ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 346/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 346/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Reclamantul B.V., chemat în judecată pe pârâta SC
C.M.T.R. SRL cu sediul în Timișoara și a solicitat rezilierea contractului de
prestării servicii din 24 aprilie 2003 pentru neexecutarea obligaților de către
pârâtă, obligarea acesteia la restituirea sumei de 10.000 Euro și la penalități
de 0,1% pe zi de întârziere, de la data de 1 noiembrie 2004, anularea biletelor
la ordin emise de reclamant pentru suma de 29.000 euro și predate pârâtei în
temeiul convenției de garanție și obligarea la cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii,
reclamantul a susținut că prin contractul menționat a convenit ca pârâta să-i
livreze un utilaj complex de măcinat grâu și porumb, pentru care a plătit un
avans în lei, echivalentul a 30.000 euro, iar pârâtul, după consumarea
garanției de 29.000 euro a refuzat să livreze utilajul complet.
Judecătoria Timișoara, prin
sentința civilă nr. 223 din 11 ianuarie 2006 a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, în temeiul art. 2 pct. 1 C.
proc. civ.
La rândul său, Tribunalul și-a
declinat competența în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A.
Timișoara, considerând că potrivit clauzei compromisorii, Tribunalul Arbitral este
competent să soluționeze litigiul.
Prin decizia civilă nr. 678/R/COM
din 4 septembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, a admis recursul
reclamantului, a casat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare
Tribunalului Timiș, stabilind în raport de obiectul pricinii că soluționarea
este de competența instanțelor de drept comun.
În rejudecare, Tribunalul,
prin sentința civilă nr. 457 din 17 iunie 2008, a admis acțiunea, a dispus
rezilierea contractului din 2003, a obligat pe pârâtă să restituie
reclamantului suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei, la plata
penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, a dispus anularea
biletelor la ordin emise de reclamant pentru suma de 29.000 euro și a obligat
la 1.910 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de fond a reținut,
în esență, că pârâta nu a îndeplinit o parte din obligațiile contractuale
livrând în parte utilajele, fără a asigura asistență tehnică și punerea în
funcțiune a morilor.
Prin decizia nr. 17/A din 29
ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, soluționând apelul declarat de pârâtă,
a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins capetele de cerere
privind restituirea sumei de 10.000 euro, a obligării la plata penalităților de
0,1% pe zi și la anularea biletelor la ordin emise de reclamant pentru suma de
29.000 euro, a menținut restul dispozițiilor și a obligat pe reclamant la 1.536
lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a
considerat că în derularea raporturilor contractuale, pârâta și-a îndeplinit
52,72% din obligațiile asumate executând contractul în valoare de 31.107,44
euro astfel încât, față de prețul plătit de reclamant (30.000 euro) nu se
impune restituirea vreunei sume de bani.
În privința prejudiciului de
1.732.314 lei, instanța de apel a constatat că aceasta nu a fost dovedit așa
încât nu ar exista niciun temei de restituire sau plată a sumei de 10.000 euro.
În privința penalităților
instanța a reținut că, dacă suma de 10.000 euro nu este datorată, nici
penalitățile nu pot fi acordate, acestea reprezentând un accesoriu al
pretențiilor principale.
Referitor la anularea
biletelor la ordin instanța de apel a stabilit că nu sunt condițiile legale
pentru aplicarea acestei sancțiuni în condițiile în care ele au o existență
autonomă față de raportul fundamental.
Împotriva decizie astfel
pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.
7 și 9 C. proc. civ.
Recurentul susține că în mod
greșit instanța de apel nu a acordat suma de 10.000 euro, prejudiciul suferit
pentru neexecutarea culpabilă a pârâtei fiind constatat de expert la 1.722.314
lei și pentru că era în imposibilitatea de a achita taxa de timbru, nu a putut
solicita acest prejudiciu. În această situație instanța nu mai era ținută de
temeiul de drept invocat, din probatoriul administrat rezultând temeinicia
pretențiilor.
Mai susține recurentul că în
mod greșit instanța de apel a interpretat actul adițional încheiat la data de 7
iunie 2004, emiterea biletelor la ordin cu scadență la datele scadente ale
ratelor fiind sub condiția ridicării celor două instalații contractate. Greșit
instanța de apel a reținut că biletele la ordin au fost emise pentru garantarea
diferenței de preț și că ele nu pot fi desființate decât după soluționarea
irevocabilă a rezilierii contractului ignorând caracterul accesoriu al acestui
capăt de cerere.
Totodată recurentul critică
și modul de soluționare a consecințelor neexecutării contractului până la
momentul rezilierii.
Recursul este nefondat și va
fi respins pentru considerentele ce se vor expune:
Prin acțiunea introductivă,
reclamantul prin apărător ales, a determinat obiectul cererilor între care, petitul
2 se referă la obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 10.000 euro
sau echivalentul în lei reprezentând plată nedatorată.
Prevederile art. 132 C.
proc. civ. statuează asupra posibilității modificării cererii, până la prima zi
de înfățișare iar dispozițiile art. 294 raportate la art. 316 C. proc. civ.
interzic schimbarea, în apel sau recurs, a cauzei sau obiectului cererii de
chemare în judecată.
Stabilirea existenței unui
prejudiciu, prin administrarea probei cu expertiză, nu poate justifica
încălcarea unor dispoziții imperative ale normei procedurale și nu îndreptățea
instanța de apel să pună în discuție împrejurări de drept, care în acest stadiu
procesual să schimbe temeiul juridic al cererii.
În mod judicios instanța de
apel a constatat că prejudiciul fie că este reprezentat de pagubă efectivă sau
de beneficiul nerealizat nu se confundă cu plata nedatorată – care reprezintă
executarea de către o persoană a unei obligați la care nu era ținută.
Surprinzătoare este și
susținerea recurentei privind anularea biletelor la ordin în condițiile în care
prin Legea nr. 58/1934 regimul formal al titlurilor nominative este imperativ,
iar raportul fundamental nu poate fi analizat, cauzele de nulitate sau anulare
fiind strict determinate, într-o procedură specială, reglementată de art. 2 și art.
19 din actul normativ citat, pe care cu bună știință sau din neștiință
recurentul le ignoră.
În privința înlăturării
consecințelor contratului reziliat, sancțiunea își produce numai efecte ar nunc
(pentru viitor) astfel încât executarea efectuată până la momentul rezilierii
se menține.
Așa fiind, în temeiul
dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va
respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 17/A din 29
ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de reclamantul B.V. împotriva deciziei nr. 17/A din 29 ianuarie 2009 pronunțată
de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 2 februarie 2010.