ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2238/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta F.I.N.împotriva deciziei nr.277 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat intimații-pârâți Consiliul General al Municipiului București prin consilier juridic O.O., M.V., reprezentat de avocatul C.C., B.C., personal, lipsind recurenta-reclamantă F.I.N.și intimata-pârâtă V.M.D. Procedura completă. Avocatul C.C. invocă excepția nemotivării în termen a recursului și solicită constatarea nulității recursului, conform art.306 alin.1 din C.proc.civ. Consilierul juridic O.O. a pus aceleași concluzii, în sensul constatării nulității recursului. Intimatul-pârât B.C.a solicitat, la rându-i constatarea nulității recursului declarat de reclamanta F.I.N.

C U R T E A Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 București, la 24 februarie 1999 reclamanta G.F.A.a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul General al Municipiului București, pentru ca prin sentința ce instanța va pronunța să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul situat în București, str.Stelea nr.7, sectorul 3. În motivarea acțiunii, reclamanta, în calitate de moștenitoare a defunctei F. G. a dobândit imobilul mai sus individualizat, acesta fiind naționalizat prin Decretul 92/1950 la poziția 1313, deși autoarea făcea parte din categoriile expres exceptate de la naționalizare, iar în prezent imobilul este ocupat de chiriași.

După un prim ciclu procesual, în care prin sentința 10522 din 4 noiembrie 1999, Judecătoria Sectorului 3 a respins acțiunea formulată de reclamantă și continuată de moștenitorii acesteia, F.I.I.și F.I.N., (care s-au legitimat, procesual, conform certificatului de moștenitor nr.48/31 martie 1999), iar prin decizia 1668 din 20 iunie 2000, Tribunalul București, Secția a V-a și de Contencios Administrativ a admis apelul, a desființat sentința și trimis cauza spre competentă soluționare Tribunalului București și cum împotriva acestei decizii a declarat recurs Primăria Municipiului București, ulterior prin decizia civilă nr.414 din 12 decembrie 2000 Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă a constatat nul recursul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a V-a Civilă și de Contencios Administrativ sub nr.3985 la 10 iulie 2000. Astfel, în cel de-al doilea ciclu procesual, soluționând în primă instanță cauza, prin sentința civilă nr.785/F din 29 octombrie 2001, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale active și excepția autorității de lucru judecat invocate de pârâta V.M.D.și a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că la 4 iunie 2001, reclamanta a formulat o cerere de intervenție forțată a foștilor chiriași M.V., B.C., B.M., V.M.D.deveniți proprietari conform Legii 112/1995 solicitând obligarea acestora de a lăsa în deplină proprietate și liniștită posesie apartamentele pe care le ocupă și și-a motivat soluția în sensul că reclamanta a făcut dovada calității procesuale active, iar autorul nu făcea parte din categoriile expres exceptate de la naționalizare. S-a mai reținut și buna credință a subdobânditorilor, terți achizitori care nu au avut cunoștință de existența vreunui litigiu având ca obiect revendicarea imobilului. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta F.I.N.criticând soluția pronunțată, fără însă a dezvolta motivele de apel, astfel încât instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.292 alin.2 din C.proc.civ., pronunțându-se pe aspectul legat de exceptarea autorului său de la naționalizare.

Doar depozițiile martorilor coroborate cu conținutul procurii autentificate sub nr.33483/1943, din care rezultă că I.C., autorul reclamantei era comerciant, nu au fost apreciate de instanța de apel ca fiind concludente și relevante în sensul stabilirii cu certitudine a statului socio-profesional al acestui comerciant (măcelar) întrucât înscrisul și probele testimoniale relevă o situație din 1943, anterioară anului 1950, când a operat naționalizarea. Cu această motivare apelul declarat de reclamantă a fost respins, aceasta fiind obligată la 500.000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată către intimatul-pârât M.V., prin decizia nr.277 pronunțată la 19 iunie 2002 de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs la 12 august 2002 reclamanta F.I.N., prin cererea înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă, pe care l-a motivat, ulterior la data de 27 mai 2003, deci după curgerea termenului legal de 15 zile defipt de dispozițiile art.284 alin.(1) aplicabil și în materia recursului în temeiul art.316 din C.proc.civ., în considerarea principiului echipolenței actelor de procedură. Nemotivarea recursului în termenul legal, atrage incidența prevederilor art.306 alin.(1) din C.proc.civ., așa încât curtea va constata nul recursul declarat de reclamanta F.I.N. Cum nu ne aflăm în ipoteza reglementată la același articol, în alin.(2) nefiind motive de ordine publică care să îndrituiască instanța și corelativ să-i stabilească obligația de a le pune în dezbaterea părților, urmează a se face aplicarea art.306 alin.(1) din C.proc.civ..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Constată nul recursul declarat de reclamanta F.I.N.împotriva deciziei nr.277 din 19 iunie 2002 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 mai 2003.