ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2234/2004

Reține următoarele:

Prin acțiunea formulată la 20 mai 1999,

reclamanta O.V.I. a chemat în judecată pe pârâtul K.I. solicitând să se

pronunțe o hotărâre prin care:

- să se constate deschisă succesiunea

defunctei K.M., decedate la 9 februarie 1996, cu ultimul domiciliu în

București, str. Ghirlandei

- să se constate că masa succesorală

rămasă de pe urma defunctei include o cotă de proprietate de 1/2 din

apartamentul nr. 9 situat în București, precum si unele bunuri mobile

- să se constate că reclamanta în calitate

de soră a defunctei si pârâtul în calitate de soț supraviețuitor sunt

moștenitori legali ai acesteia, fiecare având vocația de a culege cate 1/2 din

masa succesorală si

- să se dispună ieșirea din indiviziune cu

privire la bunurile succesorale.

Acțiunea a fost înregistrată inițial cu

numărul de dosar 7461/1999 pe rolul Judecătoriei sectorului VI București.

După formularea acțiunii la 10 august 1999

a decedat pârâtul inițial K.I., în cauză fiind citată, în calitate de

prezumtivă moștenitoare, fiica acestuia, M.C.

Prin sentința civilă nr. 13539, pronunțată

la 9 noiembrie 1999 Judecătoria sectorului VI a declinat competenta de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Ulterior, prin sentința civilă nr. 66/ F

pronunțată la 14 ianuarie 2000, în dosarul nr. 5841/1999, Tribunalul București,

secția a V a civilă si de contencios administrativ, a declinat la rândul sau

competenta de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului VI

București.

Constatând totodată existenta unui

conflict negativ de competentă aceeași instanță a dispus trimiterea cauzei la

Curtea de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 67, pronunțată la

28 februarie 2000, în dosarul nr. 745/2000 Curtea de Apel București, secția a

IV a civilă, a stabilit în favoarea Tribunalului București competenta de

judecare a acțiunii.

Ca urmare cauza a fost înregistrată din

nou pe rolul Tribunalului București, secția a V a civilă si de contencios

administrativ cu numărul de dosar 2150/2000.

Prin sentința civilă nr. 811, pronunțată

la 2 noiembrie 2001, instanța astfel sesizată a admis acțiunea constatând:

- deschiderea succesiunii defunctei K.M.,

- compunerea masei succesorale (care

includea exclusiv cota de 1/2 din apartamentul nr. 9 situat în București,

valoarea totală a imobilului fiind de 407 657 411 lei, echivalentul a 17210

dolari S.U.A.) precum si

- calitatea de moștenitori legali ai

defunctei (fiecare cu câte o cota succesorală de 1/2) avuta de sora defunctei,

reclamanta O.V.I. si respectiv de soțul supraviețuitor K.I.

Prin aceeași sentință s-a dispus ieșirea

din indiviziune prin atribuirea în proprietatea pârâtei M.C. a cotei indivize

de proprietate asupra imobilului care aparținuse defunctei si obligarea

acesteia la plata către reclamantă a unei sulte de 101 914 355 lei,

reprezentând echivalentul a 4432 dolari S.U.A.

Prin aceeași hotărâre a fost respinsă

cererea de includere în masa succesorală a unor bunuri mobile.

Apelul făcut ulterior de pârâta M.C.

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 22 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, la 27 ianuarie 2003 în

dosarul nr. 591/2002.

Ca urmare, hotărârea primei instanțe a

fost schimbată în parte, în sensul includerii în masa succesorală a cotei de

1/2 din valoarea ratelor achitate pentru apartamentul succesoral până la data

decesului lui K.M., având un cuantum de 215 918 551 lei cu diminuarea corespunzătoare,

până la valoare de 53 979 551, 25 lei, a valorii sultei cuvenite reclamantei.

Pronunțând această decizie instanța de

apel a reținut în esență că, la data deschiderii succesiunii prețul

apartamentului care formează obiectul partajului, fusese plătit numai în

proporție de 46,46%, apreciindu-se că diferența procentuală de 53,54 % achitată

ulterior a fost plătită cu contribuția exclusivă a lui K.I., neincluzându-se

deci în masa succesorală.

În ceea ce privește valoarea masei

succesorale au fost omologate constatările din raportul de expertiză întocmit

în apel de ing. J.C.E. si au fost înlăturate, apreciindu-se că sunt contrare

prevederilor art. 296 C. proc. civ., apărările intimatei-reclamante referitoare

la degradarea apartamentului de către pârâtă si la diminuarea adusă astfel

valorii respectivului imobil.

La 11 octombrie 2003 reclamanta O.V.I. a

declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind ulterior

înregistrată pe rolul secției civile a Înaltei Curți de Casație si Justiție cu

numărul de dosar 1512/2003.

În susținerea recursului a fost invocată

cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive afirmându-se că

aceasta vizează două aspecte:

- nelegitimarea procesuală a „soțului

supraviețuitor K.I., dat fiind că în speță nu s-a făcut dovada acceptării de

către el a succesiunii defunctei” si respectiv

- nelegitimarea procesuală a apelantei

M.C. ca urmare a faptului că nu a făcut dovada calității de moștenitoare a

defunctului său tată.

În aceeași ordine de idei s-a relevat că

ultimul dintre cele două aspecte menționate a fost evocat si în fata instanței

de apel care l-a ignorat, încălcând astfel dispozițiile imperative ale art. 108

alin. (1) si art. 137 C. proc. civ.

Tot în susținerea recursului s-a afirmat

că hotărârea pronunțată în apel este criticabilă si în ceea ce privește

soluționarea unor chestiuni care vizau fondul pricinii deoarece:

- încuviințarea unei noi expertize s-a

dispus fără a se tine seama de culpa procesuală a pârâtei

M.C.

constând în obstrucționarea

efectuării unei prime expertize, dispuse de instanța de fond, prin refuzul de a

consemna onorariul stabilit în sarcina sa si prin împiedicarea accesului

expertului în apartament, ceea ce adus la o evaluare ipotetica a respectivului

bun;

- nu s-a observat că motivele de apel

formulate în speță constituie în realitate obiecțiuni la expertiza imobiliară

inițială, obiecțiuni pe care pârâta nu le-a invocat în fata primei instanțe,

deși i s-a acordat un termen în acest scop;

- nu s-a avut în vedere împrejurarea că

numai cu ocazia efectuării celei de-a doua expertize reclamanta a putut să ia

cunoștința de starea de degradare a imobilului, imputabila pârâtei si care a

determinat o diminuare a valorii acelui bun;

- sulta a fost diminuată deși reclamanta

nu era răspunzătoare de degradarea imobilului succesoral;

- s-a renunțat la exprimarea valorii masei

succesorale si a sultei într-o monedă de referință, împrejurare de natură a o

expune pe reclamantă riscurilor legate de evoluția fenomenului inflaționist;

- s-a procedat la partajarea valorii

ratelor plătite anterior deschiderii succesiunii, fără a se lua în considerare

că diferența de preț achitată numai de către K.I. a fost acoperită cu sume de

bani care proveneau din patrimoniul comun al soților si din diferite ajutoare

de înmormântare.

Ca temei de drept al recursului reclamanta

indicat dispozițiile art. 304 pct. 9 si 10 C. proc. civ.

În ceea ce o privește intimata-pârâtă

M.C.

a solicitat respingere recursului.

Având a se pronunța asupra recursului

astfel declarat, Curtea retine că, potrivit petiției aflate în dosarul de apel,

la 16 ianuarie 2003 reclamanta a invocat în scris „excepția lipsei calității

procesuale (pasive la fond, active în apel) a apelantei, pârâte M.C.”

În încheierea de ședință din 20 ianuarie

2003, termen la care, în urma dezbaterilor, s-a dispus amânarea pronunțării

asupra apelului, s-a menționat, de asemenea, că reprezentantul reclamantei a

evocat de două ori excepția lipsei calității procesuale în ceea ce o privește

pe M.C.

Este de principiu că lipsa calității

procesuale pasive sau active poate fi invocată în orice stare a pricinii, nu

numai de partea interesată, dar si de către instanță din oficiu, deoarece

constituie o excepție de fond absolută.

Conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

instanța de apel avea obligația de a se pronunța mai întâi asupra acestei

excepții, cu atât mai mult cu cât la termenul menționat s-a apreciat că nu mai

era necesară administrarea altor „dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a

pricinii”, nefiind întrunite așadar condițiile prevăzute în alin. (2) al

aceluiași articol.

În speță, însă, instanța de apel a omis a

se pronunța asupra respectivei excepții care nu apare menționată nici în

dispozitiv si nici în considerentele deciziei recurate.

Ca urmare a încălcării normelor de principiu

amintite, hotărârea astfel pronunțată intră sub incidența art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., dar si a art. 304 pct. 5, acest din urmă motiv de casare găsindu-si

aplicarea în raport cu motivarea dată recursului si cu prevederile alin. ultim

al art. 306 din același cod.

Așa fiind, Curtea va face aplicarea art.

312 alin. (1) și (3) si art. 313 C. proc. civ., admițând recursul si casând

decizia atacată cu consecința trimiterii cauzei la aceeași instanță în vederea

rejudecării apelului.

În contextul arătat nu există temei legal

pentru examinarea de către această Curte a celorlalte critici evocate de

reclamantă ca motive subsidiare de recurs.

Instanța de trimitere va analiza cu

prioritate excepția privitoare la lipsa calității procesuale a C.M., urmând a

observa că în recurs această excepție a fost dezvoltată, în sensul că, pe lângă

contestarea calității de moștenitoare a tatălui său, pârâtei i-a fost opusă si

o pretinsă neacceptare de către K.I. a succesiunii defunctei sale soții.

Suplimentarea materialului probatoriu

rămâne a fi analizată de către aceeași instanță în primul rând în raport cu

cerințele soluționării excepției precizate, iar în subsidiar, dacă va fi cazul,

si pentru corecta dezlegare a celorlalte aspecte ale litigiului, inclusiv a

celor evocate ca motive de recurs. sens în care își pot găsi aplicarea si art.

137 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta

O.V.I. împotriva deciziei civile nr. 22 din 27 ianuarie 2003 a Curții de Apel

București, secția a IV a civilă.

Casează decizia recurată si trimite cauza

aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de

M.C.

împotriva sentinței civile nr. 811

din 2 noiembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V a civilă si de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.