ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2004

Reține următoarele: Prin acțiunea formulată la 20 mai 1999, reclamanta O.V.I. a chemat în judecată pe pârâtul K.I. solicitând să se pronunțe o hotărâre prin care: - să se constate deschisă succesiunea defunctei K.M., decedate la 9 februarie 1996, cu ultimul domiciliu în București, str. Ghirlandei - să se constate că masa succesorală rămasă de pe urma defunctei include o cotă de proprietate de 1/2 din apartamentul nr. 9 situat în București, precum si unele bunuri mobile - să se constate că reclamanta în calitate de soră a defunctei si pârâtul în calitate de soț supraviețuitor sunt moștenitori legali ai acesteia, fiecare având vocația de a culege cate 1/2 din masa succesorală si - să se dispună ieșirea din indiviziune cu privire la bunurile succesorale.

Acțiunea a fost înregistrată inițial cu numărul de dosar 7461/1999 pe rolul Judecătoriei sectorului VI București. După formularea acțiunii la 10 august 1999 a decedat pârâtul inițial K.I., în cauză fiind citată, în calitate de prezumtivă moștenitoare, fiica acestuia, M.C. Prin sentința civilă nr. 13539, pronunțată la 9 noiembrie 1999 Judecătoria sectorului VI a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Ulterior, prin sentința civilă nr. 66/ F pronunțată la 14 ianuarie 2000, în dosarul nr. 5841/1999, Tribunalul București, secția a V a civilă si de contencios administrativ, a declinat la rândul sau competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului VI București.

Constatând totodată existenta unui conflict negativ de competentă aceeași instanță a dispus trimiterea cauzei la Curtea de Apel București. Prin sentința civilă nr. 67, pronunțată la 28 februarie 2000, în dosarul nr. 745/2000 Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a stabilit în favoarea Tribunalului București competenta de judecare a acțiunii. Ca urmare cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă si de contencios administrativ cu numărul de dosar 2150/2000.

Prin sentința civilă nr. 811, pronunțată la 2 noiembrie 2001, instanța astfel sesizată a admis acțiunea constatând: - deschiderea succesiunii defunctei K.M., - compunerea masei succesorale (care includea exclusiv cota de 1/2 din apartamentul nr. 9 situat în București, valoarea totală a imobilului fiind de 407 657 411 lei, echivalentul a 17210 dolari S.U.A.) precum si - calitatea de moștenitori legali ai defunctei (fiecare cu câte o cota succesorală de 1/2) avuta de sora defunctei, reclamanta O.V.I. si respectiv de soțul supraviețuitor K.I. Prin aceeași sentință s-a dispus ieșirea din indiviziune prin atribuirea în proprietatea pârâtei M.C. a cotei indivize de proprietate asupra imobilului care aparținuse defunctei si obligarea acesteia la plata către reclamantă a unei sulte de 101 914 355 lei, reprezentând echivalentul a 4432 dolari S.U.A.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea de includere în masa succesorală a unor bunuri mobile. Apelul făcut ulterior de pârâta M.C. împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 22 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, la 27 ianuarie 2003 în dosarul nr. 591/2002. Ca urmare, hotărârea primei instanțe a fost schimbată în parte, în sensul includerii în masa succesorală a cotei de 1/2 din valoarea ratelor achitate pentru apartamentul succesoral până la data decesului lui K.M., având un cuantum de 215 918 551 lei cu diminuarea corespunzătoare, până la valoare de 53 979 551, 25 lei, a valorii sultei cuvenite reclamantei.

Pronunțând această decizie instanța de apel a reținut în esență că, la data deschiderii succesiunii prețul apartamentului care formează obiectul partajului, fusese plătit numai în proporție de 46,46%, apreciindu-se că diferența procentuală de 53,54 % achitată ulterior a fost plătită cu contribuția exclusivă a lui K.I., neincluzându-se deci în masa succesorală. În ceea ce privește valoarea masei succesorale au fost omologate constatările din raportul de expertiză întocmit în apel de ing. J.C.E. si au fost înlăturate, apreciindu-se că sunt contrare prevederilor art. 296 C. proc. civ., apărările intimatei-reclamante referitoare la degradarea apartamentului de către pârâtă si la diminuarea adusă astfel valorii respectivului imobil.

La 11 octombrie 2003 reclamanta O.V.I. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind ulterior înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație si Justiție cu numărul de dosar 1512/2003. În susținerea recursului a fost invocată cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive afirmându-se că aceasta vizează două aspecte: - nelegitimarea procesuală a „soțului supraviețuitor K.I., dat fiind că în speță nu s-a făcut dovada acceptării de către el a succesiunii defunctei” si respectiv - nelegitimarea procesuală a apelantei M.C. ca urmare a faptului că nu a făcut dovada calității de moștenitoare a defunctului său tată. În aceeași ordine de idei s-a relevat că ultimul dintre cele două aspecte menționate a fost evocat si în fata instanței de apel care l-a ignorat, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 108 alin. (1) si art. 137 C. proc.

civ. Tot în susținerea recursului s-a afirmat că hotărârea pronunțată în apel este criticabilă si în ceea ce privește soluționarea unor chestiuni care vizau fondul pricinii deoarece: - încuviințarea unei noi expertize s-a dispus fără a se tine seama de culpa procesuală a pârâtei M.C.

constând în obstrucționarea efectuării unei prime expertize, dispuse de instanța de fond, prin refuzul de a consemna onorariul stabilit în sarcina sa si prin împiedicarea accesului expertului în apartament, ceea ce adus la o evaluare ipotetica a respectivului bun; - nu s-a observat că motivele de apel formulate în speță constituie în realitate obiecțiuni la expertiza imobiliară inițială, obiecțiuni pe care pârâta nu le-a invocat în fata primei instanțe, deși i s-a acordat un termen în acest scop; - nu s-a avut în vedere împrejurarea că numai cu ocazia efectuării celei de-a doua expertize reclamanta a putut să ia cunoștința de starea de degradare a imobilului, imputabila pârâtei si care a determinat o diminuare a valorii acelui bun; - sulta a fost diminuată deși reclamanta nu era răspunzătoare de degradarea imobilului succesoral; - s-a renunțat la exprimarea valorii masei succesorale si a sultei într-o monedă de referință, împrejurare de natură a o expune pe reclamantă riscurilor legate de evoluția fenomenului inflaționist; - s-a procedat la partajarea valorii ratelor plătite anterior deschiderii succesiunii, fără a se lua în considerare că diferența de preț achitată numai de către K.I.

a fost acoperită cu sume de bani care proveneau din patrimoniul comun al soților si din diferite ajutoare de înmormântare. Ca temei de drept al recursului reclamanta indicat dispozițiile art. 304 pct. 9 si 10 C. proc. civ. În ceea ce o privește intimata-pârâtă M.C. a solicitat respingere recursului. Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat, Curtea retine că, potrivit petiției aflate în dosarul de apel, la 16 ianuarie 2003 reclamanta a invocat în scris „excepția lipsei calității procesuale (pasive la fond, active în apel) a apelantei, pârâte M.C.” În încheierea de ședință din 20 ianuarie 2003, termen la care, în urma dezbaterilor, s-a dispus amânarea pronunțării asupra apelului, s-a menționat, de asemenea, că reprezentantul reclamantei a evocat de două ori excepția lipsei calității procesuale în ceea ce o privește pe M.C.

Este de principiu că lipsa calității procesuale pasive sau active poate fi invocată în orice stare a pricinii, nu numai de partea interesată, dar si de către instanță din oficiu, deoarece constituie o excepție de fond absolută. Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ., instanța de apel avea obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei excepții, cu atât mai mult cu cât la termenul menționat s-a apreciat că nu mai era necesară administrarea altor „dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii”, nefiind întrunite așadar condițiile prevăzute în alin. (2) al aceluiași articol. În speță, însă, instanța de apel a omis a se pronunța asupra respectivei excepții care nu apare menționată nici în dispozitiv si nici în considerentele deciziei recurate.

Ca urmare a încălcării normelor de principiu amintite, hotărârea astfel pronunțată intră sub incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar si a art. 304 pct. 5, acest din urmă motiv de casare găsindu-si aplicarea în raport cu motivarea dată recursului si cu prevederile alin. ultim al art. 306 din același cod. Așa fiind, Curtea va face aplicarea art. 312 alin. (1) și (3) si art. 313 C. proc. civ., admițând recursul si casând decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță în vederea rejudecării apelului. În contextul arătat nu există temei legal pentru examinarea de către această Curte a celorlalte critici evocate de reclamantă ca motive subsidiare de recurs.

Instanța de trimitere va analiza cu prioritate excepția privitoare la lipsa calității procesuale a C.M., urmând a observa că în recurs această excepție a fost dezvoltată, în sensul că, pe lângă contestarea calității de moștenitoare a tatălui său, pârâtei i-a fost opusă si o pretinsă neacceptare de către K.I. a succesiunii defunctei sale soții. Suplimentarea materialului probatoriu rămâne a fi analizată de către aceeași instanță în primul rând în raport cu cerințele soluționării excepției precizate, iar în subsidiar, dacă va fi cazul, si pentru corecta dezlegare a celorlalte aspecte ale litigiului, inclusiv a celor evocate ca motive de recurs. sens în care își pot găsi aplicarea si art. 137 alin. (2) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta O.V.I. împotriva deciziei civile nr. 22 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel București, secția a IV a civilă. Casează decizia recurată si trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de M.C. împotriva sentinței civile nr. 811 din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V a civilă si de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.