ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2238/2003

S-a luat

în examinare recursul declarat de reclamanta F.I.N.împotriva deciziei nr.277

din 19 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

La apelul nominal s-au prezentat intimații-pârâți

Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O., M.V.,

reprezentat de avocatul C.C., B.C., personal, lipsind recurenta-reclamantă

F.I.N.și intimata-pârâtă V.M.D.

Procedura completă.

Avocatul

C.C. invocă excepția nemotivării în termen a recursului și solicită constatarea

nulității recursului, conform art.306 alin.1 din C.proc.civ.

Consilierul

juridic O.O. a pus aceleași concluzii, în sensul constatării nulității

recursului.

Intimatul-pârât

B.C.a solicitat, la rându-i constatarea nulității recursului declarat de

reclamanta F.I.N.

C U R T E A

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la 24 februarie 1999 reclamanta

G.F.A.a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului

București, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să-i lase în deplină

proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str.Stelea nr.7,

sectorul 3.

În motivarea acțiunii, reclamanta,

în calitate de moștenitoare a defunctei F. G. a dobândit imobilul mai sus

individualizat, acesta fiind naționalizat prin Decretul 92/1950 la poziția

1313, deși autoarea făcea parte din categoriile expres exceptate de la

naționalizare, iar în prezent imobilul este ocupat de chiriași.

După un prim ciclu

procesual, în care prin sentința 10522 din            4 noiembrie 1999,

Judecătoria Sectorului 3 a respins acțiunea formulată de reclamantă și

continuată de moștenitorii acesteia, F.I.I.și F.I.N., (care s-au legitimat,

procesual, conform certificatului de moștenitor nr.48/31 martie 1999), iar prin

decizia 1668 din 20 iunie 2000, Tribunalul București, Secția a V-a și de

Contencios Administrativ a admis apelul, a desființat sentința și trimis cauza

spre competentă soluționare Tribunalului București și cum împotriva acestei

decizii a declarat recurs Primăria Municipiului București, ulterior prin

decizia civilă nr.414 din 12 decembrie 2000 Curtea de Apel București, Secția a

IV-a civilă a constatat nul recursul, cauza fiind înregistrată pe rolul

Tribunalului București, Secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ sub

nr.3985 la 10 iulie 2000.

Astfel, în cel de-al doilea

ciclu procesual, soluționând în primă instanță cauza, prin sentința civilă nr.785/F

din 29 octombrie 2001, instanța a respins excepțiile lipsei calității

procesuale active și excepția autorității de lucru judecat invocate de pârâta

V.M.D.și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că la 4 iunie 2001, reclamanta a formulat o cerere de

intervenție forțată a foștilor chiriași M.V., B.C., B.M., V.M.D.deveniți

proprietari conform Legii 112/1995 solicitând obligarea acestora de a  lăsa în

deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele pe care le ocupă și și-a

motivat soluția în sensul că reclamanta a făcut dovada calității procesuale

active, iar autorul nu făcea parte din categoriile expres exceptate de la

naționalizare.

S-a mai reținut și buna

credință a subdobânditorilor, terți achizitori care nu au avut cunoștință de

existența vreunui litigiu având ca obiect revendicarea imobilului.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat apel reclamanta F.I.N.criticând soluția pronunțată, fără însă a

dezvolta motivele de apel, astfel încât instanța a făcut aplicarea

dispozițiilor art.292 alin.2 din C.proc.civ., pronunțându-se pe aspectul legat

de exceptarea autorului său de la naționalizare.

Doar depozițiile martorilor

coroborate cu conținutul procurii autentificate sub nr.33483/1943, din care rezultă

că I.C., autorul reclamantei era comerciant, nu au fost apreciate de instanța

de apel ca fiind concludente și relevante în sensul stabilirii cu certitudine a

statului socio-profesional al acestui comerciant (măcelar) întrucât înscrisul

și probele testimoniale relevă o situație din 1943, anterioară anului 1950,

când a operat naționalizarea.

Cu această motivare apelul

declarat de reclamantă a fost respins, aceasta fiind obligată la 500.000 lei,

cu titlul de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât M.V., prin decizia

nr.277 pronunțată la 19 iunie 2002 de Curtea de Apel București, Secția a IV-a

civilă.

Împotriva acestei decizii a

declarat recurs la 12 august 2002 reclamanta F.I.N., prin cererea înregistrată

la Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, pe care l-a motivat,

ulterior la data de 27 mai 2003, deci după curgerea termenului legal de 15 zile

defipt de dispozițiile art.284 alin.(1) aplicabil și în materia recursului în

temeiul art.316 din C.proc.civ., în considerarea principiului echipolenței

actelor de procedură.

Nemotivarea recursului în

termenul legal, atrage incidența prevederilor art.306 alin.(1) din C.proc.civ.,

așa încât curtea va constata nul recursul declarat de reclamanta F.I.N.

Cum nu ne aflăm în ipoteza

reglementată la același articol, în alin.(2) nefiind motive de ordine publică

care să îndrituiască instanța și corelativ  să-i stabilească obligația de a le

pune în dezbaterea părților, urmează a se face aplicarea art.306 alin.(1) din

C.proc.civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată

nul recursul declarat de reclamanta F.I.N.împotriva deciziei nr.277 din 19

iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.