ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 391/2005

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 5 sub nr. 5174/2003, reclamanta C.D.A.P. a chemat în judecată pârâta I.E. solicitând să se constate deschise succesiunile defuncților B.G., H.D.R., B.T., S.M. și P.T., împrejurarea că este unica lor moștenitoare și să se stabilească pe bază de probatorii compunerea masei succesorale, care să-i fie în întregime atribuită; reclamanta a cerut de asemenea ca în acest context să se constate nulitatea testamentului lăsat de defuncta P.T. și a certificatului de moștenitor emis în baza lui. Prin sentința civilă nr. 5765 din 28 noiembrie 2003, Judecătoria sectorului 5 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului București, potrivit prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., reținând că valoarea imobilului despre care se susține că face parte din masa succesorală este cu mult peste 1 miliard de lei. La rândul său, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 167 din 17 februarie 2004, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei sectorului 5 și, constatând ivit conflictul negativ, a sesizat Curtea de Apel București, conform dispozițiilor art. 21 și art. 22 alin. (2) C. proc. civ. pentru a pronunța un regulator de competență. Tribunalul a reținut în esență că: - dezbaterea unei succesiunii pe cale judecătorească este în mod cert de competența judecătoriei de la ultimul domiciliu al defunctului, potrivit prevederilor art. 1 pct. 1 și art. 14 C. proc.

civ., - cererea de partajare a masei succesorale are, indiferent de valoarea acesteia, caracter accesoriu față de dezbaterea moștenirii și revine spre soluționare aceleiași instanțe, în condițiile art. 17 C. proc. civ. Cu o motivare similară, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, prin sentința nr. 13 din 26 mai 2004 a stabilit că Judecătoria sectorului 5 este competentă în cauză. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, în termenul prevăzut de art. 22 alin. final C. proc. civ., criticând-o și susținând că în mod nelegal s-a considerat că judecătoria este competentă să soluționeze cauza. Recursul este nefondat. Soluționând conflictul de competență, Curtea de Apel a reținut în mod corect, caracterul principal și neevaluabil în bani al cererii vizând deschiderea succesiunii, constatarea calității de moștenitori și compunerea masei partajabile, care sunt de competența judecătoriei în condițiile art. 1 pct. 1 și art. 14 C. proc.

civ. În raport de această situație, partajul propriu-zis constituie un capăt de cerere accesoriu, prevederile art. 17 C. proc. civ. fiind aplicabile indiferent de valoarea bunurilor respective. Așa fiind, recursul va fi respins ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta I.E. împotriva sentinței nr. 13 din 26 mai2004 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.