ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5692/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial

sub nr. 6993/CA/2003 la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și litigii de muncă, și ulterior sub nr. 4376/2003 la Tribunalul București, secția

a III–a civilă, reclamanta SC P.R. SRL a chemat în judecată pârâții Primăria

Municipiului București și G.S.M.G.I. pentru a se constata nulitatea absolută a

dispoziției nr. 1009 din 17 aprilie 2003 prin care s-a restituit în natură

pârâtului G.S.M.G.I. imobilul format din teren și construcții situat în București,

și nulitatea absolută a procesului-verbal nr. 11739 din 15 mai 2003 de punere

în posesie asupra imobilului.

În motivarea cererii s-a arătat că

între reclamantă și pârâtul Municipiul București a intervenit contractul de

asociere în participațiune nr. 26 din 14 februarie 1999 pe termen de 15 ani, și

că în baza acestui contract este deținătoarea legală a imobilului, a efectuat

investiții mari solicitate chiar de către cocontractantul său, pentru repararea

și modernizarea imobilului și a dobândit un drept de preempțiune.

Prin dispoziția contestată s-a decis

restituirea imobilului către un solicitant care nu era persoană îndreptățită în

sensul Legii nr. 10/2001. Pârâtul G.S.M.G.I., beneficiar al dispoziției se

arată că nu a fost niciodată proprietar al imobilului și nici moștenitor al

proprietarului imobilului, ci numai un terț subdobânditor al unor drepturi

succesorale, pretins litigioase.

Imobilul în litigiu a fost

expropriat în baza Decretului nr. 43/1960 cu plata despăgubirilor legale,

nefiind aplicabile dispozițiile art. 2 raportat la art. 11 Teza a II din Legea

nr. 10/2001 La punerea în posesie (cu rea-credință), nu i s-a solicitat

pârâtului cocontractant consimțământul pentru menținerea contractului de

asociere în participațiune, ca efect al subrogării obligatorii impuse de lege.

Prin actele administrative contestate, reclamantului i s-a cauzat o vătămare

gravă a drepturilor recunoscute prin lege și prin contractul invocat, constând

în valoarea neautorizată a investițiilor, folosul nerealizat din activitatea

comercială preconizată pe toată perioadă de timp rămasă până la expirarea

contractului de asociere în participațiune, daune morale.

Prin încheierea cu caracter

interlocutoriu pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII–a civilă, din

17 noiembrie 2003 a fost exclus caracterul de litigiu de contencios

administrativ, apreciindu-se că dispoziția emisă de către primar în temeiul

Legii nr. 10/2001 este un act emis de către o autoritate publică, însă nu neagă

un raport juridic de drept public, ci unul de drept privat, deoarece prin acest

act este recunoscut un drept subiectiv civil, dreptul de proprietate.

Pe de altă parte, s-a apreciat că

autoritatea publică nu acționează în acest caz în baza puterilor conferite de

legea administrației publice locale, ci în baza unei competențe speciale

stabilite printr-o lege ce guvernează raporturi de drept material cu caracter

civil. S-a dispus în consecință, scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea ei

Tribunalului București, secția civilă.

Prin sentința civilă nr. 38 din 19

ianuarie 2004, Tribunalul București, secția a III–a civilă, a admis excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea.

Instanța a reținut, în esență, că reclamanta deține un drept de folosință

asupra imobilului din litigiu pe o perioadă determinată, drept de folosință

necontestat de către pârâtul căruia i-a fost recunoscut dreptul de proprietate

asupra aceluiași imobil prin dispoziția contestată. S-a apreciat că reclamantul

nu justifică un interes legal în promovarea acțiunii și că față de dispozițiile

Legii nr. 10/2001 este exclus dreptul detentorului de a ataca actul prin care

se realizează transferul dreptului de proprietate în temeiul acestui act

normativ.

Apelul declarat de reclamanți a fost

respins prin decizia civilă nr. 1078/A din 24 mai 2004 a Curții de Apel

București, secția a III–a civilă, și s-a luat act că pârâtul intimat G.S.M.G.I.

nu solicită cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a reținut că în

cauză sunt aplicabile prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Intimatul-pârât este beneficiarul dispoziției contractuale, prin care, în baza

art. 20, art. 21, art. 23 din Legea nr. 10/2001 s-a dispus restituirea în

natură a imobilului în litigiu. Conform art. 14 alin. (2), beneficiarul

dispoziției contestate este subrogat de lege în drepturile și obligațiile unității

administrativ-teritoriale deținătoare, emitentă a dispoziției (subrogare legală

personală cu titlu particular).

Analiza legitimării procesuale

active, sub aspectul dreptului recunoscut de lege, respectiv al interesului

legitim, a dus la concluzia că titularul cererii de chemare în judecată

lato

sensu

trebuie să fie titularul dreptului legitim invocat în a cărui

realizare, recunoaștere, constatare sau ocrotire să justifice un interes

legitim (recunoscut de lege). În ceea ce privește poziția unui terț în raport

de actul contestat, acestuia i se recunoaște legitimarea procesuală activă, în

cazurile în care calea procesuală aleasă este utilă satisfacerii unui interes.

Terțul beneficiar al unuia dintre

contractele menționate în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu are un

interes legitim în promovarea unei contestații împotriva actului administrativ

de restituire în natură a imobilului persoanei îndreptățite, întrucât nu obține

astfel recunoașterea, realizarea sau ocrotirea dreptului său de folosință,

nepus în discuție prin dispoziția contestată. Actul administrativ de drept

privat emis în procedura administrativă specială de retrocedarea nu pune în

discuție dreptul personal de folosință al reclamantului asupra imobilului

restituit în natură prin dispoziția contestată, astfel că aceasta nu are

capacitate procesuală activă.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamanta SC P.R. SRL București.

În dezvoltarea criticilor din recurs

reclamanta susține că nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, deoarece în

mod greșit s-a admis excepția lipsei calității procesuale active, deși se

impunea respingerea acestei excepții.

Recurenta pretinde că are legitimare

procesuală activă deplină, dar greșit instanțele de fond și apel au confundat dreptul

său real de folosință asupra imobilului cu un drept personal de folosință

(drept de creanță).

De asemenea, se mai susține că

reclamanta nu este un simplu detentor precar al imobilului, ci are posesia

legală a imobilului potrivit contractului în care este parte. Această poziție

îi conferă și un drept de preempțiune, drept ce i s-a încălcat prin restituirea

imobilului altei persoane, cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (1)–(2)

din Legea nr. 10/2001, confundându-se dreptul legitim cu interesul legal.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente.

Prin contractul de asociere în

participațiune încheiat între reclamanta-recurentă și intimatul-pârât (unitatea

deținătoare a imobilului conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001) prima

a dobândit un drept de creanță (un drept personal de folosință), deci nu un

drept real; este un detentor precar, stare de drept exercitată ca titulară a

unui drept de creanță, drept ce a izvorât din acest contract, ci nu un posesor,

stare de fapt prin care să se producă anumite efecte juridice.

Părțile din contractul de asociere

în participațiune nu au stipulat nașterea unui drept convențional de

preempțiune în favoarea recurentei și această problemă nu există în speță,

deoarece consacrarea acestui drept, așa cum s-a reținut, se circumscrie

cazurilor expres și limitativ prevăzute în actul normativ, nici unul dintre

acestea negăsindu-și aplicabilitatea în speță.

Este clar că în cauză sunt aplicabile

dispozițiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită la

susținerea în natură a imobilului este subrogată în drepturile Statului.

În Legea nr. 10/2001 nu se prevede

dreptul la acțiune al detentorilor imobilelor, ci se reglementează condițiile

în care foștii proprietari și succesorii acestora au fost lipsiți de bunurile

imobile.

Recurentul din cauză este un terț

beneficiar al unui contract prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

și nu are un interes legitim în promovarea unei contestații împotriva actului

administrativ de restituire în natură a imobilului persoanei îndreptățite,

deoarece nu obține astfel recunoașterea, realizarea sau ocrotirea dreptului său

personal de folosință, nepus în discuție prin dispoziția contestată. Ea nu a

făcut dovada faptului că urmărește protejarea unui drept legitim al său, ceea

ce evidențiază corecta soluționare a litigiului prin hotărârea recurată pe baza

excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei.

Eventuala prejudiciere a recurentei în

drepturile sale izvorâte din contractul de asociere în participațiune de către

intimatul-pârât (beneficiarul dispoziției contestate) se poate repara pe calea

unor acțiuni personal de drept comun pentru obținerea realizării, recunoașterii

ori ocrotirea acestor drepturi.

Așa fiind, se constată că instanța

de apel a adoptat o soluție legală, reținând lipsa calității procesuale active

a reclamantei SC P.R. SRL București și față de considerentele de mai sus,

recursul urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC P.R. SRL împotriva deciziei nr. 1078/A din 24 mai

2004 a Curții de Apel București, secția a III–a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 iunie 2005.