ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 44/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții P.E., B.L., A.G. și A.G. împotriva deciziei nr.385 din 28 iunie 2000 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții-pârâți P.E., A.G.personal și asistat de avocat S.G., B.L. și A.G., ambii reprezentați de același avocat, precum și intimata reclamantă N.E., lipsind intimații-reclamanți N.C. și N.O. Procedura completă. Recurenta-pârâtă P.E. precizează că înțelege să renunțe la serviciile apărătoarei sale, avocat S.G., dorind să-și facă singură apărările, sens în care depune note scrise și solicită admiterea recursului, desființarea hotărârii date în apel și menținerea sentinței. Având cuvântul, avocat S.G.

depune la dosarul cauzei certificatul de moștenitor de pe urma defunctului P.I.H. și pune concluzii de admitere a recursului, desființarea hotărârii pronunțate în apel și menținerea sentinței instanței de fond. Intimata-reclamantă N.E. cere respingerea recursului. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului și casarea deciziei atacate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în apel. C U R T E A , Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele : La data de 20 decembrie 1996 reclamanta N.E. a chemat în judecată pe pârâții P.E., B.L., A.A. și P.E.

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile dobândite de reclamantă împreună cu defunctul P.I.H., decedat la data de 20 noiembrie 1996, cu ultimul domiciliu în București, str. Puțul lui Zamfir nr.3, bl.20 A, sc.2, parter, ap.1 sectorul 1. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că începând cu luna noiembrie 1979 a intrat în relații de concubinaj cu defunctul și că au locuit împreună în imobilul mai sus arătat, până la decesul lui P.I.H., intervenit la data de 20 noiembrie 1996. În acțiune reclamanta a indicat bunurile pe care le-a dobândit împreună cu defunctul, conviețuirea durând o perioadă de 17 ani, afirmându-se că cei doi s-au comportat ca soți, concubinajul fiind de notorietate, iar veniturile dobândite au fost administrate în comun.

După decesul lui P.I.H. pârâții au intrat în apartament în lipsa reclamantei, au blocat încuietorile imobilului și au împiedicat-o să mai folosească bunurile coachizite. Prin cererea din 6 ianuarie 1997 reclamanta N.E. a indicat mai multe bunuri și valori cu care a înțeles să întregească masa partajabilă, iar prin petiția din 17 aprilie 1997 a susținut că la dobândirea bunurilor cei doi foști concubini au avut o cotă de contribuție egală. În cursul procesului s-a luat act că pârâtele A.A. și P.E. au decedat și s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor A.G. și A.G.. Prin întâmpinarea din 12 iunie 1997 pârâții s-au apărat în sensul că toate bunurile au fost dobândite de defunctul P.I.H.

prin contribuția sa exclusivă, fiind un renumit medic specialist și care a realizat venituri importante, în timp ce reclamanta, obținând venituri modeste, a apelat deseori la împrumuturi de la defunct, multe nerestituite. Prin cererea reconvențională din aceeași dată pârâții au solicitat obligarea reclamantei și a părinților acesteia – N.C. și N.O. să le restituie bunurile defunctului, bunuri rămase în posesia acestora și, în subsidiar, obligarea reclamantei de a întregi masa de partaj cu bunurile pretins realizate în timpul concubinajului și aflate în posesia sa. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București – Secția a III-a civilă, prin sentința nr.1511 din 22 decembrie 1999, a admis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta N.E.

și în parte cererea reconvențională promovată de pârâții P.E., B.L., A.G. și A.G. S-a constatat că reclamanta a dobândit cu defunctul P.I.H., decedat la 20 noiembrie 1996, în indiviziune, prin contribuție egală, următoarele bunuri: un autoturism marca Dacia 1300, în valoare de 9.625.500 lei, un televizor marca NEI în valoare de 2.500.000 lei; mobilă Chipenddale în valoare de 3.000.000 lei, rate plătite la apartamentul proprietatea reclamantei din șos.Pantelimon nr.356 în perioada februarie 1978 și până la rambursarea creditului acordat de CEC în valoare de 107.256.192 lei, îmbunătățiri aduse aceluiași imobil în valoare de 20.071.292 lei, toate bunurile însumând 142.452.984 lei. S-a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea către pârâți a autoturismului Dacia 1310 și către reclamantă a tuturor celorlalte bunuri.

A fost obligată reclamanta la plata sumei de 61.600.992 lei cu titlu de sultă către pârâți. Au fost respinse ca neîntemeiate celelalte cereri formulate de părți. Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamanta N.E. a fost admis de Curtea de Apel București , Secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr.385 din 28 iunie 2000, a schimbat în parte hotărârea tribunalului în sensul că a inclus în masa partajabilă și apartamentul nr.1, situat în București, str. Puțul lui Zamfir nr.3, bl.20, parter, sectorul 1, în valoare de 459.924.240 lei, dobândit de reclamantă și defunctul P.I.H.în cotă de ½ fiecare, respectiv câte 229.962.020 lei. A fost atribuit apartamentul în indiviziune pârâților. Au fost compensate parțial sultele pe care reclamanta și pârâții și le datorează reciproc, înlăturând obligația reclamantei la plata sultei de 61.600.992 lei și au fost obligați pârâții la plata sumei de 168.361.028 lei cu titlu de sultă către reclamantă.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei dată în apel în termen legal au declarat recurs pârâții P.E., B.L., A.G. și A.G. care au criticat hotărârea apelată pentru netemeinicie și nelegalitate. Într-un prim motiv de casare, pârâții susțin, făcând trimitere la probele administrate în cauză, că instanța de apel a reținut greșit că perioada de concubinaj dintre reclamantă și defunct a început în luna februarie 1978, mai mult, dovezile nu permit concluzia existenței unui concubinaj neîntrerupt în care respectivele persoane să fi locuit (conviețuit) împreună și că nu au avut un buget comun.

Într-un al doilea motiv de recurs se afirmă că, în mod greșit instanțele au reținut, că foștii concubini au avut o contribuție egală la dobândirea bunurilor, reclamanta nefăcând pe anumite perioade de timp, dovada veniturilor sale, iar dovezile demonstrează că apartamentul situat în str.Puțul lui Zamfir a fost dobândit cu contribuția exclusivă a defunctului P.I.H. În subsidiar, în situația în care se ajunge la concluzia că între reclamantă și defunct a existat o relație de concubinaj, bazată pe un buget comun, s-a cerut instanței de recurs reformarea deciziei dată în apel în sensul de a se include în masa de partaj numai ratele achitate pentru apartament, începând cu luna noiembrie 1999, la valoarea calculată în raportul de expertiză.

Recursul nu este fondat. Este adevărat că prin acțiunea introductivă de instanță reclamanta a indicat anul 1979 ca moment de început al relației de concubinaj cu defunctul P.I.H., dar nu este mai puțin adevărat că probele administrate în cauză demonstrează că părțile au intrat în relații de concubinaj în anul 1978, constatare efectuată și de tribunal atunci când a stabilit că reclamanta și defunctul au achitat ratele pentru apartamentul din sos.Pantelimon (dobândit de reclamantă anterior concubinajului) în perioada februarie 1978 și până la rambursarea creditului acordat de CEC. De altfel, la această constatare au achiesat toate părțile din proces, inclusiv pârâții, care nu au apelat hotărârea tribunalului prin care s-a stabilit că perioada de concubinaj a început în februarie 1978 și că ratele plătite la apartamentul proprietatea reclamantei au fost socotite și calificate ca valori coachizite.

Este deci corect stabilit că, în luna februarie 1978, între reclamantă și pârât, existau relații de concubinaj care au avut un caracter de continuitate și care au încetat în noiembrie 1996, prin decesul lui P.I.H..Pe cale de consecință, apartamentul situat în București, str.Puțul lui Zamfir, contractat de P.I.H.la data de 19 mai1978, a fost dobândit de acesta și de reclamantă în perioada concubinajului, bunul fiind coachizit, iar ratele au fost plătite integral tot în această perioadă. Probele administrate în cauză nu pot confirma susținerile recurenților-pârâți, în sensul că imobilul supus partajului judiciar ar fi fost dobâdnit cu contribuția exclusivă a defunctului, sau că această contribuție ar fi fost mai mare decât aceea a reclamantei.

Dovezile cu înscrisuri demonstrează că reclamanta și defunctul au avut venituri sensibil egale, iar martorii audiați au arătat că foștii concubini s-au gospodărit împreună și că veniturile lor au fost învestite, în principal, în ratele plătite pentru apartamentul achiziționat de reclamantă anterior concubinajului, în dobândirea apartamentului din București, str. Puțul lui Zamfir, pentru dobândirea autoturismului Dacia 1310 și a bunurilor mobile supuse împărțelii.

Că între reclamantă și defunct au existat relații de concubinaj cu caracter de continuitate și care au durat o perioadă îndelungată de timp și că între aceste persoane a existat o convenție tacită ca toate bunurile dobândite de ei să fie ori să constituie proprietatea lor indiviză, rezultă și din împrejurarea că apartamentul supus partajului a fost în posesia reclamantei până la decesul lui P.I.H., când nu i s-a mai permis accesul în imobil de către pârâți, în acest apartament găsindu-se și toate bunurile personale ale reclamantei. Față de cele ce preced, recursul pârâților se privește ca nefondat și va fi respins în consecință. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâții P.E., B. L. , A. G. și A. G. împotriva deciziei nr. 385 din 28 iunie 2000 a Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2003.