ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2910/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 114 din 14 februarie 2005 Tribunalul București a respins contestația formulată de C.I.Ș. în contradictoriu cu intimata Primăria municipiului București, împotriva deciziei nr. 2560/2004 emisă în baza Legii nr. 10/2001. S-a reținut că, prin probele administrate contestatoarea nu a făcut dovada dreptului de proprietate.

Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 630 din 28 septembrie 2005, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 113 din 14 februarie 2005 pronunțată de Tribunalul București, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis contestația, a anulat dispoziția Primarului general nr. 2500 din 25 februarie 2004 și a obligat intimatul să emită decizie de restituire în natură privind cota de 3/16 din imobilul situat în București . Pentru a hotărî astfel, în situația de apel a reținut următoarele: - reclamanta a dovedit că imobilul situat în str. P., este același cu cel aflat în prezent pe str. L., - este admisibilă dovedirea în această fază procesuală a dreptului de proprietate, - în ce privește aspectele de formă ale deciziei, în aceasta s-a indicat eronat titularul dreptului de proprietate ca fiind sora reclamantei, ce fusese numai mandatată să depună notificarea, - pe fond, reclamanta a dovedit că a deținut în proprietate cota de 3/16 din imobil, preluată abuziv, fără plată, prin Decretul nr. 223/1974.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs municipiul București prin Primarul general, susținând că a fost dată cu interpretarea eronată a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, respectiv a art. 3 din lege, întrucât reclamanta nu se încadrează în niciuna din categoriile prevăzute ca persoană îndreptățită, nefiind proprietară la data preluării imobilului. Pe de altă parte, instanța nu putea obliga intimata decât la emiterea unei alte dispoziții, fără a indica și forma de restituire. Recursul nu este întemeiat. Contrar celor susținute, așa cum a reținut instanța de apel, reclamanta a făcut dovada dreptului său de proprietate la data preluării abuzive a imobilului de către stat, conform certificatului de moștenitor și a deciziei administrative emise în temeiul Decretului 223/1974 prin care a fost preluată cota de 3/16 din imobil, de la actuala reclamantă (f. 4,6 dosar fond).

Așa fiind, conform prevederilor art. 3 lit. a) din Legea 10/2001, reclamanta este persoană îndreptățită în temeiul legii. În ce privește fondul cauzei, cum notificarea formulată de reclamantă pentru restituirea în natură a imobilului, a fost respinsă nejustificat numai în considerarea celor arătate, în mod corect instanța a dispus în sensul obligării la emiterea deciziei de restituire în natură a cotei de proprietate menționate, câtă vreme, într-adevăr, aceasta poate fi restituită în natură. Față de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primar General împotriva deciziei nr. 630/A din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă. Obligă pe recurentul-pârât la 1000 Ron, cheltuieli de judecată către intimată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 17 martie 2006.