ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5726/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

18 octombrie 2001, reclamanta S.R.L. a formulat contestație, în baza Legii nr. 10/2001,

împotriva dispoziției nr. 59 din 8 august 2001 emisă de Primarul General al

Municipiului București cu motivarea că după ce printr-o primă dispoziție nr. 53

din 19 iulie 2001 i s-a restituit imobilul din sector 1, această dispoziție a

fost anulată, fără ca să se dea o dispoziție de răspuns la cererea sa de

restituire în natură a imobilului revendicat.

La data de 11 martie 2002, reclamanta

și-a precizat cererea în sensul că atacă dispoziția nr. 59 din 8 martie 2001

precum și dispoziția nr. 239 din 12 februarie 2003 prin care s-a revenit asupra

dispoziției inițiale nr. 53 din 19 iulie 2001 și s-a refuzat restituirea

imobilului din București.

În cauza s-a formulat de către G.C.C.

o cerere de intervenție în interesul pârâtului prin care a solicitat

respingerea acțiunii.

Fiind astfel investit, Tribunalul

București, secția a V a civilă și contencios administrativ, prin sentința nr. 322

din 12 aprilie 2002, a respins excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei ca neîntemeiată și a respins contestația formulată de reclamantă

împotriva dispozițiilor nr. 59 din 8 august 2001 și nr. 239 din 12 februarie 2002

emise de Primarul General al Municipiului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut în esență, că reclamanta este moștenitoarea deținătoarei

inițiale a imobilului, E.C însă la data preluării de către stat a imobilului

aceasta nu mai era proprietara imobilului a cărui restituire în natură s-a

solicitat, deoarece actul său de proprietate din 2 septembrie 1945 transcris

sub nr. 12.909 din 4 august 1945 a fost anulat, iar prin rezoluția înregistrată

sub nr. 62357 din 6 octombrie 1947 a fost anulată transcrierea acestui act,

imobilul fiind înscris pe numele Administrației Asigurărilor de Stat din URSS.

În aceste condiții, instanța de fond

a apreciat că deciziile contestate sunt legale și temeinice.

Soluția primei instanțe a fost

confirmată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, care, prin

decizia nr. 1468 A din 26 octombrie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat

de reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta S.R.L. a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ.

Deși redactarea este confuză, se

înțelege că reclamanta critică soluțiile pronunțate prin aceea că în mod greșit

prima instanță i-a respins acțiunea întrucât Primarul General al Municipiului

București nu mai putea reveni asupra dispoziției nr. 53 din 19 iulie 2001, așa

încât dispoziția de anulare nr. 59 din 8 august 2001 este nelegală.

Mai susține că s-a reținut în mod

greșit că autoarea sa nu era proprietara imobilului, deoarece titlul acesteia

transcris nu putea fi anulat în mod legal decât de o instanță de judecată,

anularea transcrierii pe cale de rezoluție în favoarea Puterii ocupante URSS

neavând nici un efect juridic.

Recursul este nefondat.

Referitor la prima susținere,

aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care atât instanța de fond cât și

instanța de apel au reținut în mod just că dispozițiile contestate emise de

Primarul General al Municipiului București în baza art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 10/2001, își mențin caracterul de act juridic administrativ ce poate fi

revocat unilateral de organul emitent dacă nu a intrat în circuitul civil.

Or, dispoziția nr. 53 din 19 iulie 2001

emisă inițial, prin care se restituia în natură reclamantei imobilul în

litigiu, nu a intrat în circuitul civil deoarece dreptul de proprietate nu a

fost întabulat în cartea funciară și nu a devenit astfel opozabil terților până

la emiterea dispoziției de anulare nr. 59 din 8 august 2001.

Nici cea de a doua susținere nu

poate fi primită întrucât, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel,

prin sentința civilă nr. 3290 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția

a V a civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5671 din 18 octombrie 2004

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a hotărât cu putere de

lucru judecat că excepțiile nulității transcrierii și a nulității operațiunii

de radiere a transcrierii nr. 12.909 din 4 august 1945 sunt neîntemeiate

deoarece au avut drept temei decizia unui organ competent (Comisia de

Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice) potrivit abilității legale de

la acel moment (Legea nr. 91 din 9 februarie 1945).

Ca atare, în mod corect atât

instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că la data preluării de

către stat a imobilului autoarea reclamantei nu mai avea calitatea de

proprietar și în consecință, nici dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 nu

îi sunt aplicabile.

Drept urmare, în raport de

considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și

urmează a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.R.L. împotriva

deciziei civile nr. 1468 A din 26 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția

a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 iunie 2006.