ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5424/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 30 septembrie 1998 sub nr. 10584 pe rolul Judecătoriei sectorului 3 București reclamantele M.F. și G.J. au chemat în judecată pe pârâta S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să: - constate deschisă succesiunea defunctului M.G. decedat la data de 30 martie 1941. - să constate că părțile din proces sunt moștenitoarele defunctului în calitate de fiice, în cote egale, iar masa succesorală cuprinde un teren în suprafață de 7120 mp situat în București. Solicită de asemenea să se dispună partajarea în natură în cote egale a terenului.

Prin sentința civilă nr. 9277 din 19 octombrie 1999 Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, care, la rândul său, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 3, prin decizia civilă nr. 552 din 30 mai 2001; Constatându-se un conflict negativ de competență dosarul a fost înaintat Curții de apel București, care, prin sentința civilă nr. 45 din 21 august 2001, a stabilit în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei. Tribunalul București, secția a IV, prin sentința civilă nr. 536 din 15 aprilie 2002, a admis acțiunea formulată de către reclamante, a constatat deschisă succesiunea lui M.G.

decedat la 30 martie 1941, moștenirea fiind acceptată de M.F., G.J., A.S., M.I. și B.P. A constatat că din masa succesorală face parte terenul în suprafață de 5881 mp situat în București. A dispus sistarea stării de indiviziune atribuind lui M.F. lotul nr. 3, lui G.J. lotul nr. 4, lui A.S. lotul nr. 1, iar lui I.L., D.R. și V.G.(moștenitorii lui M.I.) lotul nr. 2 conform anexei 1 la raportul suplimentar de expertiză tehnică efectuat de expertul M.A. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta A.S. susținând în esență că instanța de fond a stabilit în mod greșit cotele succesorale cuvenite fiecărui moștenitor și în raport de noile cote succesorale care se vor stabili, se impune efectuarea unui nou supliment de expertiză.

Se mai susține de către apelantă că instanța de fond a făcut o nedreaptă atribuire a loturilor neținând seama că pârâții I.L., D.R. și V.G. au înstrăinat un teren în suprafață de 1000 mp care însă a fost cuprins în lotul ce i-a fost atribuit ei. Curtea de apel București, secția a IV-a, prin decizia civilă nr. 491 din 4 decembrie 2002 a respins ca nefondat apelul. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că succesiunea lui M.G. a fost deschisă emițându-se certificatul de moștenitor nr. 1589 din 23 decembrie 1985 prin care au fost stabiliți succesiunea și cotele. S-a mai reținut că ulterior, la data de 30 iulie 1987, a decedat succesoarea B.P emițându-se certificatul de moștenitor nr. 137 din 10 februarie 1988 prin care s-a stabilit că moștenitorii acesteia sunt A.S.

și M.F. în cote de câte ½ fiecare. Instanța de apel a reținut că în urma decesului unui alt succesor, M.I., au rămas ca succesori I.L., D.R. și V.G. care au fost introduși în cauză. Un alt aspect reținut a fost că succesiunea S.M. a renunțat la moștenire. Față de aceste împrejurări instanța de apel a constatat că masa de împărțit, respectiv terenul în suprafață de 4881 mp se împarte în cote de câte ¼ între reclamantele M.F. și G.J., pârâta A.S. și moștenitorii lui M.I. În ceea ce privește moștenitorii succesoarei B.P. s-a reținut că aceștia nu sunt doar M.F. și A.S. care figurează în certificatul de moștenitor ci și G.J. și M.I. care au fost repuși în dreptul de acceptare a succesiunii prin dispozițiile art. 35 raportat la art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991, întrucât la data deschiderii succesiunii, terenul era în proprietatea statului.

Referitor la cea de a doua critică s-a reținut că terenul atribuit lui A.S. nu se suprapune ci se învecinează cu terenul vândut de moștenitoarele lui M.I. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta A.S. invocând motivele prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se fundamentează și este și lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea legii. În acest sens se arată că instanțele de fond și apel au făcut o confuzie între vocația succesorală și calitatea de succesibil, stabilind greșit cotele succesorale și, ca o consecință, în raport de noile cote succesorale se impunea efectuarea unei noi expertize pentru a propune loturile în funcție de aceasta.

O altă critică este aceea că instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel asupra unui important mijloc de apărare, respectiv certificatul de moștenitor emis după decesul lui B.P., care ar fi dus la stabilirea altor cote de cât cele reținute de către instanțele de fond și apel. Se mai susține că instanțele au făcut și o greșită și nedreaptă atribuire a loturilor constând în aceea că deși moștenitorii succesorului M.I., pe parcursul judecării cauzei au înstrăinat suprafața de 1000 mp teren din masa partajabilă, acest teren nu a fost inclus în lotul ce a fost atribuit acestora, ci în lotul atribuit recurentei. Recursul este fondat și urmează a fi admis pentru următoarele considerente: Este necesar ca mai înainte de a fi analizate motivele de recurs, a se reține un aspect deosebit de important și anume acela că hotărârea pronunțată de către instanța de fond nu a fost deloc motivată, constatările instanței fiind ca niște postulate.

De altfel considerentele hotărârii au în plus față de dispozițiile acesteia doar indicarea unor texte de lege care nu sunt însă în niciun fel interpretate; prin acesta încălcându-se prevederea art. 261 pct. 5 C. proc. civ. care arată că o hotărâre trebuie să cuprindă „motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. În această situație instanța de apel, ca instanță de control judiciar, a fost pusă în situația de a nu putea verifica temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de fond. Trecând la analiza primului motiv urmează a constata că este întemeiat pentru că instanța de apel a cărei soluție a fost de respingere a apelului pârâtei A.S., nu a complinit nici ea lipsa de motivare a instanței de fond.

Astfel cu privire la stabilirea cotelor ce reveneau fiecărui moștenitor al defunctului M.G. a reținut corect că prin certificatul de moștenitor nr. 1589 din 23 decembrie 1985 (nu 1965 cum eronat a reținut instanța de apel) s-a constatat că în urma decesului de la data de 30 martie 1941 a lui M.G. au rămas ca moștenitori copii acestuia: B.P, G.J., A.S., M.F., M.I. și S.M. cu cote de câte 1/6 fiecare. A mai reținut că S.M. a renunțat la drepturile sale privind terenul care este în litigiu, a reținut de asemenea corect că la data de 30 iulie 1987 a decedat moștenitoarea B.P. Cu privire la acest ultim aspect nu a mai reținut că succesiunea acesteia s-a dezbătut emițându-se certificatul de moștenitor nr. 137 din 10 februarie 1988 în care s-a constatat că sunt moștenitoare în cote de câte ½ pârâta A.S.

și reclamanta M.F. Nereținând această împrejurare instanța a făcut o aplicare greșită a legii respectiv a art. 12 alin. (2) din Legea nr. 18/1991, în realitate a art. 13 alin. (2) (după republicarea Legii nr. 18/1991) reținând că în baza acestuia sunt repuși „în dreptul termenul de acceptare a succesiunii”. În realitate prin acest text de lege, moștenitorii care nu-și pot dovedi calitatea „sunt socotiți repuși în termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au aparținut autorului lor”. Însă textul mai prevede și că „ei sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o face comisiei”, ori în cazul în speță nu s-a făcut nici o dovadă a formulării unei asemenea cereri, iar instanța de apel nu s-a preocupat de elucidarea acestui aspect.

De altfel lipsa rolului activ al instanței s-a manifestat și prin faptul că a reținut că moștenitorul M.I. a decedat, cu toate că în afara susținerilor părților nu există nici o dovadă la dosar, și de asemenea în ceea ce privește introducerea în cauză a lui I.L., D.R. și V.G. în calitate de moștenitoare a lui M.I., fără ca la dosar să existe nici un act care să le ateste această calitate. De menționat că în contractul de vânzare –cumpărare a suprafeței de 1000 mp teren există unele mențiuni în legătură cu niște certificate de moștenitor privind această succesiune care însă nu au fost solicitate.

Referitor la compunerea și atribuirea loturilor urmează a constata că instanța de apel, deși a respins apelul, ceea ce ar fi însemnat că nu modifică cele reținute de către instanța de fond, respectiv masa bunurilor de împărțit, a apreciat, având în vedere primul raport de expertiză efectuat de expertul M.A., că terenul care face obiectul partajului este în suprafață de 4881 mp. Eroarea instanței de apel este generată de faptul că a omis să aibe în vedere raportul suplimentar de expertiză făcut de același expert în care se constată în mod expres că „terenul ce trebuie partajat este de 5881 mp ( 4881 mp constatați în raportul inițial de expertiză + 1000 mp vânduți, conform contract de vânzare-cumpărare nr. 1828/2000” în timpul procesului).

Această împrejurare a dus la modificarea suprafeței loturilor și totodată la aprecierea greșită făcută de către instanța de fond că terenul în suprafață de 1000 mp vândut nu se suprapune cu lotul atribuit pârâtei-recurente. Cu privire la acest aspect ar fi fost necesar, cum de altfel s-a statuat în mod constant că vânzarea unui bun indiviz de către un coindiviz, fără consimțământul celorlalți coindivizi este valabilă în ipoteza în care bunul cade la partaj în lotul coindivizului care a înstrăinat bunul, deci el nu putea să fie atribuit în lotul recurentei A.S. Astfel fiind și având în vedere că în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Curtea poate să hotărască asupra fondului pricinii numai în situația când împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, ori în speță acest lucru nu s-a petrecut; urmează a admite recursul, a casa decizia recurată cu trimitere la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului formulat de către pârâta A.S..

La rejudecarea apelului se vor avea în vedere elucidarea tuturor problemelor expuse pe larg cu ocazia analizării motivelor de recurs. Distinct de cele mai înainte menționate, în legătură cu susținerea făcută de către intimatele reclamante prin avocat cu privire la nemotivarea recursului, urmează a se reține că nu este fondată întrucât în cauză s-a făcut dovada existenței motivelor de recurs chiar prin întâmpinarea depusă de către intimatele reclamante, în care cu o motivare amplă se răspunde la fiecare motiv de recurs, care sunt chiar reproduse ad literam . În plus în declarația de recurs se face mențiunea anexării motivelor de recurs în patru exemplare, care conform dovezilor de înmânare a procedurii de citare a intimatelor, au fost comunicate „cu copie motive „ filele 5,6,8,10 (dosar recurs).

În consecință este posibil a se comunica din eroare toate exemplarele și să nu fi rămas nici un exemplar, care a fost depus ulterior cu ocazia judecării recursului având aceeași dată cu aceea a declarării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta A.S. împotriva deciziei nr. 491 din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza acestei instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2004.