ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1941/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1941/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
S-a luat în examinare
recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1988 din 2 iulie 2001 a Curții
de Apel București – Secția a III-a civilă.
La apelul nominal s-au
prezentat intimata-pârâtă P.A.personal și asistată de avocat S.N.și
intimatul-reclamant I.I., reprezentat de avocat D.M..
Procedura completă.
La solicitarea instanței,
părțile prezente confirmă faptul că hotărârile au fost executate.
Față de acest aspect,
reprezentanta Ministerului Public precizează că înțelege să insiste în
susținerea recursului în anulare.
Avocat S.N.depune în scris
cerere de reintegrare în spațiu, formulată de pârâta P.A..
Reprezentanta Ministerului
Public solicită admiterea recursului în anulare, în temeiul art.314
C.proc.civ., casarea hotărârilor atacate, iar pe fond, respingerea acțiunii
formulate de reclamantul I.I..
Avocat S.N.pune concluzii
în același sens, cerând, totodată, repunerea pârâtei în drepturile sale
locative.
Avocat D.M. solicită
respingerea recursului în anulare ca nefondat.
C U R T E A
Asupra recursului în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 18 mai 2000, reclamantul I.I., proprietar al imobilului din litigiu în baza
certificatului de moștenitor nr.79 din 24.03.1999, a cerut evacuarea pârâtei
P.A.din imobilul situat în București, str.Ștefan Negulescu nr.21/A, sector 1,
motivând că ocupă imobilul fără titlu.
În drept, reclamantul
invocă prevederile art.480 C.civ.și ale art.23 din Legea nr.114/1996
republicată.
Judecătoria Sectorului 1
București, prin sentința civilă nr.20721 din 13.11.2000, a respins acțiunea
reclamantului, inclusiv capătul de cerere privind cheltuieli de judecată
solicitate.
S-a reținut în motivarea
sentinței că reclamantul i-a trimis pârâtei notificare pentru a încheia
contractul de închiriere, dar ea nu s-a putut prezenta din motive de sănătate
încunoștiințându-l pe reclamant despre aceasta, iar ulterior pârâta a făcut
demersuri repetate pentru a încerca să-l determine pe reclamant să încheie
contractul de închiriere, el refuzând să dea curs solicitării pârâtei.
Pe de altă parte, se arată
în considerentele sentinței, contractul de închiriere al pârâtei s-a prelungit
de drept în baza Legii nr.17/1994 și a O.U.G. nr.40/1999, așadar el își produce
efectele juridice și pârâta nu poate fi evacuată.
Apelul introdus de
reclamant împotriva sentinței a fost admis de Tribunalul București, secția a
IV-a civilă, prin decizia nr.395 din 15.02.2001, care a schimbat în tot
sentința și a admis acțiunea, dispunând evacuarea pârâtei.
Pentru a hotărî astfel, instanța
de apel a stabilit că la data introducerii acțiunii contractul de închiriere al
pârâtei era expirat, ea nu a beneficiat de prelungirea lui în temeiul O.U.G.
nr.40/1999, situație în care ocupă spațiul locativ în litigiu fără titlu
valabil după 08.04.1999, urmând a fi evacuată.
Recursul declarat de pârâtă
a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia
nr.1546 din 24.05.2001, care a casat decizia tribunalului și prin decizia
nr.1988 din 02.07.2001 a aceleiași instanțe, rejudecând cauza în fond, a admis
acțiunea reclamantului și a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în
București, str.Ștefan Negulescu nr.21 A, sector 1.
Curtea de Apel a reținut în
considerentele deciziei nr.1988/2001 că imobilul este proprietatea reclamantului
și contractul de închiriere al pârâtei, încheiat cu respectarea prevederilor
Legii nr.5/1973, a fost prelungit în baza Legii nr.17/1994 până în luna aprilie
1999.
Prin O.U.G. nr.40/1999 nu
s-au mai prelungit contractele de închiriere privind imobilele proprietate
particulară, așadar pârâta nu dispune de un titlu valabil pentru apartamentul
ocupat, situație care impune admiterea acțiunii și evacuarea ei.
Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare
împotriva deciziei nr.1988 din 02.07.2001 a Curții de Apel București, secția a
III-a civilă, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ.. Se susține că hotărârea
atacată a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat
soluționarea greșită a cauzei pe fond, fiind totodată și vădit netemeinică.
În dezvoltarea motivelor
recursului în anulare se arată că pârâta a fost titulara contractului de
închiriere nr.26045 din 16.07.1975, prelungit prin efectul Legii nr.17/1994 și
din nou prelungit prin O.U.G. nr.40/1999.
La data intrării în vigoare
a ordonanței, ca și la data introducerii acțiunii - 19.05.2000 – contractul de
închiriere era în curs de derulare, iar pârâta a făcut numeroase demersuri
pentru a încheia cu reclamantul contractul de închiriere, dovadă fiind
somațiile trimise la 16.11.1999, 07.01.2000, 09.03.2000, astfel încât nu se
poate concluziona că a încetat contractul de închiriere, cum greșit au reținut
instanțele de apel și recurs.
Susținerea reclamantului,
în sensul că prin notificarea nr.577/2000 a cerut pârâtei să se prezinte la
executorul judecătoresc pentru a încheia contractul și aceasta nu s-a
prezentat, nu are suport probator. Din chiar interogatoriul reclamantului
rezultă că acesta a fost înștiințat de pârâtă că nu se poate prezenta datorită
unor motive obiective, împrejurare ce impune concluzia că nu a încetat
contractul de închiriere în cauză.
Se solicită admiterea
recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate și în fond respingerea
acțiunii reclamantului.
Recursul în anulare nu este
fondat.
Legea nr.17 din 08.04.1994,
prin art.1, a prelungit de drept pe o perioadă de 5 ani contractele de
închiriere, indiferent de proprietar, privind suprafețele locative cu
destinația de locuințe, supuse normării și încheierii conform Legii nr.5/1973.
Nu în aceleași condiții a
operat prelungirea contractelor de închiriere în baza O.U.nr.40 din 08.04.1999.
Potrivit art.2, durata contractelor de închiriere încheiate după prelungirea
sau reînnoirea contractelor de închiriere în baza Legii nr.17/1994, pentru
suprafețele cu destinația de locuință redobândite de foștii proprietari sau de
moștenitorii acestora se prelungește, la cererea chiriașului, pentru o perioadă
de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Dispoziția conform căreia
această categorie de contracte de închiriere se încheie la cererea chiriașilor
– deci nu se prelungesc de drept – este confirmată de prevederile art.9 alin.1
din ordonanță. Textul de lege dispune că în cazurile prevăzute la art.2-7,
între proprietari și chiriași se va încheia un nou contract de închiriere numai
la cererea chiriașului sau a fostului chiriaș, după caz.
Procedura încheierii
contractului de închiriere este reglementată de art.10 și 11 din ordonanță. În
vederea încheierii noului contract de închiriere, proprietarul îi va notifica
chiriașului, prin executorul judecătoresc, data și locul întâlnirii, iar
notificarea va fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de
primire, prevede art.10 alin.1 din ordonanță.
Reclamantul s-a conformat
dispoziției legale menționate și a trimis notificarea la 09.02.2000, prin
executorul judecătoresc, indicând data și locul întâlnirii în vederea
încheierii noului contract de închiriere. Dovada celor enunțate se află în dosarul
de fond, fila 8, contrar susținerii din recursul în anulare.
În preziua datei fixate,
pârâta a comunicat telefonic reclamantului imposibilitatea de a se prezenta la
locul stabilit.
Potrivit art.10 alin.2 din
ordonanță, pârâta era obligată să comunice în scris reclamantului cu confirmare
de primire, cererea pentru încheierea unui nou contract de închiriere, în
termen de cel mult 30 de zile de la primirea notificării.
Pârâta nu a procedat în
acest mod. Ea a trimis reclamantului la 09.03.2000 prin poștă, fără confirmare
de primire, o comunicare prin care cerea „efectuarea măsurătorilor aferente
spațiului în care locuiesc”, necesare întocmirii noului contract de închiriere.
Această comunicare nu echivalează cu o cerere pentru încheierea unui nou contract
de închiriere, pârâta nemanifestându-și expres și direct intenția de a
contracta.
Referirea din recursul în
anulare la numeroasele demersuri făcute de pârâtă după primirea notificării
din partea reclamantului este greșită.
După data expedierii notificării
– 09.02.2000 – pârâta a efectuat un singur demers, cel din 09.03.2000, mai sus
examinat. Celelalte pretinse somații sunt anterioare primirii notificării,
anume 07.01.2000 (fila 14), 16.11.1999 (fila 16), 07.03.1998 (fila 17) și
24.06.1998 (fila 18).
În conformitate cu art.11
alin.2 din ordonanță, lipsa unui răspuns scris sau refuzul nejustificat al
chiriașului de a încheia un nou contract de închiriere în termen de 60 zile de
la primirea notificării, îl îndreptățește pe proprietar să ceară în justiție
evacuarea necondiționată a locatarilor.
În speță, pârâta nu era
titulara unui contract de închiriere la data promovării acțiunii și nici
ulterior, neîncheierea noului contract, pe care ea trebuia să ceară a fi
încheiat, se datorează conduitei sale prin neîndeplinirea obligațiilor înscrise
în art.10 și 11 din ordonanță, reclamantul fiind acela care și-a executat
îndatoririle, prin trimiterea notificării în condițiile pretinse de art.10
alin.1 din ordonanță.
În consecință, hotărârea
atacată este legală și recursul în anulare urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat
recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă
Curtea Supremă de Justiție împotriva deciziei nr.1988 din 2 iulie 2001 a Curții
de Apel București – Secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 mai 2003.