ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6110/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 628 din 3 iunie 2006 reclamantul M.E. a chemat

în judecată municipiul București, prin primarul General solicitând ca acesta să

fie obligat să emită o dispoziție cuprinzând oferta de restituire în echivalent

a apartamentului nr. 6, et. 1, situat în București, la valoarea actuală.

În motivarea acțiunii reclamantul a

arătat că este unicul moștenitor al defunctei O.F., care a fost proprietarul

imobilului solicitat, conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

11065 din 17 aprilie 1950. Acest imobil a fost naționalizat în baza Decretului

nr. 92/1950 iar ulterior a fost vândut foștilor chiriași în baza Legii nr.

112/1995. Prin notificarea înregistrată sub nr. 3364 din 29 octombrie 2001, se

arată în continuare, a solicitat Primăriei municipiului București măsuri

reparatorii, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, însă nu a primit nici

un răspuns.

Prin sentința civilă nr. 756 din 16

septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, s-a

admis acțiunea și a fost obligat pârâtul să soluționeze notificarea adresată de

reclamant.

În motivarea sentinței s-a reținut

că pârâtul nu a respectat obligațiile ce-i revin potrivit art. 23 din Legea nr.

10/2001, de a se pronunța prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii

de restituire, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Municipiul București, reprezentat prin Primarul General care a susținut

că tribunalul nu era competent material să soluționeze cererea, instanța

competentă fiind judecătoria și că împotriva soluției pronunțate se poate

exercita doar calea de atac a contestației potrivit art. 33 din acest act

normativ.

Prin decizia civilă nr. 130/A din 27

ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și

pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că persoana îndreptățită este îndrituită să primească răspuns la

petiția formulată, iar în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 deținătorul

imobilului are obligația de a emite decizie sau dispoziție motivată prin care

se face o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului,

în ipoteza în care restituirea în natură a acestuia nu este aprobată sau nu

este posibilă.

Pârâtul a atacat cu recurs decizia

pronunțată în apel, invocând prevederile art. 304 pct. 9 cod și susținând că

„hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii”.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se arată că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 20 pct. 1, 2 și 3 coroborat

cu art. 23 din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, depășirea lui

neputând fi sancționată în nici un fel, iar pe de altă parte, notificatorii

aveau obligația de a se interesa dacă dosarele erau complete, în caz contrar

fiind obligați să aducă documentele lipsă.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport de criticile formulate și prevederile legale aplicabile,

Înalta Curte constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele

ce succed.

În sensul dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când

hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii.

Deși recurentul a invocat teza a

II-a a acestui text de lege, nu a arătat expres în ce constă încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, făcând doar o prezentare a textelor art. 20 pct. 1,

2 și 3 și art. 23 din Legea nr. 10/2001 și o succintă analiză a termenului de

60 de zile, considerat ca fiind un termen de recomandare.

Chiar și în această situație de

motivare sumară, puțin argumentată a recursului, Înalta Curte reține că

instanțele anterioare au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale în

cauză.

În conformitate cu dispozițiile art.

23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la înregistrarea

notificării, sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit

art. 22, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau,

după caz, dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.

Potrivit art. 24 alin. (1) din

aceeași lege, dacă restituirea în natură nu este aprobată sau nu este posibilă,

după caz, deținătorul imobilului este obligat ca, prin decizie sau prin

dispoziție motivată, în termenul prevăzut de art. 23 alin. (1), să facă

persoanei îndreptățite o ofertă de restituire prin echivalent.

Față de prevederile legale enunțate,

rezultă fără echivoc, că, indiferent de situație, respectiv dacă persoanei

îndreptățite i se restituie imobilul în natură, se oferă restituirea prin

echivalent sau i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată

să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată asupra solicitării

adresate prin notificare.

Chiar dacă legiuitorul nu a

reglementat în mod expres situația în care persoana deținătoare refuză să

răspundă solicitării adresată pe cale de notificare, cei îndreptățiți se pot

adresa instanței judecătorești pentru ca persoana juridică deținătoare să fie

obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, ca răspuns la notificare.

Inconsecvența legiuitorului și

necorelarea dispozițiilor legale în Legea nr. 10/2001 nu poate constitui o

piedică în calea persoanei îndreptățite de a-și valorifica drepturile

recunoscute de lege.

Față de aceste argumente, prevăzute

expres prin dispozițiile legale menționate sau rezultate din interpretarea

prevederilor Legii nr. 10/2001, potrivit caracterului reparatoriu al acestui

act normativ, se privesc ca nefondate criticile recurentului, astfel că se va

dispune respingerea recursului ca nefondat, în conformitate cu prevederile art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

Municipiul București, prin Primarul general împotriva deciziei nr. 130/A din 27

ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

22 iunie

2006.