ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 942/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.- Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei

Timișoara la data de 27 februarie 2006 reclamanta SC W.T. SRL a solicitat obligarea

pârâtei SC X.A.C.T. SRL la plata sumei de 95.082,86 lei plus dobânda legală

aferentă acestei sume reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în

temeiul contractului de colocare încheiat de părți la 1 septembrie 2002, sumă

rămasă după compensarea legală parțială a creanțelor reciproce dintre părți.

II.- Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză,

Judecătoria Timișoara prin sentința nr. 6450 din 21 iunie 2006 a respins

acțiunea reclamantei ca prematur introdusă apreciind că nu au fost respectate

de reclamantă dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. cu privire la

modul de îndeplinire a procedurii convocării prealabile la concilierea directă.

Sentința Judecătoriei Timișoara a fost casată de instanța de

recurs prin decizia nr. 35 R din 2 februarie 2007 a Tribunalului Timiș, cauza

fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, rezultă incontestabil

din înscrisurile administrate în cauză încercarea de conciliere directă

prealabilă introducerii acțiunii prin notificarea transmisă pârâtei, căreia

aceasta nu i-a dat curs.

În rejudecare, Judecătoria Timișoara prin sentința civilă

nr. 4524 din 3 mai 2004 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului

Timiș competent material să soluționeze litigiul dintre părți al cărui obiect

are o valoare de peste un miliard lei vechi.

III.- Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, astfel investit prin încheierea de ședință din data de 21 martie

2008 a respins excepția prematurității introducerii cererii, excepție reiterată

de pârâtă, reținând că această chestiune a fost rezolvată cu putere de lucru

judecat în primul ciclu procesual derulat în cauză, de instanța de recurs, care

a apreciat-o ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 206 din 4 aprilie 2008 Tribunalul a

admis acțiunea precizată formulată de reclamantă și în consecință a constatat

intervenită între părți compensația legală pentru suma de 50.720,2 Ron

reprezentând datorii reciproce și a obligat pârâta la plata sumei de 95.082,86

Ron sumă rămasă neachitată din contravaloarea serviciilor prestate plus dobânda

legală începând cu data introducerii cererii – 27 februarie 2006 – și până la

achitarea integrală a debitului.

IV.- Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a

fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 146/A

din 8 septembrie 2008, sentința fiind schimbată în tot în sensul respingerii

acțiunii formulate de reclamantă.

Instanța de control judiciar a constatat că în cauză nu s-a

îndeplinit procedura concilierii prealabile impusă de dispozițiile art. 720

1

C. proc. civ. deoarece potrivit notificării nr.19 din 1 februarie 2006

transmisă prin executorul judecătoresc data convocării la conciliere este

anterioare datei de 1 februarie 2006, respectiv 15 ianuarie 2006.

Totodată instanța apreciază că reclamanta nu a respectat

nici termenul de 30 de zile prevăzut de alin. (59 al art. 720

1

C.

proc. civ., introducând acțiunea la data de 24 februarie 2006 înaintea

expirării celor 30 zile prin raportare la data de 1 februarie 2006 data

primirii notificării de către pârâte.

Sub un ultim aspect, instanța reține că apărarea reclamantei

în sensul dezlegării acestei chestiuni prin decizia nr. 402/2007 a Tribunalului

Timiș, este neîntemeiată, decizia invocată, pronunțată într-o contestație în

anulare, nu putea analiza aspecte ce țin de fondul litigiului.

V.- Împotriva acestei decizii , reclamanta SC W.T. SA a

declarat recurs la data de 8 octombrie 2008, solicitând modificarea hotărârii

atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă și menținerii ca

legală și temeinică a sentinței fondului.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a

susținut următoarele:

- soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii

prealabile instituită de art. 720

1

C. proc. civ. a făcut obiectul

deciziei nr. 35R din 2 februarie 2007 pronunțată în primul ciclu procesual în

sensul respingerii ei, situație în care nu mai poate fi repusă în discuție;

- pârâta, deși necontestat a primit notificarea transmisă

prin executorul judecătoresc la data de 1 februarie 2006, nu a dat nici un răspuns

solicitării de rezolvare amiabilă, atitudine care demonstrează refuzul realizării

concilierii în scopul enunțării litigiului;

- motivarea instanței de apel dată în admiterea excepției

prematurității nu are în vedere rațiunea reglementării instituite prin art. 720

1

C. proc. civ., de soluționare mai rapidă a litigiilor comerciale, interpretarea

dată fiind excesiv de rigidă și în defavoarea creditorului.

Intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în această fază

procesuală a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând în esență

că, recurenta prin modul de redactare al notificării a eludat dispozițiile art.

720

1

C. proc. civ., iar conform art. 109 C. proc. civ. sancțiunea care

se impune este cea statuată de instanța de apel prin decizia atacată.

VI. - Asupra recursului

Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate

hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este

fondat, pentru considerentele ce urmează:

1.- Respectarea de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor

art. 720

1

C. proc. civ. a fost verificată în primul ciclu procesual

derulat în cauză, de către instanța de recurs prin decizia nr. 35/R din 2

februarie 2007 a Tribunalului Timiș care a statuat că au fost îndeplinite cerințele

art. 720

1

C. proc. civ. realizându-se scopul avut în vedere de

legiuitor, sens în care hotărârea primei instanțe a fost casată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare.

Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile

instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii

pentru judecătorii fondului.

În rejudecare, tribunalul, ca primă instanță, urmare declinării

de competență, în mod corect a respins excepția lipsei procedurii prealabile,

repusă în discuție de pârât, reținând că excepția a fost soluționată cu putere

de lucru judecat prin decizia de casare.

Așa fiind decizia dată în apel încalcă dispozițiile legale

susmenționate, iar motivarea hotărârii cu referire la cele statuate prin

decizia nr. 402/2007 dată într-o contestație în anulare este străină cauzei.

2.- Distinct de acestea, Curtea amintește că dispozițiile

art. 720

1

C. proc. civ. cuprinse în capitolul XIV din codul de

procedură civilă introdus prin art. I pct. 224 din O.U.G. nr. 138/2000, fac

parte integrantă dintr-un ansamblu de reguli a căror finalizate vizează

soluționarea cu celeritate a litigiilor în materie comercială.

Încercarea de soluționare a litigiului prin conciliere

directă, anterior introducerii cererii, obligarea pârâtului de a depune

întâmpinare, posibilitatea încunoștiințării părților pentru înfățișarea la

termen și prin folosirea altor mijloace mai rapide, acordarea de termene

scurte, succesive sau în continuare sunt numai câteva din regulile speciale de

natură să asigure desfășurarea cu celeritate a procesului comercial și în

același timp cu respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor părților.

În acest context, obligația reclamantului de a încerca

soluționarea prealabilă a litigiului trebuie examinată și din perspectiva celui

convocat la conciliere, căruia îi incumbă în aceiași măsură demersul de a

răspunde solicitării de rezolvare a litigiului.

A interpreta aceste reguli ca obligații instituite numai în

sarcina reclamantului duce la un dezechilibru inacceptabil între drepturile și

obligațiile procesuale ale tuturor părților aflate în conflict în sensul

soluționării cu celeritate a litigiului de natură comercială.

În cauză este de necontestat că pârâta a primit la data de 1

februarie 2006 notificarea transmisă prin executorul judecătoresc prin care

reclamanta îi face cunoscut pretențiile sale atașând actele doveditoare și

chiar dacă data convocării , dintr-o eroare materială este anterioară datei

emiterii notificării, pârâta era datoare să răspundă acestei notificări cel

puțin pentru clarificarea datei concilierii.

Pârâta, nu numai că nu a răspuns notificării, dar după

primirea citației nu a formulat ‚întâmpinare înaintea primului termen de

judecată fixat la 26 aprilie 2006 cu privire la pretențiile reclamantei și la excepția

lipsei concilierii pusă în discuție abia la 15 iunie 2006.

În aceste circumstanțe apărarea pârâtei are un caracter pur

formal, iar admiterea excepției de către instanța de apel în al doilea ciclu

procesual derulat în cauză și după doi ani de la introducerea acțiunii este rezultatul

aplicării greșite a dispozițiilor legale susmenționate, incidente în cauză.

În alte cuvinte, chiar dacă instanța de apel, din rațiuni

care ne scapă, nu a observat incidența dispozițiilor art. 315 alin. (1) C.

proc. civ., interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 720

1

C.

proc. civ. la circumstanțele concrete ale cauzei este greșită.

Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia atacată cu

trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC W.T. SA REȘITA împotriva

deciziei nr. 146/A din 8 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara,

secția comercială.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la

instanța de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.