ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9073/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9073/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față:
La 17
decembrie 2003, contestatorul M.G.B.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria
Municipiului București, Municipiul București, prin Primarul General, Primarul
General al Municipiului București și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, solicitând
desființarea Dispoziției nr. 1719 din 13 noiembrie 2003, emisă de Primarul
General și menținerea Dispoziției nr. 332 din 20 mai 2002.
În motivarea cererii,
întemeiate pe Legea nr. 10/2001, contestatorul a susținut că:
-
în anul 1924, C.G.,
bunicul său, a dobândit, prin cumpărare, imobilul situat în București;
-
în anul 1940 a devenit
proprietar al întregului imobil, prin acceptarea succesiunii testamentare a
defunctului său bunic;
-
în anul 1964, consecutiv
plecării definitive în străinătate a M.P. (născută C.), mama sa, imobilul a
fost preluat de stat, deși potrivit testamentului defunctului G.C., aceasta
avea doar un drept de uzufruct asupra corpului B;
-
la 12 iunie 2001, a
solicitat restituirea imobilului în natură, prin notificare adresată Primarului
General al Municipiului București;
-
autoritatea
administrativă menționată, prin Dispoziția nr. 332 din 20 mai 2002, a dispus
restituirea imobilului;
-
după semnarea procesului
verbal de punere în posesie, aceeași entitate a emis Dispoziția nr. 387 din 28
iunie 2002, potrivit căreia beneficiari ai restituirii în natură sunt, alături
de el, T.A.D., P.B.G. și P.C.M.;
-
a refuzat semnarea unui
nou proces verbal de punere în posesie deoarece P.B.G. și P.C.M. au încasat
despăgubiri, neavând așadar posibilitatea de a mai solicita restituirea în
natură și, oricum, nu și-au dovedit calitatea de cetățeni români;
- în final,
prin dispoziția atacată, Primarul General a revocat celelalte două dispoziții
anterioare și a dispus ca imobilul să reintre în proprietatea statului, care
însă nu are niciun drept asupra acestui bun.
Tribunalul București, secția a V-a civilă,
prin sentința nr. 842 din 6 octombrie 2004, a admis excepția referitoare la
lipsa calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului București
și Primarul General al Municipiului București și drept consecință a respins ca
atare contestația în raport de aceștia.
Totodată, prin
aceeași sentință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată
în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.
S-a reținut că:
-
actul administrativ
criticat a fost emis de Primarul General ca reprezentant al Municipiului
București, potrivit art. 67 din Legea nr. 215/2001, astfel că toți ceilalți
pârâți nu au calitate procesuală pasivă;
-
defunctul C.G. a testat
uzufructul celor două corpuri ale imobilului în favoarea fiicei M.M. și soției
R.M.M.(câte un corp), iar nuda proprietate a aceluiași bun în favoarea
contestatorului;
- dispozițiile
testamentare menționate constituie substituții fideicomisare și, ca atare, sunt
nule de drept (art. 803 C. civ.), ceea ce înseamnă ca proprietatea asupra
imobilului s-a transmis către M.M. (mama contestatorului), conform clauzei
testamentare valabile (primul corp de clădire) și pe calea moștenirii legale
(celălalt corp, față de împrejurarea că defunctul a decedat la 22 mai 1939,
anterior adoptării Legii nr. 319/1944);
- M.M. s-a
căsătorit la 11 noiembrie 1939 cu P.P., cetățean italian, a decedat la 23
noiembrie 1993 și este mama numiților P.C.M. și P.B.G., care au încasat
despăgubiri de la statul italian în baza acordului încheiat cu România pentru
reglementarea problemelor financiare dintre cele două țări, inclusiv aspecte
referitoare la bunurile, drepturile și interesele italiene atinse de măsurile
de naționalizare;
- acordul
precizat a fost ratificat prin Decretul nr. 569/1968, care este menționat în
Anexa nr. 1 lit. f) a Legii nr. 10/2001;
- drept
consecință, potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001, contestatorul nu are
calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, astfel că în mod
corect au fost revocate dispozițiile nr. 332 din 20 mai 2002 (de restituire a
imobilului
în natură către acesta) și nr. 387 din 28 iunie 2002
(de completare a beneficiarilor măsurii amintite cu numiți T.A.D., P.B.G. și
P.C.M.).
Curtea de Apel
București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 1604 din 29 noiembrie 2005,
a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator, reținând că:
- dispozițiile
testamentare cu privire la apelant nu instituie o dublă liberalitate, ci sunt
lovite de nulitate, conform art. 803 C. civ., deoarece prevăd că drepturile
acestuia se nasc ori se transmit după moartea soției și fiicei testatorului;
-
prin urmare, în referire
la imobilul descris la punctul 1 al testamentului, apelantul nu a dobândit
niciun drept direct de la bunicul său, putându-se prevala, cel mult, de
calitatea de succesor al defunctei P.(M.)M., mama lui și moștenitoare a bunului
menționat;
-
potrivit actelor depuse
la dosar, prin sentința civilă nr. 713 din 24 februarie 1964, Statul Român a
preluat de la P.(M.)M. doar corpul de clădire B (cu suprafața de 240 mp),
descris la punctul 1 al testamentului defunctului C.G. și nu întregul imobil
(teren de 374 mp și două construcții alipite);
-
partea de imobil
solicitată de apelant prin notificare a fost preluată de la mama sa, cetățean
italian, astfel că face obiectul Acordului semnat la Roma, la 23 ianuarie 1968,
între guvernele R.S. România și Republicii Italia privind reglementarea unor
probleme financiare, inclusiv stingerea definitivă a pretențiilor de orice
natură legate de bunurile, drepturile și interesele italiene atinse de măsurile
românești de naționalizare;
-
față de conținutul
acordului menționat, împrejurarea că apelantul, cetățean român și succesor în
drepturi al defunctei P.M., nu a primit despăgubiri de la statul italian, este
irelevantă;
-
această concluzie se
deduce din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și scopul
urmărit prin actul normativ amintit, care își propune să acorde reparații
pentru imobilele preluate abuziv, și nu să asigure o distribuire echitabilă a
despăgubirilor între succesori.
Contestatorul
a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ambelor hotărâri și
admiterea contestației.
În motivarea
recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., contestatorul a
susținut că soluția pronunțată în cauză este greșită deoarece:
- defunctul C.G.
și-a dezmembrat dreptul asupra unui corp de clădire, transmițând uzufructul
soției, iar nuda proprietate nepotului;
-
această dezmembrare nu
constituie o substituție fideicomisară, ci o dispoziție de reîntregire a
proprietății și, oricum, potrivit Legii nr. 10/2001, cei 4 succesori au vocația
de a solicita restituirea imobilului în natură;
-
notificarea lui se referă
la un imobil trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 713/1964
a Tribunalului popular al raionului 16 Februarie, ca bun abandonat, conform
Decretului nr. 111/1951, iar art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 (text
introdus prin Legea nr. 247/2005) califică drept abuzivă o asemenea preluare;
- art. 5 din
Legea nr. 10/2001 se referă la persoanele care au primit despăgubiri și nu la
imobilul în sine, astfel că Acordul semnat la 23 ianuarie 1968 între guvernele
R. S. România și Republica Italia este în speță inaplicabil.
În ședința publică
din 9 noiembrie 2006, instanța a pus în discuție, din oficiu, motivul de ordine
publică referitor la inadmisibilitatea revocării de către organul administrativ
emitent a unui act intrat în circuitul civil.
Acest motiv, care se
încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondat deoarece dispoziția
atacată, emisă la 13 noiembrie 2003, revocă alte două dispoziții, emise de
aceeași entitate, la 20 mai 2002 și 28 iunie 2002, care au fost comunicate
persoanelor interesate și altor instituții, deci au intrat în circuitul civil.
Așa fiind,
cercetarea celorlalte motive este inutilă, astfel că, potrivit art. 312 alin.
(1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării ambelor
hotărâri, admiterii contestației și anulării dispoziției criticate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul
declarat de reclamantul M.G.B.A. împotriva deciziei civile nr. 1604/A din 29
noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
Casează
decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 842 din 6 octombrie 2004 a
Tribunalului București, secția a V-a civilă, și rejudecând, admite contestația
și anulează Dispoziția nr. 1719 din 13 noiembrie 2003 a Primarului General al
Municipiului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie
2006.