ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1451/2003

S-a

luat în examinare recursul declarat de Municipiul București prin Primarul General

împotriva deciziei nr.203 din 20.05.2002 a Curții de Apel București – Secția a

IV-a Civilă.

La apelul nominal s-a prezentat

consilierul juridic O.O.pentru recurentul-pârât și avocatul C.P.pentru

intimata-pârâtă V.C.G.

Procedura

completă.

Curtea,

luând act că nu mai sunt cereri prealabile, a acordat cuvântul în dezbaterea

recursului.

Consilierul

juridic O.O.a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii

introductive.

Av.

C.P.a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

CURTEA,

Asupra recursului de față.

Din

studierea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul București sub

nr.4114 din 4 iulie 2000, V.C.G. din București, Poiana  Narciselor nr.5,

sect.1, în calitate dre moștenitoare legală a  defunctei G.G.decedată la 1

august 1988, a chemat în judecată civilă pentru revendicare imobiliară

Consiliul General al Municipiului București cerând să fie obligat să-i lase în

deplină proprietate și liniștită posesie  imobilul situat în București

str.Av.Petre Crețu nr.17, sectorul 1, apartamentul nr.2, etauj 1, apartamentul

nr.1, mansardă, demisol  și cota indiviză din părțile comune ale clădirii și

din terenul aterent clădirii.

Reclamanta

a susținut că imobilul este deținut fără titlu valabil de pârâtă, ca urmare a

aplicării greșite  și abuzive a Decretului nr.92/1950, ca aparținând unui

proprietar necnoscut, așadar fără identificarea persoanei  naționalizate.

Tribunalul

București – Secția a IV-a Civilă, soluționînd  cauza în primă insntanță prin

sentința civilă nr.557 din 31 mai 2001, după ce a luat act de renunțarea la

restituire în privința apartamentului situat la demisolul clădirii, a admis

acțiunea și a obligat pe pârâtă să lase reclamantei în deplină proprietate și

posesie, apartamentele nr.1 și 2 din imobil precum și părțile comune și terenul

aferent în cota indiviză cuvenită.

Pentru

a hotărî astfel, instanța de fond a stabilit din dovezile cauzei

nevalabilitatea titlului de proprietate opus de pârâtă, ca urmare a nerespectării

dispozițiilor Decretului nr.92/1950 privind criteriile de determinare a

imobilelor supuse naționalizării, prin neidentificarea proprietarului în

listele anexă.

Totodată

s-a statuat asupra nelegalității măsurii și a titlului statului în raport de

ordinea constituțională și de dispozițiile dreptului material în vigoare la

data preluării forțate a bunurilor.

În

fine procedând la  compararea titlurilor de proprietate opuse de părți s-a

conchis asupra precarității și inopozabilității legale a titlului înfățișat de

pârâtă.

Hotărârea

primei instanței a fost confirmată prin decizia civilă nr.203 din 20 mai 2002 a

Curții de Apel București – Secția a IV-a cuivilă ca urmare

a

respingerii apelului declarat de Consiliul General al Municipiului București.

Invocând

lipsa de temei legal a deciziei menționate, Consiliul General al  Municipiului

București a  declarat recursul de față, susținând că instanțele ar fi reținut

greșit lipsa titlului de proprietate a statului pentru imobilul din litigiu,

întrucât titlu îl constituie legea înseși ca mod de dobândire a proprietății,

adică Decretul nr.92/1950 care fiind în vigoare își produce efectele.

Recursul

nu este fondat.

Dincolo

de contradicția deplină în care se află prin argumentarea motivului de recurs

cu normele constituționale și de drept material interne și internaționale,

opozabile și aplicabile încercând să dea viață actului normativ în discuție,

recurenta confunda lipsa, cu nevalabilitatea tuitlului.

Ori

instanțele, au verificat deopotrivă titlurile invocate de părți,  stabilind pe

deplin temei că titlul statului nu este valabil pentru că înseși legea

invocată ca mod de dobândire nu a fost respectată,  preluîndu-se abuziv un

imobil fără identificarea proprietarului,  în listele anexă,  ceea ce a lipsit

de efecte măsura naționalizării  dispusă potrivit prevederilor Decretului

nr.92/1950, atât în considerarea bunurilor cât și a proprietarilor acestora.

Așa

fiind, recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General

împotriva deciziei civile nr.203 din 20.05.2002 a Curții de Apel București –

Secția a IV-a Civilă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 9

aprilie   2003.