ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5726/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 octombrie 2001, reclamanta S.R.L. a formulat contestație, în baza Legii nr. 10/2001, împotriva dispoziției nr. 59 din 8 august 2001 emisă de Primarul General al Municipiului București cu motivarea că după ce printr-o primă dispoziție nr. 53 din 19 iulie 2001 i s-a restituit imobilul din sector 1, această dispoziție a fost anulată, fără ca să se dea o dispoziție de răspuns la cererea sa de restituire în natură a imobilului revendicat. La data de 11 martie 2002, reclamanta și-a precizat cererea în sensul că atacă dispoziția nr. 59 din 8 martie 2001 precum și dispoziția nr. 239 din 12 februarie 2003 prin care s-a revenit asupra dispoziției inițiale nr. 53 din 19 iulie 2001 și s-a refuzat restituirea imobilului din București.

În cauza s-a formulat de către G.C.C. o cerere de intervenție în interesul pârâtului prin care a solicitat respingerea acțiunii. Fiind astfel investit, Tribunalul București, secția a V a civilă și contencios administrativ, prin sentința nr. 322 din 12 aprilie 2002, a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei ca neîntemeiată și a respins contestația formulată de reclamantă împotriva dispozițiilor nr. 59 din 8 august 2001 și nr. 239 din 12 februarie 2002 emise de Primarul General al Municipiului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că reclamanta este moștenitoarea deținătoarei inițiale a imobilului, E.C însă la data preluării de către stat a imobilului aceasta nu mai era proprietara imobilului a cărui restituire în natură s-a solicitat, deoarece actul său de proprietate din 2 septembrie 1945 transcris sub nr. 12.909 din 4 august 1945 a fost anulat, iar prin rezoluția înregistrată sub nr. 62357 din 6 octombrie 1947 a fost anulată transcrierea acestui act, imobilul fiind înscris pe numele Administrației Asigurărilor de Stat din URSS. În aceste condiții, instanța de fond a apreciat că deciziile contestate sunt legale și temeinice. Soluția primei instanțe a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a III a civilă, care, prin decizia nr. 1468 A din 26 octombrie 2005, a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantă.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta S.R.L. a declarat recurs invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Deși redactarea este confuză, se înțelege că reclamanta critică soluțiile pronunțate prin aceea că în mod greșit prima instanță i-a respins acțiunea întrucât Primarul General al Municipiului București nu mai putea reveni asupra dispoziției nr. 53 din 19 iulie 2001, așa încât dispoziția de anulare nr. 59 din 8 august 2001 este nelegală. Mai susține că s-a reținut în mod greșit că autoarea sa nu era proprietara imobilului, deoarece titlul acesteia transcris nu putea fi anulat în mod legal decât de o instanță de judecată, anularea transcrierii pe cale de rezoluție în favoarea Puterii ocupante URSS neavând nici un efect juridic.

Recursul este nefondat. Referitor la prima susținere, aceasta nu poate fi primită, în condițiile în care atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut în mod just că dispozițiile contestate emise de Primarul General al Municipiului București în baza art. 20 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, își mențin caracterul de act juridic administrativ ce poate fi revocat unilateral de organul emitent dacă nu a intrat în circuitul civil.

Or, dispoziția nr. 53 din 19 iulie 2001 emisă inițial, prin care se restituia în natură reclamantei imobilul în litigiu, nu a intrat în circuitul civil deoarece dreptul de proprietate nu a fost întabulat în cartea funciară și nu a devenit astfel opozabil terților până la emiterea dispoziției de anulare nr. 59 din 8 august 2001. Nici cea de a doua susținere nu poate fi primită întrucât, așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, prin sentința civilă nr. 3290 din 12 aprilie 2002 a Tribunalului București, secția a V a civilă, irevocabilă prin decizia civilă nr. 5671 din 18 octombrie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a hotărât cu putere de lucru judecat că excepțiile nulității transcrierii și a nulității operațiunii de radiere a transcrierii nr. 12.909 din 4 august 1945 sunt neîntemeiate deoarece au avut drept temei decizia unui organ competent (Comisia de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice) potrivit abilității legale de la acel moment (Legea nr. 91 din 9 februarie 1945). Ca atare, în mod corect atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că la data preluării de către stat a imobilului autoarea reclamantei nu mai avea calitatea de proprietar și în consecință, nici dispozițiile art. 1 din Legea nr. 10/2001 nu îi sunt aplicabile.

Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și urmează a fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1468 A din 26 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2006.