ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 174/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 februarie 2002, la Tribunalului București, reclamanta T.I.M. a chemat în judecată Municipiul București, prin primarul general, solicitând ca pârâtul să fie obligat să aplice prevederile Legii nr. 10/2001 și să retrocedeze reclamantei imobilul situat în București, constând dintr-un apartament și terenul aferent construcției. În cuprinsul acțiunii reclamanta a arătat că imobilul aflat în litigiu a fost proprietatea sa și a tatălui său C.C. și a fost preluat de stat, în mod abuziv, în anul 1977, în temeiul Legii nr. 4/1975. Anterior înregistrării cererii de chemare în judecată, reclamanta a trimis pârâtului, prin executorul judecătoresc, o notificare prin care a cerut restituirea în natură a imobilului.

Pârâtul nu a răspuns notificării. Soluționând litigiul în primă instanță, Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin sentința nr. 783 din 9 septembrie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat Municipiul București să comunice reclamantei decizia reglementată prin Legea nr. 10/2001, ca urmare a notificării ce i-a fost comunicată la 21 iunie 2001. Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a dovedit că este persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul Legii nr. 10/2001, dar pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a emite o dispoziție motivată prin care să răspundă notificării ce i-a fost adresată. Apelul declarat de pârât a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 153 din 6 februarie 2004, cu aceeași motivare dezvoltată și prin considerentele hotărârii primei instanțe.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs Municipiul București susținând că decizia a fost dată cu aplicarea greșită a legii, deoarece reclamanta nu a înțeles să depună toate notele doveditoare, așa încât pârâtul nu trebuia să fie obligat în baza Legii nr. 10/2001 la emiterea unei dispoziții ori decizii motivate, iar, pe de altă parte, calitate procesuală pasivă, în cauză, avea Primarul General al Municipiului București. Recursul declarat nu este întemeiat. Referitor la calitatea procesuală pasivă a pârâtului se constată că reclamantul chemând în judecată Municipiul București prin primarul general, a respectat dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora imobilele-terenuri și construcții, preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute, la data intrării în vigoare a legii, de … orice altă persoană juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură.

Municipiul București este persoană juridică de drept public, în sensul definit prin art. 19 din Legea administrației publice locale nr. 215/2001, și are capacitate juridică deplină. Primarul General al Municipiului București este, potrivit art. 21 din Legea administrației publice locale, o autoritate executivă a administrației publice prin care se realizează autonomia locală. În această calitate, primarul general rezolvă treburile publice din municipiu, în condițiile legii. În deplin acord cu dispozițiile Legii administrației publice locale s-a prevăzut, prin art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, că restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarului general al municipiului București.

În termenul prevăzut de art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură. Dispoziția motivată se comunică persoanei îndreptățite în termen de cel mult 10 zile de la data adoptării. Dispozițiile enunțate ale art. 23 din Legea nr. 10/2001 nu au fost respectate în cauză, motiv pentru care, în mod corect, prin hotărârile pronunțate în primă instanță și în apel, s-a dispus obligarea pârâtului să emită și să comunice dispoziția motivată. Unitatea deținătoare are obligația să se pronunțe, în termenul prevăzut de lege, prin dispoziție motivată, chiar și în situația în care apreciază că persoana care se consideră îndreptățită nu a depus toate actele doveditoare.

Persoana care se consideră îndreptățită poate ataca în justiție decizia sau dispoziția motivată, iar instanța judecătorească competentă este cea care va decide cu privire la solicitarea de acordare a măsurilor reparatorii constând în restituire în natură sau, după caz, prin echivalent. Nu are nici o acoperire legală susținerea pârâtului că nu are obligația de a se pronunța prin dispoziție legală dacă reclamantul nu depune toate actele, considerate necesare, în sprijinul cererii de acordare a măsurilor reparatorii. Decizia instanței de apel fiind pronunțate cu aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, recursul declarat de pârât va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 153 din 6 februarie 2004 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 ianuarie 2006.