ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3478/2006

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub nr. 1060 din 7 martie 2005

reclamantele R.G. și B.M. au chemat în judecată Municipiul București prin

Primarul General solicitând ca acesta să fie obligat să emită dispoziție,

reprezentând răspuns la notificarea nr. 771/2001 privind restituirea prin

echivalent bănesc a imobilului situat în București, compus din teren în

suprafață de 230 mp și construcție cu 5 camere și dependințe.

În motivarea cererii reclamantele au

arătat că imobilul în discuție a fost proprietatea tatălui lor, iar prin

Decretul nr. 50/1981 a fost expropriat fără a se plăti vreo despăgubire.

Au notificat pârâtul, însă nu au

primit nici un răspuns, deși s-a împlinit termenul de soluționare prevăzut de

lege.

Prin sentința civilă nr. 474 din 5

mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis

cererea și a fost obligat pârâtul să emită dispoziție, reprezentând răspuns la

notificarea nr. 771 din 28 iunie 2001, conform dispozițiilor art. 23 din Legea

nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamantele au transmis notificarea cu respectarea termenului legal

și au depus la dosarul lor actele doveditoare ale dreptului de proprietate,

însă pârâtul nu a răspuns notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de

art. 23 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul care a invocat excepția necompetenței materiale a

Tribunalului București față de obiectul cererii, respectiv obligația de a face

și nu o contestație formulată în temeiul Legii nr. 10/2001. Pe fondul cauzei,

apelantul a susținut că dosarul reclamantelor nu a fost soluționat întrucât

acestea nu au depus la dosar un certificat de moștenitor, astfel că a operat o

prorogare a termenului de 60 de zile, care este un termen de recomandare și nu

unul imperativ.

Prin decizia civilă nr. 1422/A din

13 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 24 alin. (8) din Legea nr.

10/2001 rezultă că tribunalul este competent să judece toate litigiile născute

de aplicarea Legii nr. 10/2001, inclusiv în situațiile în care persoana

juridică deținătoare refuză să răspundă notificării.

Referitor la fondul cauzei, s-a

reținut că împrejurarea că termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea

nr. 10/2001 este unul de recomandare nu justifică nerespectarea sa și nici a

obligației apelantului de a nu emite decizia ori dispoziția motivată asupra

notificării, chiar cu depășirea acestui termen. S-a mai reținut că reclamantele

au depus la dosar hotărârea judecătorească pronunțată în urma dezbaterii

succesiunii autorilor lor, prin care s-a constatat calitatea acestora de

succesoare.

Pârâtul Municipiul București, prin

Primarul General a declarat recurs împotriva deciziei susmenționate, invocând

drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se invocă excepția de necompetență materială a tribunalului, secția civilă,

având în vedere că obiectul acțiunii îl formează obligația de a face, aceasta

neîncadrându-se în situațiile prevăzute de art. 24 alin. (7) și (8), art. 31

alin. (6) și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pe fondul cauzei se susține că

termenul de 60 de zile prevăzut de art. 20 pct. 1, 2 și 3 coroborat cu art. 23

din Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, depășirea lui neputând fi

sancționată în nici un fel, iar notificatorii aveau obligația de a se interesa

dacă dosarele erau complete.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile în

cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Nu poate fi primită critica vizând

necompetența materială a tribunalului de a soluționa cauza în primă instanță.

Chiar dacă prin dispozițiile art. 24

alin. (8) și art. 31 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 se prevede expres

competența tribunalului, ca instanță civilă, de a soluționa unele litigii

izvorâte din aplicarea acestei legi, interpretarea tuturor dispozițiilor Legii

nr. 10/2001 vădește intenția legiuitorului ca tribunalul să aibă competență

materială generală în această materie, să judece toate litigiile generate de

aplicarea Legii nr. 10/2001, inclusiv în situația în care persoana juridică

deținătoare refuză să răspundă notificării adresate.

Nu sunt fondate nici criticile

referitoare la fondul cauzei.

În conformitate cu prevederile art.

23 actualmente 25 din Legea nr. 10/2001 unitatea deținătoare este obligată să

se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată, asupra cererii adresate prin

notificare, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după

caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

Chiar dacă acest termen este de

recomandare, aceasta nu înseamnă că poate fi nerespectat sau chiar ignorat

total în sensul de a nu emite actul respectiv.

Lacuna legiuitorului care nu a

reglementat expres situația în care persoana juridică deținătoare nu respectă

dispozițiile art. 23 alin. (1), devenit 25, din Legea nr. 10/2001 este

acoperită de instanță care, la solicitarea celor îndreptățiți, stabilește în

sarcina persoanei juridice deținătoare obligația emiterii deciziei sau

dispoziției motivată, întrucât o atare obligație decurge din lege și face parte

dintr-o procedură administrativ-jurisdicțională prealabilă, instituită în mod

imperativ.

Contrar susținerilor recurentului,

reclamanții au depus hotărârea judecătorească prin care s-a constatat calitatea

de moștenitoare ale autorilor lor, succesiunea acestora dezbătându-se în

instanță și nu la notariat.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a dispune respingerea recursului ca nefondat, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 1422

A din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2006.