la data săvârșirii faptei), art. 40 alin.

(1) și alin. (2) din Decizia nr. 220/2011 și art. 139 din Decizia nr. 220/2011.

În partea introductivă

a deciziei, pârâtul, în urma analizări rapoartelor de monitorizare, a constatat

că, în unele dintre emisiunile de știri și dezbateri difuzate de postul X.2 în perioada

7 februarie 2011-31 martie 2011, radiodifuzorul a încălcat o serie de dispoziții

din Legea audiovizualului și din Codul audiovizualului referitoare la informarea

corectă, la asigurarea imparțialității și a pluralismului de opinii, dreptul la

imagine și demnitate umană. De asemenea, s-au constatat încălcări ale prevederilor

legale și în privința informării corecte a publicului și ale respectării principiului

imparțialității și pluralismului.

Prin Decizia nr. 346

din 10 mai 2011 s-a decis modificarea Deciziei nr. 283/2011, în sensul că pentru

faptele reținute prin decizie, cuantumul amenzii se diminuează de la 10.000 RON

la 5.000 RON, celelalte prevederi menținându-se.

În motivarea acestei decizii,

se arată că, urmare a contestației formulate de SC C. SRL, prin care se solicită

reanalizarea măsurii luate prin Decizia nr. 283/2011 și anularea sancțiunii aplicate,

C.N.A. a reanalizat situația de fapt reținută în decizia de sancționare și, față

de argumentele invocate, s-a decis modificarea sancțiunii în sensul diminuării cuantumului

amenzii de la 10.000 RON la 5.000 RON, cu menținerea celorlalte prevederi. Totodată,

referitor la argumentele invocate în contestație, s-a apreciat că acestea sunt de

natură a clarifica unele aspecte, dar că nu sunt în măsură să înlăture întrutotul

situația de fapt stabilită prin decizia contestată, astfel încât a fost menținută

măsura sancționării cu amendă, modificându-se numai cuantumul acesteia.

Instanța de primă jurisdicție

a reținut că prin Decizia nr. 283/2011, s-a constant încălcarea de către radiodifuzor

a următoarelor dispoziții legale:

- prevederile art. 3

alin. (2) din Legea nr. 504/2002 și ale art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia

nr. 220/2011 [fost art. 71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 187/2006 în vigoare

la data săvârșirii faptelor]; Consiliul a constatat încălcarea acestor prevederi

într-o serie de emisiuni de știri, precum: „Știrile X TV", de la ora 20:00,

din 10 februarie 2011, „Știrile X TV", de la ora:20:00, din 3 martie 2011,

„Știrile X TV de la ora 20:00, din 7 martie 2011 și într-o serie de emisiuni de

dezbateri, precum: „X.A.", de la ora 14:00, din 7 februarie 2011, „X.A."

de la ora 14:00, din 8 februarie 2011, „X.A." de la ora 14:00, din 23

februarie 2011, „F.G." de la ora 20:22, din 11 martie 2011.

Cu ocazia descrierii modului

în care, în cadrul emisiunilor mai sus individualizate, au fost încălcate articolele

menționate, s-a făcut referire și la ediția de știri din 9 martie 2011 ora 20:00.

- prevederile art. 35

și art. 39 din Decizia nr. 220/2011 (fost art. 38 și 41 din Decizia nr. 187/2006

în vigoare la data săvârșirii faptei); Consiliul a constatat încălcarea acestor

prevederi în edițiile din 9 martie  și 11 martie 2011 ale emisiunii "Știrile

X TV" și emisiunea "B." din 20 martie 2011;

- prevederile art. 41

alin. (1) din Decizia nr. 220/2011 (fost art. 47 din Decizia 187/2006 în vigoare

la data săvârșirii faptei); Consiliul a constatat încălcarea acestor prevederi în

edițiile din 2 martie  și 3 martie 2011 ale emisiunii „Știrile X TV";

- prevederile art. 40

alin. (1), alin. (2) din Decizia nr. 220/2011; Consiliul a constatat încălcarea

acestor prevederi în emisiune "X.A." din 16 și 17 martie 2011, de la ora

21:30, din datele de 22 februarie 2011 și 3 martie 2011 și "X.A." din

31 martie 2011;

- prevederile art. 139

din Decizia nr. 220/2011, Consiliul a constatat încălcarea acestor prevederi în

emisiunea "X.A." din 31 martie 2011. Față de constatarea acestor încălcări

ale prevederilor legale menționate, în temeiul dispozițiilor art. 90 alin. (1)

lit. h) și alin. (2) și art. 91 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 504/2002, Consiliul

Național al Audiovizualului a adoptat decizia atacată prin care reclamanta a fost

sancționată cu o amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea dispozițiilor

legale menționate.

Astfel, s-a făcut vorbire

în mod generic despre mai multe emisiuni, în mod concret despre câteva dintre acestea,

aplicându-se o singură amendă și făcându-se referire la dispozițiile legale mai

sus menționate.

Potrivit art. 88

alin. (1) din Legea nr. 504/2002, sancționarea încălcării prevederilor acestei legi,

precum și a deciziilor și instrucțiunilor cu caracter normativ emise în baza și

pentru aplicarea acestora, revin Consiliului.

Instanța a reținut faptul

că prevederile art. 90 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 504/2002, dispun că reprezintă

contravenție nerespectarea prevederilor art. 3 din lege, restul dispozițiilor reglementate

de lit. h), nefiind dintre cele apreciate drept încălcate prin decizia atacată,

iar potrivit alin. (2) al acestui articol, această faptă se sancționează cu amendă

de la 10.000 RON la 200.000 RON.

Conform art. 91 alin.

(1) din Legea nr. 504/2002, constituie contravenție nerespectarea de către furnizorii

sau distribuitorii de servicii a dispozițiilor deciziilor având caracter normativ

emise de Consiliu.

Consiliul face trimitere

în decizia contestată și la alin. (3) al art. 91 potrivit cu care, în cazul în care

furnizorul sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate: în termenul și

condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi, se aplică

o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON.

Astfel, instanța a reținut

că din interpretarea deciziei, ar rezulta că, pentru încălcarea art. 3 din Legea

audiovizualului, s-a făcut referire la art. 90 alin. (1) lit. h) și alin. (2), iar

pentru încălcarea dispozițiilor din deciziile C.N.A., la art. 91 alin. (1) și alin.

(3) din Legea nr. 504/2002.

Instanța de primă jurisdicție

a constatat că se impune a se avea în vedere dispozițiile alin. (4) ale art. 90,

care prevăd faptul că individualizarea sancțiunii în cazul săvârșirii uneia dintre

contravențiile prevăzute în prezenta lege, se face ținându-se seama de gravitatea

faptei, de efectele acesteia, precum și de sancțiunile primite anterior, pe o perioadă

de cel mult un an.

De asemenea, potrivit

art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în situația încălcării deciziilor C.N.A.,

Consiliul emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate.

Acesta este primul pas permis de lege în sancționarea încălcării deciziilor C.N.A.

și numai în situația în care persoana sancționată nu intră în legalitate, în condițiile

art. 90 alin. (3), se aplică o amendă contravențională.

Astfel cum Consiliul a

făcut minimele mențiuni referitoare la individualizarea sancțiunii aplicate, respectiv

prin trimitere la dispozițiile art. 90 alin. (1) lit. h) și alin. (2) și art. 91

alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 504/2002, instanța a concluzionat că doar pentru

încălcarea art. 3 din Legea nr. 504/ 2002 putea aplica o amendă, în cazul încălcării

deciziilor C.N.A., Consiliul trebuia să emită întâi o somație.

De altfel, a reținut instanța

de fond că nici aplicarea în timp a Deciziei nr. 187/2006 abrogată prin Decizia

nr. 220/2011, privind Codul de reglementare a conținutului audiovizualului nu este

clar stabilită de C.N.A., fiind incertă aplicarea deciziei mai vechi pentru constatările

privind unele emisiuni și aplicarea deciziei mai noi pentru alte emisiuni, deși,

uneori, pentru aceleași date de desfășurare.

Prin art. 144 din Decizia

C.N.A. nr. 220/2011, se reglementează faptul că nerespectarea unor articole din

cuprinsul acestei decizii, singurul prevăzut în decizia atacată, fiind art. 47,

precum și nerespectarea prevederilor legale privind acordarea dreptului la replică,

se sancționează conform dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului,

adică cu amendă.

Nerespectarea prevederilor

celorlalte articole ale deciziei, se sancționează conform art. 91 din Legea audiovizualului,

cu somație și, în caz de refuz de intrare în legalitate, cu amendă.

Și prin acest Cod de reglementare

a conținutului audiovizualului, se prevede [art. 144 alin. (3)] că la individualizarea

sancțiunii, Consiliul va ține cont, după caz, de gravitatea faptei și efectele acesteia,

sancțiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, și modul în care

furnizorul de serviciu s-a raportat la acestea, ziua din săptămână și intervalul

de difuzare a emisiunii în cauză, durata emisiunii, audiența înregistrată.

În prezenta cauză a reținut

instanța de fond că sancțiunea amenzii a fost aplicată di încălcarea art. 91

alin. (2) din Legea nr. 504/2002 pentru o serie dintre constatările privind încălcarea

dispozițiilor din Codul de reglementare a conținutului audiovizualului, întrucât

nu a fost descrisă în concret fiecare faptă, în unele cazuri făcându-se doar referire

la emisiunile în care s-a apreciat că s-au realizat încălcări ale dispozițiilor

legale, nu s-a conturat "fapta" prin prisma dispozițiilor art. 90

alin. (4) din Legea audiovizualului și nu s-a realizat o individualizare a sancțiunii,

nefiind clar dacă amenda a fost aplicată pentru una sau mai multe fapte.

În aceste condiții, a

apreciat instanța de primă jurisdicție că nu se poate proceda la verificarea temeiniciei

constatărilor C.N.A., cu atât mai mult cu cât, ulterior, prin Decizia nr. 346/2011

de modificare a Deciziei nr. 283/2011, C.N.A. a diminuat cuantumul amenzii la 5.000

RON, urmare a aprecierii din partea membrilor Consiliului, în sensul că argumentele

invocate în contestație sunt de natură a clarifica unele aspecte, dar nu sunt în

măsură să înlăture întrutotul situația de fapt stabilită prin decizia inițială.

Această a doua decizie

întărește convingerea că stabilirea faptelor și individualizarea sancțiunii nu s-a

realizat cu respectarea dispozițiilor legale, neputându-se proceda la coborârea

amenzii sub minimul prevăzut de lege și la "diminuarea" unei stări de

fapt în ansamblul ei.

Pentru toate aceste considerente

se constată că, în lipsa stabilirii în conformitate cu dispozițiile legale, a stării

de fapt, a fiecărei contravenții ce ar fi putut conduce la aplicarea unei sancțiuni,

în lipsa individualizării sancțiunii în conformitate cu dispozițiile legale în materie,

nu se poate proceda la verificarea temeiniciei deciziei.

Consiliul Național al Audiovizualului

Recurentul a criticat

hotărârea instanței de fond ca netemeinică și nelegală. A prezentat pe larg situația

de fapt a cauzei. A precizat că, în sarcina reclamantei s-a reținut faptul că în

perioada 7 februarie-31 martie 2011, postul de televiziune X2 a difuzat o serie

de emisiuni infirmative și de dezbatere cu încălcarea prevederilor privind principiile

echilibrului și imparțialității, condițiile de difuzare a materialelor înregistrate

cu camera ascunsă și a facilității politice, dreptul la imagine a persoanei, precum

și a difuzării mesajelor cu caracter xenofob în programele audiovizuale, care sunt

interzise în programele audiovizuale.

Recurentul a precizat

că încălcarea dispozițiilor privind asigurarea unei informări corecte, echilibrate

și imparțiale a publicului a fost constatată în emisiunile informative: „Știrile

X TV" de la ora 20 din 10 februarie 2011, „Știrile X TV de la ora 20 din 3

martie 2011, „Știrile X TV" de la ora 20 din 7 și 9 martie 2011, precum și

în emisiunile de dezbateri „X.A." de la ora 14, din 7 februarie 2011 „X.A."

de la ora 14 din 8 februarie 2011, „X.A." de la ora 14 din 23 februarie 2011

și „F.G." de la ora 20:22, din 11 martie 2011.

A fost prezentată cu titlu

de exemplu, ediția informativă din 7 martie 2011, de la ora 20:00, când a fost difuzată,

cu încălcarea prevederilor privind asigurarea unei informări echilibrate și imparțiale,

o știre cu privire la un proiect despre construirea celei mai mari stațiuni turistice

montane din estul Europei, prin asocierea Primăriei Brașov cu Primăria Săcele, fără

ca postul X.2 să prezinte și punctele de vedere ale inițiatorilor acestui proiect

respectiv ale Primăriei Brașov și ale Primăriei Săcele, având în vedere că știrea

era de interes public.

Procedând astfel, reclamanta

nu a prezentat o informație imparțială și echilibrată, astfel încât publicul să-și

poată forma liber opinia cu privire la subiectul abordat.

Obligația difuzării unei

informații echilibrate, obiective și imparțiale incumbă oricărui radiodifuzor, iar

faptul că "anumite persoane ce fac obiectul materialelor de presă sancționate

de C.N.A. refuză constant să participe la emisiunile realizate de postul X.2 sau

să discute cu reporterii postului subiecte de interes pentru brașoveni, nu o absolvă

pe reclamantă de respectarea dispozițiilor legale din domeniul în care își desfășoară

activitatea, având în vedere că legiuitorul a oferit radiodifuzorului posibilitatea

ca în astfel de situații sa ofere publicului informații potrivit cărora în cazul

în care persoana în cauză refuză să-și exprime un punct de vedere sau să participe

la emisiune, acest fapt să fie menționat pe post. Absența punctului de vedere al

uneia dintre părți nu-l absolvă pe realizatorul/moderatorul emisiunii de asigurarea

imparțialității.

În programele de știri

și dezbateri, informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică,

socială sau culturală trebuie să respecte asigurarea imparțialității, echilibrului

și favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea punctelor de vedere

aflate în opoziție, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică, astfel

cum prevăd dispozițiile art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 [art.

71 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 1897/2006, în vigoare la data săvârșirii faptei].

Pentru că emisiunile pe

care le difuzează să se desfășoare conform prevederilor legale, recurenta a arătat

că intimata-reclamantă avea obligația de a solicita anticipat punctele de vedere

ale persoanelor la adresa cărora au fost făcute acuzațiile, ținând cont de faptul

că informațiile prezentate au fost de interes public.

Obținerea unor puncte

de vedere aflate în opoziție cu privire la problemele de interes public puse în

dezbatere sau a unor informații pertinente era o obligație legală ce trebuia avută

în vedere de reclamantă la momentul la care a difuzat respectivele emisiuni, indiferent

dacă subiectele emisiunilor difuzate au avut ca sursă articole preluate din presa

scrisă.

Deși anterior difuzării

emisiunilor, reclamanta cunoștea conținutul subiectelor pe care le va dezbate, recurentul

a apreciat că intimata nu a respectat dispozițiile legale cu privire la obligativitatea

asigurării unei informări echilibrate și imparțiale a publicului prin prezentarea

punctelor de vedere ale persoanelor la adresa cărora au fost aduse acuzațiile, fie

invitându-le în studioul emisiunii, fie oferindu-le posibilitatea de a-și exprima

opinia prin orice mijloc de comunicație, dată fiind natura subiectelor de interes

public dezbătute, iar, în cazul în care aceștia refuzau, reclamanta avea obligația

de a informa publicul despre acest fapt, potrivit art. 66 alin. (2) din Decizia

nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conținutului audiovizual [art. 71

alin. (3) din Decizia nr. 187/2006, în vigoare la data săvârșirii faptei].

Deciziei nr. 283/2011 reținută de instanța de fond, recurentul a precizat că primul

motiv de nelegalitate reținut de instanță a fost cel potrivit căruia art. 47 din

Codul audiovizualului (art. 46 din Decizia nr. 187/2006 în vigoare la data săvârșirii

faptei) adaugă la lege, „prin suplimentarea situațiilor în care Consiliul poate

aplica sancțiunea amenzii".

Recurentul a precizat

că pornind de la neobservarea situațiilor reglementate distinct de Codul audiovizualului,

instanța de fond, în mod greșit a apreciat că posibilitatea prevăzută de art. 144

alin. (1) din Codul audiovizualului pentru încălcarea dispozițiilor art. 47 sau

a încălcării dreptului la replică, ar reprezenta o adăugare la art. 3 din Legea

audiovizualului, situație care să-i permită Consiliului să poată aplica direct amenda,

fără îndeplinirea somării prealabile.

Recurentul precizează

că art. 3 din Legea audiovizualului și art. 47 din Codul audiovizualului reglementează

două situații total diferite, în sensul că art. 3 din Legea audiovizualului reglementează

obligația radiodifuzorilor de a sigura o informare corectă și obiectivă a publicului

în programele pe care le difuzează, în timp ce art. 47 din Codul audiovizualului,

care este emis în aplicarea art. 40 din Legea audiovizualului reglementează interzicerea

discriminării în programele audiovizuale, prevederi care nu se pot asocia sub nicio

formă într-un scop comun, dat fiind conținutul distinct al acestora. S-a arătat

că legiuitorul a prevăzut la art. 90 alin. (1) din Legea audiovizualului faptul

că pentru faptele cuprinse în acest articol, pe care le-a considerat mai grave,

se aplică direct amenda contravențională, fără a fi necesară îndeplinirea somării

prealabile.

Printre aceste fapte se

regăsește și art. 40 din Legea audiovizualului care reglementează discriminarea

și, pe cale de consecință, prin reglementarea instituită la art. 144 alin. (1) din

Codul audiovizualului a prevăzut că nerespectarea art. 47 din Cod se sancționează

conform dispozițiilor art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului.

Al doilea motiv care a

format convingerea instanței de fond să anuleze actul atacat, a precizat recurentul

că este cel referitor la faptul că sancțiunea amenzii a fost aplicată cu încălcarea

art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, în sensul că C.N.A. a aplicat sancțiunea

amenzii prin Decizia nr. 283/2011, fără îndeplinirea unei somații prealabile pentru

constatările privind încălcarea dispozițiilor din Codul audiovizualului.

Recurentul a arătat că

argumentele reținute de instanță sunt nelegale, întrucât dispozițiile art. 91

alin. (1) din Legea audiovizualului reglementează faptele pentru care se aplică

somația publică de intrare în legalitate, iar dispozițiile alin. (3) ale aceluiași

articol prevăd că în cazul în care furnizorul de servicii nu intră în legalitate

în termenul și în condițiile stabilite prin somație ori încalcă din nou aceste prevederi,

se aplică o amendă contravențională de la 5.000 RON la 100.000 RON.

S-a susținut că scopul

urmărit de legiuitor în aplicarea acestor sancțiuni îl constituie conținutul dispozițiilor

încălcate în ceea ce privește asigurarea informării corecte a publicului și a respectării

dreptului la imagine a persoanei, nefiind necesară somarea pentru fiecare faptă

în parte, această interpretare având ca obiectiv descurajarea unei asemenea conduite.

Referitor la interpretarea

instanței în sensul că C.N.A. nu ar fi procedat la individualizarea sancțiunii aplicate

prin Decizia nr. 283/2011 în funcție de fiecare faptă în parte, recurentul a precizat

că intimatei-reclamante i-a fost aplicată sancțiunea amenzii minime stabilită de

legiuitor prin dispozițiile art. 90 alin. (2) pentru încălcarea prevederilor

art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului și ale art. 47 din Codul audiovizualului,

iar la aplicarea acestei sancțiuni Consiliul a procedat la individualizarea acesteia,

astfel încât nu există nicio îndoială cu privire la corectitudinea aplicării sancțiunilor

din punct de vedere al legalității actului emis.

Recurentul a criticat

reținerea de către instanța de fond a dispozițiilor din O.G. nr. 2/2001 privind

regimul juridic al contravențiilor, în condițiile în care prevederile normei nu

sunt aplicabile sancțiunilor contravenționale din domeniul audiovizualului.

Deciziei nr. 346/2011, reținută de instanța de fond, recurentul a precizat că prin

această decizie, Consiliul a decis modificarea deciziei inițiale, diminuând cuantumul

amenzii aplicate prin Decizia nr. 283/2011, de la 10.000 RON la 5.000 RON, menținând

faptele săvârșite pentru încălcarea dispozițiilor privind dreptul la imagine a persoanei,

a asigurării principiului audiatur et altera pars și a unei informări corecte, echilibrate

și imparțiale a publicului.

Recurentul a precizat

că decizia indicată mai sus a fost motivată atât în fapt cât și în drept, astfel

încât instanța de fond a făcut o greșită interpretare a legii.

Recurentul a criticat

interpretarea instanței de fond potrivit căreia aplicarea în timp a Deciziei

nr. 187/2006 abrogată prin Decizia nr. 220/2011 nu este clar stabilită de C.N.A.,

fiind incertă aplicarea deciziei mai vechi pentru constatările privind unele emisiuni

și aplicarea deciziei mai noi pentru alte emisiuni; arătând că faptele pentru încălcarea

dispozițiilor privind nerespectarea dreptului la imagine a persoanei, a asigurării

principiului audiatur et altera pars, a unei informări corecte, echilibrate și imparțiale

a publicului, a condițiilor de difuzare a materialelor înregistrate cu camera ascunsă,

a mesajelor cu caracter xenofob la adresa minorității maghiare din România, precum

și a materialelor cu caracter publicitar la adresa unui partid și/sau a unor oameni

politici, se regăseau în aceeași formulare în conținutul Deciziei nr. 187/2006,

acestea fiind preluate de actul abrogator, respectiv Decizia nr. 220/2011, însă

sub o altă numerotare.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de Casație

și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de

recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele

ce urmează.

Obiectul acțiunii introductive

de instanță îl constituie anularea deciziilor nr. 283 și respectiv nr. 346 emise

de recurenta-pârâtă C.N.A. la 14 aprilie 2011 și respectiv 10 mai 2011, instanța

de contencios administrativ fiind investită cu controlul de legalitate privind emiterea

celor două decizii contestate.

Sub acest aspect, Curtea

reține că atât Decizia nr. 283/2011, cât și Decizia nr. 346/2010 (aceasta din urmă

modificând prima decizie în sensul reducerii cuantumului amenzii aplicate intimatei-reclamante

de la 10.000 RON la 5.000 RON) au fost emise cu încălcarea dispozițiilor art. 91

din Legea nr. 504/2002 legea audiovizualului, care reglementează obligativitatea

emiterii în prealabil a unei somații .

Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 91 alin. (1) din Legea audiovizualului „Constituie contravenție nerespectarea

de către furnizorii sau distribuitorii de serviciu a dispozițiilor prevăzute la

art. 3 alin. (1) și alin. (2), art. 22 alin. (1) și alin. (2), art. 261 alin. (1),

art. 31 alin. (1), alin. (3), alin. (4) și alin. (5), art. 391, art. 98”.

Alin. (2) al aceluiași

text de lege prevede în mod expres că „În cazurile prevăzute la alin. (1) Consiliul

va emite o somație conținând condiții și termene precise de intrare în legalitate”.

Rolul emiterii acestei

somații este bine determinat de legiuitor, așa cum rezultă din alin. (3) al

art. 91 din Legea audiovizualului care prevede că „numai în cazul în care furnizorul

sau distribuitorul de servicii nu intră în legalitate în termenul și condițiile

stabilite prin somație sau încalcă din nou aceste prevederi, se aplică o amendă

contravențională de la 2.500–50.000 RON”.

Ori, din materialul probator

administrat în cauză rezultă că o astfel de somație nu a fost emisă pentru niciuna

din deciziile contestate, susținerile recurentei în sensul că somația nu trebuia

emisă, urmând a fi înlăturate ca nefondate, în raport de dispozițiile legale mai

sus invocate.

Tot astfel, Curtea va

înlătura ca nefondate și susținerile recurentei în sensul că cele două decizii emise

cuprind individualizarea faptelor ce constituie contravenții. Sub acest aspect,

rezultă fără echivoc că potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002

și art. 144 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, la aplicarea unei sancțiuni se impune

a se proceda la individualizarea acesteia în funcție de fiecare faptă.

În speță însă, sancțiunea

amenzii a fost aplicată (în cazul ambelor decizii contestate) cu încălcarea dispozițiilor

art. 91 alin. (2) din Legea nr. 504/2002, întrucât nu a fost descrisă în concret

fiecare faptă, ci doar referiri generice la anumite emisiuni cu privire la care

s-a „apreciat” că s-au realizat cu încălcarea Legii audiovizualului, împrejurări

ce rezultă din chiar cuprinsul Deciziilor nr. 283/2011 și nr. 346/2011.

De altfel, prin Decizia

nr. 346/2011 recurenta-pârâtă a procedat ea însăși la modificarea primei decizii

prin care se sancționau contravențional „faptele” reținute generic în sarcina intimatei-reclamante

(Decizia nr. 283/2011), fără însă a specifica motivele reținute pentru diminuarea

amenzii inițial aplicabile, ceea ce întărește convingerea că stabilirea faptelor

și individualizarea sancțiunii, nu s-au realizat cu respectarea dispozițiilor legale.

În consecință, în raport

de cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 alin.(1) din C. proc.

civ., recursul va fi respins ca nefondat, soluția recurată fiind în deplină concordanță

cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Consiliul Național

al Audiovizualului împotriva sentinței nr. 183/F din 7 octombrie 2011 a Curții de

Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 octombrie

2012.