ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1941/2003

S-a luat în examinare recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1988 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimata-pârâtă P.A.personal și asistată de avocat S.N.și intimatul-reclamant I.I., reprezentat de avocat D.M.. Procedura completă. La solicitarea instanței, părțile prezente confirmă faptul că hotărârile au fost executate. Față de acest aspect, reprezentanta Ministerului Public precizează că înțelege să insiste în susținerea recursului în anulare. Avocat S.N.depune în scris cerere de reintegrare în spațiu, formulată de pârâta P.A.. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului în anulare, în temeiul art.314 C.proc.civ., casarea hotărârilor atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii formulate de reclamantul I.I..

Avocat S.N.pune concluzii în același sens, cerând, totodată, repunerea pârâtei în drepturile sale locative. Avocat D.M. solicită respingerea recursului în anulare ca nefondat. C U R T E A Asupra recursului în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 18 mai 2000, reclamantul I.I., proprietar al imobilului din litigiu în baza certificatului de moștenitor nr.79 din 24.03.1999, a cerut evacuarea pârâtei P.A.din imobilul situat în București, str.Ștefan Negulescu nr.21/A, sector 1, motivând că ocupă imobilul fără titlu. În drept, reclamantul invocă prevederile art.480 C.civ.și ale art.23 din Legea nr.114/1996 republicată. Judecătoria Sectorului 1 București, prin sentința civilă nr.20721 din 13.11.2000, a respins acțiunea reclamantului, inclusiv capătul de cerere privind cheltuieli de judecată solicitate.

S-a reținut în motivarea sentinței că reclamantul i-a trimis pârâtei notificare pentru a încheia contractul de închiriere, dar ea nu s-a putut prezenta din motive de sănătate încunoștiințându-l pe reclamant despre aceasta, iar ulterior pârâta a făcut demersuri repetate pentru a încerca să-l determine pe reclamant să încheie contractul de închiriere, el refuzând să dea curs solicitării pârâtei. Pe de altă parte, se arată în considerentele sentinței, contractul de închiriere al pârâtei s-a prelungit de drept în baza Legii nr.17/1994 și a O.U.G. nr.40/1999, așadar el își produce efectele juridice și pârâta nu poate fi evacuată. Apelul introdus de reclamant împotriva sentinței a fost admis de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr.395 din 15.02.2001, care a schimbat în tot sentința și a admis acțiunea, dispunând evacuarea pârâtei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a stabilit că la data introducerii acțiunii contractul de închiriere al pârâtei era expirat, ea nu a beneficiat de prelungirea lui în temeiul O.U.G. nr.40/1999, situație în care ocupă spațiul locativ în litigiu fără titlu valabil după 08.04.1999, urmând a fi evacuată. Recursul declarat de pârâtă a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr.1546 din 24.05.2001, care a casat decizia tribunalului și prin decizia nr.1988 din 02.07.2001 a aceleiași instanțe, rejudecând cauza în fond, a admis acțiunea reclamantului și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în București, str.Ștefan Negulescu nr.21 A, sector 1. Curtea de Apel a reținut în considerentele deciziei nr.1988/2001 că imobilul este proprietatea reclamantului și contractul de închiriere al pârâtei, încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr.5/1973, a fost prelungit în baza Legii nr.17/1994 până în luna aprilie 1999. Prin O.U.G.

nr.40/1999 nu s-au mai prelungit contractele de închiriere privind imobilele proprietate particulară, așadar pârâta nu dispune de un titlu valabil pentru apartamentul ocupat, situație care impune admiterea acțiunii și evacuarea ei. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva deciziei nr.1988 din 02.07.2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.. Se susține că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită a cauzei pe fond, fiind totodată și vădit netemeinică. În dezvoltarea motivelor recursului în anulare se arată că pârâta a fost titulara contractului de închiriere nr.26045 din 16.07.1975, prelungit prin efectul Legii nr.17/1994 și din nou prelungit prin O.U.G.

nr.40/1999. La data intrării în vigoare a ordonanței, ca și la data introducerii acțiunii - 19.05.2000 – contractul de închiriere era în curs de derulare, iar pârâta a făcut numeroase demersuri pentru a încheia cu reclamantul contractul de închiriere, dovadă fiind somațiile trimise la 16.11.1999, 07.01.2000, 09.03.2000, astfel încât nu se poate concluziona că a încetat contractul de închiriere, cum greșit au reținut instanțele de apel și recurs. Susținerea reclamantului, în sensul că prin notificarea nr.577/2000 a cerut pârâtei să se prezinte la executorul judecătoresc pentru a încheia contractul și aceasta nu s-a prezentat, nu are suport probator. Din chiar interogatoriul reclamantului rezultă că acesta a fost înștiințat de pârâtă că nu se poate prezenta datorită unor motive obiective, împrejurare ce impune concluzia că nu a încetat contractul de închiriere în cauză.

Se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și în fond respingerea acțiunii reclamantului. Recursul în anulare nu este fondat. Legea nr.17 din 08.04.1994, prin art.1, a prelungit de drept pe o perioadă de 5 ani contractele de închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafețele locative cu destinația de locuințe, supuse normării și încheierii conform Legii nr.5/1973. Nu în aceleași condiții a operat prelungirea contractelor de închiriere în baza O.U.nr.40 din 08.04.1999. Potrivit art.2, durata contractelor de închiriere încheiate după prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere în baza Legii nr.17/1994, pentru suprafețele cu destinația de locuință redobândite de foștii proprietari sau de moștenitorii acestora se prelungește, la cererea chiriașului, pentru o perioadă de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Dispoziția conform căreia această categorie de contracte de închiriere se încheie la cererea chiriașilor – deci nu se prelungesc de drept – este confirmată de prevederile art.9 alin.1 din ordonanță. Textul de lege dispune că în cazurile prevăzute la art.2-7, între proprietari și chiriași se va încheia un nou contract de închiriere numai la cererea chiriașului sau a fostului chiriaș, după caz. Procedura încheierii contractului de închiriere este reglementată de art.10 și 11 din ordonanță. În vederea încheierii noului contract de închiriere, proprietarul îi va notifica chiriașului, prin executorul judecătoresc, data și locul întâlnirii, iar notificarea va fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, prevede art.10 alin.1 din ordonanță.

Reclamantul s-a conformat dispoziției legale menționate și a trimis notificarea la 09.02.2000, prin executorul judecătoresc, indicând data și locul întâlnirii în vederea încheierii noului contract de închiriere. Dovada celor enunțate se află în dosarul de fond, fila 8, contrar susținerii din recursul în anulare. În preziua datei fixate, pârâta a comunicat telefonic reclamantului imposibilitatea de a se prezenta la locul stabilit. Potrivit art.10 alin.2 din ordonanță, pârâta era obligată să comunice în scris reclamantului cu confirmare de primire, cererea pentru încheierea unui nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării. Pârâta nu a procedat în acest mod.

Ea a trimis reclamantului la 09.03.2000 prin poștă, fără confirmare de primire, o comunicare prin care cerea „efectuarea măsurătorilor aferente spațiului în care locuiesc”, necesare întocmirii noului contract de închiriere. Această comunicare nu echivalează cu o cerere pentru încheierea unui nou contract de închiriere, pârâta nemanifestându-și expres și direct intenția de a contracta. Referirea din recursul în anulare la numeroasele demersuri făcute de pârâtă după primirea notificării din partea reclamantului este greșită. După data expedierii notificării – 09.02.2000 – pârâta a efectuat un singur demers, cel din 09.03.2000, mai sus examinat.

Celelalte pretinse somații sunt anterioare primirii notificării, anume 07.01.2000 (fila 14), 16.11.1999 (fila 16), 07.03.1998 (fila 17) și 24.06.1998 (fila 18). În conformitate cu art.11 alin.2 din ordonanță, lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al chiriașului de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 zile de la primirea notificării, îl îndreptățește pe proprietar să ceară în justiție evacuarea necondiționată a locatarilor. În speță, pârâta nu era titulara unui contract de închiriere la data promovării acțiunii și nici ulterior, neîncheierea noului contract, pe care ea trebuia să ceară a fi încheiat, se datorează conduitei sale prin neîndeplinirea obligațiilor înscrise în art.10 și 11 din ordonanță, reclamantul fiind acela care și-a executat îndatoririle, prin trimiterea notificării în condițiile pretinse de art.10 alin.1 din ordonanță.

În consecință, hotărârea atacată este legală și recursul în anulare urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1988 din 2 iulie 2001 a Curții de Apel București – Secția a III-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 mai 2003.