ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2193/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 17 februarie 2004, A.N.C.M. a solicitat, în contradictoriu cu Municipiul București, reprezentat de Primarul General, anularea dispoziției nr. 1870/2003 emisă de primar. În motivarea contestației s-a arătat că notificarea nr. 719/2001 a fost respinsă deoarece nu s-ar fi depus acte doveditoare ale dreptului de proprietate, ale calității de persoană juridică îndreptățită iar notificarea nu îndeplinește condițiile de formă, lipsind datele de identificare ale imobilului. Prin sentința civilă nr. 340 din 26 aprilie 2004 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins contestația ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că termenul prevăzut de art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare, iar nu de decădere. Nici la Primăria municipiului București, nici înaintea instanței, contestatoarea nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea sa de succesoare în drepturi cu privire la imobilul revendicat, fiind incidente prevederile art. 1169 C. civ. Apelul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 595 din 5 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. În considerentele deciziei sale, instanța de apel a arătat că deși apelantei i-a fost încuviințată administrarea de dovezi pentru a proba calitatea de persoană juridică îndreptățită și dreptul de proprietate aceasta nu a depus la dosar nici un fel de înscrisuri, prin petiția depusă la 8 februarie 2005 solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Sentința a fost considerată ca fiind legală și temeinică deoarece contestatoarea nu a făcut dovezi cu privire la calitatea sa de succesoare în drepturi a fostei C.M.T.D. și nici cu privire la dreptul său de proprietate asupra imobilului situat în București, ale cărui date de identificare nu au fost indicate. Împotriva acestei decizii apelanta a declarat recurs, critica, întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., vizând următoarele aspecte: Instanțele au făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001 întrucât din acest text rezultă că legiuitorul a avut în vedere două categorii de persoane juridice și anume, pe de o parte, persoanele juridice care și-au continuat activitatea, ca persoană juridică, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 iar pe de altă parte, persoanele juridice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se constată că sunt una și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau întreruptă. Numai pentru cea de-a doua categorie de persoane juridice este necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Prin folosirea sintagmelor „interzisă și întreruptă” legiuitorul a avut în vedere tocmai dovedirea acestor împrejurări, fapt care nu poate rezulta decât dintr-un act de autoritate. Ori un asemenea act nu a fost niciodată adoptat cu privire la activitatea A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M.. În lipsa unor asemenea dovezi, o hotărâre judecătorească cu privire la stabilirea succesivității persoanei ar fi caducă. Potrivit prevederilor statutului A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M., este una și aceeași persoană juridică cu U.C.C.M.R. înființată în anul 1951. Potrivit Statutului Model al C.P.M. adoptat în anul 1955, patrimoniul cooperativelor nu putea fi înstrăinat fără plată, or prin HCM nr. 1594/1959 tocmai asta s-a petrecut.

Potrivit Instrucțiunilor de aplicare a HCM nr. 1594/1959 statul a preluat întregul patrimoniu al cooperativelor transformate în întreprinderi ale sfaturilor populare, deci și partea divizibilă a proprietății cooperativelor, reprezentată de părțile sociale aduse de cooperatori, în natură sau în numerar, la intrarea în cooperativă, ca aport la capitalul social. Această parte a patrimoniului cooperativelor nu a fost restituită membrilor cooperatori, așa cum era firesc. Analizând decizia instanței de apel, prin prisma motivelor de recurs și în raport de probele administrate în primă instanță, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente: Prin notificarea adresată Primăriei municipiului București, A.N.C.M.

–U.C.E.C.O.M. a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent cuvenite pentru imobilul cooperativa T.D. ce aparținea sistemului cooperației meșteșugărești și care era situat, la data transformării în întreprindere de stat, în localitatea București. Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data formulării notificării, notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia. Cerința privitoare la identificarea imobilului nu a fost respectată. Pe de altă parte, în mod corect instanțele au apreciat că reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită în condițiile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, cooperativa meșteșugărească T.D. a fost, practic, desființată prin HCM nr. 1594/1959 care a constituit baza legală a transformării unor cooperative meșteșugărești în unități productive de stat. De vreme ce activitatea cooperativei a fost întreruptă, era necesar ca prin hotărâre judecătorească să se constate că persoana juridică ce solicită aplicarea prevederilor legii speciale este aceeași persoană cu cea desființată sau interzisă. Nu se poate susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile tezei I a art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Faptul că, potrivit art. 1 din Statutul A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M., aceasta este succesoarea de drept a U.C.C.M.

din România, nu înseamnă că este și titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, câtă vreme, în condițiile art. 8 lit. b) și c) din același Statut, ea reprezintă interesele organizațiilor cooperației meșteșugărești față de organele legislative, executive și judecătorești și poate sta în justiție pentru apărarea intereselor organizațiilor cooperației meșteșugărești. Așadar, asociația are numai un drept de reprezentare a organizațiilor cooperației meșteșugărești, ea nefiind proprietara bunurilor care aparțin fiecărei organizații, aspect care rezultă și din prevederile art. 53 din Statut. Drept urmare, câtă vreme reclamanta și fiecare organizație cooperatistă pe care o reprezintă au patrimonii distincte, continuitatea A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M.

nu presupune și continuitatea unei organizații cooperatiste, motiv pentru care trebuia să se facă dovada că în privința organizației cooperatiste T.D. au fost respectate cerințele art. 3 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 10/2001. Față de cele ce preced, Curtea a considerat că instanța de apel a făcut o aplicare și interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea A.N.C.M. împotriva deciziei civile nr. 595 din 5 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.