ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 44/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de pârâții P.E., B.L., A.G. și A.G. împotriva

deciziei nr.385 din 28 iunie 2000 a Curții de Apel București, Secția a IV-a

civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenții-pârâți P.E., A.G.personal și asistat

de avocat S.G., B.L. și A.G., ambii reprezentați de același avocat, precum și intimata

reclamantă N.E., lipsind intimații-reclamanți N.C. și N.O.

Procedura

completă.

Recurenta-pârâtă

P.E. precizează  că înțelege să renunțe la serviciile apărătoarei sale, avocat

S.G., dorind să-și facă singură apărările, sens în care depune note scrise și

solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii date în apel și

menținerea sentinței.

Având

cuvântul, avocat S.G. depune la dosarul cauzei certificatul de  moștenitor de

pe urma defunctului P.I.H. și pune concluzii  de admitere a recursului, desființarea

hotărârii pronunțate în apel și menținerea sentinței instanței de fond.

Intimata-reclamantă

N.E. cere respingerea recursului.

Reprezentanta

Ministerului Public solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate,

cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel.

C

U R T E A ,

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele :

La

data de 20 decembrie 1996 reclamanta N.E. a  chemat în judecată pe pârâții

P.E., B.L., A.A. și P.E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile dobândite de reclamantă

împreună cu defunctul P.I.H., decedat la data de 20 noiembrie 1996, cu ultimul

domiciliu în București, str. Puțul lui Zamfir nr.3, bl.20 A, sc.2, parter, ap.1

sectorul 1.

În

motivarea acțiunii reclamanta a arătat că începând cu luna noiembrie 1979 a

intrat în relații de concubinaj cu defunctul și că au locuit împreună în

imobilul mai sus arătat, până la decesul lui P.I.H., intervenit la data de 20

noiembrie 1996. În acțiune reclamanta a indicat bunurile pe care le-a dobândit

împreună cu defunctul, conviețuirea durând o perioadă de 17 ani, afirmându-se

că cei doi s-au comportat ca soți, concubinajul fiind de notorietate, iar

veniturile dobândite au fost administrate în comun.

După

decesul lui P.I.H. pârâții au intrat în apartament în lipsa reclamantei, au

blocat încuietorile imobilului și au împiedicat-o să mai folosească bunurile

coachizite.

Prin

cererea din 6 ianuarie 1997 reclamanta N.E. a indicat mai multe bunuri și

valori cu care a înțeles să întregească masa partajabilă, iar prin petiția din

17 aprilie 1997 a susținut că la dobândirea bunurilor cei doi foști concubini

au avut o cotă de contribuție egală.

În

cursul procesului s-a luat act că pârâtele A.A. și P.E. au decedat și s-a

dispus introducerea în cauză a moștenitorilor A.G. și A.G..

Prin

întâmpinarea din 12 iunie 1997 pârâții s-au apărat în sensul că toate bunurile

au fost dobândite de defunctul P.I.H. prin contribuția sa exclusivă, fiind un

renumit medic specialist și care a realizat venituri importante, în timp ce

reclamanta, obținând venituri modeste, a apelat deseori la împrumuturi de la

defunct, multe nerestituite.

Prin

cererea reconvențională din aceeași dată pârâții au solicitat obligarea

reclamantei și a părinților acesteia – N.C. și N.O. să le restituie bunurile

defunctului, bunuri rămase în posesia acestora și, în subsidiar, obligarea

reclamantei de a  întregi masa de partaj cu bunurile pretins realizate în

timpul concubinajului și aflate în posesia sa.

Învestit

cu soluționarea cauzei, Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin

sentința nr.1511 din 22 decembrie 1999, a admis în parte acțiunea principală

formulată de reclamanta N.E. și în parte cererea reconvențională promovată de

pârâții P.E., B.L., A.G. și A.G.

S-a

constatat că reclamanta a dobândit cu defunctul P.I.H., decedat la 20 noiembrie

1996, în indiviziune, prin  contribuție egală, următoarele bunuri: un

autoturism marca Dacia 1300, în valoare de 9.625.500 lei, un televizor marca

NEI în valoare de 2.500.000 lei; mobilă Chipenddale în valoare de 3.000.000

lei, rate plătite la apartamentul proprietatea reclamantei din șos.Pantelimon

nr.356 în perioada februarie 1978 și până la rambursarea creditului acordat de

CEC în valoare de 107.256.192 lei, îmbunătățiri aduse aceluiași imobil în

valoare de 20.071.292 lei, toate bunurile însumând 142.452.984 lei.

S-a

dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea către pârâți a autoturismului

Dacia 1310 și către reclamantă a tuturor celorlalte bunuri. A fost obligată

reclamanta la plata sumei de 61.600.992 lei cu titlu de sultă către pârâți.

Au

fost respinse ca neîntemeiate celelalte cereri formulate de părți.

Apelul

declarat împotriva acestei sentințe de  reclamanta N.E. a fost admis de Curtea

de Apel București , Secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr.385 din 28

iunie 2000, a schimbat în parte hotărârea tribunalului în sensul că a inclus în

masa partajabilă și apartamentul nr.1, situat în  București, str. Puțul lui

Zamfir nr.3, bl.20, parter, sectorul 1, în valoare de 459.924.240 lei, dobândit

de reclamantă și defunctul P.I.H.în cotă de  ½ fiecare, respectiv câte

229.962.020 lei.

A

fost atribuit apartamentul în indiviziune pârâților. Au fost compensate parțial

sultele pe care reclamanta și pârâții și le datorează reciproc, înlăturând

obligația reclamantei la plata sultei de 61.600.992 lei și au fost obligați

pârâții la plata sumei de 168.361.028 lei cu titlu de sultă către reclamantă.

Au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva

deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs pârâții P.E., B.L.,

A.G. și A.G. care au criticat hotărârea apelată pentru netemeinicie și

nelegalitate.

Într-un

prim motiv de casare, pârâții susțin, făcând trimitere la probele administrate

în cauză, că instanța de apel a reținut greșit că perioada de concubinaj dintre

reclamantă și defunct a  început în luna februarie 1978, mai mult, dovezile nu

permit concluzia existenței unui concubinaj neîntrerupt în care respectivele

persoane să fi locuit (conviețuit) împreună și că nu au avut un buget comun.

Într-un

al doilea motiv de recurs se afirmă că, în mod greșit instanțele au reținut, că

foștii concubini au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor,

reclamanta nefăcând pe anumite perioade de timp, dovada veniturilor sale, iar

dovezile demonstrează că apartamentul situat în str.Puțul lui Zamfir a fost

dobândit cu contribuția exclusivă a defunctului P.I.H.

În

subsidiar, în situația în care se ajunge la concluzia că între reclamantă și

defunct a existat o relație de concubinaj, bazată pe un buget comun, s-a cerut

instanței de recurs reformarea deciziei dată în  apel în sensul de a se include

în masa de partaj numai ratele achitate pentru apartament, începând cu luna

noiembrie 1999, la valoarea calculată în raportul de expertiză.

Recursul

nu este fondat.

Este

adevărat că prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a indicat anul

1979 ca moment de început al relației de concubinaj cu defunctul P.I.H., dar nu

este mai puțin adevărat că probele administrate în cauză demonstrează  că

părțile au intrat în relații de concubinaj în anul 1978, constatare efectuată

și de tribunal atunci când a stabilit că reclamanta și defunctul au achitat

ratele pentru apartamentul din sos.Pantelimon (dobândit de reclamantă anterior

concubinajului) în perioada februarie 1978 și până la rambursarea creditului

acordat de CEC. De altfel, la această constatare au achiesat toate părțile din

proces, inclusiv pârâții, care nu au apelat hotărârea tribunalului prin care

s-a stabilit că perioada de concubinaj a început în februarie 1978 și că ratele

plătite la apartamentul proprietatea reclamantei au fost socotite și calificate

ca valori coachizite.

Este

deci corect stabilit că, în luna februarie 1978, între reclamantă și pârât,

existau relații de concubinaj care au avut un  caracter de  continuitate și

care au încetat în noiembrie 1996, prin decesul lui P.I.H..Pe cale de

consecință, apartamentul situat în București, str.Puțul lui Zamfir, contractat

de P.I.H.la data de 19 mai1978,  a fost dobândit de acesta și de  reclamantă în

perioada concubinajului, bunul fiind coachizit, iar ratele au fost plătite

integral tot în această perioadă.

Probele

administrate în cauză nu pot confirma susținerile recurenților-pârâți, în

sensul  că imobilul supus partajului judiciar ar fi fost dobâdnit cu

contribuția exclusivă a defunctului, sau că această contribuție ar fi fost mai mare

decât aceea a reclamantei. Dovezile cu înscrisuri demonstrează că reclamanta

și  defunctul au avut venituri sensibil egale, iar martorii audiați au arătat

că foștii concubini s-au gospodărit împreună și că veniturile lor au fost

învestite, în principal, în ratele plătite pentru apartamentul achiziționat de

reclamantă anterior concubinajului, în dobândirea apartamentului din București,

str. Puțul lui Zamfir, pentru dobândirea autoturismului Dacia 1310 și a

bunurilor  mobile supuse împărțelii.

Că

între reclamantă  și defunct au existat relații de concubinaj cu caracter de

continuitate și care au durat o perioadă îndelungată de timp și că între aceste

persoane a existat o convenție tacită ca toate bunurile dobândite de ei să fie

ori să constituie proprietatea lor indiviză, rezultă și din  împrejurarea că

apartamentul supus partajului a fost în posesia reclamantei până la decesul lui

P.I.H., când nu i s-a mai permis accesul în imobil de către pârâți, în acest

apartament găsindu-se și toate bunurile personale ale reclamantei.

Față

de cele ce preced, recursul pârâților se privește ca nefondat și va fi respins

în consecință.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâții P.E.,

B.

L. , A. G. și A. G. împotriva deciziei  nr. 385 din 28 iunie 2000 a Curții de

Apel București – Secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.