ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2198/2006

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra cauzei de față a reținut următoarele :

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 508 din 7 mai 2004, contestatoarea V.C. a

solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea

dispoziției nr. 2618 din 16 martie 2004 emisă de Primarul General al

Municipiului București și pe cale de consecință să admită contestația și să

dispună obligarea intimatei la retrocedarea suprafeței de 110 mp situată în București

sau restituirea prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului conform art.

24 și art. 36 din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu

mai este posibilă.

Prin sentința civilă nr. 866 din 8

octombrie 2004, Tribunalul București, secția a III a civilă, a admis

contestația formulată de contestatoarea V.C. în contradictoriu cu Primarul

General al Municipiului București și în consecință s-a anulat dispoziția 2618 din

16 martie 2004, fiind obligată intimata la acordarea către contestatoare a

măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren , în litigiu.

Pentru a se pronunța astfel instanța

a reținut că odată cu notificarea înregistrată sub nr. 3757 s-au depus mai

multe înscrisuri printre care și contractul de vânzare-cumpărare nr. 133441 din

30 octombrie 1981 care atestă dreptul de proprietate al autoarei

contestatoarei, N.C., asupra imobilului în cauză.

S-a reținut că imobilul ce face

obiectul cauzei a fost preluat de stat în baza Legii nr. 58/1974, art. 56 alin.

(2) din Legea nr. 4/1973 și art. 45 din Legea 5/1973, preluarea făcându-se fără

titlu valabil, iar contestatoarea a făcut dovada atât a dreptului de

proprietate, cât și a calității de persoană îndreptățită.

Împotriva sentinței mai sus

menționată a declarat apel, în termen legal Primarul General al Municipiului

București susținând în esență următoarele critici :

Față de dispozițiile art. 21.1 din

Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 actele depuse de

contestatoare nu pot constitui decât un început de dovadă a dreptului de

proprietate.

Instanța și-a depășit atribuțiile

acordând mai mult decât s-a cerut în sensul că prin contestație nu s-a cerut

constatarea nevalabilității titlului statului.

Solicitarea contestatoarei nu poate

face obiectul Legii 10/2001 deoarece după anul 1989 legiuitorul a soluționat

problema terenurilor intravilane preluate în temeiul Legii nr. 58/1974 în

favoarea dobânditorilor construcției, recunoscându-se acestora vocația de a

obține titlu de proprietate pe terenul aferent construcției cumpărate.

Contestatoarea V.C. a depus

întâmpinare prin care a arătat că soluția instanței de fond este temeinică și

legală.

Curtea de Apel București, secția a

IV a civilă, prin decizia civilă nr. 1086 din 10 iunie 2005 a admis apelul

declarat de Primarul General al Municipiului București, schimbând sentința

apelată în sensul respingerii contestației ca nefondată reținând următoarele :

Din conținutul actului de vânzare-cumpărare

nr. 133441 din 30 octombrie 1981 rezultă că autoarea intimatei contestatoare nu

a devenit titulară dreptului de proprietate asupra terenului, acesta în temeiul

art. 30 din Legea nr. 58/1974 fiind preluat de la vânzătorul D.M.

Prin Decretul nr. 365 din 22

noiembrie 1985 autoarea contestatoarei a fost expropriată de construcție, care

conform planurilor de sistematizare a fost demolată și nu a dobândit calitatea

de titular al dreptului de proprietate asupra terenului, deci nu poate fi

considerată persoană îndreptățită la măsuri reparatorii.

În termen legal contestatoarea V.C. a declarat recurs întemeiat în

drept pe art. 304 pct. 9 aducând critici ce vizează următoarele aspecte :

Hotărârea atacată este lipsită de

temei legal dat fiind faptul că în mod greșit s-a stabilit că nu s-a făcut

dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei

contestatoarei pentru terenul solicitat atâta vreme cât această dovadă este

întărită prin declarația de impunere, decizia nr. 770 din 10 martie 1982 de

preluare a terenului în proprietatea statului și de adresa privind rolul fiscal

al terenului.

Recurenta contestatoare a mai arătat

că potrivit art. 22.1 din Normele Metodologice, prin acte doveditoare se

înțelege, orice acte juridice translative de proprietate, iar conform literei d)

din același text se stabilește că prin acte doveditoare se înțelege orice act

juridic care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau

ascendentul acesteia la data preluării abuzive.

Recursul nu este fondat urmând a fi

respins conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru considerentele ce

urmează :

Din conținutul actului de vânzare cumpărare nr. 13441 din 30 octombrie

1981 se constată că autoarea recurentei-contestatoare a devenit titulara

dreptului de proprietate numai asupra imobilului și nu și asupra terenului în

litigiu.

Față de acest aspect contestatoarea

nu a făcut dovada existenței dreptului de proprietate în patrimoniul autoarei

acesteia a terenului cotă indiviză de 110 mp.

De altfel, și din Decretul nr. 365

din 22 noiembrie 1985 rezultă că a fost expropriată din patrimoniul autoarei

contestatoarei numai construcția, care, ulterior conform planurilor de sistematizare

a fost demolată.

În raport de această situație, la

data publicării Legii 18/1991 autoarea contestatoarei și contestatoarea nu mai

dețineau imobilul construcție astfel că nu putea beneficia de prevederile art.

22-23 din această lege sau de dispozițiile art. 36 din Legea nr. 18/1991,

așadar acestea nu au dobândit calitatea de titulari ai dreptului de proprietate

asupra terenului și deci nu pot fi considerate persoane îndreptățite la măsuri

reparatorii.

Răspunzând astfel motivelor de

recurs dezvoltate de contestatoarea V.C., instanța de recurs constată că

instanța de apel a aplicat corect legea situației de fapt pe deplin stabilite,

iar recursul este nefondat, astfel că va fi respins în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Respinge ca nefondat recursul

contestatoarei V.C. împotriva deciziei nr. 1086 din 10 iunie 2005 a Curții de

Apel București, secția a IV a civilă.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică

astăzi, 28 februarie 2006