Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8994/2006

HOTĂRÂRE
08.11.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8994/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanții D.S.V., D.R.A. și M.A.N. au chemat în judecată pe pârâții Primarul general al municipiului București, Municipiul București și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând Judecătoriei sector 5, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată sub nr. 3766/2004, să constate că Statul Român a deținut fără titlu valabil apartamentul nr. 33 și 34 din București, naționalizate din patrimoniul autorilor lor cu încălcarea prevederilor art. II din Decretul nr. 92/1950 și să dispună obligarea primului pârât să emită dispoziție de restituire în natură sau în echivalent a apartamentelor menționate, cu daune cominatorii de 1.000.000 lei pe zi de întârziere.

Judecătoria sector 5, prin sentința civilă nr. 3425/2004, în temeiul dispozițiilor art. 13 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competența materială de soluționare a cauzei către Judecătoria sector 2 care, la rândul său, potrivit sentinței civile nr. 9207/2004 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, apreciind că se impune ca verificarea și cenzurarea legalității procedurii administrative de restituire instituită de Legea nr. 10/2001, să fie efectuată de către instanța competentă conform dispozițiilor art. 24 alin. (8) din lege, indiferent dacă aspectele litigioase vizează o decizie motivată sau pasivitatea entității notificate.

Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 336 din 5 aprilie 2005, a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că numai după parcurgerea procedurii administrative prealabile obligatorii finalizate prin emiterea deciziei sau dispoziției prevăzute de art. 23 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în cadrul contestației prevăzute de art. 24 și art. 25 din lege și că, în lipsa răspunsului la notificare al entității investite cu soluționarea acesteia, cererea de restituire a imobilului, adresată direct instanței de judecată, este inadmisibilă. Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții, înregistrat sub nr. 2207/2005 pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Instanța de apel, prin decizia civilă nr. 1552 din 6 decembrie 2005, admițând apelul, a anulat sentința și a trimis cauza pentru soluționare în primă instanță la Judecătoria sector 2. Pentru a adopta această soluție, instanța a reținut următoarele: Temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este cel indicat de reclamanți, respectiv art. 1073 C. civ. și art. 9 din Legea nr. 10/2001. Art. 109 alin. (2) C. proc. civ. prevede că, în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanței competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condițiile stabilite de lege.

Reclamanții și-au îndeplinit obligația prevăzută de legea specială, cea instituită prin art. 21, de a notifica în termen persoana juridică deținătoare, dovada fiind notificarea comunicată Primăriei Municipiului București la data de 4 mai 2001. Unitatea deținătoare nu și-a îndeplinit obligația instituită prin art. 23 din aceeași lege, de a emite în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării, o dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură. În lipsa unor reglementări în legea specială pentru asemenea situații, devin incidente dispozițiile legale de drept comun și anume prevederile art. 109 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd „dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței competente pentru valorificarea unui drept contra altei persoane”.

Competența de soluționare a unei astfel de cereri revine instanței cu competență generală, respectiv, judecătoriei și nu tribunalului, conform art. 1, alin. (1) C. proc. civ. Împotriva deciziei au declarat recurs apelanții reclamanți D.V.S., M.A.N. și D.R.A., criticând-o ca fiind nelegală, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 2. În motivarea cererii de recurs, se susține că prin Legea nr. 10/2001 s-a instituit în favoarea tribunalelor o competență specială, derogatorie de la dreptul comun pentru cenzurarea modului de aplicare a legii de către entitățile deținătoare a imobilelor ce intră sub incidența legii și că respectarea normei de excepție trebuie avută în vedere și la soluționarea cererilor ivite în legătură cu aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 și nu numai în legătură cu contestațiile întemeiate pe dispozițiile art. 24 din lege.

Recursul este fondat. Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că Judecătoria sector 2, prin sentința civilă nr. 9207 din 13 decembrie 2004, de declinare a competenței în favoarea Tribunalului București, a procedat, în aplicarea dispozițiilor art. 84 C. proc. civ., la o corectă calificare a cererii de chemare în judecată, calificare de care depinde stabilirea instanței căreia îi revine competența materială de soluționare în primă instanță a cauzei.

Astfel, în cazul în care unitatea notificată nu răspunde în nici un mod, în termenul de 60 de zile de la înregistrarea notificării, deși procedura de urmat pentru asemenea situații nu este expres reglementată, titularul notificării are deschisă calea acțiunii în justiție a cărei competență de soluționare aparține tribunalului, în condiții similare celor prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicată în 2005. Obligația de a face, respectiv de a soluționa notificarea în termen de 60 de zile de la înregistrare, este reglementată printr-o lege specială, neîndeplinirea ei neputând fi rezolvată în temeiul dreptului comun (art. 1073 C. civ.), ci prin aplicarea legii speciale, rațiuni de judecată unitară impunând ca litigiile izvorâte din aplicarea Legii nr. 10/2001 să fie soluționate de instanța căreia legiuitorul i-a conferit competența de a judeca acțiunea principală (contestația), conform art. 26 din legea specială de reparație, republicată în 2005 și anume de tribunal.

Din interpretarea sistematică și teleologică a legii speciale, rezultă că legiuitorul nu a avut în vedere ca în această materie competența materială să aparțină unor instanțe de grad diferit, după cum unitatea investită cu soluționarea notificării și-a îndeplinit obligația instituită de art. 25 (art. 2 în vechea redactare a Legii nr. 10/2001) ori a omis sau refuzat să soluționeze cererea de restituire prin emiterea în termenul prescris de lege a unei decizii/dispoziții motivate. În concluzie, obligația specială prevăzută de art. 25 are caracterul unei chestiuni prejudiciale, în strânsă legătură cu soluționarea finală a procesului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor solicitate, chestiune prejudicială ce trebuie cenzurată de aceeași instanță căreia materială conform procedurii prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, respectiv de tribunal.

În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, admițând prin decizia nr. IX din 20 martie 2006 recursul în interesul legii promovat în condițiile art. 329 C. proc. civ. de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. În prezenta cauză, conform considerentelor prezentate în argumentarea soluției de admitere a apelului declarat de reclamanți, curtea de apel s-a pronunțat și cu privire la nelegalitatea sentinței tribunalului în ceea ce privește admiterea excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată, stabilind însă eronat că soluționarea pe fond a acțiunii ar urma să se facă în primă instanță de către judecătorie.

Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul, să caseze decizia recurată, precum și sentința Tribunalului București și să trimită cauza pentru soluționare pe fond în primă instanță la același tribunal.

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții D.S.V., D.R.A. și M.A.N. împotriva deciziei nr. 1552 din 6 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia precum și sentința nr. 336 din 5 aprilie 2005 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă, și trimite cauza pentru rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3425/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă, la data de 13 ianuarie 2004 sub nr. 58/2004, reclamanții S.I.A.S. și S.A. au solicitat, în temeiul Legii nr. 112/19
ÎCCJ 2006-03-14
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2703/2006
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 2 decembrie 2004 reclamanta S.N. a chemat în judecată pe pârâții Municipiul
ÎCCJ 2006-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1774/2006
al Municipiului București, lipsa calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și inadmisibilitatea acțiunii în revendicare și, drept consecință, a respins cererea. S-a reținut că: - potrivit art. 94 din Legea nr. 215/2001,
ÎCCJ 2006-05-19
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4903/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea adresată la 22 iulie 2003 Tribunalului București, reclamanta SC A.I. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâții Municipiul București, repr
ÎCCJ 2006-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3411/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 19 mai 2003, reclamanții F.T. și F.C. au solicitat anularea adresei nr. 8296 din 12 martie 2003 emisă de pârâtul Muni
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă