ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2564/2003

S-au

luat în examinare recursurile declarate de pârâții Ț.E., M.A.care a continuat

recursul declarat de M.E.și C.G.împotriva deciziei nr.86 din 27 februarie 2002

a Curții de Apel București – secția a IV-a civilă.

La

apelul nominal s-au prezentat: recurenții pârâți reprezentați de avocat D.M.,

intimații reclamanți B.E.L.și B.V.ambele personal,  M.A.și C.C.reprezentați de

mandatar B.M.G., lipsind intimata pârâtă S.C.”H.N.”  S.A.

Procedura

completă.

Avocat

D.M. solicită admiterea recursurilor așa cum au fost formulate și depune

concluzii scrise.

Intimații

reclamanți B.E.L., B.V., M.A.și C.C.solicită respingerea recursurilor conform

întâmpinării existente la dosar.

C

U R T E A

Asupra

recursurilor de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 1998 reclamanții M. A., B.V.și

B.E.au chemat în judecată pe pârâții M.E., C.G., Ț.E. și I.C.R.A.L. H. cerând

ca prin hotărârea ce se va da să se dispună partajul averii sauccesorale rămase

după decesul defunctului I.N., urmând să stabilească lichidarea stării de

indiviziune prin individualizarea, atribuirea și predarea efectivă a bunurilor

ce li se cuvin.

În

motivare au arătat că ei și pârâții sunt moștenitorii în cotă de 1/9 al

imobilului defunctului I.N. precizând că A.M.A.a vândut partea sa lui B.E.L.,

M.M.a vândut partea sa lui M.E., iar N.V.a cedat partea sa către  I.C.R.A.L.

Herăstrău, cotă care a fost cumpărată de M.E.în baza Legii nr.112/1995.

Prin

sentința civilă nr.55 din  23 februarie 2000 Curtea de Apel București secția a

IV-a civilă a stabilit competența soluționării în favoarea Tribunalului

București.

Prin

sentința civilă nr.1243 din 21 noiembrie 2000 Tribunalul București secția a

III-a civilă a respins cererea ca neîntemeiată.

Pentru

a hotărî astfel instanța a reținut în esență că prin raportul de expertiză s-a

constatat în urma măsurilor  efectuate că suprafața totală a terenului ocupat

de către cinci dintre moștenitori este de 1094,44  mp. deci cu 94,44 mp. mai

mult decât cea rezultată din titlul de proprietate.

Pentru

această suprafață de teren nu s-a dovedit existența unui drept de proprietate

iar în teren nu s-a identificat în mod cert de către expert suprafața rezultată

din titlu.

În

aceste condiții situația din teren și anume deținerea efectivă a unei suprafețe

mai mari decât cea din titlul de proprietate și imposibilitatea localizării

acesteia din urmă face imposibilă partajarea terenului din cauză.

Împotriva

acestei hotărâri reclamanții B.E.L., B.V., M.A.și C.C.și pârâtul C.G.au

formulat apel.

Reclamanții

care și-au precizat ulterior cererea de apel consideră hotărârea insntanței de

fond nelegală și netemeinică deoarece în mod repetat s-a precizat pe parcursul

procesului că masa partajabilă succesorală se compune din suprafața de 100 m.p.

menționată în certificatul de moștenitor, situat în str.Gârlei nr.124, sector 1

și construcția care se află pe acest teren, suprafață care coincide de altfel

și cu titlul de proprietate al defunctului respectiv actul de partaj voluntar

din 1937 care cuprinde însă suprafața de 1300 mp. ceea ce duce la concluzia că

s-a  strecurat o eroare în mențiunile cuprinse în certificatul de moștenitor.

Se consideră că este posibilă partajarea în natură a suprafeței de teren.

Pârâtul

C.G.nu și-a motivat apelul.

Prin

decizia civilă nr.86 din 27 februarie 2002 Curtea de Apel București – secția a

IV-a civilă a admis apelurile declarate de reclamanți, a schimbat în tot

sentința și a admis acțiunea. A constatat deschisă succesiunea defunctului I.N.

decedat la data de 2 ianuarie 1979. A constatat că au rămas moștenitori în

calitate de descendenți cu o cotă succesorală de 1/9 , persoanele consemnate în

certificatul de moștenitor nr.143/6 martie 1979 întocmit de Notariatul de Stat

sector 1, precum și înstrăinarea parțială a unor cote indivize făcute de

A.M.A.către B.E.L., M.M.către M.E.și  N.V.către I.C.R.A.L. „H.”, ultima cotă

fiind cumpărată de M.E..

A

dispus ieșirea din indiviziune a părților și a atribuit acestora loturile

stabilite de expertiza  topografică întocmită de expertul C.A.(omologând

expertiza acestuia), după cum urmează:

-

lotul 1 – 150 mp. atribuit în exclusivitate lui C.C.;

-

lotul 2 – și 4 – 366 mp. atribuit în coproprietate lui M.E.și B.E.L.;

-

lotul 3 – 150 mp. atribuit lui Ț.E.;

-

lotul 5 – 214 mp. atribuit în coproprietate lui B.V.și M.A.;

-

lotul 6 – 230,50 mp. atribuit în coproprietate lui C.G.și Primăriei

Municipiului București.

Pentru

egalizare, conform cotelor succesorale și loturilor repartizate obligă pe

C.C.la plata sumei de 3.141,30 dolari și Ț.E. la plata sumei de 1.535,80 dolari

ce vor fi repartizați după cum urmează: 1.400,12 dolari către M.E.;  829,10

dolari către B.E.L.;  1.194,31 dolari către B.V.;  1.194,31 dolari către M.A.și

58,58 dolari către C.C.cu titlu de sultă ce se vor achita în lei  la data

executării.

A

respins ca nemotivat apelul declarat de pârâtul  C.G..

Pentru

a hotărî astfel instanța a  reținut că în a doua variantă de expertiză a

expertului C.A.există avantajul unor facilități mai bune de departajare fizică,

fără însă ca prin aceasta să se înlăture în totalitate starea de indiviziune

între părți.

Împotriva

acestei hotărâri pârâții Ț.E., M.A.și C.G.au formulat recurs invocând motivele

de casare prevăzute de art.304 pct.7,9 și 10 C.proc.civ.  Hotărârea este

criticată în esență pentru că: instanța nu argumentează considerentele pentru

care a dispus  sistarea indiviziunii numai cu privire la teren omologând numai

expertiza topografică deși așa cum rezultă din certificatul de moștenitor în

masa succesorală există și construcții și în raport de care valoarea lotului

fiecăruia este alta decât cea stabilită; nu s-a argumentat de ce s-a inclus în

masa partajabilă terenul proprietatea statului, pentru care se plătea chirie;

încalcă dispozițiile Regulamentului General de urbanism aprobat prin H.G.R.

nr.525/1996 conform căreia suprafața parcelelor trebuie să fie de minim 150

mp.; instanța nu a avut în vedrere faptul că imobilul nu este comod partajabil.

Recurentul

C.G.mai susține ca motiv de  recurs încălcarea normelor privind competența

materială, ce revine în primă instanță judecătoriei; de asemenea este criticată

hotărârea pentru că i-a  respins apelul ca nemotivat, deși, față de efectul

devolutiv al apelului, trebuia să-i analizeze toate criticile formulate la

fond.

Recursurile

sunt fondate și urmează a fi admise pentru considerentele ce urmează:

Deși

era precizată valoarea imobilului la data judecării, totuși cauza a fost

soluționată în primă instanță de tribunal, cu încălcarea dispozițiilor

imperative ale competenței materiale și ale art.657 C.proc.civ.

Din

examinarea deciziei nr.86 din 27 februarie 2002 a Curții de Apel București –

secția a IV-a civilă se constată că aceasta nu este motivată în fapt și în

drept, aspect ce duce la nulitatea deciziei, la imposibilitatea controlului

judiciar.

Conform

dispozițiilor art.261 alin.1 pct.5 C.proc.civ. hotărârea trebuie să cuprindă

motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele

pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea

este o puternică garanție a imparțialității judecătorului, a calității actului

de justiție și oferă posibilitatea de a cunoaște conținutul motivelor ce au

determinat pronunțarea unei anumite hotărâri.

Scopul

motivării este acela de a fundamenta și explica măsurile adoptate de instanță

și aceasta nu poate privi numai împrejurările de fapt sau numai pe cale de

drept ci trebuie să se refere la toate acestea.

Decizia

recurată nu are elementele  indicate în art.261 alin.1 pct.5 C. proc.civ. –

ceea ce duce la nulitatea ei.

Conform

art.657 C.proc.civ. „Împărțirea de succesiuni între mai multe persoane se va face

prin judecătorie dacă ele nu o pot face prin bună înțelegere”.

Sunt

întemeiate și restul criticilor formulate ce urmează a fi avute în vedere la

rejudecarea în fond a cauzei.

Așa

fiind, se impune admiterea recursurilor, casarea hotărârilor pronunțate și

trimiterea cauzei la Judecătoria Sector 1 București pentru rejudecare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

pârâții Ț.E., M.A.și C.G.împotriva deciziei nr.86 din 27 februarie 2002 a

Curții de Apel București – secția a IV-a civilă. Casează această decizie precum

și sentința civilă nr.1243 din 21 noiembrie 2000 a Tribunalului București și

trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria sector 1 București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 13 iunie 2003.