ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 391/2005

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 5 sub nr. 5174/2003, reclamanta C.D.A.P. a chemat în

judecată pârâta I.E. solicitând să se constate deschise succesiunile

defuncților B.G., H.D.R., B.T., S.M. și P.T., împrejurarea că este unica lor

moștenitoare și să se stabilească pe bază de probatorii compunerea masei

succesorale, care să-i fie în întregime atribuită; reclamanta a cerut de

asemenea ca în acest context să se constate nulitatea testamentului lăsat de

defuncta P.T. și a certificatului de moștenitor emis în baza lui.

Prin sentința civilă nr. 5765 din 28

noiembrie 2003, Judecătoria sectorului 5 și-a declinat competența în favoarea

Tribunalului București, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., reținând că valoarea imobilului despre care se susține că face parte din

masa succesorală este cu mult peste 1 miliard de lei.

La rândul său, Tribunalul București,

secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 167 din 17 februarie 2004, și-a

declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 și, constatând ivit

conflictul negativ, a sesizat Curtea de Apel București, conform dispozițiilor

art. 21 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. pentru a pronunța un regulator de

competență.

Tribunalul a reținut în esență că:

- dezbaterea unei succesiunii pe cale

judecătorească este în mod cert de competența judecătoriei de la ultimul

domiciliu al defunctului, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 și art. 14 C.

proc. civ.,

- cererea de partajare a masei succesorale are, indiferent de valoarea

acesteia, caracter accesoriu față de dezbaterea moștenirii și revine spre

soluționare aceleiași instanțe, în condițiile art. 17 C. proc. civ. Cu o

motivare similară, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, prin

sentința nr. 13 din 26 mai 2004 a stabilit că Judecătoria sectorului 5 este

competentă în cauză.

Împotriva acestei sentințe a declarat

recurs pârâta, în termenul prevăzut de art. 22 alin. final C. proc. civ.,

criticând-o și susținând că în mod nelegal s-a considerat că judecătoria este

competentă să soluționeze cauza.

Recursul este nefondat.

Soluționând conflictul de competență,

Curtea de Apel a reținut în mod corect, caracterul principal și neevaluabil în

bani al cererii vizând deschiderea succesiunii, constatarea calității de moștenitori

și compunerea masei partajabile, care sunt de competența judecătoriei în

condițiile art. 1 pct. 1 și art. 14 C. proc. civ. În raport de această

situație, partajul propriu-zis constituie un capăt de cerere accesoriu,

prevederile art. 17 C. proc. civ. fiind aplicabile indiferent de valoarea

bunurilor respective.

Așa fiind, recursul va fi respins ca

nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta I.E. împotriva sentinței nr. 13 din 26

mai2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie

2005.