ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9308/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București petenta C.C. a solicitat anularea dispoziției nr. 4324 din 16 mai 2005 emisă de Primăria Municipiului București prin Primarul General și obligarea pârâtei la restituirea în natură a cotei de ½ din apartamentul nr. 26 situat în București, cu obligarea contestatoarei la restituirea despăgubirilor primite. În motivarea contestației s-a arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului prin Decizia nr. 1979/1982 emisă în temeiul Decretului 223/1974. După apariția Legii 10/2001 a notificat Primăria Municipiului București pentru restituirea în natură care a respins cererea prin dispoziția contestată deoarece cota de ½ din apartament a fost preluată de stat cu titlu, în baza Decretului 223/1974 și cu plata despăgubirilor în valoare de 53.609 lei.

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 13 din 10 ianuarie 2006 a admis contestația, a anulat parțial dispoziția nr. 4324 din 16 mai 2005 emisă de pârâtă, în ceea ce privește respingerea notificării, a obligat Primarul General al Municipiului București să restituie în natură contestatoarei cota de ½ din apartament, cu obligarea contestatoarei de a restitui suma de 119.688.570 lei reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor primite de aceasta, de 53.609 lei. În considerentele sentinței s-a reținut că titlul cu care a fost preluat imobilul nu este valabil deoarece Decretul 223/1974 a constituit prin el însuși un act abuziv, contrar Constituției din 1965 și Declarației Universale a Drepturilor Omului.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâta Primăria Municipiului București arătând că în acceptațiunea Legii 10/2001 sunt considerate imobile preluate abuziv, imobilele preluate de stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit, or, în speță preluarea cotei de ½ din apartament nu s-a realizat cu titlu gratuit, deoarece contestatoarea a primit despăgubiri potrivit art. 2 din Decretul 223/1974. De asemenea, instanța a dispus restituirea cotei fără a clarifica situația juridică a imobilului și a verifica dacă acesta nu a fost înstrăinat în temeiul Legii 112/1995.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 408 A din 21 iunie 2006 a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON reținând că imobilul a fost preluat fără titlu valabil, în temeiul unui act normativ care contravenea art. 36 alin. (1) din Constituția din 1965. Faptul că art.1.4 din HG 498/2003 stabilește că Decretul 223/1974 nu este un act normativ abuziv, reprezintă o adăugare la Legea 10/2001, instanțele de judecată fiind singurele în măsură să aprecieze, potrivit art. 6 din Legea 219/1998 asupra legalității titlului statului. Instanța a verificat situația juridică a imobilului, sens în care s-au depus toate actele care au stat la baza emiterii dispoziției contestate (filele18-22 ale dosarului de fond).

De asemenea, din adresa nr. 4012 din 29 noiembrie 2005 a SC A. SA rezultă că apartamentul este ocupat de chiriașul S.R. (fila 63). Pentru a se stabili valoarea actualizată a despăgubirilor a fost efectuată o expertiză contabilă care a concluzionat că suma de 53.609 lei acordată în anul 1982 contestatoarei, actualizată la zi este de 119.688.570 lei. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive: - imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu potrivit Decretului nr. 223/1974 prin plata de despăgubiri - în mod eronat pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în speță neputându-se reține culpa sa procesuală.

Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Decretul nr. 223/1974 nu poate constitui un titlu valabil pentru stat întrucât prevederile sale contraveneau Constituției din 1965 potrivit căreia dreptul de proprietate era ocrotit de lege. Același decret contravenea și art. 481 C. civ., conform căruia nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației Universale a Drepturilor Omului. Având în vedere că proprietatea reclamantei, respectiv cota de ½ din apartament a fost preluată de stat fără titlu valabil, în mod corect, instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel au dispus restituirea în natură a imobilului.

Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 sunt nelegale pentru că adaugă la lege, făcând o distincție pe care aceasta nu o presupune între preluarea cu titlu și fără despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974, ambele categorii de preluări fiind abuzive conform Legii 10/2001 și în sensul art. 6 alin. (1)al Legii nr. 213/1998. Ca atare, instanța de apel, după ce a analizat înscrisurile depuse la dosar, a constatat că apartamentul nu a fost înstrăinat și, în conformitate cu prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Legea 247/2005, a menținut sentința de fond prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului. Nu se poate reține nici cel de-al doilea motiv de recurs care vizează obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform art. 274 C. proc. civ. obligația de restituire a cheltuielilor de judecată își are sorgintea în culpa procesuală a părții căzută în pretenții. În speța de față s-a solicitat restituirea în natură a unui apartament preluat fără titlu în proprietatea statului, iar nesoluționarea favorabilă a notificării și poziția constantă a recurentului adoptată pe parcursul procesului, în sensul că imobilul a fost preluat cu titlu, justifică acordarea cheltuielilor de judecată. Față de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurent, urmând a se respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. În temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata C.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 408 A din 21 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă recurentul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata C.C. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 15 noiembrie 2006.