ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 346/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Reclamantul B.V., chemat în judecată pe pârâta SC

C.M.T.R. SRL cu sediul în Timișoara și a solicitat rezilierea contractului de

prestării servicii din 24 aprilie 2003 pentru neexecutarea obligaților de către

pârâtă, obligarea acesteia la restituirea sumei de 10.000 Euro și la penalități

de 0,1% pe zi de întârziere, de la data de 1 noiembrie 2004, anularea biletelor

la ordin emise de reclamant pentru suma de 29.000 euro și predate pârâtei în

temeiul convenției de garanție și obligarea la cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a susținut că prin contractul menționat a convenit ca pârâta să-i

livreze un utilaj complex de măcinat grâu și porumb, pentru care a plătit un

avans în lei, echivalentul a 30.000 euro, iar pârâtul, după consumarea

garanției de 29.000 euro a refuzat să livreze utilajul complet.

Judecătoria Timișoara, prin

sentința civilă nr. 223 din 11 ianuarie 2006 a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș, în temeiul art. 2 pct. 1 C.

proc. civ.

La rândul său, Tribunalul și-a

declinat competența în favoarea Curții de Arbitraj de pe lângă C.C.I.A.

Timișoara, considerând că potrivit clauzei compromisorii, Tribunalul Arbitral este

competent să soluționeze litigiul.

Prin decizia civilă nr. 678/R/COM

din 4 septembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, a admis recursul

reclamantului, a casat sentința atacată și a trimis cauza pentru rejudecare

Tribunalului Timiș, stabilind în raport de obiectul pricinii că soluționarea

este de competența instanțelor de drept comun.

În rejudecare, Tribunalul,

prin sentința civilă nr. 457 din 17 iunie 2008, a admis acțiunea, a dispus

rezilierea contractului din 2003, a obligat pe pârâtă să restituie

reclamantului suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei, la plata

penalităților de întârziere de 0,1% pe zi de întârziere, a dispus anularea

biletelor la ordin emise de reclamant pentru suma de 29.000 euro și a obligat

la 1.910 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut,

în esență, că pârâta nu a îndeplinit o parte din obligațiile contractuale

livrând în parte utilajele, fără a asigura asistență tehnică și punerea în

funcțiune a morilor.

Prin decizia nr. 17/A din 29

ianuarie 2009, Curtea de Apel Timișoara, soluționând apelul declarat de pârâtă,

a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a respins capetele de cerere

privind restituirea sumei de 10.000 euro, a obligării la plata penalităților de

0,1% pe zi și la anularea biletelor la ordin emise de reclamant pentru suma de

29.000 euro, a menținut restul dispozițiilor și a obligat pe reclamant la 1.536

lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a

considerat că în derularea raporturilor contractuale, pârâta și-a îndeplinit

52,72% din obligațiile asumate executând contractul în valoare de 31.107,44

euro astfel încât, față de prețul plătit de reclamant (30.000 euro) nu se

impune restituirea vreunei sume de bani.

În privința prejudiciului de

1.732.314 lei, instanța de apel a constatat că aceasta nu a fost dovedit așa

încât nu ar exista niciun temei de restituire sau plată a sumei de 10.000 euro.

În privința penalităților

instanța a reținut că, dacă suma de 10.000 euro nu este datorată, nici

penalitățile nu pot fi acordate, acestea reprezentând un accesoriu al

pretențiilor principale.

Referitor la anularea

biletelor la ordin instanța de apel a stabilit că nu sunt condițiile legale

pentru aplicarea acestei sancțiuni în condițiile în care ele au o existență

autonomă față de raportul fundamental.

Împotriva decizie astfel

pronunțate, reclamantul a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ.

Recurentul susține că în mod

greșit instanța de apel nu a acordat suma de 10.000 euro, prejudiciul suferit

pentru neexecutarea culpabilă a pârâtei fiind constatat de expert la 1.722.314

lei și pentru că era în imposibilitatea de a achita taxa de timbru, nu a putut

solicita acest prejudiciu. În această situație instanța nu mai era ținută de

temeiul de drept invocat, din probatoriul administrat rezultând temeinicia

pretențiilor.

Mai susține recurentul că în

mod greșit instanța de apel a interpretat actul adițional încheiat la data de 7

iunie 2004, emiterea biletelor la ordin cu scadență la datele scadente ale

ratelor fiind sub condiția ridicării celor două instalații contractate. Greșit

instanța de apel a reținut că biletele la ordin au fost emise pentru garantarea

diferenței de preț și că ele nu pot fi desființate decât după soluționarea

irevocabilă a rezilierii contractului ignorând caracterul accesoriu al acestui

capăt de cerere.

Totodată recurentul critică

și modul de soluționare a consecințelor neexecutării contractului până la

momentul rezilierii.

Recursul este nefondat și va

fi respins pentru considerentele ce se vor expune:

Prin acțiunea introductivă,

reclamantul prin apărător ales, a determinat obiectul cererilor între care, petitul

2 se referă la obligarea pârâtei să restituie reclamantului suma de 10.000 euro

sau echivalentul în lei reprezentând plată nedatorată.

Prevederile art. 132 C.

proc. civ. statuează asupra posibilității modificării cererii, până la prima zi

de înfățișare iar dispozițiile art. 294 raportate la art. 316 C. proc. civ.

interzic schimbarea, în apel sau recurs, a cauzei sau obiectului cererii de

chemare în judecată.

Stabilirea existenței unui

prejudiciu, prin administrarea probei cu expertiză, nu poate justifica

încălcarea unor dispoziții imperative ale normei procedurale și nu îndreptățea

instanța de apel să pună în discuție împrejurări de drept, care în acest stadiu

procesual să schimbe temeiul juridic al cererii.

În mod judicios instanța de

apel a constatat că prejudiciul fie că este reprezentat de pagubă efectivă sau

de beneficiul nerealizat nu se confundă cu plata nedatorată – care reprezintă

executarea de către o persoană a unei obligați la care nu era ținută.

Surprinzătoare este și

susținerea recurentei privind anularea biletelor la ordin în condițiile în care

prin Legea nr. 58/1934 regimul formal al titlurilor nominative este imperativ,

iar raportul fundamental nu poate fi analizat, cauzele de nulitate sau anulare

fiind strict determinate, într-o procedură specială, reglementată de art. 2 și art.

19 din actul normativ citat, pe care cu bună știință sau din neștiință

recurentul le ignoră.

În privința înlăturării

consecințelor contratului reziliat, sancțiunea își produce numai efecte ar nunc

(pentru viitor) astfel încât executarea efectuată până la momentul rezilierii

se menține.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondat recursul declarat împotriva deciziei nr. 17/A din 29

ianuarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamantul B.V. împotriva deciziei nr. 17/A din 29 ianuarie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 februarie 2010.