ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2193/2006

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra

cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

București, secția a V-a civilă, la 17 februarie 2004, A.N.C.M. a solicitat, în

contradictoriu cu Municipiul București, reprezentat de Primarul General, anularea

dispoziției nr. 1870/2003 emisă de primar.

În motivarea contestației s-a arătat că notificarea nr.

719/2001 a fost respinsă deoarece nu s-ar fi depus acte doveditoare ale

dreptului de proprietate, ale calității de persoană juridică îndreptățită iar

notificarea nu îndeplinește condițiile de formă, lipsind datele de identificare

ale imobilului.

Prin sentința civilă nr. 340 din 26 aprilie 2004 Tribunalul

București, secția a V-a civilă, a respins contestația ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că termenul

prevăzut de art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 10/2001 este unul de

recomandare, iar nu de decădere.

Nici la Primăria municipiului București, nici înaintea

instanței, contestatoarea nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate

și calitatea sa de succesoare în drepturi cu privire la imobilul revendicat,

fiind incidente prevederile art. 1169 C. civ.

Apelul declarat de contestatoare a fost respins ca nefondat,

prin decizia civilă nr. 595 din 5 aprilie 2005 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

În considerentele deciziei sale, instanța de apel a arătat

că deși apelantei i-a fost încuviințată administrarea de dovezi pentru a proba

calitatea de persoană juridică îndreptățită și dreptul de proprietate aceasta

nu a depus la dosar nici un fel de înscrisuri, prin petiția depusă la 8

februarie 2005 solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Sentința a fost considerată ca fiind legală și temeinică

deoarece contestatoarea nu a făcut dovezi cu privire la calitatea sa de succesoare

în drepturi a fostei C.M.T.D. și nici cu privire la dreptul său de proprietate

asupra imobilului situat în București, ale cărui date de identificare nu au

fost indicate.

Împotriva acestei decizii apelanta a declarat recurs,

critica, întemeiată în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., vizând următoarele aspecte:

Instanțele au făcut aplicarea greșită a dispozițiilor art. 3

lit. c) din Legea nr. 10/2001 întrucât din acest text rezultă că legiuitorul a

avut în vedere două categorii de persoane juridice și anume, pe de o parte,

persoanele juridice care și-au continuat activitatea, ca persoană juridică,

până la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 iar pe de altă parte,

persoanele juridice a căror activitate a fost interzisă sau întreruptă în

perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă prin hotărâre judecătorească se

constată că sunt una și aceeași persoană juridică cu cea desființată sau

întreruptă. Numai pentru cea de-a doua categorie de persoane juridice este

necesară pronunțarea unei hotărâri judecătorești.

Prin folosirea sintagmelor „interzisă și întreruptă”

legiuitorul a avut în vedere tocmai dovedirea acestor împrejurări, fapt care nu

poate rezulta decât dintr-un act de autoritate. Ori un asemenea act nu a fost

niciodată adoptat cu privire la activitatea A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M.. În lipsa

unor asemenea dovezi, o hotărâre judecătorească cu privire la stabilirea

succesivității persoanei ar fi caducă.

Potrivit prevederilor statutului A.N.C.O.M.-U.C.E.C.O.M., este

una și aceeași persoană juridică cu U.C.C.M.R. înființată în anul 1951.

Potrivit Statutului Model al C.P.M. adoptat în anul 1955,

patrimoniul cooperativelor nu putea fi înstrăinat fără plată, or prin HCM nr.

1594/1959 tocmai asta s-a petrecut.

Potrivit Instrucțiunilor de aplicare a HCM nr. 1594/1959

statul a preluat întregul patrimoniu al cooperativelor transformate în

întreprinderi ale sfaturilor populare, deci și partea divizibilă a proprietății

cooperativelor, reprezentată de părțile sociale aduse de cooperatori, în natură

sau în numerar, la intrarea în cooperativă, ca aport la capitalul social.

Această parte a patrimoniului cooperativelor nu a fost

restituită membrilor cooperatori, așa cum era firesc.

Analizând decizia instanței de apel, prin prisma motivelor

de recurs și în raport de probele administrate în primă instanță, Curtea a

apreciat că recursul nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Prin notificarea adresată Primăriei municipiului București, A.N.C.M.

–U.C.E.C.O.M. a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin

echivalent cuvenite pentru imobilul cooperativa T.D. ce aparținea sistemului

cooperației meșteșugărești și care era situat, la data transformării în

întreprindere de stat, în localitatea București.

Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în

vigoare la data formulării notificării, notificarea va cuprinde denumirea și

adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei

îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și

valoarea estimată a acestuia.

Cerința privitoare la identificarea imobilului nu a fost respectată.

Pe de altă parte, în mod corect instanțele au apreciat că

reclamanta nu are calitatea de persoană îndreptățită în condițiile art. 3 lit.

c) din Legea nr. 10/2001.

Astfel, cooperativa meșteșugărească T.D. a fost, practic,

desființată prin HCM nr. 1594/1959 care a constituit baza legală a

transformării unor cooperative meșteșugărești în unități productive de stat. De

vreme ce activitatea cooperativei a fost întreruptă, era necesar ca prin

hotărâre judecătorească să se constate că persoana juridică ce solicită

aplicarea prevederilor legii speciale este aceeași persoană cu cea desființată

sau interzisă.

Nu se poate susține că în cauză sunt aplicabile dispozițiile

tezei I a art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001. Faptul că, potrivit art. 1 din

Statutul A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M., aceasta este succesoarea de drept a U.C.C.M.

din România, nu înseamnă că este și titulara dreptului de proprietate asupra

imobilului în litigiu, câtă vreme, în condițiile art. 8 lit. b) și c) din

același Statut, ea reprezintă interesele organizațiilor cooperației

meșteșugărești față de organele legislative, executive și judecătorești și

poate sta în justiție pentru apărarea intereselor organizațiilor cooperației

meșteșugărești.

Așadar, asociația are numai un drept de reprezentare a organizațiilor

cooperației meșteșugărești, ea nefiind proprietara bunurilor care aparțin

fiecărei organizații, aspect care rezultă și din prevederile art. 53 din

Statut. Drept urmare, câtă vreme reclamanta și fiecare organizație cooperatistă

pe care o reprezintă au patrimonii distincte, continuitatea A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M.

nu presupune și continuitatea unei organizații cooperatiste, motiv pentru care

trebuia să se facă dovada că în privința organizației cooperatiste T.D. au fost

respectate cerințele art. 3 lit. c) teza a II-a din Legea nr. 10/2001.

Față de cele ce preced, Curtea a considerat că instanța de

apel a făcut o aplicare și interpretare corectă a prevederilor Legii nr.

10/2001, astfel încât criticile formulate nu întrunesc cerințele art. 304 pct.

9 C. proc. civ.

Ca atare, în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, cu consecința păstrării

hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatoarea A.N.C.M.

împotriva deciziei civile nr. 595 din 5 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2006.