ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 942/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.- Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 27 februarie 2006 reclamanta SC W.T. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC X.A.C.T. SRL la plata sumei de 95.082,86 lei plus dobânda legală aferentă acestei sume reprezentând contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractului de colocare încheiat de părți la 1 septembrie 2002, sumă rămasă după compensarea legală parțială a creanțelor reciproce dintre părți. II.- Într-un prim ciclu procesual derulat în cauză, Judecătoria Timișoara prin sentința nr. 6450 din 21 iunie 2006 a respins acțiunea reclamantei ca prematur introdusă apreciind că nu au fost respectate de reclamantă dispozițiile art. 720 1 C. proc.

civ. cu privire la modul de îndeplinire a procedurii convocării prealabile la concilierea directă. Sentința Judecătoriei Timișoara a fost casată de instanța de recurs prin decizia nr. 35 R din 2 februarie 2007 a Tribunalului Timiș, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe, cu motivarea că, rezultă incontestabil din înscrisurile administrate în cauză încercarea de conciliere directă prealabilă introducerii acțiunii prin notificarea transmisă pârâtei, căreia aceasta nu i-a dat curs. În rejudecare, Judecătoria Timișoara prin sentința civilă nr. 4524 din 3 mai 2004 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Timiș competent material să soluționeze litigiul dintre părți al cărui obiect are o valoare de peste un miliard lei vechi.

III.- Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, astfel investit prin încheierea de ședință din data de 21 martie 2008 a respins excepția prematurității introducerii cererii, excepție reiterată de pârâtă, reținând că această chestiune a fost rezolvată cu putere de lucru judecat în primul ciclu procesual derulat în cauză, de instanța de recurs, care a apreciat-o ca neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 206 din 4 aprilie 2008 Tribunalul a admis acțiunea precizată formulată de reclamantă și în consecință a constatat intervenită între părți compensația legală pentru suma de 50.720,2 Ron reprezentând datorii reciproce și a obligat pârâta la plata sumei de 95.082,86 Ron sumă rămasă neachitată din contravaloarea serviciilor prestate plus dobânda legală începând cu data introducerii cererii – 27 februarie 2006 – și până la achitarea integrală a debitului.

IV.- Apelul declarat de pârâtă împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia nr. 146/A din 8 septembrie 2008, sentința fiind schimbată în tot în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă. Instanța de control judiciar a constatat că în cauză nu s-a îndeplinit procedura concilierii prealabile impusă de dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. deoarece potrivit notificării nr.19 din 1 februarie 2006 transmisă prin executorul judecătoresc data convocării la conciliere este anterioare datei de 1 februarie 2006, respectiv 15 ianuarie 2006. Totodată instanța apreciază că reclamanta nu a respectat nici termenul de 30 de zile prevăzut de alin. (59 al art. 720 1 C. proc.

civ., introducând acțiunea la data de 24 februarie 2006 înaintea expirării celor 30 zile prin raportare la data de 1 februarie 2006 data primirii notificării de către pârâte. Sub un ultim aspect, instanța reține că apărarea reclamantei în sensul dezlegării acestei chestiuni prin decizia nr. 402/2007 a Tribunalului Timiș, este neîntemeiată, decizia invocată, pronunțată într-o contestație în anulare, nu putea analiza aspecte ce țin de fondul litigiului. V.- Împotriva acestei decizii , reclamanta SC W.T. SA a declarat recurs la data de 8 octombrie 2008, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâtă și menținerii ca legală și temeinică a sentinței fondului.

Recurenta și-a întemeiat recursul pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a susținut următoarele: - soluționarea excepției neîndeplinirii procedurii prealabile instituită de art. 720 1 C. proc. civ. a făcut obiectul deciziei nr. 35R din 2 februarie 2007 pronunțată în primul ciclu procesual în sensul respingerii ei, situație în care nu mai poate fi repusă în discuție; - pârâta, deși necontestat a primit notificarea transmisă prin executorul judecătoresc la data de 1 februarie 2006, nu a dat nici un răspuns solicitării de rezolvare amiabilă, atitudine care demonstrează refuzul realizării concilierii în scopul enunțării litigiului; - motivarea instanței de apel dată în admiterea excepției prematurității nu are în vedere rațiunea reglementării instituite prin art. 720 1 C. proc.

civ., de soluționare mai rapidă a litigiilor comerciale, interpretarea dată fiind excesiv de rigidă și în defavoarea creditorului. Intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în această fază procesuală a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând în esență că, recurenta prin modul de redactare al notificării a eludat dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., iar conform art. 109 C. proc. civ. sancțiunea care se impune este cea statuată de instanța de apel prin decizia atacată. VI. - Asupra recursului Înalta Curte verificând în cadrul controlului de legalitate hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează: 1.- Respectarea de către recurenta-reclamantă a dispozițiilor art. 720 1 C. proc.

civ. a fost verificată în primul ciclu procesual derulat în cauză, de către instanța de recurs prin decizia nr. 35/R din 2 februarie 2007 a Tribunalului Timiș care a statuat că au fost îndeplinite cerințele art. 720 1 C. proc. civ. realizându-se scopul avut în vedere de legiuitor, sens în care hotărârea primei instanțe a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare. Or, potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. În rejudecare, tribunalul, ca primă instanță, urmare declinării de competență, în mod corect a respins excepția lipsei procedurii prealabile, repusă în discuție de pârât, reținând că excepția a fost soluționată cu putere de lucru judecat prin decizia de casare.

Așa fiind decizia dată în apel încalcă dispozițiile legale susmenționate, iar motivarea hotărârii cu referire la cele statuate prin decizia nr. 402/2007 dată într-o contestație în anulare este străină cauzei. 2.- Distinct de acestea, Curtea amintește că dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ. cuprinse în capitolul XIV din codul de procedură civilă introdus prin art. I pct. 224 din O.U.G. nr. 138/2000, fac parte integrantă dintr-un ansamblu de reguli a căror finalizate vizează soluționarea cu celeritate a litigiilor în materie comercială.

Încercarea de soluționare a litigiului prin conciliere directă, anterior introducerii cererii, obligarea pârâtului de a depune întâmpinare, posibilitatea încunoștiințării părților pentru înfățișarea la termen și prin folosirea altor mijloace mai rapide, acordarea de termene scurte, succesive sau în continuare sunt numai câteva din regulile speciale de natură să asigure desfășurarea cu celeritate a procesului comercial și în același timp cu respectarea tuturor drepturilor și obligațiilor părților. În acest context, obligația reclamantului de a încerca soluționarea prealabilă a litigiului trebuie examinată și din perspectiva celui convocat la conciliere, căruia îi incumbă în aceiași măsură demersul de a răspunde solicitării de rezolvare a litigiului.

A interpreta aceste reguli ca obligații instituite numai în sarcina reclamantului duce la un dezechilibru inacceptabil între drepturile și obligațiile procesuale ale tuturor părților aflate în conflict în sensul soluționării cu celeritate a litigiului de natură comercială. În cauză este de necontestat că pârâta a primit la data de 1 februarie 2006 notificarea transmisă prin executorul judecătoresc prin care reclamanta îi face cunoscut pretențiile sale atașând actele doveditoare și chiar dacă data convocării , dintr-o eroare materială este anterioară datei emiterii notificării, pârâta era datoare să răspundă acestei notificări cel puțin pentru clarificarea datei concilierii.

Pârâta, nu numai că nu a răspuns notificării, dar după primirea citației nu a formulat ‚întâmpinare înaintea primului termen de judecată fixat la 26 aprilie 2006 cu privire la pretențiile reclamantei și la excepția lipsei concilierii pusă în discuție abia la 15 iunie 2006. În aceste circumstanțe apărarea pârâtei are un caracter pur formal, iar admiterea excepției de către instanța de apel în al doilea ciclu procesual derulat în cauză și după doi ani de la introducerea acțiunii este rezultatul aplicării greșite a dispozițiilor legale susmenționate, incidente în cauză. În alte cuvinte, chiar dacă instanța de apel, din rațiuni care ne scapă, nu a observat incidența dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 720 1 C. proc. civ. la circumstanțele concrete ale cauzei este greșită. Față de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va admite prezentul recurs și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC W.T. SA REȘITA împotriva deciziei nr. 146/A din 8 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la instanța de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 martie 2009.