ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2215/2009

Asupra recursului penal de față;

În baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 57 din 30 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta V.M.

A menținut ca legale și temeinice rezoluțiile adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 596/P/2008.

A fost obligată petenta la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Prin rezoluția nr. 596/P/2008 din 18 noiembrie 2008 adoptată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii I.D. și B.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., fapte din datele de 30 septembrie 1997, 20 iulie 1998 și 30 iulie 1998, întrucât s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

Totodată, față de aceeași făptuitori s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., fapte din data de 2 decembrie 2007, întrucât acestea nu există, aceeași soluție fiind dispusă și față de făptuitorii H.A.G., C.M. și N.D.G. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen.

Pentru a pronunța această soluție, procurorul a reținut următoarele:

Prin adresa Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost înaintată spre competentă soluționare plângerea formulată de către persoana vătămată V.M. împotriva făptuitorilor menționați mai sus, arătându-se în motivarea plângerii, la care au fost atașate înscrisuri, pe motiv că făptuitorii I.D. și B.G., în calitate de notari publici, și-au încălcat atribuțiile de serviciu cu prilejul întocmirii actelor autentificate sub nr. 1591 din 30 septembrie 1997, 2118 din 30 iulie 1998 și nr. 1905 din 20 iulie 1998, consemnând în cuprinsul acestora date nereale.

Aceleași fapte pretins a fi de natură penală le-ar fi comis cei doi făptuitori și cu ocazia respingerii a două cereri formulate de către persoana vătămată prin care a solicitat rectificarea actelor arătate mai sus, conform încheierilor nr. 8705 și nr. 8706, ambele din 3 decembrie 2007.

În concret, s-a reținut că persoana vătămată a susținut că, la momentele la care au fost încheiate cele trei contracte sus-menționate, era căsătorită cu V.A.V. și că, în mod greșit, în cuprinsul acestor acte s-a reținut că el este necăsătorit. În această situație, în cursul lunii noiembrie 2007, persoana vătămată a adresat Biroului Notarial I.D., B.G. două cereri prin care a solicitat rectificarea actelor, cereri ce au fost respinse, în opinia sa, în mod abuziv de către cei doi notari publici prin încheierile nr. 8706/2007 și nr. 8705/2007. Împotriva acestor încheieri, persoana vătămată a exercitat căile de atac prevăzute de lege, însă instanțele i le-au respins.

Persoana vătămată a considerat că soluțiile au fost date în mod abuziv și că acestea conțin date nereale, fapt pentru care a înțeles să formuleze plângere și împotriva judecătorilor care au soluționat cauza respectivă: N.D.G., H.A.G. și C.M.

Pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul a reținut următoarea situație de fapt:

Prin sentința civilă nr. 2605 din 4 martie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București, a fost declarată desfăcută căsătoria încheiată la 21 aprilie 1984 între V.A.V. și V.M., din vina ambilor soți, iar cei doi minori rezultați din căsătoria foștilor soți au fost încredințați mamei.

La data de 9 mai 2005, V.M. a formulat cerere de repunere în termenul de apel și a declarat apel împotriva sentinței civile nr. 2605/1997, iar prin Decizia civilă nr. 402 din 27 iunie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția de netimbrare invocată din oficiu de instanță și s-a anulat ca netimbrat apelul declarat.

Recursul declarat de V.M. a fost admis prin Decizia nr. 1633 din 14 septembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, care a casat Decizia nr. 402/2005 și a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la Tribunalul București.

Ulterior, prin Decizia nr. 1588 din 15 noiembrie 2006 Tribunalul București a respins, ca neîntemeiată, cererea de repunere în termenul de declarare a apelului și, apoi, a respins, ca tardiv, apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 2605/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs V.M., iar prin Decizia nr. 1068 din 5 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a, a fost admis recursul, a fost casată Decizia nr. 1588/2006 și a fost trimisă cauza spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

Procurorul a reținut că, de la momentul pronunțării sentinței civile nr. 2605 din 4 martie 1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București și până în cursul anului 2005, această hotărâre nu a fost atacată de niciuna dintre părți, fapt pentru care a rămas definitivă și irevocabilă, prin neapelare, la data de 28 iulie 1997.

Având la bază această hotărâre, la data de 30 septembrie 1997, V.A.V. a achiziționat un drept indiviz de ½ dintr-un teren în suprafață de 983,60 mp, situat în intravilanul orașului Bușteni, cu acel prilej cumpărătorul declarând notarului public I.D. că este necăsătorit, dată fiind hotărârea de divorț la care s-a făcut referire, fiind încheiat contractul de vânzare-cumpărare ce a fost autentificat sub nr. 1591 din 30 septembrie 1997.

Prin contractul de vânzare cumpărare autentificat de notarul public B.G. sub nr. 1905 din 20 iulie 1998, V.A.V. a cumpărat un teren în suprafață de 207,69 mp situat în intravilanul orașului Bușteni, menționând și de această dată că este necăsătorit.

La data de 30 iulie 1998, a fost autentificat sub nr. 2118, de către notarul public I.D., un act de partaj voluntar între soții T.V. și T.M., pe de o parte, și V.A.V., pe de altă parte, cu privire la un teren, ocazie cu care, de asemenea, V.A.V. a declarat că este necăsătorit.

La data de 2 noiembrie  2008, V.M. a adresat Biroului Notarial I.D. – B.G. o cerere prin care a solicitat rectificarea celor trei acte menționate mai sus, susținând că,în mod greșit, s-a menționat în cuprinsul acestora că V.A.V. este necăsătorit, pentru că, la momentele respective cei doi erau căsătoriți, întrucât hotărârea de divorț nu era definitivă și irevocabilă, aspect ce rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 1068/2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Prin încheierea nr. 8705 din 3 decembrie 2007 întocmită de către notarul I.D. a fost respinsă cererea formulată de către V.M., cu privire la rectificarea actelor autentificate sub nr. 1591/1997 și nr. 2118/1998, avându-se în vedere, pe de o parte, că părțile prezente s-au opus în mod expres, în scris, rectificării actelor, iar pe de altă parte, sentința civilă nr. 2605/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București a rămas definitivă și irevocabilă înaintea întocmirii actelor respective.

Prin încheierea nr. 8706 din 3 decembrie 2007, întocmită de către B.G. a fost respinsă cererea numitei V.M. prin care a solicitat rectificarea actului autentificat sub nr. 1905/1998, pentru aceleași considerente arătate mai sus.

Împotriva acestor încheieri a formulat plângere V.M., dosarul fiind înregistrat la Judecătoria Sinaia sub nr. 2114/310/2007.

Prin sentința civilă nr. 383 din 25 martie 2008, pronunțată de către făptuitoarea N.D.G., în calitate de judecător, au fost respinse plângerile conexate ca neîntemeiate, soluția dată apreciindu-se ca fiind motivată, atât în fapt cât și în drept, făcându-se trimitere la actele dosarului.

Prin Decizia nr. 351 din 12 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, judecători fiind H.A.G. și C.M., a fost respins ca nefondat apelul declarat de către V.M. împotriva sentinței civile nr. 383/2008 a Judecătoriei Sinaia, aceeași soluție fiind pronunțată și de Curtea de Apel Ploiești, la data de 13 noiembrie 2008.

Față de întreaga situație de fapt, astfel cum a fost descrisă mai sus, s-a constatat că față de făptuitorii I.D. și B.G. nu mai pot fi efectuate cercetări cu privire la existența infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., fapte pretins a fi săvârșite la data încheierii actelor autentificate sub nr. 1591/1997, nr. 2118/1998 și nr. 1905/1998 întrucât s-a împlinit, de foarte mult timp, termenul de prescripție a răspunderii penale, caz în care, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen., respectiv există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale față de aceștia, fapt pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceștia pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 249 C. pen., fapte din 30 septembrie 1997, 20 iulie 1998 și 30 iulie 1998.

Totodată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de aceeași făptuitori și pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., pretins a fi comise cu prilejul întocmirii încheierilor nr. 8705 și nr. 8076, ambele din data de 3 decembrie 2007, întrucât acestea nu există.

S-a reținut că, la întocmirea celor două acte, notarii au avut în vedere dispozițiile Legii nr. 36/1995, pe care le-au respectat, motivând în scris, care sunt considerentele pentru care au apreciat că se impune respingerea cererilor de rectificare a actelor.

De asemenea, s-a reținut, ca o dovadă în plus, și faptul că soluțiile date de notari au fost supuse controlului instanțelor judecătorești care au hotărât definitiv și irevocabil că plângerea petentei V.M. este neîntemeiată.

Față de făptuitorii N.D.G., H.A.G., C.M., judecători, s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., reținându-se că faptele reclamate nu există, întrucât simplul fapt că judecătorii au pronunțat hotărâri în defavoarea numitei V.M. nu este de natură a conduce la concluzia că aceștia au comis vreo faptă de natură penală, întrucât ei au avut în vedere probele dosarului, actele normative aplicabile în speță și în motivarea hotărârilor, au făcut trimitere la probele administrate.

Mai mult, hotărârea pronunțată de instanța de fond a fost examinată de către instanțele superioare care au fost investite cu soluționarea apelului și recursului declarate de către V.M.

Împotriva rezoluției nr. 596/P/2008 din 18 noiembrie 2008 a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 275-278 C. proc. pen. petenta V.M., ce a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești prin rezoluția nr. 1983/II/2/2008 din 23 decembrie 2008.

Împotriva actelor procurorului a formulat plângere, în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petenta V.M., solicitând desființarea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în Dosarul nr. 596/P/2008, susținându-se că aceasta este nelegală și netemeinică.

În motivarea plângerii, s-a arătat că rezoluția este nelegală, încadrarea juridică este greșită întrucât făptuitorii au săvârșit faptele cu intenție, fiind de rea credință, că notarii au încălcat dispozițiile art. 43, 45, 49, 51, 53 din Legea nr. 36/1995, întrucât au nesocotit buletinul de identitate al soțului său în care se menționa starea civilă a acestuia, în sensul de căsătorit, autentificând actele dosar pe baza declarației acestuia.

Totodată, s-a arătat că sentința civilă nr. 2605/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București a purtat numai ștampila „conform cu originalul”, fără a exista mențiunea definitivă.

S-a mai susținut că procurorii nu s-au pronunțat asupra tuturor actelor din dosar, respectiv Decizia civilă nr. 351 din 5 martie 2008 a Tribunalului București și Decizia nr. 1819 R din 15 octombrie 2008 a aceleiași instanțe, concluzionând că toate constatările procurorilor sunt false, că notarii au refuzat rectificarea din oficiu, iar magistrații au încălcat dispozițiile art. 100 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, refuzând să se pronunțe asupra unor probe decisive din dosar, respectiv certificatul de căsătorie, Decizia nr. 351 din 5 martie 2008.

S-a solicitat admiterea plângerii și desființarea rezoluției de neîncepere a urmăririi penale.

În vederea soluționării cauzei, a fost atașat Dosarul de urmărire penală nr. 596/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Instanța de fond, examinând actele premergătoare efectuate în cauză, a constatat că în mod temeinic și legal procurorul a constatat în privința infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. și fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen., pretins comise la 30 septembrie 1997, 20 iulie 1998 și 30 iulie 1998, că există o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale față de făptuitorii I.D. și B.G., respectiv art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Cu privire la săvârșirea acelorași infracțiuni de către cei 2 notari, ca urmare a soluționării cererilor de rectificare a actelor autentificate de acesta și soluționarea plângerii, respectiv a căii de atac, de către magistrații N.D., H.A.G., C.M., soluția pronunțată de procuror a fost considerată legală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționar V.M. La termenele de judecată din 11 iunie 2009, părțile nu s-au prezentat.

Concluziile reprezentantului M.P. au fost cosemnate în practicaua prezentei hotărâri.

În motivele scrise de recurs atașate dosarului, petiționara V.M. solicită admiterea recursului, rejudecarea dosarului și continuarea cercetărilor de către Parchet, apreciind că intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost cercetați.

Examinând recursul petiționarei, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept îl consideră nefondat pentru următoarele considerente.

Judecând plângerea, instanța de fond a verificat rezoluția dată de procuror pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, analizând amănunțit toate împrejurările și aspectele sesizate de petiționară, modul în care ele se regăsesc în dovezile efectuate și concluziile stabilite de organul de urmărire penală.

În mod corect s-a reținut că pentru infracțiunile prevăzute de art. 246 și art. 289 C. pen., pretins comise la 30 septembrie 1997, 20 iulie 1998 și 30 iulie 1998 s-a împlinit termenul prescripției penale, iar celelalte infracțiuni reclamate nu există.

Susținerile petiționarei cu privire la faptul că intimații au declarat în fals că soțul recurentei ar fi prezentat sentința nr. 2605/1997 cu mențiunea definitivă este lipsită de suport probator, din actele dosarului nerezultând acest aspect.

La întocmirea încheierilor nr. 8705 și nr. 8706 din 3 decembrie 2007 s-au respectat dispozițiile Legii nr. 36/1995, respingerea cererilor de rectificare fiind motivată (părțile s-au opus în mod expres, în scris, rectificării actelor, iar sentința civilă nr. 2605/1997 a Judecătoriei Sectorului 1 București era rămasă definitivă și irevocabilă înaintea întocmirii actelor respective).

Mai mult, soluțiile date de notari au fost supuse controlului instanțelor judecătorești, care au hotărât definitiv și irevocabil (prin sentința civilă nr. 383 din 25 martie 2008 a Judecătoriei Sinaia și, respectiv, Decizia nr. 351 din 12 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova) că plângerea petiționarei V.M. este neîntemeiată.

Față de aceste considerente, așa cum a rezultat și din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă că cei doi notari și magistrații judecători care au soluționat cauza și-au încălcat atribuțiile de serviciu, nu au făcut mențiuni în fals, simpla nemulțumire a unei părți în legătură cu soluțiile pronunțate neputând duce la tragerea la răspundere penală a intimaților pe motiv că au săvârșit fapte de natură penală, atâta timp cât la soluționarea acestora au fost avute în vedere actele pe care părțile au înțeles să le administreze în vederea pronunțării de către instanțe a unor soluții legale și temeinice.

Soluțiile pronunțate de magistrați este rezultatul interpretării logico-juridice având la bază actele pe care partea a înțeles să le administreze, cât și convingerea intimă a magistraților.

În același sens a dispus și legiuitorul reglementând statutul judecătorilor și procurorilor în art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 prin care „judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”, iar desființarea unei hotărâri judecătorești poate fi obținută prin exercitarea căilor de atac și nu ca urmare a răspunderii penale a judecătorului care a pronunțat-o.

Întrucât nu există dovezi de săvârșire a faptei penale sesizate, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată recursul petiționarei nefondat și îl va respinge pentru dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara V.M. împotriva sentinței penale nr. 57 din 30 martie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.