ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5424/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 30 septembrie 1998 sub nr. 10584 pe rolul

Judecătoriei sectorului 3 București reclamantele M.F. și G.J. au chemat în

judecată pe pârâta S.A. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va

pronunța să:

- constate

deschisă succesiunea defunctului M.G. decedat la data de 30 martie 1941.

- să

constate că părțile din proces sunt moștenitoarele defunctului în calitate de

fiice, în cote egale, iar masa succesorală cuprinde un teren în suprafață de

7120 mp situat în București.

Solicită de asemenea să se dispună

partajarea în natură în cote egale a terenului.

Prin sentința civilă nr. 9277 din 19

octombrie 1999 Judecătoria sectorului 3 București și-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, care, la rândul său,

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

sectorului 3, prin decizia civilă nr. 552 din 30 mai 2001;

Constatându-se un conflict negativ

de competență dosarul a fost înaintat Curții de apel București, care, prin

sentința civilă nr. 45 din 21 august 2001, a stabilit în favoarea Tribunalului

București competența de soluționare a cauzei.

Tribunalul București, secția a IV,

prin sentința civilă nr. 536 din 15 aprilie 2002, a admis acțiunea formulată de

către reclamante, a constatat deschisă succesiunea lui M.G. decedat la 30

martie 1941, moștenirea fiind acceptată de M.F., G.J., A.S., M.I. și B.P.

A constatat că din masa succesorală

face parte terenul în suprafață de 5881 mp situat în București.

A dispus sistarea stării de

indiviziune atribuind lui M.F. lotul nr. 3, lui G.J. lotul nr. 4, lui A.S.

lotul nr. 1, iar lui I.L., D.R. și V.G.(moștenitorii lui M.I.) lotul nr. 2

conform anexei 1 la raportul suplimentar de expertiză tehnică efectuat de

expertul M.A.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâta A.S. susținând în esență că instanța de fond a stabilit în

mod greșit cotele succesorale cuvenite fiecărui moștenitor și în raport de

noile cote succesorale care se vor stabili, se impune efectuarea unui nou

supliment de expertiză.

Se mai susține de către apelantă că

instanța de fond a făcut o nedreaptă atribuire a loturilor neținând seama că

pârâții I.L., D.R. și V.G. au înstrăinat un teren în suprafață de 1000 mp care

însă a fost cuprins în lotul ce i-a fost atribuit ei.

Curtea de apel București, secția a

IV-a, prin decizia civilă nr. 491 din 4 decembrie 2002 a respins ca nefondat

apelul.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de apel a reținut că succesiunea lui M.G. a fost deschisă emițându-se

certificatul de moștenitor nr. 1589 din 23 decembrie 1985 prin care au fost

stabiliți succesiunea și cotele.

S-a mai reținut că ulterior, la data

de 30 iulie 1987, a decedat succesoarea B.P emițându-se certificatul de

moștenitor nr. 137 din 10 februarie 1988 prin care s-a stabilit că moștenitorii

acesteia sunt A.S. și M.F. în cote de câte ½ fiecare.

Instanța de apel a reținut că în

urma decesului unui alt succesor, M.I., au rămas ca succesori I.L., D.R. și V.G.

care au fost introduși în cauză.

Un alt aspect reținut a fost că

succesiunea S.M. a renunțat la moștenire.

Față de aceste împrejurări instanța

de apel a constatat că masa de împărțit, respectiv terenul în suprafață de 4881

mp se împarte în cote de câte ¼ între reclamantele M.F. și G.J., pârâta A.S.

și moștenitorii lui M.I.

În ceea ce privește moștenitorii

succesoarei B.P. s-a reținut că aceștia nu sunt doar M.F. și A.S. care

figurează în certificatul de moștenitor ci și G.J. și M.I. care au fost repuși

în dreptul de acceptare a succesiunii prin dispozițiile art. 35 raportat la

art. 12 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991, întrucât la data deschiderii

succesiunii, terenul era în proprietatea statului.

Referitor la cea de a doua critică

s-a reținut că terenul atribuit lui A.S. nu se suprapune ci se învecinează cu

terenul vândut de moștenitoarele lui M.I.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta A.S. invocând motivele prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 7, 9

și 10 C. proc. civ.

Se susține că hotărârea nu cuprinde

motivele pe care se fundamentează și este și lipsită de temei legal și a fost

dată cu încălcarea legii.

În acest sens se arată că instanțele

de fond și apel au făcut o confuzie între vocația succesorală și calitatea de

succesibil, stabilind greșit cotele succesorale și, ca o consecință, în raport

de noile cote succesorale se impunea efectuarea unei noi expertize pentru a

propune loturile în funcție de aceasta.

O altă critică este aceea că

instanța de apel nu s-a pronunțat în nici un fel asupra unui important mijloc

de apărare, respectiv certificatul de moștenitor emis după decesul lui B.P.,

care ar fi dus la stabilirea altor cote de cât cele reținute de către

instanțele de fond și apel.

Se mai susține că instanțele au

făcut și o greșită și nedreaptă atribuire a loturilor constând în aceea că deși

moștenitorii succesorului M.I., pe parcursul judecării cauzei au înstrăinat

suprafața de 1000 mp teren din masa partajabilă, acest teren nu a fost inclus

în lotul ce a fost atribuit acestora, ci în lotul atribuit recurentei.

Recursul este fondat și urmează a fi

admis pentru următoarele considerente:

Este necesar ca mai înainte de a fi

analizate motivele de recurs, a se reține un aspect deosebit de important și

anume acela că hotărârea pronunțată de către instanța de fond nu a fost deloc

motivată, constatările instanței fiind ca niște postulate.

De altfel considerentele hotărârii

au în plus față de dispozițiile acesteia doar indicarea unor texte de lege care

nu sunt însă în niciun fel interpretate; prin acesta încălcându-se prevederea

art. 261 pct. 5 C. proc. civ. care arată că o hotărâre trebuie să cuprindă

„motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței precum și

cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.

În această situație instanța de

apel, ca instanță de control judiciar, a fost pusă în situația de a nu putea

verifica temeinicia hotărârii pronunțate de către instanța de fond.

Trecând la analiza primului motiv

urmează a constata că este întemeiat pentru că instanța de apel a cărei soluție

a fost de respingere a apelului pârâtei A.S., nu a complinit nici ea lipsa de

motivare a instanței de fond.

Astfel cu privire la stabilirea

cotelor ce reveneau fiecărui moștenitor al defunctului M.G. a reținut corect că

prin certificatul de moștenitor nr. 1589 din 23 decembrie 1985 (nu 1965 cum

eronat a reținut instanța de apel) s-a constatat că în urma decesului de la

data de 30 martie 1941 a lui M.G. au rămas ca moștenitori copii acestuia: B.P, G.J.,

A.S., M.F., M.I. și S.M. cu cote de câte 1/6 fiecare.

A mai reținut că S.M. a renunțat la

drepturile sale privind terenul care este în litigiu, a reținut de asemenea

corect că la data de 30 iulie 1987 a decedat moștenitoarea B.P.

Cu privire la acest ultim aspect nu

a mai reținut că succesiunea acesteia s-a dezbătut emițându-se certificatul de

moștenitor nr. 137 din 10 februarie 1988 în care s-a constatat că sunt

moștenitoare în cote de câte ½ pârâta A.S. și reclamanta M.F.

Nereținând această împrejurare

instanța a făcut o aplicare greșită a legii respectiv a art. 12 alin. (2) din

Legea nr. 18/1991, în realitate a art. 13 alin. (2) (după republicarea Legii

nr. 18/1991) reținând că în baza acestuia sunt repuși „în dreptul termenul de

acceptare a succesiunii”.

În realitate prin acest text de

lege, moștenitorii care nu-și pot dovedi calitatea „sunt socotiți repuși în

termenul de acceptare cu privire la cota ce li se cuvine din terenurile ce au

aparținut autorului lor”.

Însă textul mai prevede și că „ei

sunt considerați că au acceptat moștenirea prin cererea pe care o face

comisiei”, ori în cazul în speță nu s-a făcut nici o dovadă a formulării unei

asemenea cereri, iar instanța de apel nu s-a preocupat de elucidarea acestui

aspect.

De altfel lipsa rolului activ al

instanței s-a manifestat și prin faptul că a reținut că moștenitorul M.I. a

decedat, cu toate că în afara susținerilor părților nu există nici o dovadă la

dosar, și de asemenea în ceea ce privește introducerea în cauză a lui I.L., D.R.

și V.G. în calitate de moștenitoare a lui M.I., fără ca la dosar să existe nici

un act care să le ateste această calitate.

De menționat că în contractul de

vânzare –cumpărare a suprafeței de 1000 mp teren există unele mențiuni în

legătură cu niște certificate de moștenitor privind această succesiune care

însă nu au fost solicitate.

Referitor la compunerea și

atribuirea loturilor urmează a constata că instanța de apel, deși a respins

apelul, ceea ce ar fi însemnat că nu modifică cele reținute de către instanța

de fond, respectiv masa bunurilor de împărțit, a apreciat, având în vedere

primul raport de expertiză efectuat de expertul M.A., că terenul care face

obiectul partajului este în suprafață de 4881 mp.

Eroarea instanței de apel este

generată de faptul că a omis să aibe în vedere raportul suplimentar de

expertiză făcut de același expert în care se constată în mod expres că „terenul

ce trebuie partajat este de 5881 mp ( 4881 mp constatați în raportul inițial de

expertiză + 1000 mp vânduți, conform contract de vânzare-cumpărare nr. 1828/2000”

în timpul procesului).

Această împrejurare a dus la

modificarea suprafeței loturilor și totodată la aprecierea greșită făcută de

către instanța de fond că terenul în suprafață de 1000 mp vândut nu se

suprapune cu lotul atribuit pârâtei-recurente.

Cu privire la acest aspect ar fi

fost necesar, cum de altfel s-a statuat în mod constant că vânzarea unui bun

indiviz de către un coindiviz, fără consimțământul celorlalți coindivizi este

valabilă în ipoteza în care bunul cade la partaj în lotul coindivizului care a înstrăinat

bunul, deci el nu putea să fie atribuit în lotul recurentei A.S.

Astfel fiind și având în vedere că

în conformitate cu prevederile art. 314 C. proc. civ., Curtea poate să

hotărască asupra fondului pricinii numai în situația când împrejurările de fapt

au fost pe deplin stabilite, ori în speță acest lucru nu s-a petrecut; urmează

a admite recursul, a casa decizia recurată cu trimitere la aceeași instanță

pentru rejudecarea apelului formulat de către pârâta A.S..

La rejudecarea apelului se vor avea

în vedere elucidarea tuturor problemelor expuse pe larg cu ocazia analizării

motivelor de recurs.

Distinct de cele mai înainte

menționate, în legătură cu susținerea făcută de către intimatele reclamante

prin avocat cu privire la nemotivarea recursului, urmează a se reține că nu

este fondată întrucât în cauză s-a făcut dovada existenței motivelor de recurs

chiar prin întâmpinarea depusă de către intimatele reclamante, în care cu o

motivare amplă se răspunde la fiecare motiv de recurs, care sunt chiar reproduse

ad literam

.

În plus în declarația de recurs se

face mențiunea anexării motivelor de recurs în patru exemplare, care conform

dovezilor de înmânare a procedurii de citare a intimatelor, au fost comunicate

„cu copie motive „ filele 5,6,8,10 (dosar recurs).

În consecință este posibil a se

comunica din eroare toate exemplarele și să nu fi rămas nici un exemplar, care

a fost depus ulterior cu ocazia judecării recursului având aceeași dată cu

aceea a declarării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite

recursul declarat de pârâta A.S. împotriva deciziei nr. 491 din 4 decembrie

2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și

trimite cauza acestei instanțe pentru rejudecarea apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2004.