ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9309/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea nr. 2932 din 2 august 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 și adresată Primăriei Municipiului București, numiții A.V. și A.L.C. au solicitat acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent (despăgubiri bănești) pentru construcția din București, și restituirea în natură a terenului aferent construcției în suprafață de 501 mp. Ulterior, prin notificarea nr. 3861 din 27 septembrie 2001, adresată aceleiași instituții, A.V. și A.L.C. au precizat că solicită restituirea în natură a întregului imobil cu motivarea că din adresa nr. 3352/2001 a SC T.A. SA București rezultă că imobilul nu a fost înstrăinat, fiind ocupat de chiriași.

Prin Dispoziția nr. 2389 din 2 februarie 2004, Primarul General al Municipiului București a restituit, în natură, în proprietate numitului A.V. cota indiviză de ½ din construcția compusă în întregime din 3 camere, hol, debara, baie, bucătărie, WC, vestibul la parter, pivniță la subsol, situată în București, cu acordarea dreptului de folosință asupra terenului de 100 mp pe durata existenței construcției. A.V. și A.L.C. au contestat în justiție dispoziția Primarului General solicitând anularea ei parțială și restituirea întregii construcții. Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 1118 din 15 decembrie 2004, a admis acțiunea, a schimbat în parte dispoziția contestată și a dispus restituirea către reclamanți și a celeilalte cote de ½ din imobilul identificat prin dispoziție, condiționat de plata de către reclamanți a despăgubirilor primite în sumă reactualizată de 49.992.359, 08 lei.

Pentru a hotărî astfel instanța a apreciat că acțiunea reclamanților este întemeiată întrucât prevederile Legii nr. 10/2001 nu fac nici o distincție în cazul imobilelor preluate de stat în temeiul Decretului nr. 223/1974, atât timp cât acestea sunt libere, respectiv nu au fost înstrăinate altor persoane în baza Legii nr. 112/1995 și cu atât mai mult cu cât restituirea în natură este posibilă, caracterul abuziv al preluării lor de către stat putând fi apreciat de instanță prin prisma art. 2 lit. g) din Legea nr. 10/2001. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de pârâtul Primarul General al Municipiului București a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 128/A din 19 aprilie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

Împotriva deciziei dată în apel prin care s-a menținut sentința tribunalului, în termen legal, a declarat recurs pârâtul Primarul General al Municipiului București care a invocat următoarele motive de casare: soluțiile instanțelor sunt în contradicție cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor date în aplicarea legii; în accepțiunea Legii nr. 10/2001 și a Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.1 0/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, sunt considerate imobile preluate abuziv, imobilele preluate de către stat prin acte translative de proprietate cu titlu gratuit; întrucât prin decizia nr. 1484 din 21 august 1984 emisă în baza Decretului nr. 223/1974, cota de ½ din imobilul revendicat a fost preluată în proprietate de stat cu plată, conform art. 1.4 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G.

nr. 498/2003, o atare trecere în proprietatea statului nu constituie preluare abuzivă, iar situația nu cade sub incidența Legii nr. 10/2001. Recursul nu este fondat. Reclamanții A.V. și A.L.C. au dobândit în proprietate imobilul din București, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4717 din 6 mai 1975 de către fostul Notariat de Stat al sectorului 4 București (file 4-5 dosar de fond). Prin decizia nr. 1484 din 21 august 1984 emisă de Biroul Permanent al Comitetului Executiv al fostului Consiliu Popular al Municipiului București în baza Decretului nr. 223/1974, cotă indiviză de ½ din imobil a trecut, fără plată, în proprietatea statului cu motivarea că A.L.C. căreia i s-a aprobat plecarea temporară în străinătate, nu s-a mai înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru ședere.

Prin decizia nr. 2214 din 25 decembrie 1984, emisă de același organ de stat, în temeiul aceluiași act normativ, restul cotei indivize de ½ din imobil a fost trecut, cu plată, în proprietatea statului, cu motivarea că numitului A.V. i s-a aprobat plecarea definitivă în străinătate. Potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.

Reglementarea pe care o consacră textul citat pornește de la constatarea că, în lumina principiilor juridice unanim cunoscute, categoria de bunuri la care se referă articolul menționat aparține în proprietate Statului român, numai dacă aceste bunuri au fost dobândite cu respectarea condițiilor enunțate de textul examinat. În caz contrar, în situația imobilelor preluate de stat fără respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, dreptul de proprietate al persoanei fizice nu a fost legal desființat, iar statul nu a devenit un adevărat proprietar. Această constatare reprezintă o prerogativă pe deplin compatibilă cu competența instanțelor judecătorești de a stabili, în fiecare caz în parte, valabilitatea actului de preluare și dacă, la speța dedusă judecății, prevederile Decretului nr. 223/1974 erau în concordanță cu reglementările amintite.

Astfel, la data când imobilul a fost trecut în proprietatea statului prin cele două decizii, era în vigoare Constituția din anul 1965 care ocrotea și apăra, cel puțin formal, din punct de vedere al dreptului obiectiv, proprietatea particulară a persoanelor fizice dobândită în condițiunile legii. Nu se poate afirma în speța dedusă judecății că Decretul nr. 223/1974 și cele două decizii emise în baza lui, au constituit un mijloc legal de dobândire de către stat a proprietății nemișcătorului, cât timp din interpretarea prevederilor art. 480 C. civ. rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele și de a dispune de el, iar potrivit art. 481 din același cod, nimeni nu poate fi silit de a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică, și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire.

Se observă astfel că prevederile pct. 1.4 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, potrivit cu care în cazul când persoana a făcut cerere de plecare definitivă din țară și a înstrăinat locuința sa către stat „preluarea nu a fost abuzivă” și că persoana ar fi fost „îndestulată rezonabil prin prețul stabilit”, contravin atât dispozițiilor Legii nr. 213/1998, cât și celor ale art. 481 C. civ. Întrucât în ierarhia actelor normative, atât Legea nr. 213/1998 cât și Codul Civil, ca lege organică, au prioritate, urmează a se constata că în speța dedusă judecății, prevederile citate din norme, aprobate prin H.G., nu au aplicabilitate, astfel că bunul ce a format obiectul deciziei emisă în baza Decretului nr. 223/1974, trecut în proprietatea statului cu plata unei sume modice și nedrepte și în lipsa unei cauze de utilitate publică, poate fi revendicat de adevărații proprietari, în condițiile Legii nr. 10/2001.

Față de cele ce preced, recursul pârâtului se privește ca nefondat și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâtul Primarul General al Municipiului București împotriva deciziei civile nr. 128/A din 19 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2005.