ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9309/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin notificarea nr. 2932 din 2

august 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei

Municipiului București, numiții A.V. și A.L.C. au solicitat acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent (despăgubiri bănești) pentru construcția din

București, și restituirea în natură a terenului aferent construcției în

suprafață de 501 mp.

Ulterior, prin notificarea nr. 3861

din 27 septembrie 2001, adresată aceleiași instituții, A.V. și A.L.C. au

precizat că solicită restituirea în natură a întregului imobil cu motivarea că

din adresa nr. 3352/2001 a SC T.A. SA București rezultă că imobilul nu a fost

înstrăinat, fiind ocupat de chiriași. Prin Dispoziția nr. 2389 din 2 februarie

2004, Primarul General al Municipiului București a restituit, în natură, în

proprietate numitului A.V. cota indiviză de ½ din construcția compusă în

întregime din 3 camere, hol, debara, baie, bucătărie, WC, vestibul la parter,

pivniță la subsol, situată în București, cu acordarea dreptului de folosință

asupra terenului de 100 mp pe durata existenței construcției.

A.V. și A.L.C. au contestat în

justiție dispoziția Primarului General solicitând anularea ei parțială și

restituirea întregii construcții.

Investit cu soluționarea cauzei,

Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1118 din 15

decembrie 2004, a admis acțiunea, a schimbat în parte dispoziția contestată și

a dispus restituirea către reclamanți și a celeilalte cote de ½ din

imobilul identificat prin dispoziție, condiționat de plata de către reclamanți

a despăgubirilor primite în sumă reactualizată de 49.992.359, 08 lei.

Pentru a hotărî astfel instanța a

apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată întrucât prevederile Legii

nr. 10/2001 nu fac nici o distincție în cazul imobilelor preluate de stat în

temeiul Decretului nr. 223/1974, atât timp cât acestea sunt libere, respectiv

nu au fost înstrăinate altor persoane în baza Legii nr. 112/1995 și cu atât mai

mult cu cât restituirea în natură este posibilă, caracterul abuziv al preluării

lor de către stat putând fi apreciat de instanță prin prisma art. 2 lit. g) din

Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat împotriva acestei

sentințe de pârâtul Primarul General al Municipiului București a fost respins

ca nefondat prin decizia nr. 128/A din 19 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală.

Împotriva deciziei dată în apel prin

care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs

pârâtul Primarul General al Municipiului București care a invocat următoarele

motive de casare: soluțiile instanțelor sunt în contradicție cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001 și ale Normelor date în aplicarea legii; în accepțiunea Legii

nr. 10/2001 și a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.1 0/2001,

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, sunt considerate imobile preluate abuziv,

imobilele preluate de către stat prin acte translative de proprietate cu titlu

gratuit; întrucât prin decizia nr. 1484 din 21 august 1984 emisă în baza Decretului

nr. 223/1974, cota de ½ din imobilul revendicat a fost preluată în

proprietate de stat cu plată, conform art. 1.4 din Normele de aplicare a Legii

nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, o atare trecere în proprietatea

statului nu constituie preluare abuzivă, iar situația nu cade sub incidența

Legii nr. 10/2001.

Recursul nu este fondat.

Reclamanții A.V. și A.L.C. au

dobândit în proprietate imobilul din București, conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4717 din 6 mai 1975 de către fostul

Notariat de Stat al sectorului 4 București (file 4-5 dosar de fond).

Prin decizia nr. 1484 din 21 august

1984 emisă de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al fostului Consiliu

Popular al Municipiului București în baza Decretului nr. 223/1974, cotă indiviză

de ½ din imobil a trecut, fără plată, în proprietatea statului cu

motivarea că A.L.C. căreia i s-a aprobat plecarea temporară în străinătate, nu

s-a mai înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru ședere.

Prin decizia nr. 2214 din 25

decembrie 1984, emisă de același organ de stat, în temeiul aceluiași act

normativ, restul cotei indivize de ½ din imobil a fost trecut, cu plată,

în proprietatea statului, cu motivarea că numitului A.V. i s-a aprobat plecarea

definitivă în străinătate.

Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea

nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al

unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în

temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor

internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data

preluării lor de către stat.

Reglementarea pe care o consacră

textul citat pornește de la constatarea că, în lumina principiilor juridice

unanim cunoscute, categoria de bunuri la care se referă articolul menționat

aparține în proprietate Statului român, numai dacă aceste bunuri au fost

dobândite cu respectarea condițiilor enunțate de textul examinat. În caz

contrar, în situația imobilelor preluate de stat fără respectarea Constituției,

a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare

la data preluării lor de către stat, dreptul de proprietate al persoanei fizice

nu a fost legal desființat, iar statul nu a devenit un adevărat proprietar.

Această constatare reprezintă o

prerogativă pe deplin compatibilă cu competența instanțelor judecătorești de a

stabili, în fiecare caz în parte, valabilitatea actului de preluare și dacă, la

speța dedusă judecății, prevederile Decretului nr. 223/1974 erau în concordanță

cu reglementările amintite.

Astfel, la data când imobilul a fost

trecut în proprietatea statului prin cele două decizii, era în vigoare

Constituția din anul 1965 care ocrotea și apăra, cel puțin formal, din punct de

vedere al dreptului obiectiv, proprietatea particulară a persoanelor fizice

dobândită în condițiunile legii.

Nu se poate afirma în speța dedusă

judecății că Decretul nr. 223/1974 și cele două decizii emise în baza lui, au

constituit un mijloc legal de dobândire de către stat a proprietății

nemișcătorului, cât timp din interpretarea prevederilor art. 480 C. civ.

rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de

a-i culege fructele și de a dispune de el, iar potrivit art. 481 din același

cod, nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afară numai pentru

cauză de utilitate publică, și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Se observă astfel că prevederile

pct. 1.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001,

aprobate prin H.G. nr. 498/2003, potrivit cu care în cazul când persoana a

făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către

stat „preluarea nu a fost abuzivă” și că persoana ar fi fost „îndestulată

rezonabil prin prețul stabilit”, contravin atât dispozițiilor Legii nr. 213/1998,

cât și celor ale art. 481 C. civ.

Întrucât în ierarhia actelor

normative, atât Legea nr. 213/1998 cât și Codul Civil, ca lege organică, au

prioritate, urmează a se constata că în speța dedusă judecății, prevederile

citate din norme, aprobate prin H.G., nu au aplicabilitate, astfel că bunul ce

a format obiectul deciziei emisă în baza Decretului nr. 223/1974, trecut în

proprietatea statului cu plata unei sume modice și nedrepte și în lipsa unei

cauze de utilitate publică, poate fi revendicat de adevărații proprietari, în

condițiile Legii nr. 10/2001.

Față de cele ce preced, recursul

pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul

General al Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 128/A din 19

aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze

privind proprietatea intelectuală, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 noiembrie 2005.