ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9308/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

contestația înregistrată pe rolul Tribunalului București petenta C.C. a

solicitat anularea dispoziției nr. 4324 din 16 mai 2005 emisă de Primăria

Municipiului București prin Primarul General și obligarea pârâtei la

restituirea în natură a cotei de ½ din apartamentul nr. 26 situat în

București, cu obligarea contestatoarei la restituirea despăgubirilor primite.

În

motivarea contestației s-a arătat că imobilul a trecut în proprietatea statului

prin Decizia nr. 1979/1982 emisă în temeiul Decretului 223/1974.

După

apariția Legii 10/2001 a notificat Primăria Municipiului București pentru

restituirea în natură care a respins cererea prin dispoziția contestată

deoarece cota de ½ din apartament a fost preluată de stat cu titlu, în

baza Decretului 223/1974 și cu plata despăgubirilor în valoare de 53.609 lei.

Tribunalul

București, secția a III-a civilă, prin sentința civilă nr. 13 din 10 ianuarie

2006 a admis contestația, a anulat parțial dispoziția nr. 4324 din 16 mai 2005

emisă de pârâtă, în ceea ce privește respingerea notificării, a obligat

Primarul General al Municipiului București să restituie în natură

contestatoarei cota de ½ din apartament, cu obligarea contestatoarei de

a restitui suma de 119.688.570 lei reprezentând valoarea actualizată a despăgubirilor

primite de aceasta, de 53.609 lei.

În

considerentele sentinței s-a reținut că titlul cu care a fost preluat imobilul

nu este valabil deoarece Decretul 223/1974 a constituit prin el însuși un act

abuziv, contrar Constituției din 1965 și Declarației Universale a Drepturilor

Omului.

Împotriva

sentinței a declarat apel pârâta Primăria Municipiului București arătând că în

acceptațiunea Legii 10/2001 sunt considerate imobile preluate abuziv, imobilele

preluate de stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit, or, în

speță preluarea cotei de ½ din apartament nu s-a realizat cu titlu

gratuit, deoarece contestatoarea a primit despăgubiri potrivit art. 2 din

Decretul 223/1974. De asemenea, instanța a dispus restituirea cotei fără a

clarifica situația juridică a imobilului și a verifica dacă acesta nu a fost

înstrăinat în temeiul Legii 112/1995.

Curtea

de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 408 A din 21 iunie

2006 a respins apelul ca nefondat și a obligat apelanta la plata cheltuielilor

de judecată în cuantum de 1000 RON reținând că imobilul a fost preluat fără

titlu valabil, în temeiul unui act normativ care contravenea art. 36 alin. (1)

din Constituția din 1965.

Faptul

că art.1.4 din HG 498/2003 stabilește că Decretul 223/1974 nu este un act

normativ abuziv, reprezintă o adăugare la Legea 10/2001, instanțele de judecată

fiind singurele în măsură să aprecieze, potrivit art. 6 din Legea 219/1998

asupra legalității titlului statului.

Instanța

a verificat situația juridică a imobilului, sens în care s-au depus toate

actele care au stat la baza emiterii dispoziției contestate (filele18-22 ale

dosarului de fond). De asemenea, din adresa nr. 4012 din 29 noiembrie 2005 a SC

A. SA rezultă că apartamentul este ocupat de chiriașul S.R. (fila 63).

Pentru

a se stabili valoarea actualizată a despăgubirilor a fost efectuată o expertiză

contabilă care a concluzionat că suma de 53.609 lei acordată în anul 1982

contestatoarei, actualizată la zi este de 119.688.570 lei.

Împotriva

deciziei instanței de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin

Primarul General, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele

motive:

-

imobilul a trecut în proprietatea statului cu titlu potrivit Decretului nr.

223/1974 prin plata de despăgubiri

-

în mod eronat pârâtul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată, în

speță neputându-se reține culpa sa procesuală.

Verificând

legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile formulate și de

dispozițiile legale aplicate, Curtea constată că recursul declarat în cauză

este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Decretul nr. 223/1974 nu poate

constitui un titlu valabil pentru stat întrucât prevederile sale contraveneau

Constituției din 1965 potrivit căreia dreptul de proprietate era ocrotit de

lege. Același decret contravenea și art. 481 C. civ., conform căruia nimeni nu

poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate

publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire, precum și Declarației

Universale a Drepturilor Omului.

Având

în vedere că proprietatea reclamantei, respectiv cota de ½ din

apartament a fost preluată de stat fără titlu valabil, în mod corect,

instanțele care au instrumentat cauza în fond și apel au dispus restituirea în

natură a imobilului.

Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001 sunt nelegale pentru că adaugă la lege, făcând o

distincție pe care aceasta nu o presupune între preluarea cu titlu și fără

despăgubiri în baza Decretului nr. 223/1974, ambele categorii de preluări fiind

abuzive conform Legii 10/2001 și în sensul art. 6 alin. (1)al Legii nr.

213/1998.

Ca

atare, instanța de apel, după ce a analizat înscrisurile depuse la dosar, a

constatat că apartamentul nu a fost înstrăinat și, în conformitate cu

prevederile art. 24 din Legea nr. 10/2001, în redactarea anterioară

modificărilor aduse prin Legea 247/2005, a menținut sentința de fond prin care

s-a dispus restituirea în natură a imobilului.

Nu

se poate reține nici cel de-al doilea motiv de recurs care vizează obligarea

recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Conform

art. 274 C. proc. civ. obligația de restituire a cheltuielilor de judecată își

are sorgintea în culpa procesuală a părții căzută în pretenții.

În

speța de față s-a solicitat restituirea în natură a unui apartament preluat

fără titlu în proprietatea statului, iar nesoluționarea favorabilă a

notificării și poziția constantă a recurentului adoptată pe parcursul

procesului, în sensul că imobilul a fost preluat cu titlu, justifică acordarea

cheltuielilor de judecată.

Față

de considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocate de recurent, urmând a se

respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312

alin. (1) C. proc. civ.

În

temeiul art. 274 C. proc. civ. recurentul va fi obligat la plata sumei de 1000

RON cheltuieli de judecată către intimata C.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul

General împotriva deciziei nr. 408 A din 21 iunie 2006 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă.

Obligă

recurentul la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata

C.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 15 noiembrie 2006.