ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9246/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe

rolul Tribunalului București la data de 24 iunie 2004, reclamantele C.C. și S.E.

au solicitat în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului București și

Municipiul București, prin Primar General să se constate nulitatea dispoziției

nr. 2801 din 21 aprilie 2004 emisă în soluționarea notificării nr.2407/2001

privind imobilul situat în București, dispoziție prin care s-a respins

notificarea cu motivarea că reclamantele nu au dovedit dreptul de proprietate

asupra imobilului.

Prin sentința civilă nr. 1056 din 18

noiembrie 2004, Tribunalul București a admis acțiunea și a constatat nulitatea

dispoziției nr. 2801 din 21 aprilie 2004 emisă de Primarul General al

municipiului București.

S-a reținut în motivare că reclamantele

au făcut dovada dreptului de proprietate, imobilul în litigiu aparținut

autorilor acestora, B.A. și B.M., fiind transmis apoi, pe cale succesorală,

reclamantelor dreptul de proprietate asupra respectivului imobil.

Hotărârea primei instanțe a fost

confirmată de Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 543 din 4

aprilie 2005, respingându-se ca nefondat apelul declarat de pârâtul Municipiul

București, prin Primar General.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Municipiul București, prin Primar General, întemeindu-și

criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a reținut că

decizia criticată este dată cu încălcarea legii întrucât nu a ținut seama de

faptul că din actele depuse de contestatoare la Comisia de aplicare a Legii nr.

10/2001 nu a rezultat că acestea ar fi făcut dovada de persoane îndreptățite,

în sensul depunerii actului de proprietate, așa cum prevede legea.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce succed:

Respectând procedura administrativă

prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001, reclamatele s-au adresat cu

notificare (nr. 2407 din 8 august 2001) deținătorilor imobilului situat în

București, anexând și înscrisuri în susținerea dreptului de proprietate (acte

de stare civilă, certificate de moștenitor, anexa la Decretul nr. 463/1984

privind exproprierea imobilului, precum și actul dotal intitulat „contract de

căsătorie”, autentificat sub nr. 22563/1940).

Prin dispoziția nr. 2801 din 21

aprilie 2004 a fost respinsă notificarea reclamantelor cu motivarea că acestea

nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului.

Din actele menționate rezultă că

imobilul în litigiu a aparținut antecesorilor reclamantelor, B.A. și B.M.,

fiind dobândit în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 25676/1924, titlu

menționat în cuprinsul contractului de căsătorie autentificat sub nr. 22536 din

4 iulie 1940.

Cota de ½ din imobil a

revenit în baza actului dotal menționat numitei E.B., cu ocazia căsătoriei sale

cu N.N., restul cotei de ½ fiind reținut de către părinții B.A. și B.M.,

care au fost succedați după cum urmează: B.M. de către N.E., după renunțarea soțului

supraviețuitor, iar B.A., de către reclamantele C.C. și S.E., ambele foste N., prin

reprezentarea lui N.E, predecedată.

Reclamantele au făcut pe deplin

dovada calității de proprietar asupra imobilului în litigiu, singurul înscris

care nu a fost anexat notificării fiind actul de vânzare-cumpărare prin care

autorii B.A. și B.M. au cumpărat terenul, făcându-se însă mențiunea că acesta

va fi depus ulterior, după ridicarea acestuia de la Arhivele naționale.

Respectivul act autentic de

vânzare-cumpărare (nr. 25766 din 23 octombrie 1924) a fost comunicat

reclamantelor la data de 13 august 2004, dispoziția nr. 2801 fiind emisă la

data de 21 aprilie 2004.

Dacă pârâta a considerat că actele

depuse de reclamante nu erau suficiente pentru dovedirea dreptului de

proprietate asupra imobilului, avea obligația să se conformeze dispozițiilor

art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 care

prevăd că dacă unitatea deținătoare consideră că documentația depusă este

insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire, este obligată să

comunice înscris persoanei îndreptățite faptul că fundamentarea și emiterea

deciziei de restituire sunt condiționate de depunerea probelor solicitate.

Corelativ acestei obligații a unității deținătoare intervine și prorogarea

termenului de 60 de zile prevăzut în sarcina unității deținătoare de a se

pronunța asupra cererii de restituire.

Prin urmare, criticile recurentei nu

sunt întemeiate, soluțiile pronunțate la fond și în instanța de apel fiind

legale și temeinice, considerente pentru care, văzând și dispozițiile art. 312

alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

pârâtul Municipiul București, prin Primar împotriva deciziei civile nr. 543/A

din 4 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 15 noiembrie 2005.