ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2564/2003

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ț.E., M.A.care a continuat recursul declarat de M.E.și C.G.împotriva deciziei nr.86 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. La apelul nominal s-au prezentat: recurenții pârâți reprezentați de avocat D.M., intimații reclamanți B.E.L.și B.V.ambele personal, M.A.și C.C.reprezentați de mandatar B.M.G., lipsind intimata pârâtă S.C.”H.N.” S.A. Procedura completă. Avocat D.M. solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate și depune concluzii scrise. Intimații reclamanți B.E.L., B.V., M.A.și C.C.solicită respingerea recursurilor conform întâmpinării existente la dosar. C U R T E A Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 1998 reclamanții M. A., B.V.și B.E.au chemat în judecată pe pârâții M.E., C.G., Ț.E.

și I.C.R.A.L. H. cerând ca prin hotărârea ce se va da să se dispună partajul averii sauccesorale rămase după decesul defunctului I.N., urmând să stabilească lichidarea stării de indiviziune prin individualizarea, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor ce li se cuvin. În motivare au arătat că ei și pârâții sunt moștenitorii în cotă de 1/9 al imobilului defunctului I.N. precizând că A.M.A.a vândut partea sa lui B.E.L., M.M.a vândut partea sa lui M.E., iar N.V.a cedat partea sa către I.C.R.A.L. Herăstrău, cotă care a fost cumpărată de M.E.în baza Legii nr.112/1995. Prin sentința civilă nr.55 din 23 februarie 2000 Curtea de Apel București secția a IV-a civilă a stabilit competența soluționării în favoarea Tribunalului București.

Prin sentința civilă nr.1243 din 21 noiembrie 2000 Tribunalul București secția a III-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că prin raportul de expertiză s-a constatat în urma măsurilor efectuate că suprafața totală a terenului ocupat de către cinci dintre moștenitori este de 1094,44 mp. deci cu 94,44 mp. mai mult decât cea rezultată din titlul de proprietate. Pentru această suprafață de teren nu s-a dovedit existența unui drept de proprietate iar în teren nu s-a identificat în mod cert de către expert suprafața rezultată din titlu. În aceste condiții situația din teren și anume deținerea efectivă a unei suprafețe mai mari decât cea din titlul de proprietate și imposibilitatea localizării acesteia din urmă face imposibilă partajarea terenului din cauză.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții B.E.L., B.V., M.A.și C.C.și pârâtul C.G.au formulat apel. Reclamanții care și-au precizat ulterior cererea de apel consideră hotărârea insntanței de fond nelegală și netemeinică deoarece în mod repetat s-a precizat pe parcursul procesului că masa partajabilă succesorală se compune din suprafața de 100 m.p. menționată în certificatul de moștenitor, situat în str.Gârlei nr.124, sector 1 și construcția care se află pe acest teren, suprafață care coincide de altfel și cu titlul de proprietate al defunctului respectiv actul de partaj voluntar din 1937 care cuprinde însă suprafața de 1300 mp. ceea ce duce la concluzia că s-a strecurat o eroare în mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor.

Se consideră că este posibilă partajarea în natură a suprafeței de teren. Pârâtul C.G.nu și-a motivat apelul. Prin decizia civilă nr.86 din 27 februarie 2002 Curtea de Apel București – secția a IV-a civilă a admis apelurile declarate de reclamanți, a schimbat în tot sentința și a admis acțiunea. A constatat deschisă succesiunea defunctului I.N. decedat la data de 2 ianuarie 1979. A constatat că au rămas moștenitori în calitate de descendenți cu o cotă succesorală de 1/9 , persoanele consemnate în certificatul de moștenitor nr.143/6 martie 1979 întocmit de Notariatul de Stat sector 1, precum și înstrăinarea parțială a unor cote indivize făcute de A.M.A.către B.E.L., M.M.către M.E.și N.V.către I.C.R.A.L.

„H.”, ultima cotă fiind cumpărată de M.E.. A dispus ieșirea din indiviziune a părților și a atribuit acestora loturile stabilite de expertiza topografică întocmită de expertul C.A.(omologând expertiza acestuia), după cum urmează: - lotul 1 – 150 mp. atribuit în exclusivitate lui C.C.; - lotul 2 – și 4 – 366 mp. atribuit în coproprietate lui M.E.și B.E.L.; - lotul 3 – 150 mp. atribuit lui Ț.E.; - lotul 5 – 214 mp. atribuit în coproprietate lui B.V.și M.A.; - lotul 6 – 230,50 mp. atribuit în coproprietate lui C.G.și Primăriei Municipiului București. Pentru egalizare, conform cotelor succesorale și loturilor repartizate obligă pe C.C.la plata sumei de 3.141,30 dolari și Ț.E. la plata sumei de 1.535,80 dolari ce vor fi repartizați după cum urmează: 1.400,12 dolari către M.E.; 829,10 dolari către B.E.L.; 1.194,31 dolari către B.V.; 1.194,31 dolari către M.A.și 58,58 dolari către C.C.cu titlu de sultă ce se vor achita în lei la data executării.

A respins ca nemotivat apelul declarat de pârâtul C.G.. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că în a doua variantă de expertiză a expertului C.A.există avantajul unor facilități mai bune de departajare fizică, fără însă ca prin aceasta să se înlăture în totalitate starea de indiviziune între părți. Împotriva acestei hotărâri pârâții Ț.E., M.A.și C.G.au formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art.304 pct.7,9 și 10 C.proc.civ.

Hotărârea este criticată în esență pentru că: instanța nu argumentează considerentele pentru care a dispus sistarea indiviziunii numai cu privire la teren omologând numai expertiza topografică deși așa cum rezultă din certificatul de moștenitor în masa succesorală există și construcții și în raport de care valoarea lotului fiecăruia este alta decât cea stabilită; nu s-a argumentat de ce s-a inclus în masa partajabilă terenul proprietatea statului, pentru care se plătea chirie; încalcă dispozițiile Regulamentului General de urbanism aprobat prin H.G.R. nr.525/1996 conform căreia suprafața parcelelor trebuie să fie de minim 150 mp.; instanța nu a avut în vedrere faptul că imobilul nu este comod partajabil.

Recurentul C.G.mai susține ca motiv de recurs încălcarea normelor privind competența materială, ce revine în primă instanță judecătoriei; de asemenea este criticată hotărârea pentru că i-a respins apelul ca nemotivat, deși, față de efectul devolutiv al apelului, trebuia să-i analizeze toate criticile formulate la fond. Recursurile sunt fondate și urmează a fi admise pentru considerentele ce urmează: Deși era precizată valoarea imobilului la data judecării, totuși cauza a fost soluționată în primă instanță de tribunal, cu încălcarea dispozițiilor imperative ale competenței materiale și ale art.657 C.proc.civ. Din examinarea deciziei nr.86 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă se constată că aceasta nu este motivată în fapt și în drept, aspect ce duce la nulitatea deciziei, la imposibilitatea controlului judiciar.

Conform dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ. hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea este o puternică garanție a imparțialității judecătorului, a calității actului de justiție și oferă posibilitatea de a cunoaște conținutul motivelor ce au determinat pronunțarea unei anumite hotărâri. Scopul motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță și aceasta nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cale de drept ci trebuie să se refere la toate acestea. Decizia recurată nu are elementele indicate în art.261 alin.1 pct.5 C. proc.civ.

– ceea ce duce la nulitatea ei. Conform art.657 C.proc.civ. „Împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se va face prin judecătorie dacă ele nu o pot face prin bună înțelegere”. Sunt întemeiate și restul criticilor formulate ce urmează a fi avute în vedere la rejudecarea în fond a cauzei. Așa fiind, se impune admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei la Judecătoria Sector 1 București pentru rejudecare. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de pârâții Ț.E., M.A.și C.G.împotriva deciziei nr.86 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. Casează această decizie precum și sentința civilă nr.1243 din 21 noiembrie 2000 a Tribunalului București și trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sector 1 București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2003.