ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8034/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul București, secția a III-a civilă, sub nr. 4061 din 7 octombrie 2003, I.A.V. a chemat în judecată Municipiul București reprezentat de Primarul General, Prefectura Municipiului București și Ministerul Finanțelor, solicitând instanței să dispună obligarea acestora la restituirea prin echivalent sub forma titlurilor de valoare nominală folosite în procesul de privatizare a apartamentului nr. 2 situat în București, format din 3 camere, două culoare, 2 balcoane, camera de serviciu nr. 16 și pivnița nr. 17 de la subsol.

Pe parcursul procesului reclamanta și-a precizat acțiunea în sensul că a solicitat obligarea pârâtului, municipiul București reprezentat prin primar să emită o dispoziție de restituire prin echivalent a imobilului menționat în aceeași modalitate și plata unor daune cominatorii de 10.000.000 lei pe zi de întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a sentinței. Prin sentința civilă nr. 14 din 27 mai 2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și litigii de muncă, a fost soluționat conflictul negativ de competență dintre Tribunalul București și judecătorie, stabilindu-se competența în favoarea Tribunalului București, deoarece din interpretarea unitară a capitolului III din Legea nr. 10/2001 rezultă intenția legiuitorului de a reglementa competența tribunalului în cazul litigiilor aparente în legătură cu procedura administrativă de restituire a imobilelor.

Tribunalul București, secția a V-a, prin sentința civilă nr. 942 F din 15 noiembrie 2004 a admis în parte cererea precizată formulată de reclamant și a dispus obligarea pârâtei, Prefectura Municipiului București să emită dispoziția motivată de soluționare a notificării nr. 2740 din 24 noiembrie 2001 înregistrată la această instituție sub nr. 23855 din 2 noiembrie 2001. Prin aceeași sentință a fost respinsă ca prematur formulată cererea de stabilire a valorii și a modalității măsurilor reparatorii și ca inadmisibilă cererea privind acordarea daunelor cominatorii. Totodată instanța a respins și cererea față de Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, întrucât prin notificarea adresată de reclamantă Prefecturii Municipiului București s-au solicitat măsuri reparatorii bănești.

Cererea privind stabilirea valorii și modalității de acordare a măsurilor reparatorii a fost respinsă ca prematură, întrucât procedura prevăzută de art. 24 și art. 30 din Legea nr. 10/2001 impune soluționarea notificării de unitatea notificată prin emiterea dispoziției sau deciziei motivate. A mai stabilit instanța ca Prefectura Municipiului București nu s-a conformat exigențelor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 de a soluționa notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrarea acesteia ori de la data depunerii actelor doveditoare atașate de reclamantă notificării, motiv pentru care a fost făcută în cauză aplicarea art. 1073, art. 1075 C. civ.

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia civilă nr. 1120/A din 14 iunie 2005, a admis apelul Prefectului Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 942 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a, pe care a schimbat-o în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii formulată de I.A.V. în contradictoriu cu Prefectura Municipiului București și Municipiul București reprezentat prin Primarul General. Prin aceeași decizie a fost înlăturată din sentință dispoziția privind obligarea Prefecturii Municipiului București de a emite dispoziția motivată de soluționarea notificării nr. 2740 din 2 noiembrie 2001 înregistrată la nr. 23855 din 2 noiembrie 2001. Restul dispozițiunilor sentinței au fost menținute.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că Prefectura nu face parte din categoria persoanelor juridice enumerate de art. 20 din Legea nr. 10/2001 care sunt ținute de obligația soluționării notificărilor, emițând o dispoziție sau decizie motivată în condițiile art. 23 din lege, deoarece nu invocă un drept în legătură cu bunul preluat de către stat și care aparține reclamantului. Art. 37 din Legea nr. 10/2001 stabilește în sarcina prefecturii doar obligația centralizării notificărilor și înaintarea centralizată a acestora împreună cu materialele primite către Ministerul Finanțelor Publice.

Față de dispozițiunile art. 20, art. 37 și art. 38 din Legea nr. 10/2001, rezultă că prefectura reprezintă doar un intermediar în desfășurarea procedurii de soluționare a cererilor persoanelor îndreptățite, nefiind implicată în mod direct în rezolvarea notificărilor, motiv pentru care respingându-se acțiunea reclamantei I.A.V., a fost înlăturată obligarea Prefecturii București la soluționarea notificării prin emiterea dispoziției sau deciziei motivate. Împotriva deciziei nr. 1120/A/2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, a declarat recurs I.A.V., arătând în esență că instanța prin soluția pronunțată a înfrânt prevederile art. 37 din Legea nr. 10/2001 în temeiul căruia, notificările privind restituirea imobilelor ce cad sub incidența legii, sub forma echivalentului bănesc trebuie adresate Prefecturii în a cărei rază se află imobilul.

Referirea instanței la dispozițiunile art. 37 din lege este neavenită deoarece textul reglementează o procedură de urmat după soluționarea notificării, iar în speță, Prefectura Municipiului București trebuia potrivit legii să se pronunțe asupra notificării în termenul defipt de lege, indiferent de soluție. Recursul este întemeiat, astfel cum se va arăta în cele ce urmează. Prin acțiunea introductivă, I.A.V. a acționat în judecată Municipiul București, Prefectura Municipiului București și Ministerul Finanțelor Publice spre a fi obligați pârâții la acordarea măsurilor reparatorii sub forma titlurilor de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, pentru imobilul proprietatea acesteia, din București, trecut abuziv în proprietatea statului.

Petiționara recurentă și-a fondat acțiunea pe dispozițiunile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, motivat de faptul că Prefectura Municipiului București căreia i-a adresat notificarea înregistrată sub nr. 23855 din 2 noiembrie 2001, nu a soluționat-o în termenul de 60 de zile de la data depunerii, deși notificarea a fost însoțită de toate actele doveditoare.

Prin adresa nr. 23855/2001/SP din 13 februarie 2006, Instituția Prefectului Municipiului București a încunoștințat-o pe recurentă că în temeiul art. 25 din titlul VII „Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv” din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, notificarea acesteia a fost înaintată Primăriei municipiului București, Direcția Juridic, Contencios și Legislativ și înregistrată la această autoritate sub nr. 4318 din 9 februarie 2006. Raportat la data înregistrării notificării recurentei la Primăria Municipiului București, în temeiul art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta trebuia soluționată, deoarece așa cum arată petiționara, actele ce atestau dreptul și calitatea sa de persoană îndreptățită erau atașate.

Este adevărat că terenul de 60 de zile prevăzut de textul de referință este un termen de recomandare, dar aceasta nu motivează amânarea sine die a soluționării notificării prin emiterea deciziei sau dispoziției motivate, deoarece s-ar abdica de la spiritul legii și de la principiul interpretării acesteia în favoarea persoanelor îndreptățite. Întrucât procedura soluționării notificării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată [fost art. 23 alin. (1)] este subsumată exercitării unui drept subiectiv, având caracter obligatoriu, temporizarea acesteia deschide celui vătămat accesul la justiția civilă pentru a impune finalizarea ei.

În baza deciziei sau dispoziției motivate, cei îndreptățiți, în speță recurenta I.A.V., este legitimată să ceară instanței judecătorești, obligarea persoanei juridice deținătoare a bunului respectiv, Municipiul București prin Primarul General, căruia i-a fost înaintată notificarea, să-i răspundă acesteia, prin emiterea deciziei sau dispoziției în temeiul actelor ce i-au fost comunicate odată cu notificarea. Ca urmare, sub acest aspect recursul declarat este întemeiat. Procedându-se la casarea hotărârilor pronunțate în cauză, în temeiul art. 314 C. proc. civ., acțiunea formulată de I.A.V. va fi admisă, iar Municipiul București prin Primarul general va fi obligat să soluționeze notificarea. Acțiunea va fi respinsă împotriva Prefecturii Municipiului București și a Prefectului precum și împotriva Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român, pentru lipsa legitimării procesuale pasive.

Față de obiectul acțiunii cu care instanța a fost sesizată și față de faptul că notificarea a cărei soluționare se impune a fost înregistrată la Primăria Municipiului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta I.A.V. împotriva deciziei nr. 1120/A din 14 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia și sentința civilă nr. 942 din 15 noiembrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și obligă Municipiului București, prin Primarul general să soluționeze notificarea depusă de I.A.V. Respinge acțiunea împotriva Prefecturii municipiului București și a Prefectului precum și a Ministerului Finanțelor Publice ca reprezentant al Statului Român. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2006.