ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4819/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificarea înregistrată la

executorul judecătoresc sub nr. 4245 din 26 octombrie 2001, reclamanta

P.P. a solicitat acordarea de

despăgubiri bănești pentru cota de ½ indiviză din apartamentul situat în

București, în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 4 alin. (2), art. 21

și art. 36-40 din Legea nr. 10/2001. În susținerea cererii sale, reclamanta a

arătat că, apartamentul a fost cumpărat în anul 1970 de către tatăl și

respectiv sora sa. Cota de ½ a acesteia din urmă a fost preluată de

stat, în temeiul Decretului nr. 223/1974, cu plata unei despăgubiri, conform

deciziei nr. 757/1979 a Consiliului Popular al municipiului București. Sora

reclamantei a decedat la data de 5 august 2001, iar reclamanta este unica ei

succesoare, conform certificatului de moștenitor nr. 86/2001.

Ca răspuns la notificare, Primarul

general al municipiului București a emis dispoziția nr. 1636 din 29 octombrie

2003 prin care a respins cererea de restituire în natură cu motivarea că

aceasta nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei dispoziții a

formulat o contestație reclamanta, înregistrată la Tribunalul București, secția

a III-a civilă, sub nr. 4346 din 2 decembrie 2003. Prin contestație, reclamanta

a arătat că a solicitat despăgubiri și nu restituirea în natură pentru că

apartamentul a fost vândut unui terț în baza Legii nr. 112/1995, iar cererea sa

se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001.

Contestația a fost respinsă ca

nefondată, prin sentința nr. 526 din 28 mai 2004 a Tribunalului București,

secția a III-a civilă, cu motivarea că reclamanta poate formula o acțiune în

pretenții.

Apelul declarat de reclamantă a fost

admis prin decizia nr. 1157/A din 7 octombrie 2004 a

Curții

de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii

de muncă. Sentința a fost schimbată în parte, în sensul că s-a admis

contestația, a fost anulată dispoziția și a fost obligat Primarul General al

municipiului București să emită o nouă dispoziție prin care să soluționeze pe

fond notificarea reclamantei.

În motivarea deciziei s-a reținut

că, instanța de fond a calificat greșit contestația reclamantei ca o acțiune în

pretenții, ce nu face obiectul Legii nr. 10/2001. S-a apreciat că notificarea

reclamantei pentru despăgubiri se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) și

(2) și art. 2 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 10/2001, astfel că pârâtul era

obligat să cerceteze fondul acesteia și să emită o dispoziție pentru măsurile

reparatorii cuvenite reclamantei.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs Municipiul București prin Primarul General, criticând-o pentru motivul

de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurentul a arătat

că soluția pronunțată de instanța de fond a fost corectă.

Recursul declarat de pârât este

nefondat pentru considerentele ce urmează.

Este cert că reclamanta a formulat

în termen legal notificarea adresată Primarului General al municipiului

București (în petiție fiind greșit indicată „Prefectura municipiului

București”, ca o instituție care nu există) prin care a solicitat, în temeiul

Legii nr. 10/2001, acordarea de măsuri reparatorii constând în despăgubiri

bănești pentru cota de ½ din apartamentul situat în sector 6, cotă ce a

aparținut surorii sale, în prezent decedată și care a fost preluată de stat în

temeiul Decretului nr. 223/1974.

Primarul General al municipiului

București a emis dispoziția atacată de reclamantă cu contestație, săvârșind

două erori: una în sensul că s-a pronunțat la o cerere de restituire în natură,

care nici nu a fost formulată și a doua, constatând neîncadrarea ei în

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

La rândul său, instanța de fond a

greșit când a respins contestația, stabilind că reclamanta are la îndemână o

altă cale, respectiv o acțiune în pretenții.

Imobilul în litigiu, respectiv cota

de ½ din acesta a fost preluată în temeiul Decretului nr. 223/1974, ceea

ce face incidente dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr.

10/2001, reclamanta neavând la îndemână altă cale legală de a obține măsuri

reparatorii, în calitate de succesoare a proprietarei inițiale, deci nici o

acțiune în pretenții cum a reținut instanța de fond.

Respingând cererea reclamantei

consemnată în notificare, pe considerentul că ea nu se încadrează în

prevederile Legii nr. 10/2001 este evident că recurentul nu a examinat-o pe

fond, astfel că apare ca legală și temeinică soluția instanței de apel, care

urmează a fi menținută, prin respingerea recursului ca nefondat [art. 312 alin.

(1) C. proc. civ.].

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul general

împotriva deciziei nr. 1157 A din 7 octombrie 2004 a Curții

de Apel București, secția a VII a

civilă și litigii de muncă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

17 mai

2006.