ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9073/2006

Asupra recursului de față: La 17 decembrie 2003, contestatorul M.G.B.A. a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului București, Municipiul București, prin Primarul General, Primarul General al Municipiului București și Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, solicitând desființarea Dispoziției nr. 1719 din 13 noiembrie 2003, emisă de Primarul General și menținerea Dispoziției nr. 332 din 20 mai 2002. În motivarea cererii, întemeiate pe Legea nr. 10/2001, contestatorul a susținut că: - în anul 1924, C.G., bunicul său, a dobândit, prin cumpărare, imobilul situat în București; - în anul 1940 a devenit proprietar al întregului imobil, prin acceptarea succesiunii testamentare a defunctului său bunic; - în anul 1964, consecutiv plecării definitive în străinătate a M.P.

(născută C.), mama sa, imobilul a fost preluat de stat, deși potrivit testamentului defunctului G.C., aceasta avea doar un drept de uzufruct asupra corpului B; - la 12 iunie 2001, a solicitat restituirea imobilului în natură, prin notificare adresată Primarului General al Municipiului București; - autoritatea administrativă menționată, prin Dispoziția nr. 332 din 20 mai 2002, a dispus restituirea imobilului; - după semnarea procesului verbal de punere în posesie, aceeași entitate a emis Dispoziția nr. 387 din 28 iunie 2002, potrivit căreia beneficiari ai restituirii în natură sunt, alături de el, T.A.D., P.B.G. și P.C.M.; - a refuzat semnarea unui nou proces verbal de punere în posesie deoarece P.B.G.

și P.C.M. au încasat despăgubiri, neavând așadar posibilitatea de a mai solicita restituirea în natură și, oricum, nu și-au dovedit calitatea de cetățeni români; - în final, prin dispoziția atacată, Primarul General a revocat celelalte două dispoziții anterioare și a dispus ca imobilul să reintre în proprietatea statului, care însă nu are niciun drept asupra acestui bun. Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 842 din 6 octombrie 2004, a admis excepția referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâților Primăria Municipiului București și Primarul General al Municipiului București și drept consecință a respins ca atare contestația în raport de aceștia. Totodată, prin aceeași sentință, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.

S-a reținut că: - actul administrativ criticat a fost emis de Primarul General ca reprezentant al Municipiului București, potrivit art. 67 din Legea nr. 215/2001, astfel că toți ceilalți pârâți nu au calitate procesuală pasivă; - defunctul C.G. a testat uzufructul celor două corpuri ale imobilului în favoarea fiicei M.M. și soției R.M.M.(câte un corp), iar nuda proprietate a aceluiași bun în favoarea contestatorului; - dispozițiile testamentare menționate constituie substituții fideicomisare și, ca atare, sunt nule de drept (art. 803 C. civ.), ceea ce înseamnă ca proprietatea asupra imobilului s-a transmis către M.M. (mama contestatorului), conform clauzei testamentare valabile (primul corp de clădire) și pe calea moștenirii legale (celălalt corp, față de împrejurarea că defunctul a decedat la 22 mai 1939, anterior adoptării Legii nr. 319/1944); - M.M.

s-a căsătorit la 11 noiembrie 1939 cu P.P., cetățean italian, a decedat la 23 noiembrie 1993 și este mama numiților P.C.M. și P.B.G., care au încasat despăgubiri de la statul italian în baza acordului încheiat cu România pentru reglementarea problemelor financiare dintre cele două țări, inclusiv aspecte referitoare la bunurile, drepturile și interesele italiene atinse de măsurile de naționalizare; - acordul precizat a fost ratificat prin Decretul nr. 569/1968, care este menționat în Anexa nr. 1 lit. f) a Legii nr. 10/2001; - drept consecință, potrivit art. 5 din Legea nr. 10/2001, contestatorul nu are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, astfel că în mod corect au fost revocate dispozițiile nr. 332 din 20 mai 2002 (de restituire a imobilului în natură către acesta) și nr. 387 din 28 iunie 2002 (de completare a beneficiarilor măsurii amintite cu numiți T.A.D., P.B.G.

și P.C.M.). Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 1604 din 29 noiembrie 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestator, reținând că: - dispozițiile testamentare cu privire la apelant nu instituie o dublă liberalitate, ci sunt lovite de nulitate, conform art. 803 C. civ., deoarece prevăd că drepturile acestuia se nasc ori se transmit după moartea soției și fiicei testatorului; - prin urmare, în referire la imobilul descris la punctul 1 al testamentului, apelantul nu a dobândit niciun drept direct de la bunicul său, putându-se prevala, cel mult, de calitatea de succesor al defunctei P.(M.)M., mama lui și moștenitoare a bunului menționat; - potrivit actelor depuse la dosar, prin sentința civilă nr. 713 din 24 februarie 1964, Statul Român a preluat de la P.(M.)M.

doar corpul de clădire B (cu suprafața de 240 mp), descris la punctul 1 al testamentului defunctului C.G. și nu întregul imobil (teren de 374 mp și două construcții alipite); - partea de imobil solicitată de apelant prin notificare a fost preluată de la mama sa, cetățean italian, astfel că face obiectul Acordului semnat la Roma, la 23 ianuarie 1968, între guvernele R.S.

România și Republicii Italia privind reglementarea unor probleme financiare, inclusiv stingerea definitivă a pretențiilor de orice natură legate de bunurile, drepturile și interesele italiene atinse de măsurile românești de naționalizare; - față de conținutul acordului menționat, împrejurarea că apelantul, cetățean român și succesor în drepturi al defunctei P.M., nu a primit despăgubiri de la statul italian, este irelevantă; - această concluzie se deduce din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și scopul urmărit prin actul normativ amintit, care își propune să acorde reparații pentru imobilele preluate abuziv, și nu să asigure o distribuire echitabilă a despăgubirilor între succesori.

Contestatorul a declarat recurs, prin care a solicitat modificarea ambelor hotărâri și admiterea contestației. În motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 7-9 C. proc. civ., contestatorul a susținut că soluția pronunțată în cauză este greșită deoarece: - defunctul C.G.

și-a dezmembrat dreptul asupra unui corp de clădire, transmițând uzufructul soției, iar nuda proprietate nepotului; - această dezmembrare nu constituie o substituție fideicomisară, ci o dispoziție de reîntregire a proprietății și, oricum, potrivit Legii nr. 10/2001, cei 4 succesori au vocația de a solicita restituirea imobilului în natură; - notificarea lui se referă la un imobil trecut în proprietatea statului prin sentința civilă nr. 713/1964 a Tribunalului popular al raionului 16 Februarie, ca bun abandonat, conform Decretului nr. 111/1951, iar art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001 (text introdus prin Legea nr. 247/2005) califică drept abuzivă o asemenea preluare; - art. 5 din Legea nr. 10/2001 se referă la persoanele care au primit despăgubiri și nu la imobilul în sine, astfel că Acordul semnat la 23 ianuarie 1968 între guvernele R. S. România și Republica Italia este în speță inaplicabil.

În ședința publică din 9 noiembrie 2006, instanța a pus în discuție, din oficiu, motivul de ordine publică referitor la inadmisibilitatea revocării de către organul administrativ emitent a unui act intrat în circuitul civil. Acest motiv, care se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este fondat deoarece dispoziția atacată, emisă la 13 noiembrie 2003, revocă alte două dispoziții, emise de aceeași entitate, la 20 mai 2002 și 28 iunie 2002, care au fost comunicate persoanelor interesate și altor instituții, deci au intrat în circuitul civil. Așa fiind, cercetarea celorlalte motive este inutilă, astfel că, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs va fi admis, în sensul casării ambelor hotărâri, admiterii contestației și anulării dispoziției criticate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul M.G.B.A. împotriva deciziei civile nr. 1604/A din 29 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 842 din 6 octombrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și rejudecând, admite contestația și anulează Dispoziția nr. 1719 din 13 noiembrie 2003 a Primarului General al Municipiului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2006.