ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 402/2007

Deliberând asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 20 mai 2003 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă,

reclamanții T.A., T.D., T.P.F. și T.C., cetățeni italieni au chemat în judecată

pârâta T.(G.)M.T. pentru ca instanța să declare nulă absolut căsătoria

încheiată de tatăl lor T.C.A. cu pârâta, la data de 30 aprilie 1994, cu

consecința revenirii soției la numele anterior, acela de G.

În motivarea acțiunii reclamanții au

arătat că sunt descendenții defunctului T.C.A. decedat la Roma la 6 decembrie

care s-au accentuat după ce a divorțat de mama reclamanților, astfel încât

aceștia au angajat în 1992 pe pârâtă, cetățean român, ca menajeră a tatălui

lor. După decesul lui T.C.A., pârâta le-a prezentat un certificat de căsătorie

din care rezulta statul ei de soție a defunctului, actul fiind încheiat la

București la 30 aprilie 1994 de către Primăria sectorului 1. Or, încă înainte

de 1993, tatăl reclamanților era nevăzător, surd și lipsit de discernământ

astfel încât căsătoria încheiată este lovită de nulitate absolută în condițiile

art. 9 și urm. C. fam.

Pârâta a formulat întâmpinare

opunându-se admiterii acțiunii și arătând că nici la momentul încheierii

căsătoriei și nici ulterior soțul ei nu a fost lipsit de discernământ. Din

potrivă, defunctul a efectuat acte de administrare și dispoziție a bunurilor

sale, era puternic implicat social, inclusiv prin activități desfășurate în

România iar căsătoria era de notorietate.

Examinând actele și lucrările

dosarului Tribunalul București, secția a III-a civilă, a pronunțat sentința

civilă nr. 868 din 8 octombrie 2004 prin care a respins acțiunea ca nefondată.

Motivându-și soluția tribunalul a

arătat în esență că din probatoriile administrate nu reiese că în momentul

încheierii căsătoriei soțul ar fi fost lipsit de discernământ așa cum au

susținut reclamanții. Actele medicale stabilesc în mod neîndoielnic că tatăl

reclamanților era nevăzător și suferea totodată de surditate bilaterală

nesenzorială, afecțiuni instalate încă din copilărie și din cauza cărora a fost

considerat invalid de război, fiind și membru, cu o funcție de conducere, în

cadrul Asociației Italiene a Nevăzătorilor de Război.

Dovezile medicale nu confirmă însă

și că T.C.A. ar fi suferit și de vreo afecțiune de natură psihiatrică, aspect

reținut și de conținutul raportului de expertiză medico-legală întocmit în

cauză.

Pe de altă parte, susținerile

reclamanților referitoare la necunoașterea de către ei a căsătoriei tatălui lor

cu pârâta au fost considerate lipsite de relevanță întrucât determinantă pentru

examinarea validității căsătoriei este doar stabilirea faptului că la momentul

încheierii ei tatăl reclamanților avea discernământul faptelor sale.

Împotriva acestei sentințe

reclamanții au declarat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și

susținând că nu s-a făcut o analiză aprofundată a probatoriilor administrate.

În apel a fost administrată proba cu

o nouă expertiză medico legală pentru a se stabili dacă defunctul avea sau nu

discernământ la momentul încheierii căsătoriei.

Prin decizia civilă nr. 25 din 27

ianuarie 2006 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins apelul

ca nefondat, cu o motivare asemănătoare a celei a instanței de fond, reținând

din dovezile administrate că la data de 30 aprilie 1994 defunctul avea

discernământul păstrat și capacitatea psihică de apreciere critică a

consecințelor ce decurg din încheierea căsătoriei.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs reclamanții criticând-o în sensul prevederilor art. 304 pct. 8

și 9 C. proc. civ.

Printr-o primă critică s-a susținut

că instanțele au interpretat greșit actele juridice deduse judecății în sensul

că nu au fost examinate în mod aprofundat actele medicale, acestea neputând în

nici un caz conduce la concluzia reținută de către instanțe cu privire la

păstrarea discernământului de către tatăl lor la momentul încheierii

căsătoriei.

Cea de a doua critică vizează

interpretarea și aplicarea greșită a prev. art. 19 comb. cu art. 9 C. fam.,

fiind în speță dovedită împrejurarea că defunctul lor tată era lipsit vremelnic

de facultățile mintale.

Pârâta a formulat întâmpinare

solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Examinând întregul material probator

administrat în cauză prin prisma criticilor formulate Înalta Curte reține că

recursul este nefondat.

Sub un prim aspect nu poate fi

primită teza potrivit căreia instanțele ar fi interpretat greșit actul juridic

dedus judecății.

În cauză au fost efectuate două

expertize medico legale psihiatrice, ambele având aceleiași concluzii: că la

data de 30 aprilie 1994, când s-a încheiat căsătoria numitul T.C.A. nu prezenta

tulburări psihice, avea discernământul păstrat și capacitate de dispoziție.

De altfel, toate actele medicale

inclusiv certificatul, prenupțial se coroborează cu celelalte înscrisuri din

care rezultă că persoana respectivă avea o activitate socială extrem de activă,

fiind o personalitate cunoscută pe plan social, îndeplinind activități care în

nici un caz nu ar fi putut fi îndeplinite de o persoană fără discernământ.

În privința certificatului

prenupțial, acesta a fost eliberat cu respectarea procedurilor legale, neexistând

nici un motiv formal care să-i afecteze validitatea iar la încheierea

căsătoriei soțul a fost asistat de un translator autorizat de limbă italiană.

În ceea ce privește cea de a doua

critică este de reținut că potrivit art. 19 și art. 9 C. fam. Temeiul de drept

al acțiunii reclamanților, este nulă absolut căsătoria încheiată de alienatul

dau debilul mintal precum și de cel lipsit vremelnic d facultățile mintale, cât

timp nu are discernământul faptelor sale. Or, ambele instanțe au reținut în mod

corect pe baza probatoriilor că T.C.A. a avut reprezentarea actelor pe care le

îndeplinește și a consimțit în mod legal la încheierea căsătoriei.

De altfel, așa cum rezultă și din

celelalte dovezi până la data decesului cel în cauză nu a fost niciodată

suspicionat că ar fi putut avea tulburări de natură psihică.

În consecință, soluția de respingere

a acțiunii este în întregime legală și temeinică astfel încât recursul va fi

respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a III-a C.

proc. civ.

În baza dispozițiilor art. 274 C.

proc. civ. recurenții reclamanți vor fi obligați la plata cheltuielilor de

judecată către intimata pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanții T.A., T.D., T.P.F. și T.C. împotriva deciziei nr. 25/A

din 27 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Obligă pe recurenți la plata sumei

de 3600 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi

19 ianuarie 2007.