ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1507/2007
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1507/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
dosarului, constată următoarele:
Prin dispoziția nr. 39 din 18 mai 2004, emisă de Primarul comunei
Ortișoara, județul Timiș a fost respinsă notificarea prin care petenții P.V., P.O.M.
și P.M.N. au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Calacea,
top 129-130, cu motivarea că imobilul nu a fost preluat abuziv de către stat.
Contestația formulată de petenți împotriva dispoziției primarului a fost
respinsă, prin sentința nr. 1162 din 20 octombrie 2004, pronunțată de
Tribunalul Timiș, secția civilă, instanța de fond reținând că, proprietarul
imobilului a fost autorul contestatorilor, P.A. și că imobilul a fost trecut în
proprietatea statului printr-o hotărâre judecătorească, urmare neplății
impozitelor.
Apelul declarat de contestatori a fost admis, prin decizia nr. 391 din
21 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a
fost schimbată, în tot, sentința apelată, în sensul că a fost admisă
contestația, a fost anulată dispoziția emisă de primar și a fost dispusă
restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. Calacea, nr. top 129-130,
situat în Calacea, compus din curte și grădină în suprafață de 4316 mp.
Schimbând soluția instanței de fond, instanța de apel a reținut că
imobilul a fost trecut abuziv în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 224/1951,
pentru neplata impozitelor de către autorul contestatorilor, deși, conform art.
4 din decret era exceptată de la urmărirea silită casa de locuit și anexele
sale.
Curtea de Apel a mai reținut că imobilul a fost trecut în proprietatea
statului pe baza decretului menționat, prin sentința civilă nr. 1609/1954 a
fostului Tribunal popular al raionului Timișoara, iar autorul contestatorilor a
fost condamnat din considerente politice, prin sentința penală nr. 26 din 21
ianuarie 1955 și că, în prezent, imobilul este liber.
Împotriva susmenționatei decizii a declarat recurs Primăria comunei
Ortișoara, prin primar susținând, în esență, că sentința prin care imobilul a
fost trecut în proprietatea statului nu a fost desființată și că fosta Primărie
a comunei Calacea (în prezent comuna Ortișoara) a cumpărat terenul, pe care a
construit căminul cultural, situație în care nu poate fi restituit
contestatorilor, conform art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001,
imobile preluate abuziv sunt și cele preluate de stat pentru neplata
impozitelor, din motive independente de voința proprietarului, în baza unei
hotărâri judecătorești, textul de lege necondiționând caracterul abuziv al
acestei măsuri de desființarea hotărârii judecătorești.
Susținerea recurentei în sensul că terenul ar fi fost cumpărat de către
fosta Primărie a comunei Calacea nu a fost dovedită.
Chiar dacă această susținere ar fi fost dovedită, în cauză ar fi fost
aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001, astfel cum au fost
modificate prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora este posibilă restituirea
în natură a imobilului.
În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art. 312
alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de pârâta Primăria Comunei Ortișoara împotriva deciziei nr. 391 din 21
februarie2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 februarie
2007.